Dreptul consumatorului. Obligarea unui ziar virtual la ştergerea unui articol ce aduce atingere demnităţii unei persoane. Art.73, 75, 76 C.civ.

Dreptul consumatorului

Obligarea unui ziar virtual la ştergerea unui articol ce aduce atingere demnităţii unei persoane .

Art.73, 75, 76 C.civ.

Prin Decizia civilă nr. 193/27.03.2014 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. 2561/202/2013 a fost admis apelul  declarat de apelantul B.  M.  împotriva sentinţei civile nr.3454/02.12.2013 pronunţată de Judecătoria Călăraşi, ce a fost schimbată în tot şi rejudecând , Tribunalul a admis  în parte cererea.

A constatat  că prin articolul intitulat „Familia unui „gazetar”: Vrem să se facă dreptate, ajutaţi-ne!” publicat pe site-ul www.r.ro la data de 09.11.2012, a fost încălcat dreptul la demnitate al reclamantului B. M..

Totodată a fost respins  capătul de cerere având ca obiect obligarea la despăgubiri cu titlu de daune morale şi a fost obligată pârâta să înlăture de pe site-ul www.r.ro articolul anterior menţionat.

Pentru a pronunţa această hotărâre , Tribunalul a reţinut că apelantul invocă încălcarea dreptului la imagine, onoare, demnitate şi viaţă privată ca urmare a articolelor publicate de intimate pe portalul de ştiri al căror deţinătoare sunt.

Din această perspectivă, se impune a analiza conţinutul articolelor invocate prin raportare la dispoziţiile legale şi convenţionale incidente, respectiv art.70 şi urm. din Codul civil, art.30 din Constituţie, art.8 şi 10 CEDO, precum şi Legea nr.8/1996, temeiuri invocate parţial şi prin cererea introductivă. Subsecvent, capătul de cerere având ca obiect acordarea daunelor morale va fi analizat prin raportare la prevederile art.1357 C.civ. 

Tribunalul constată că o primă chestiune asupra căreia părţile au poziţii contradictorii şi pe care instanţa de fond nu a analizat-o vizează problema dacă articolele invocate în motivarea cererii introductive aparţin intimatei D.GM.  în calitate de autor al acestora, respectiv PFA D.G.M. , în calitate de proprietar al portalului de ştiri „R.în Călăraşi”.

Sub acest aspect, se constată că atât prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond, cât şi prin cea depusă în apel, intimatele invocă faptul că extrasele de pe portal depuse la dosar de către apelantul reclamant au fost modificate favorabil acestuia, în realitate fiind fragmente şi chiar articole care nu există pe acest site. În susţinerea acestei apărări, intimatele invocă decizia Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a constatat că din computerul reclamantului s-au produs modificări grave asupra conţinutului portalului de ştiri.

Instanţa nu va putea reţine însă apărările intimatelor, având în vedere faptul că din simpla lectură a considerentelor Curţii de Apel Bucureşti din decizia nr.1095/R/29.05.2012 (fila 249 dosar fond) rezultă pe de o parte că ştergerea datelor informatice de pe site-ul intimatelor a fost imputată fiului reclamantului, iar nu reclamantului, iar pe de altă parte faptul că această acţiune a avut loc în data de 12.04.2011, aşadar cu mult înainte de data publicării celui dintâi articol invocat în prezenta cauză, respectiv articolul intitulat „Familia unui „gazetar”: Vrem să se facă dreptate, ajutaţi-ne!” publicat la data de 09.11.2012.

Mai mult decât atât, apelantul reclamant a certificat pentru conformitate cu originalul înscrisurile depuse, conform art.150 C.pr.civ., fiind astfel îndeplinite exigenţele procedurale în materia probei cu înscrisuri. Totodată, instanţa are în vedere şi faptul că articolele imprimate pe suport de hârtie constituie o transpunere a conţinutului disponibil pe reţeaua internet, însă proba este admisibilă ca înscris, dat fiind că art.265 C.pr.civ. admite înscrisul ca fiind orice scriere sau consemnare, indiferent de modalitatea de stocare. Se impune a observa însă că în raport de provenienţa conţinutului înscrisurilor în discuţie, intimatele pârâte nu au avut deschisă calea contestării acestor acte prin procedurile reglementate de art.301 şi urm. din C.pr.civ., însă date fiind motivele invocate, ele aveau posibilitatea de a solicita o expertiză informatică pentru a proba realitatea susţinerilor, probă ce nu a fost solicitată însă în termen legal nici la fond, nici în apel.

În sfârşit, nici citaţia depusă în apel (filele 72,74) nu este de natură să probeze apărarea invocată, aceasta atestând exclusiv faptul că intimata D.G.M.  este citată în calitate de persoană vătămată în dosarul nr.14D/P/2013 la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi, în cauza privind accesul neautorizat la un sistem informatic. Nu se probează astfel că acest dosar ar avea legătură cu apelantul reclamant şi cu atât mai puţin nu se face dovada constatării de către organele judiciare a faptului că apelantul reclamant ar fi efectuat modificări în sistemul informatic asupra portalului de ştiri în referire concretă la articolele invocate în prezenta cauză.

Faţă de aceste considerente, urmează a aprecia că articolele invocate în motivarea cererii introductive au existat pe portalul de ştiri „R.în Călăraşi” întocmai în forma redată în înscrisurile depuse de apelantul reclamant.

Desigur, nu trebuie omis faptul că în măsura în care apărarea intimatelor va fi confirmată prin declararea acestor înscrisuri ca false, intimata are deschisă calea revizuirii întemeiată pe art.509 al.1 pct.3 C.pr.civ., respectiv ipoteza în care hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals. 

În raport de aceste concluzii, tribunalul urmează să analizeze dacă articolele în discuţie încalcă drepturile nepatrimoniale invocate de reclamant. Sub acest aspect, situaţia de fapt se impune a fi raportată la jurisprudenţa CEDO în materia drepturilor protejate prin art.8 şi 10 din Convenţia EDO, problema de drept constând în a stabili dacă articolele publicate pe portalul de ştiri, ca expresie a libertăţii de exprimare, aduc sau nu atingere drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului.

Analiza conflictului dintre dreptul la libera exprimare şi dreptul la viaţa privată, imagine, onoare şi demnitate, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, trebuie să pornească de la distincţia între afirmarea unor fapte şi cea a unor judecăţi de valoare, distincţie ce corespunde într-o anumită măsură celei realizate în chiar textul art.10, unde se face referire la informaţii sau idei. În cauza Lingens c. Austriei, Curtea EDO a arătat că existenţa faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul judecăţilor de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit. Totodată, hotărârile Curţii de la Strasbourg indică principiul potrivit căruia adevărul obiectiv al afirmaţiilor nu trebuie să fie singurul criteriu de luat în considerare în situaţia în care se analizează o acuzaţie de calomnie, elementul determinant trebuind să fie buna credinţă a autorului afirmaţiilor care afectează reputaţia părţii vătămate. În consecinţă, este necesară analiza atitudinii subiective a autorului articolului în raport cu adevărul afirmaţiilor sale (în sensul de a verifica dacă a cunoscut sau nu caracterul neveridic al faptelor afirmate şi dacă a depus diligenţele necesare pentru verificarea autenticităţii), dar şi cu scopul demersului jurnalistic, în sensul de verifica dacă a urmărit să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes public, îndeplinindu-şi astfel datoria de a răspândi informaţii şi idei asupra unor subiecte de interes general, chiar dacă aceasta implică uneori în mod inerent afectarea reputaţiei persoanei vizate, sau a avut numai intenţia de a afecta în mod gratuit reputaţia acesteia. Astfel înţeleasă, buna credinţă a ziaristului îi atrage protecţia articolului 10 al Convenţiei.

În alte cauze relevante, printre care Cumpănă şi Mazăre c. României, Curtea a subliniat faptul că atunci când afirmaţiile unui ziarist au caracterul unor judecăţi de valoare, al căror adevăr nu poate fi verificat, reprezentând opinii sau aprecieri personale ale indivizilor, acestea sunt protejate de art.10 cu condiţia ca ele să se bazeze pe nişte fapte adevărate sau să fie susţinute de o argumentare logică a autorului lor; chiar şi o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este totalmente lipsită de o bază factuală.

Raportând conţinutul articolelor invocate la dispoziţiile legale anterior citate şi la jurisprudenţa europeană, prima instanţă a apreciat că nu se poate antrena răspunderea pârâtelor, nefiind îndeplinită condiţia referitoare la fapta ilicită. Tribunalul reţine că aprecierea instanţei de fond este întemeiată, argumentele acesteia fiind corecte, cu excepţia articolului intitulat „Familia unui „gazetar”: Vrem să se facă dreptate, ajutaţi-ne!” publicat la data de 09.11.2012, iar criticile apelantului nu sunt de natură să atragă o altă soluţie decât în privinţa atingerilor aduse prin acest articol.

Mai exact, din conţinutul articolului menţionat rezultă referirea expresă la numele B. M. care este numit în chiar primul paragraf „scursură umană”, expresie pe care apelantul o apreciază defăimătoare. În raport cu definiţia din dicţionarul explicativ al limbii române, tribunalul constată că această expresie este echivalentă cu „om de nimic, decăzut, lepădătură”. Or, această modalitate de exprimare este pur insultătoare, nu este justificată de dezbaterea unui subiect de interes public, ci priveşte exclusiv persoana apelantului în contextul relaţiilor cu membrii familiei sale, şi nici nu se încadrează în limitele dozei de exagerare şi provocare permise de art.10 CEDO şi jurisprudenţa Curţii EDO.

Se impune a observa că între părţi există o situaţie conflictuală ce trenează de mai mulţi ani, la dosar fiind depuse numeroase înscrisuri care atestă acest fapt, inclusiv articole publicate în ziarul G. de Călăraşi, unde se fac referiri la activitatea intimatei D.G.M. .

De asemenea, în cauză a fost făcută dovada existenţei unor schimburi de replici insultătoare şi ameninţătoare între părţi, prin modalităţi de comunicare private, precum poşta electronică, sau mesaje scrise pe telefonul mobil. În acest context, chiar dacă s-ar putea reţine existenţa unei provocări din partea apelantului, esenţial rămâne faptul că, aşa cum a arătat şi instanţa de fond, insulta nu este acceptată şi nu poate beneficia de protecţie legală sub imperiul dreptului la liberă exprimare, cu atât mai mult cu cât aceasta este adresată în cuprinsul unui articol destinat publicului. În concluzie, prin folosirea expresiei „scursură umană” autorul articolului a depăşit sfera caracterului informativ care prezintă interes pentru opinia publică, aducând atingere demnităţii persoanei.

Instanţa apreciază rezonabilă prezumţia că orice persoană, publică sau nu, atunci când identifică un articol de presă în care apare numele său alături de alte elemente certe de identificare, precum vârsta sau profesia, cum este cazul în speţă, având asociat atributul „scursură umană”, se va simţi jignită. În consecinţă, urmează a concluziona că folosirea expresiei menţionate este de natură să aducă atingere dreptului la demnitate al apelantului, astfel cum este instituit prin dispoziţiile art.72 din Codul civil.

Tot în referire la acest articol, apelantul invocă încălcarea dreptului la viaţa privată şi de familie, prin faptul publicării convorbirii reproduse în cuprinsul articolului menţionat, fără a exista acordul său. Sub acest aspect, instanţa reţine că sunt incidente prevederile art.71 alin.3 din Codul civil, text de lege care interzice utilizarea, în orice mod, printre altele, a corespondenţei şi a informaţiilor din viaţa privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art.75, precum şi dispoziţiile art.76 referitoare la prezumţia de consimţământ. Faţă de aceste dispoziţii legale, dar şi de conţinutul dreptului la viaţă privată şi de familie, astfel cum este interpretat în jurisprudenţa CEDO, instanţa reţine că publicarea conversaţiei nu este de natură să aducă atingere drepturilor menţionate în ceea ce-l priveşte pe apelant. În acest sens, pe lângă motivul avut în vedere de instanţa de fond, anume acela că publicarea s-a realizat cu acceptul prezumat al rudelor apelantului, după cum reiese din conţinutul articolului, tribunalul reţine şi faptul că această conversaţie nu este susceptibilă, prin conţinutul său, să afecteze viaţa privată a apelantului, în sensul de a dezvălui aspecte intime de natură să-i afecteze onoarea, demnitatea şi imaginea publică. Aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa CEDO, noţiunea de viaţă privată cuprinde în primul rând integritatea fizică şi morală a persoanei, sfera intimă a individului, la care se adaugă dreptul individului de a stabili şi dezvolta relaţii cu semenii săi, precum şi viaţa socială, fără a exclude activitatea comercială şi profesională. Or, conţinutul conversaţiei publicate nu este de natură să afecteze nici una dintre aceste componente ale dreptului protejat de art.8 CEDO, cu consecinţa că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică sub acest aspect. Mai mult, conţinutul articolului, coroborat cu cel al conversaţiilor, relevă existenţa unei baze factuale a afirmaţiilor intimatei D.G. , constând în formularea unei plângeri adresate organelor de poliţie de către sora apelantului, concomitent cu predarea unor astfel de convorbiri organelor judiciare.

În ceea ce priveşte celelalte articole invocate în cuprinsul cererii apelantului, tribunalul apreciază întemeiate argumentele instanţei de fond în sensul că acestea conţin judecăţi de valoare cu referire la aspecte ale vieţii politice locale şi ale activităţii organelor judiciare, inclusiv în ceea ce priveşte cauzele penale ce au făcut obiectul plângerilor intimatei.

Mai exact, analizând conţinutul articolelor invocate, instanţa constată că articolul intitulat „M. N. cere daune morale în valoare de un milion de euro”, publicat la data de 04.11.2012, cuprinde nu numai judecăţi de valoare ale intimatei autoare a articolului în referire la persoana nominalizată în titlu, ci chiar afirmarea unor fapte concrete. Mai precis, articolul face referire la plângerea penală formulată de susnumită, precum şi la existenţa pe rolul Tribunalului Călăraşi a unui dosar civil identificat prin număr, având ca obiect acoperirea unui prejudiciu moral. Este adevărat că în articol este precizat numele apelantului B.M., însă acesta apare în cuprinsul relatării susţinerilor numitei M. N., prin urmare nefiind o afirmaţie proprie a jurnalistului de natură să încalce drepturile apelantului.

Nici informarea publicată la data de 06.12.2012 nu poate fi considerată vătămătoare pentru apelant, din moment ce cuprinsul textului nu face referire concretă, clară, individualizată, la persoana lui. Cu alte cuvinte, un observator extern, obiectiv, care ar fi parcurs acest text, nu ar fi putut asocia cu certitudine referirile din cuprinsul acestuia cu persoana lui B. M. chiar în condiţiile în care ar fi cunoscut acuzele intimatelor la adresa apelantului cu privire la infracţiunile informatice. O situaţie similară se impune a fi reţinută şi în referire la articolul intitulat „G. de Călăraşi acţionată în instanţă”, publicat la 15.02.2013, pentru aceleaşi argumente, ca de altfel şi articolul „Umorul e ştirbit – Opinii”, publicat la 08.04.2013.

În ceea ce priveşte articolul intitulat „Afaceri politice cu cartofi – material preluat ilegal de B.M., vândut la RTV”, publicat la data de 08.02.2013, instanţa constată că acesta cuprinde numele apelantului, care este acuzat în esenţă de preluarea în mod ilegal a unui material de presă pentru care intimatele ar fi deţinut drepturi de autor. Deşi acuzaţia este gravă, susceptibilă de a afecta onoarea şi reputaţia persoanei în cauză, afirmaţiile din articol se încadrează în limitele libertăţii de exprimare, incluzând aici doza de exagerare şi provocare admisă, dat fiind că ele se constituie în judecăţi de valoare, mai precis opinii, aprecieri personale ale autorului cu referire la o situaţie de fapt concretă, şi care nu sunt totalmente lipsite de o bază factuală. Sunt relevante în acest sens referirile concrete la alte subiecte de presă, dar mai ales adresa transmisă de intimată către R. TV prin fax la data de 08.02.2013 (fila 304 dosar fond), care vine în sprijinul confirmării bazei factuale a afirmaţiilor din articol.

Aceleaşi considerente sunt valabile şi în legătură cu articolul intitulat „Şi justiţia răspunde la şantaj?! – De ce tac mereu serviciile secrete?!” publicat la data de 10.02.2012, în sensul că acesta cuprinde judecăţi de valoare şi referiri la fapte concrete în legătură cu un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Călăraşi. Totodată, la dosarul cauzei a fost depusă rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din 12.02.2013 (filele 57-62) emisă în cauza ce a format obiectul dosarului nr.343/P/2013 aflat în instrumentarea DNA, dosar ce a avut ca obiect denunţul formulat de intimata D.G.M. cu privire la pretinsa infracţiune de şantaj săvârşită de B.M., faptă la care se face referire în cuprinsul articolului. Prin urmare, afirmaţiile din articol au avut corespondent faptic în realitate, au o bază factuală solidă, iar din această perspectivă limitele acceptabile ale libertăţii de exprimare nu au fost depăşite. Referiri similare se regăsesc şi în cuprinsul articolului „M. B. cel mai cercetat gazetar – De ce?! Aflaţi aici!”, publicat la 12.02.2013. Pentru aceleaşi considerente, afirmaţiile referitoare la cauzele penale menţionate în acest ultim articol se înscriu în limitele libertăţii de exprimare.

De asemenea, în ceea ce priveşte articolul intitulat „DGA a luat la cunoştinţă acuzele grave aduse de ziarişti”, publicat la 28.03.2013, instanţa constată că acesta relatează despre o altă cauză penală privind pe numitul D.V., în cuprinsul articolului făcându-se două referiri la apelantul B.M.

 Nici una dintre ele nu are însă caracter insultător, defăimător, şi mai mult decât atât, cea de-a doua reprezintă expunerea unei relatări a unor apropiaţi ai inculpatului din respectiva cauză, iar nu o afirmaţie proprie a autorului articolului.

Revenind la conţinutul articolului „M.B., cel mai cercetat gazetar – De ce?! Aflaţi aici!”, apelantul insistă asupra caracterizării ce îi este atribuită de autorul articolului, respectiv „manipulator, agresiv, inclusiv fizic, speculant, frustrat, anxios, depresiv, cu tendinţe de obsesie”, apreciind că instanţa de fond a omis aceste elemente. Pentru a aprecia dacă această formulare este de natură să aducă atingere drepturilor apelantului, instanţa va avea în vedere argumentaţia Curţii EDO din cauza Oberschlick c. Austriei din 1 iulie 1997, unde se punea problema folosirii cuvântului „idiot”.  Astfel, Curtea a arătat că folosirea acestui cuvânt în cuprinsul unui articol nu poate fi interpretată drept un atac personal gratuit la adresa persoanei vizate atâta timp cât autorul a furnizat în acelaşi articol o explicaţie obiectiv acceptabilă, derivând din discursul persoanei la care făcea referire articolul, care era el însuşi provocator. Acest principiu a fost reafirmat în cauza De Haes şi Gijsels c. Belgiei, unde s-a reţinut că deşi comentariile reclamanţilor conţineau critici foarte severe, acestea sunt pe măsura emoţiilor şi a indignării cauzate de faptele invocate în respectivele articole.

Raportând reperele jurisprudenţiale anterior expuse la situaţia din prezenta cauză, instanţa constată că în funcţie de înţelesul cuvintelor folosite, nu poate fi vorba de un atac la persoană, iar caracterizarea, deşi în mod evident nu serveşte scopului informării publicului, este justificabilă din perspectiva situaţiei conflictuale existente între părţi, materializată prin publicarea de articole prin care se fac aprecieri reciproce asupra activităţii profesionale a fiecăruia, ceea ce trebuie asimilat unei provocări.

Pentru o analiză cât mai exactă a acestor formulări trebuie pornit însă de la înţelesul termenilor din dicţionarul explicativ al limbii române. Astfel, a manipula înseamnă a antrena, prin mijloace de influențare psihică, un grup uman, o comunitate sau o masă de oameni la acțiuni al căror scop aparține unei voințe străine de interesele lor, a influența opinia publică prin mass-media sau prin alte metode. O astfel de capacitate presupune în mod evident abilităţi intelectuale peste medie, astfel că nu poate fi privită ca o insultă.

De asemenea, în ceea ce priveşte caracterizarea apelantului ca agresiv, intimata prezintă o bază factuală, chiar în finalul articolului fiind indicat un alt articol, depus în cadrul probei cu înscrisuri în apel, publicat în ziarul Adevărul, din cuprinsul căruia rezultă că apelantul ar fi agresat fizic un reporter al acestei publicaţii.

Revenind la explicaţiile termenilor folosiţi, noţiunea de speculant semnifică persoană care trage foloase dintr-o anumită situaţie, anxios înseamnă neliniştit, îngrijorat, încordat, iar depresiv înclinat spre tristeţe, descurajare. În consecinţă, urmează a aprecia că expresiile menţionate nu pot fi considerate ca având caracter insultător, defăimător, care să aducă atingere demnităţii şi imaginii publice a apelantului.

Apelantul a invocat şi afectarea dreptului său la imagine, în privinţa căruia sunt incidente prevederile art.73, 75, 76 C.civ. Instanţa reţine că în cuprinsul articolului  „M. B., cel mai cercetat gazetar – De ce?! Aflaţi aici!” a fost publicată o fotografie cu reclamantul, autorul articolului menţionând sursa acesteia, respectiv Facebook.com. De asemenea, în articolul intitulat „Şi justiţia răspunde la şantaj?! – De ce tac mereu serviciile secrete?!” a fost publicată o altă fotografie cu reclamantul, autorul articolului menţionând şi de această dată sursa acesteia, respectiv Adevărul. Având în vedere sursele de unde au fost preluate cele două fotografii, tribunalul apreciază că ele au fost preluate din spaţiul public, în practica judiciară reţeaua de socializare Facebook.com fiind calificată astfel, chiar dacă noţiunea de public este relativ restrânsă la un grup. Prin urmare, fotografiile nu au fost preluate ilegal, instanţa având în vedere şi faptul că ipostazele în care apelantul a fost surprins în cele două fotografii nu îi prejudiciază imaginea. Faţă de aceste considerente, văzând şi prevederile art.76 Cod civil, instanţa apreciază că nu a fost încălcat dreptul apelantului la imagine.

Faţă de aceste considerente, în baza art.480 C.pr.civ. se va dispune admiterea apelului declarat de apelantul B. M.  împotriva sentinţei civile nr.3454/02.12.2013 pronunţată de Judecătoria Călăraşi, pe care tribunalul o va schimba în tot şi rejudecând va admite în parte cererea de chemare în judecată, va constata că prin articolul intitulat „Familia unui „gazetar”: Vrem să se facă dreptate, ajutaţi-ne!” publicat pe site-ul www.realincalarasi.ro la data de 09.11.2012, a fost încălcat dreptul la demnitate al reclamantului B. M. În consecinţă, vor fi obligate pârâtele să înlăture de pe site-ul www.realincalarasi.ro articolul anterior menţionat.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea la despăgubiri cu titlu de daune morale, tribunalul reţine că deşi admisibile în principiu, pentru acordarea daunelor morale este totuşi nevoie de existenţa unor elemente probatorii adecvate care să permită găsirea unor criterii de evaluare a întinderii acestora, nefiind suficientă libera apreciere a instanţei bazată pe gradul de percepere al acesteia a universului psihic al fiecărei persoane.

Desigur, nu se pot administra probe materiale pentru dovedirea cuantumului daunelor morale, deşi acest lucru nu este exclus, dar se pot şi trebuie administrate probe pentru dovedirea producerii unor suferinţe morale, a impactului concret asupra persoanei vătămate pentru determinarea de la caz la caz, a existenţei şi a cuantumului acestora.

În speţă, după cum a reţinut şi prima instanţă, probele administrate în cauză nu sunt edificatoare, în sensul de a face dovada certă a prejudiciului moral produs apelantului urmare a acţiunilor intimatelor. Martorii propuşi de reclamant afirmă că acesta a fost afectat urmare a articolelor publicate de intimate, însă nu arată în concret în ce anume a constat prejudiciul moral. Din probele administrate nu a rezultat că onoarea, demnitatea, reputaţia şi imaginea apelantului ar fi fost afectate prin consecinţe faptice, cum ar fi spre exemplu scăderea interesului publicului faţă de articolele sau operele sale literare sau prin schimbarea atitudinii persoanelor din cercul său profesional în raport cu persoana lui. În consecinţă, tribunalul va reţine că simpla constatare a încălcării dreptului său la demnitate prin prezenta decizie constituie o reparaţie echitabilă şi suficientă a prejudiciului produs, nefiind justificată acordarea de  despăgubiri băneşti cu titlu de daune morale.

Domenii speta

Spete similare