Dreptul consumatorului. Clauze abuzive în contractele de credit ; Constatarea nulităţii lor de către instanţă. Art.4 din Legea 193/2000

Dreptul consumatorului

Clauze abuzive în contractele de credit ;

Constatarea nulităţii  lor de către instanţă

Art.4 din Legea 193/2000

Prin Sentinţa civilă nr. 1831/24.12.2013 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în dosarul nr. 1797/116/2013 a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii T.C. şi T. V., împotriva pârâtei V. România SA Bucureşti; s-a constatat  caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în art.3 lit.d şi art.5 lit.a şi c la condiţiile speciale ale contractelor de credit nr. 0102685/12.06.2007 şi nr. 0144897/14.03.2008, în art.3.5, 3.6, art.8 lit.a liniuţa a doua şi a treia, lit.c şi d, art.10.1 şi art.10.2 din condiţiile generale la cele două convenţii de credit anterior menţionate, în art.3 pct.5 lit.a şi b actul adiţional nr. 1/20.09.2010 la convenţia de credit nr. 0102685/12.06.2007 şi art.3 pct.5.1 lit.a din actul adiţional nr. 1/20.09.2010 la convenţia de credit nr. 0144897/14.03.2008 şi s-a constatat  nulitatea absolută a clauzelor constatate anterior ca fiind clauze abuzive.

Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul a reţinut că între reclamanţii T. C. şi T. V. în calitate de împrumutaţi şi pârâta SC V.Romania SA, în calitate de împrumutător s-au încheiat convenţiile de credit nr.0102685/12.06.2007 în valoare de 78500 CHF şi nr.0144/14.03.2008 în valoare de 74850 CHF, cu garanţii ipotecare, pentru refinanţarea altor împrumuturi avute de reclamanţi la alte bănci.

Potrivit art.3 lit.a din ambele convenţii părţile au stabilit că împrumutatul datorează băncii dobânda curentă de 4,25% p.a. – dobândă fixă (în prima convenţie), respectiv 3,99% p.a. (în a doua convenţie) iar conform lit.d banca putând revizui rata dobânzii curente în cazul apariţiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, urmând să aducă la cunoştinţa împrumutatului noua rată a dobânzii; rata dobânzii astfel modificată urmând a se aplica de la data comunicării.

Conform art. 5 lit. a), s-a stabilit plata unui comision de risc, de 0,1% (în prima convenţie) şi de 0,22% (în a doua convenţie) aplicat la soldul creditului, plătibil lunar, în zile de scadenţă, pe toată perioada de derulare a convenţiei (dispoziţie reluată în art.3.5 din condiţiile generale ale convenţiilor de credit).

Potrivit art. 8.1 lit. a) liniuţa a doua şi a treia şi litera c din Condiţiile Generale ale ambelor convenţii, „În cazul în care se iveşte vreuna din situaţiile următoare, atunci în orice moment Banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, codebitorului şi garantului să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat, împreună cu dobânda acumulată şi toate celelalte costuri datorate Băncii, conform Convenţiei dacă:

a)„împrumutatul nu îşi îndeplineşte obligaţia de plata a sumei principale, a dobânzilor sau a oricăror costuri datorate conform altor Convenţii Încheiate de Împrumutat cu Banca sau

„conform altor convenţii de credit încheiate de împrumutat cu alte societăţi financiare/de credit;

c) în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute, care, în opinia Băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-şi poată îndeplini obligaţiile asumate conform Convenţiei;

În Secţiunea a 10) „Costuri suplimentare” la art. 10.1  s-a prevăzut:

„Referitor la Convenţie pot apărea, la data semnării sau ulterior, modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile, care: a) supun Banca la orice impozit, taxa cu privire la creditele acordate sau la obligaţiile sale de a acorda credite sau care schimbă baza de impozitare pentru suma principală şi dobânzi la creditele acordate sau care se referă la orice alte sume datorate rezultând din Convenţie cu privire la creditele acordate sau la obligaţia sa de a acorda credite în conformitate cu prevederile legale în baza cărora  funcţionează şi este organizată banca; b) impun, modifică  sau consideră aplicabile orice rezervă, depozit special sau orice cerinţă similară (de ex în corelaţie sau în legătură cu propunerea noului Acord de la Basel privind capitalul propus de către Comitetul de Supraveghere a Băncilor Basel) afectează activele Băncii, depozitele constituite cu sau pentru costurile Băncii sau care impun băncii orice altă condiţie care  afectează creditele acordate sau obligaţia de a acorda credite; c) al căror rezultat este: i) creşterea costurilor Băncii legate de acordarea sau de punerea la dispoziţie a oricărui credit; ii) reducerea cuantumului oricărei sume primite sau a oricărei creanţe a Băncii în baza Convenţiei".

Potrivit art. 10.2 din Condiţiile Generale ale Convenţiei "în oricare din cazurile de mai sus menţionate, în termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat în scris de către Bancă, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze Banca pentru creşterile costurilor sau altor rambursări".

Potrivit art.3.6 din condiţiile generale la cele două convenţii s-a prevăzut comisionul de administrare în sensul că: pentru monitorizarea de către Bancă a utilizării/rambursării creditului acordat, precum şi a îndeplinirii oricăror altor obligaţii asumate de părţi în baza Convenţiei, Împrumutatul datorează Băncii un comision; modul de calcul şi scadenţa/scadenţele plăţii acestuia se stabilesc în Condiţiile Speciale.

În analizarea caracterului abuziv al acestor clauze contractuale instanţa va porni de la dispoziţiile art.4 din Legea 193/2000 potrivit cărora „ (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

(4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.

(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de:

a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului, la momentul încheierii acestuia;

b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului;

c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.

(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Conform art. 6 din aceeaşi lege, clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege, nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.

Analizând clauza prevăzută de art.3 lit.d din cele două convenţii de credit privind posibilitatea băncii de a revizui rata dobânzii curente, tribunalul constată, în primul rând, că motivul prevăzut în contract pentru care această modificare poate fi făcută unilateral, respectiv „intervenirea unor schimbări semnificative pe piaţa monetară” este vagă, neclară, cu posibilitatea de interpretare doar în favoarea împrumutătorului, fără ca şi împrumutatul să poată verifica dacă majorarea este temeinic justificată şi dacă este necesară şi proporţională scopului urmărit.

Potrivit art.1 lit. a din anexa la Legea nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, nu este abuzivă, cu condiţia ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut şi în contract şi, totodată, cu condiţia informării imediate a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Deci, pentru stipularea în contract a unui motiv pentru revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situaţii clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaşte de la început că, dacă acea situaţie se va produce, dobânda va fi mărită. Doar astfel opţiunea lui de a contracta este liberă, perfect conştientă şi cu reprezentarea corectă a consecinţelor actului juridic pe care îl va semna. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, pentru ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanţa  judecătorească să aibă posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat şi eficient pentru a stabili în sensul existenţei sau inexistenţei situaţiei care constituie motiv pentru majorarea dobânzii.

De asemenea, clauza prevăzută la art.3 lit.d ridică probleme şi sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă pârâtei dreptul discreţionar de a revizui rata dobânzii curente, fără ca o nouă rată să fie negociată cu reclamanţii, aceştia fiind doar înştiinţaţi şi fără posibilitatea de a rezilia imediat contractul conform art.1 lit.a din anexa la Legea 193/2000.

Astfel, în momentul încheierii convenţiilor în cauză, reclamanţii au acţionat de pe o poziţie inegală, în raport cu pârâta. Contractele încheiate sunt de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către pârâtă, fără a da posibilitatea cocontractantului (reclamanţilor în cauză) de a modifica sau înlătura vreuna din clauze aşa cum a rezultat şi din interogatoriul luat de pârâtă reclamanţilor. Reclamanţii, care au calitate de consumatori, nu au avut posibilitatea să negocieze clauzele de contracte, acestea fiindu-le impuse, în forma respectivă, de către pârâtă. Conform art.4 al. ultim din Legea 193/2000, pârâta avea obligaţia de a dovedi că a negociat, în mod direct, clauzele împrumutului cu împrumutatul, ceea ce nu s-a întâmplat.

Apărarea pârâtei în sensul că în alte contracte s-au menţionat alte criterii de stabilire a elementelor contractelor, ceea ce ar demonstra că pârâta în mod obişnuit oferă şi posibilitatea negocierii clauzelor contractuale, nu poate fi reţinută ca dovadă în susţinerea negocierii cu reclamanţii în convenţiile încheiate cu aceştia.

În ceea ce priveşte clauza prevăzută de art.5 lit.a din condiţiile speciale la cele două convenţii de credit şi art.3.5 din condiţiile generale ale celor două convenţii, privind comisionul de risc, tribunalul constată că scopul perceperii acestui comision este neclar, terminologia folosită nefiind descrisă în cuprinsul condiţiilor generale ale contractelor încheiate de pârâtă, pentru ca împrumutaţii să fie în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc. De asemenea, nici instanţa nu poate aprecia cu privire la legalitatea acestei clauze, din moment ce motivaţia perceperii acestor comisioane nu este detaliată nici în cuprinsul condiţiilor speciale, nici în cel al condiţiilor generale ale contractelor analizate.

Cu privire la comisionul de administrare prev. în art.3.6 din condiţiile generale la contractele de credit în cauză, tribunalul constată că acesta este prevăzut numai în aceste condiţii generale, cuantumul acestuia nu este prevăzut în mod expres şi deşi în acest articol se prevede că „modul de calcul şi scadenţa plăţii acestuia se stabilesc în condiţiile speciale” acesta nu este prevăzut în condiţiile speciale. Astfel, acest comision este stabilit în mod unilateral de pârâtă fără ca reclamanţii să poată negocia acest comision, iar instanţa să stabilească dacă este corect calculată sau nu.

În ceea ce priveşte clauzele menţionate la art.8.1 lit.a liniuţa a doua şi a treia lit.c din condiţiile speciale care se referă la dreptul băncii de a declara scadenţa anticipată a creditului, rambursabil imediat împreună cu dobânda cumulată şi toate celelalte costuri datorate pârâtei conform convenţiilor încheiate, tribunalul constată că sunt abuzive întrucât ele nu vizează raporturile contractuale dintre părţi, ci cele încheiate de reclamanţi cu alte unităţi de creditare sau chiar cu aceeaşi bancă, pentru că scadenţa anticipată a creditului trebuie să fie în legătură cu acel credit, iar nu cu altele, într-un astfel de caz creându-se un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Astfel, consumatorul se vede în situaţie în care ar trebui să ramburseze imediat creditul obţinut, cu toate că plata ratelor se face constant şi la termen, în cazul în care nu ar achita ratele scadente ale unui alt credit, deşi neplata s-ar putea datora contestării datoriei sau altor cauze, neimputabile împrumutatului. Evident, o atare situaţie nu poate fi acceptată, pentru că expune consumatorul într-o poziţie defavorabilă faţă de banca împrumutătoare, care are la discreţie stabilirea momentului scadenţei anticipate, inclusiv în situaţii care exced culpei creditorului său în sens contractual.

De asemenea, tribunalul constată că sunt abuzive şi art.8.1 lit.c şi d din condiţiile speciale întrucât formulările generale şi echivoce folosite pentru alte situaţii de declarare anticipată a scadenţei, respectiv „situaţie neprevăzută”, „în opinia Băncii”, „să devină improbabil”, „garantat corespunzător”, sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. În realitate, aceste clauze oferă băncii dreptul exclusiv şi discreţionar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca instanţa învestită cu verificarea legalităţii unei astfel de măsuri să se poată pronunţa într-un sens sau altul. Prin urmare, clauza analizată este abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condiţiilor pe care le cuprinde.

Analizând art.10.1 şi 10.2 din condiţiile generale ale convenţiilor de credit referitoare la costurile suplimentare tribunalul constată că acestea creează un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor astfel că ele sunt abuzive în raport de art.4 al.1 din Legea 193/2000. Astfel, conform acestor clauze, în situaţiile în care, din diferitele motive arătate, costurile băncii, în general, nu doar cele legate de împrumutul ce face obiectul contractului analizat, cresc, această creştere este suportată exclusiv de client. În loc ca eventuala creştere a costurilor băncii pârâte să fie suportată de pârâtă sau să fie împărţită între părţi, numai clientul, conform acestei clauze este obligat să suporte toată suma, în condiţiile în care şi această clauză aşa cum s-a menţionat anterior nu a putut fi negociată, fiind impusă prin convenţiile de credit ce constituie adevărate contracte de adeziune.

În ceea ce priveşte actele adiţionale la contractele de credit, care nu au fost semnate de reclamanţi, tribunalul constată că acestea nu pot fi considerate ca acceptate decât de către reclamanţi, având în vedere dispoziţiile Legii 288/2010 pentru aprobarea OUG 50/2010 care prin art.39 a modificat art.95 din OUG 50/2010. Ca atare, dispoziţiile din actele adiţionale la cele două convenţii de credit sunt nule, actele neputând fi considerate faţă de argumentele anterioare ca fiind acceptate tacit de reclamanţi.

Cu privire la apărarea pârâtei în sensul că instanţa nu poate constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale, tribunalul constată că această apărare este nefondată, având în vedere şi jurisprudenţa comunitară în care s-a recunoscut dreptul judecătorului de a sesiza chiar şi din oficiu cu privire la caracterul abuziv al unei clauze contractuale, cu consecinţa aplicării sancţiunii nulităţii absolute a acestor clauze (Cauza Oceano Grupo Editorial SA c. Rocio Marciano Quintero, CJCE - 27 iunie 2000).

De asemenea, este nefondată şi apărarea pârâtei SC V.Romania SA cu privire la faptul că respectivele clauze invocate în acţiune nu puteau fi considerate ca abuzive întrucât se refereau la obiectul principal al contractului sau la preţul datorat pentru prestarea serviciului, elemente clar definite în convenţiile de credit faţă de faptul că dobânda şi celelalte comisioane fac parte din preţul contractului. Astfel, tribunalul apreciază că preţul contractului este acela prevăzut la art.1 din Convenţiile de credit, şi anume valoarea creditului ce urmează a fi restituit, or, clauzele considerate abuzive se referă la revizuirea ratei dobânzii, la perceperea comisionului de risc şi de administrare, la dreptul băncii de a declara scadenţa anticipată a creditului rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată şi cu toate celelalte costuri datorate băncii şi la costurile suplimentare.

De altfel, potrivit considerentelor de la pct. 44 al hotărârii CJUE – C – 484/08-Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad „dispoziţiile art.4 alin.2 şi art.8 din Directiva nr.93/13/CEE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naţionale (...) care autorizează un control jurisdicţional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al preţului, sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar şi inteligibil”.

Cum jurisprudenţa CJUE este obligatorie pentru instanţele româneşti rezultă că acestea au posibilitatea să analizeze caracterul abuziv al acestor clauze.

Faţă de toate aceste considerente, tribunalul constată că acţiunea reclamanţilor T. C. şi T. V. este întemeiată, urmând a o admite şi a constata caracterul abuziv al clauzelor prevăzute în art.3 lit.d şi art.5 lit.a şi c la condiţiile speciale ale contractelor de credit nr. 0102685/12.06.2007 şi nr. 0144897/14.03.2008, în art.3.5, 3.6, art.8 lit.a liniuţa a doua şi a treia, lit.c şi d, art.10.1 şi art.10.2 din condiţiile generale la cele două convenţii de credit anterior menţionate, în art.3 pct.5 lit.a şi b actul adiţional nr. 1/20.09.2010 la convenţia de credit nr. 0102685/12.06.2007 şi art.3 pct.5.1 lit.a din actul adiţional nr. 1/20.09.2010 la convenţia de credit nr. 0144897/14.03.2008.

Pe cale de consecinţă  constata nulitatea absolută a clauzelor constatate anterior ca fiind clauze abuzive.

Domenii speta

Spete similare