Drept procesual civil
Contestaţia la executare – suplinirea necesităţii transcrierii biletului la ordin prin ataşarea acestuia la somaţie ,
Art. 61 alin. 6 din legea nr. 58/1934
Prin Decizia civilă nr. 688/2014 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. 7870/202/2013 a fost admis apelul declarat de apelanta pârâtă B.C.R. în contradictoriu cu intimata reclamantă C. D. împotriva sentinţei civile nr.1580/10.06.2014 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr.7870/202/2013 , sentinţă care a fost schimbată în tot în sensul respingerii contestaţiei la executare formulată de contestatoarea C. D. menţinându-se actele de executare silită efectuate de BEJ D. P. V. în dosarul de executare nr.382/2013.
Pentru a pronunţa această soluţie , tribunalul a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. 6 din legea nr. 58/1934 „Somaţiunea de executare trebuie să cuprindă transcrierea exactă a cambiei sau a protestului precum şi a celorlalte acte din care rezultă suma datorată”.
Cu toate acestea , ataşarea la somaţie a biletului la ordin suplineşte transcrierea acestuia .
Prevederea legală privind transcrierea titlului executoriu are ca scop încunoştiinţarea debitorului despre titlul executoriu şi conţinutul acestuia or ataşarea unei copii de pe acesta îndeplineşte pe deplin acest scop .
Prevederea legală privind transcrierea titlului executoriu a fost data intr-un context in care tehnica si modalitatea de comunicare a actelor din cadrul procedurii de executare silita cambiala erau limitate comparativ cu cele din prezent , în momentul edictării legii – 1934 - neexistând mijloiace de copiere (xerox ) motiv pentru care se recurgea la transcriere.
Finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea actului normativ era ca titlurile executorii sa fie comunicate in integralitate, sa fie inserate toate datele relevante, in special suma care se executa.
Prin urmare, necesitatea transcrierii exacte a titlului executoriu în somaţia adresată debitorului se impune pentru ca acesta să ia la cunoştinţă în mod corect de actul care stă la baza executării silite şi de suma pentru care este urmărit, prin dispoziţiile legale incidente urmărindu-se în mod evident protejarea unui interes de ordine privată, iar nu de ordine publică.
Or, faţă de menţiunile cuprinse în somaţia adresată contestatoarei, coroborate cu cele cuprinse în incheierea de stabilire a cheltuielilor de executare si in cea de incuviintare a executării silite, se constată, fără dubiu, faptul că această parte a luat cunoştinţă atat de titlul executoriu în baza căruia se efectueaza executarea silită cat şi de cuantumul sumei urmărite de organul de executare.
Astfel, prin somaţia emisă in data de 18.12.2013, BEJ D. P. V. a individualizat creanţa supusă executării menţionând provenienţa si componenta aceteia şi s-a anexat titlului executoriu astfel încât debitorul a avut reprezentarea exactă a actululi în baza căruia s-a început executarea silită.
Totodată în somaţie s-a stipulat că aceasta este cambială şi că se întemeiază pe dispoziţiile legii nr. 58/1934 a cambiei şi a biletului astfel încât nu există nici un dubiu cu privire la temeiul de drept şi la natura executării silite .
Judecătoria Iași
Plângere contravenţională. Apelarea numărului unic pentru apelurile de urgenţă. Aprecierea caracterului justificat al intervenţiei agenţiilor specializate de intervenţie
Judecătoria Sectorul 1 București
Cerere de constatare a dobandirii dreptului de proprietate asupra contrustiei prin accesiune imobiliara. Exceptia lipsei de interes.
Curtea de Apel București
Dreptul patrimonial exclusiv al organismelor de televiziune de a autoriza sau de a interzice (...) retransmiterea sau reemiterea propriilor emisiuni şi servicii de programe de televiziune (Art. 113 lit.e) din Legea nr. 8/1996) este supus gestiunii individ
Tribunalul Prahova
Refuz acordare drepturi protecţie sociala
Curtea de Apel Brașov
Constituire de parte civilă a asiguratorului