Cuprins pe materii: Prescripţia extinctivă a dreptului material la acţiune. Pretenţii constând în venituri salariale plătite nelegal. Naşterea dreptului la acţiune.
Index alfabetic:
-Prescripţia extinctivă a dreptului material la acţiune.
-Pretenţii constând în venituri salariale plătite nelegal.
- Naşterea dreptului la acţiune.
Prescripţia extinctivă a dreptului material la acţiune pentru pretenţii reprezentând venituri salariale plătite nelegal şi constatate ca atare prin Decizia Curţii de Conturi a României. Naşterea dreptului la acţiune
Potrivit art. 268 alin. 1 lit. „c” din Legea nr. 53/2003, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator.
Întrucât premisa aplicării efectului sancționator al prescripției constă tocmai în existența posibilității de a acționa pentru ocrotirea unui drept sau pentru realizarea unui interes legitim, regula generală privind începutul prescripției extinctive având ca obiect dreptul material la acțiune este aceea că, prescripția începe să curgă la data nașterii dreptului la acțiune. Această regulă este reglementată prin art. 2523 din C.civil „Prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui”.
Data nașterii dreptului la acțiune este data la care dreptul la acțiune trebuie exercitat.
Or, dreptul material al reclamantei la acțiunea prin care să pretindă restituirea sumei de 156 lei, s-a născut la data de 12.12.2009, acţiunea fiind formulată la data de 24.07.2014, cu mult peste termenul de prescripţie de 3 ani.
Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, reclamanta SC G U SRL Galaţi a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M I C, obligarea acestuia la plata sumei de 156 lei reprezentând premiere de 2% aferent anului 2009, arătându-se în motivarea cererii că prin Decizia nr. …17.08.2010 a Curţii de Conturi a României, Camera de Conturi a Judeţului Galaţi s-a stabilit că această premiere este nelegal acordată.
La termenul din 29 octombrie 2014, instanţa a invocat excepţia prescrierii dreptului material la acţiune.
Potrivit disp. art. 248 C.pr.civ, instanţa va analiza cu prioritate excepţia invocată.
Potrivit copiei contractului individual de muncă nr. ……. pârâtul este angajatul instituţiei reclamante în calitate de muncitor necalificat.
Prin Decizia nr. ……/17.08.2010 Curtea de Conturi a României prin Camera de Conturi Galaţi a constat că, în anul 2009 au fost efectuate plăţi fără bază legală şi documente justificative, reprezentând premii în limita a 2% din cheltuielile salariale aferentei anului 2009.
La pct. 2 din decizia amintită s-a dispus în sarcina reclamantei stabilirea întinderii prejudiciului (anii anterior, an 2009 – la zi) inclusiv a foloaselor nerealizate, rezultat din plăţile nelegale de personal efectuate şi luarea măsurilor legale pentru recuperarea acestuia.
Potrivit art. 268 alin. 1 lit. „c” din Legea nr. 53/2003, cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator.
Întrucât premisa aplicării efectului sancționator al prescripției constă tocmai în existența posibilității de a acționa pentru ocrotirea unui drept sau pentru realizarea unui interes legitim, regula generală privind începutul prescripției extinctive având ca obiect dreptul material la acțiune este aceea că, prescripția începe să curgă la data nașterii dreptului la acțiune. Această regulă este reglementată prin art. 2523 din C.civil „Prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui”.
Data nașterii dreptului la acțiune este data la care dreptul la acțiune trebuie exercitat.
Or, dreptul material al reclamantei la acțiunea prin care să pretindă restituirea sumei de 156 lei, s-a născut la data de 12.12.2009, acţiunea fiind formulată la data de 24.07.2014, cu mult peste termenul de prescripţie de 3 ani.
Tribunalul Brașov
Criterii stabilite prin HG 155/2011 pentru aprobarea criteriilor şi normelor de diagnostic clinic pentru aprecierea asupra capacităţii de muncă a persoanei. Raportul dintre capacitatea de muncă şi capacitatea biologică de a corespunde solicitărilor profes
Curtea de Apel Ploiești
Art.68 (7) din Legea nr.567/2004, art. I, pct. 41, din Legea 17/2006, art. III, pct. 1 din OUG 100/2007 Pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate se actualizează anual în raport de media salariilor brute realizate în ultimele ...
Tribunalul Tulcea
Drepturi salariale - personalului M.A.I.
Curtea de Apel Alba Iulia
Contract individual de muncă. Suspendare.
Tribunalul Gorj
Anulare decizie de modificare unilaterală a contractului individual de muncă