Contestaţie la executare - comparaţie vechiul Cod Penal cu noul Cod Penal; reducerea pedepsei rezultante

Prin sentinţa penală nr. 1296/28.02.2014 pronunţată în dosarul nr. 4257/215/2014, Judecătoria Craiova, în temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013, a respins contestaţia la executare formulată de condamnatul M.I.O.şi l-a obligat pe acesta la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli efectuate de stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat următoarele:

La data de 06.02.2014, a fost înregistrată pe rolul instanţei contestaţia la executare formulată de condamnatul M.I.O.

Petentul a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, raportat la Noul Cod Penal.

Urmare a relaţiilor solicitate de instanţă, Penitenciarul Craiova a înaintat MEPi nr. 268/2010 emis de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II.a Penală, sentinţa penală nr. 227/2010 a Curţii de Apel Bucureşti Secţia a II-a Penală, definitivă prin nerecurare, şi fişa de evaluare întocmită de comisia alcătuită la nivelul penitenciarului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin s.p. nr. 227/11.08.2010 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală, definitivă prin nerecurare, a fost recunoscută sentinţa penală  din data de 02.07.2009 a Tribunalului de Land St. Polten pronunţată în dosarul nr. 9 Hv 66/09 prin care M.I.O.a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare.

S-a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina acestuia au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor prev. de art. 211 alin. 2 ind. 1 lit. a, b, c, e C.p. şi art. 323 C.p.

Conform art. 6 NCP, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.

Prima instanţă a mai constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile redate mai sus, întrucât prin s.p. nr. 227/11.08.2010 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală, definitivă prin nerecurare a fost recunoscută pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare, iar nu pedepse individuale aplicate pentru infracţiunile săvârşite.

Prin urmare, în temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013, instanţa de fond a respins contestaţia la executare formulată de condamnatul M.I.O., constatând că nu sunt incidente disp. art. 6 NCP şi obligându-l pe acesta la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli efectuate de stat.

De asemenea, tribunalul mai reţine că prin sentinţa penală nr. 3340/13.06.2014 pronunţată în dosarul nr. 21878/215/2014, Judecătoria Craiova în temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 şi art 595 C.p.p., a respins contestaţia la executare formulată de condamnatul M.I.O..

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 03.06.2014,  Tribunalul Dolj a înaintat dosarul 5655/63/2014, menţionând că prin s.p. nr.675/15.05.2014 pronunţată de Tribunalul Dolj s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalul Dolj  şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind aplicarea legii penale mai favorabile cu privire  la condamnatul M.I.O., în favoarea Judecătoriei Craiova.

Penitenciarul Craiova prin adresa nr.N 46507/PCDJ/11.06.2014  a înaintat instanţei de judecată copie de pe mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.368/11.10.2010, copie s.p. 227/11.08.2010  a  Curţii de Apel Bucureşti  definitivă prin  nerecurare  copie fişă de evaluare.

Analizând actele şi lucrările dosarului Judecătoria a reţinut că prin sentinţa penală  227/11.08.2010  a  Curţii de Apel Bucureşti  definitivă prin  nerecurare  s-a dispus recunoaşterea sentinţei din 02.07.2009 a Tribunalului Land St.Polten şi s-a dispus transferarea persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei de 14 ani închisoare.

Comisia de evaluare privind aplicarea Legii penale mai favorabile constituite în cadrul Penitenciarului Craiova, a apreciat cu privire la aplicarea legii mai favorabile privind pe condamnatul M.I.O., că  nu se impune reducerea  pedepsei.

Analizând  înscrisurile depuse la dosar, instanţa de fond a apreciat  contestaţia privind aplicarea legii penale mai favorabile neîntemeiată pentru considerentele care urmează a fi prezentate, motiv pentru care în temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 şi art. 595 C.p.p. a respins contestaţia la executare privind pe condamnatul  M.I.O..

Prin s.p. nr. 227/11.08.2010 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală, definitivă prin nerecurare, a fost recunoscută sentinţa penală  din data de 02.07.2009 a Tribunalului de Land St. Polten pronunţată în dosarul nr. 9 Hv 66/09 prin care M.I.O. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare.

S-a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina acestuia au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor prev. de art. 211 alin. 2 ind. 1 lit. a, b, c, e C.p. şi art. 323 C.p.

Conform art. 6 NCP, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.

Prima instanţă a constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile redate mai sus, întrucât prin s.p. nr. 227/11.08.2010 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală, definitivă prin nerecurare a fost recunoscută pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare, iar nu pedepse individuale aplicate pentru infracţiunile săvârşite de către condamnat.

Ca urmare în temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 şi art 595 C.p.p. a fost respinsă contestaţia la executare formulată de condamnatul M.I.O..

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie condamnatul M.I.O., înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 17.07.2014, fiind conexată la prezenta cauză la data de 13.10.2014.

Totodată, prin sentinţa penală nr. 1874/18.03.2014, pronunţată în dosarul nr. 6997/215/2014, Judecătoria Craiova, în temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 şi art. 595 C.p.p., a respins contestaţia la executare formulată de condamnatul M.I.O..

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 25.02.2014, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 6997/215/2014 contestaţia formulată de condamnatul M.I.O. potrivit art. 23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 595 C.p.p., privind aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 6 din Codul Penal, în vigoare din 01.02.2014.

În motivarea contestaţiei, condamnatul a arătat că solicită reducerea pedepsei de 14 ani închisoare pe care o execută în prezent, ca urmare a aplicării legii mai favorabile.

La solicitarea instanţei, Penitenciarul Craiova, a înaintat în copie, fişa de evaluare a deţinutului, sentinţa penală nr. 227/11.08.2010 a Curţii de Apel Bucureşti şi mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 368/11.10.2010 emis de Curtea de Apel Bucureşti.

Analizând actele dosarului şi dispoziţiile legale, prima instanţă a reţinut că prin s.p. nr. 227/11.08.2010 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală, definitivă prin nerecurare, a fost recunoscută sentinţa penală  din data de 02.07.2009 a Tribunalului de Land St. Polten pronunţată în dosarul nr. 9 Hv 66/09 prin care M.I.O a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie în formă agravată, furt în formă agravată şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. de art. 142 alin. 1, 143 tezele 1, 2, 3, art. 127, 128 alin. 1, 2, art. 130 din Codul penal austriac.

S-a constatat că infracţiunile reţinute în sarcina acestuia au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor prev. de art. 211 alin. 2 ind. 1 lit. a, b, c, e C.p. şi art. 323 C.p.

S-a dispus transferarea condamnatului M.I.O. în România în vederea continuării executării pedepsei de 14 ani închisoare ce a fost aplicată prin hotărârea menţionată anterior.

În baza sentinţei penale menţionate s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 368/11.10.2010 de către Curtea de Apel Bucureşti iar executarea pedepsei a început la data de 04.05.2008.

Conform art. 6 alin. 1 C.p., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.

Instanţa de fond a mai constatat că în cauză nu sunt incidente disp. art. 6 alin. 1 C.p., având în vedere că prin sentinţa penală nr. 227/11.08.2010 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală, definitivă prin nerecurare s-a recunoscut o hotărâre pronunţată de Tribunalul de Land St. Polten şi s-a dispus transferarea persoanei condamnate în România pentru a se executa pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare stabilită de instanţa austriacă, nefiind recunoscute sau aplicate pedepse individuale pentru infracţiunile săvârşite.

În consecinţă, nefiind întrunite condiţiile prev. de art. 6 C.p., instanţa de fond, în temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 şi art. 595 C.p.p. a respins contestaţia la executare formulată de condamnatul M.I.O..

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie condamnatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, aceasta fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 12.05.2014, cauza fiind conexată la prezenta cauză prin încheierea din data de 07.07.2014.

Analizând contestaţiile formulate de condamnatul M.I.O. împotriva hotărârilor primei instanţe de respingere a contestaţiei la executare formulate, tribunalul reţine următoarele:

Prin s.p. 227/11.08.2010 a Curţii de Apel Bucureşti definitivă prin nerecurare la data de 04.10.2010 s-a recunoscut sentinţa din 02.07.2009 a Tribunalului de Land ST Polten pronunţată în dosarul nr. 9HV66/09 prin care contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 14 ani pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie în formă agravată, furt în formă agravată şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prev. de art. 142 alin. 1, 143 tezele I, II şi III, art. 127, art. 128 alin. 1 şi 2 şi art. 130 din Codul Penal austriac.

S-a mai reţinut că aceste fapte au corespondent în legislaţia penală română şi realizează conţinutul constitutiv al infracţiunilor prev. de art. 211 alin. 21 lit. a, b, c şi e şi art. 323 Cp cu aplic. art. 33 lit. a Cp.

S-a emis MEPI nr. 368/11.10.2010 de către Curtea de Apel Bucureşti, iar executarea pedepsei a început la data de 22.12.2010.

Potrivit art. 6 alin 1 C.pen. „ când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită se reduce la acest maxim „ .

Într-adevăr, în raport de aceste dispoziţii legale ar părea că atâta timp cât nu s-au aplicat pedepse individualizate pentru fiecare infracţiune nu s-ar putea analiza incidenţa legii penale mai favorabile, însă tribunalul apreciază că, deşi s-a aplicată o pedeapsă rezultantă, incidenţa legii penale mai favorabile poate fi analizată în raport de pedeapsa rezultantă la care s-ar putea ajunge potrivit dispoziţiilor Noului Cod penal.

În consecinţă, va proceda la compararea pedepsei aplicate condamnatului cu pedeapsa care ar putea fi dispusă conform Noului Cod penal.

Infracţiunile au corespondent în NCP dispoziţiile art. 234 alin. 1 lit. a şi f şi alin. 3, potrivit cărora tâlhărie calificată care a avut ca urmare vătămarea corporală se sancţionează cu închisoarea de la 5 la 12 ani şi dispoziţiile art. 367 Ncp conform cărora constituirea unui grup infracţional organizat se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

De asemenea, potrivit art. 39 alin. 1 lit. b NCp: "când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite".

Prin urmare, în raport de faptele comise, sub imperiul noii legi contestatorul ar fi condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru tâlhărie calificată prev. de art. 234 alin. 1 lit. a şi f şi alin. 3 NCP la care s-ar adăuga o treime din pedeapsa de 5 ani închisoare pentru art. 367 NCP (adică 1 an şi 8 luni), în final rezultând pedeapsa de 13 ani şi 8 luni închisoare.

Având în vedere aceste dispoziţii legale, tribunalul constată că pedeapsa de 14 ani aplicată condamnatului este mai mare decât pedeapsa maximă la care s-ar putea ajunge potrivit  legii noi, care este de 13 ani şi 8 luni, astfel că se impune reducerea pedepsei de la 14 ani la 13 ani şi 8 luni închisoare.

Pentru aceste motive, în temeiul dispoz. art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a Cpp, va admite contestaţiile formulate de M.I.O., va desfiinţa sentinţa penală nr. 1296/28.02.2014 a Judecătoriei Craiova, sentinţa penală nr. 1874/18.03.2014 a Judecătoriei Craiova şi sentinţa penală nr. 3340/13.06.2014 a Judecătoriei Craiova şi rejudecând în baza art. 6 alin. 1 NCP va reduce pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 211 alin. 21 lit. a, b, c şi e şi art. 323 Cp din 1969 la maximul special de 13 ani şi 8 luni închisoare prev. de art. 234 alin. 1 lit. a şi f şi alin. 3 NCP şi art. 367 NCP cu aplic. art. 39 lit. b NCP.

Va deduce durata arestării preventive şi a detenţiei din data de 04.05.2008 la zi şi va menţine starea de arest.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 227/11.08.2010 a Curţii de Apel Bucureşti

Va dispune anularea mandatului de executare nr. 368/2010 din 11.10.2010 emis de Curtea de Apel Bucureşti şi va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei în sensul celor arătate mai sus.

În baza art. 275 alin. 3 NCPP cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului

Domenii speta

Spete similare