Civil - contestaţie la executare - + suspendare executare silită-preschimbare t.+ cerere recuzare

Dosar nr.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECŢIA CIVILĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 261/2014

Şedinţa publică de la 04 Decembrie 2014

Completul compus din:

T R I B U N A L U L,

Asupra recursului civil de faţă.

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 5711/327/2012 pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 14.08.2012, contestatoarea S.C. „...” S.A. a formulat contestaţie la executare în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Pardina, solicitând instanţei anularea titlului executoriu nr. 146912/27.07.2012, a tuturor actelor de executare silită efectuate în baza acestuia precum şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei.

Prin sentinţa civilă nr. 1129/15.04.2014, Judecătoria Tulcea a admis contestaţia la executare şi a dispus anularea titlului executoriu nr. 146912/27.07.2012 emis de intimată precum şi actele de executare silită efectuate în baza acestuia.

Totodată a fost respins capătul de cerere privind suspendarea executării silite, ca fiind rămas fără obiect.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că prin contractele de concesiune nr. 61/02.04.1998 şi nr. 165/01.04.1999, cu completările şi modificările ulterioare, încheiate cu Consiliul Judeţean Tulcea, contestatoarea a concesionat suprafeţele de teren de 4.362 ha şi respectiv 5.056 ha, ce aparţin domeniului public de interes judeţean şi reprezintă amenajările agricole Sireasa, Pardina şi Ostrov-Tătaru.

A mai reţinut instanţa că deşi la cele două contracte de concesiune anterior menţionate s-au anexat planuri de situaţie, în lipsa unor măsurători cadastrale, la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale, evidenţa suprafeţelor de teren concesionate repartizate pe zonele administrative ale comunelor Ceatalchioi, Pardina şi Chilia Veche nu a fost constantă.

Astfel, prin adresa nr. 41/2051/09.04.2009 Consiliul Judeţean Tulcea a comunicat intimatei faptul că terenul concesionat contestatoarei prin contractul de concesiune nr. 165/01.04.1999 ce se află pe teritoriul comunei Pardina este de 1.948 ha, iar prin adresa nr. 41/4106/11.05.2009 a arătat că terenul concesionat prin contractul de concesiune nr. 61/02.04.19998 aflat pe raza aceleiaşi comune este de 1.896 ha.

Prin adresa nr. 12655/21.12.2011 Consiliul Judeţean Tulcea a transmis intimatei că pe raza comunei Pardina se regăseşte o suprafaţă de 2.446 ha din contractul de concesiune nr. 61/02.04.1998 şi de 1.154 ha din contractul de concesiune nr. 165/01.04.1999.

Prin adresa nr. 11617/24.11.2011 instituţia susmenţionată a comunicat şi contestatoarei aceleaşi suprafeţe, însă ulterior, prin adresa nr. IV1.2/12655/06.01.2012, a revenit în completare cu menţiunea că suprafaţa de teren arondată comunei Pardina din contractul de concesiune nr. 165/01.04.1998 este de 1.724 ha.

A reţinut instanţa că, în aceste condiţii, intimata a emis titlul executoriu nr. 146912/27.07.2012 pentru suma totală de 1.744.898 lei, reprezentând taxă teren persoane juridice extravilan şi accesorii pentru perioada 2007 – parţial 2012. Concomitent cu titlul executoriu s-a emis sub acelaşi număr şi somaţia de plată, ambele comunicate contestatoarei la data de 08.08.2012.

S-a mai reţinut că intimata a susţinut iniţial prin întâmpinare că suprafaţa ce a stat la baza calculării taxei pe teren datorate de contestatoare a fost de 3.600 ha, suprafaţa ce se regăseşte şi în conţinutul adresei nr. 137/31.01.2012 emise către aceasta din urmă şi că ulterior, prin precizările depuse la dosarul cauzei sub nr. 374/12.01.2013, intimata a arătat că sumele menţionate în titlul executoriu contestat revin unei suprafeţe de 3.894,03 ha teren concesionat.

La solicitarea instanţei de fond, prin adresa cu nr. IV.1.2/1110/13.02.2013 Consiliul Judeţean Tulcea a comunicat faptul din totalul suprafeţei de teren concesionate contestatoarei, pe teritoriul administrativ al comunei Pardina se află o suprafaţă de 1.691 ha – contractul de concesiune nr. 61/02.04.1998 şi o suprafaţă de 1.154 ha – contractul de concesiune nr. 165/1998.

În ceea ce priveşte criticile contestatoarei sub aspectul viciilor de formă ale somaţiei de plată nr. 146912/27.07.2012, judecătorul fondului a arătat că potrivit art. 145 alin. 2 raportat la art. 43 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, cu modificările şi completările ulterioare, somaţia va cuprinde denumirea organului fiscal emitent, data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele, datele de identificare ale contribuabilului, obiectul actului administrativ fiscal, motivele de fapt, temeiul de drept, numele şi semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal potrivit legii, ştampila organului fiscal emitent, posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care se depune contestaţia, menţiuni privind audierea contribuabilului şi, de asemenea, numărul dosarului de executare, suma pentru care se începe executarea silită, termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, precum şi indicarea consecinţelor nerespectării acesteia.

Totodată, conform art. 46 din actul normativ susmenţionat, numai lipsa unuia dintre elementele referitoare la numele, prenumele şi calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele şi prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepţia situaţiei în care actul a fost emis prin intermediul mijloacelor informatice, atrage nulitatea acestuia; nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu.

Potrivit art. 145 alin. 1 din acelaşi act normativ, somaţia este însoţită de un exemplar al titlului executoriu, astfel că este de la sine înţeles că nu poate face referire decât la acesta.

Cu privire la competenţa teritorială a organului de executare, au fost reţinute de către instanţă dispoziţiile art. 35 din O.G. nr. 92/2003, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale sunt competente pentru administrarea impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor. De asemenea, prin art. 1361 din acelaşi act normativ, sunt instituite reguli speciale privind executarea silită a creanţelor datorate bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor.

Susţinerile contestatoarei privind depăşirea competenţei intimatei ca organ de executare nu au fost reţinute de instanţa de fond întrucât creanţa fiscală în cauză se datorează bugetului local al comunei Pardina, pe a cărei rază teritorială este situată suprafaţa de teren în litigiu,

A arătat judecătorul fondului că potrivit art. 85 din O.G. nr. 92/2003, cu modificările şi completările ulterioare, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc prin declaraţie fiscală, în condiţiile art. 82 alin. 2 şi art. 86 alin. 4 şi prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri, instanţa reţinând din interpretarea sistematică a textelor de lege anterior menţionate, că titlul de creanţă fiscală îl reprezintă fie declaraţia fiscală, care trebuie să fie semnată şi să cuprindă implicit creanţa fiscală datorată de contribuabil, fie ca aceasta din urmă să fie stabilită printr-o decizie de impunere emisă de organul fiscal.

A mai reţinut instanţa că în conformitate cu art. 81 şi art. 82 din O.G. nr. 92/2003, cu modificările şi completările ulterioare, declaraţia fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta şi se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziţie gratuit de organul fiscal. În declaraţia fiscală contribuabilul trebuie să calculeze cuantumul obligaţiei fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege. Contribuabilul are obligaţia de a completa declaraţiile fiscale înscriind corect, complet şi cu bună-credinţă informaţiile prevăzute de formular, corespunzătoare situaţiei sale fiscale. Declaraţia fiscală se semnează de către contribuabil sau de către împuternicit. Declaraţia fiscală trebuie însoţită de documentaţia cerută de prevederile legale.

Totodată, art. 86 alin. 1 arată că decizia de impunere se emite de organul fiscal competent; organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta modifică baza de impunere, ca urmare a unor constatări prealabile ale organului fiscal sau în baza unei inspecţii fiscale.

Decizia de impunere este actul administrativ fiscal ce cuprinde obligaţia fiscală de plată, ce cade în sarcina contribuabilului desemnat prin acel document, având obligaţia de a îndeplini toate condiţiile de formă pentru această categorie de acte. Decizia de impunere produce efectul juridic de individualizare a unei creanţe fiscale iar în ipoteza neîndeplinirii obligaţiilor fiscale, pe baza ei se porneşte executarea silită.

În conformitate cu dispoziţiile art. 110 alin. 2 şi 3 din O.G. nr. 92/2003, cu modificările şi completările ulterioare, colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă sau al unui titlu executoriu, după caz, iar potrivit art. 141 alin. 2 titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent, ori în alt mod prevăzut de lege.

Conform art. 141 alin. 11 din O.G. nr. 92/2003, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă în baza căruia se stabilesc, în condiţiile legii, creanţe fiscale principale sau accesorii, această ierarhie fiind instituită pentru a da posibilitatea contribuabilului să achite obligaţiile sau să conteste aceste obligaţii prin procedura prealabilă administrativă.

Cu privire la obligaţiile datorate cu titlu taxă teren aferentă anilor 2007-2008, instanţa a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 1038/02.04.2009 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. 33/327/2009 s-a admis contestaţia formulată de S.C. „...” S.A. şi s-au anulat în parte titlu executoriu nr. 6/16.07.2008 precum şi somaţia nr. 6/16.12.2008 raportat la sumele calculate cu acest titlu, pentru tot ceea ce depăşeşte suprafaţa de 1.948 ha teren extravilan şi prin urmare aspectele puse în discuţie în procesul finalizat prin hotărârea judecătorească mai sus-menţionată au intrat în puterea lucrului judecat iar orice comunicare ulterioară a Consiliului Judeţean Tulcea referitoare la suprafaţa concesionată pe teritoriul administrativ al comunei Pardina este lipsită de relevanţă raportat la perioada analizată.

Din raportul de expertiză întocmit în cauză a rezultat cu evidenţă faptul că la stabilirea taxei pe teren aferente perioadei 2007-2008 intimata a avut în vedere o altă suprafaţă decât cea anterior menţionată.

Instanţa a reţinut că potrivit art. 258 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 taxa în discuţie se stabileşte luând în calcul numărul de metri pătraţi de teren, rangul localităţii în care este amplasat terenul şi zona şi/sau categoria de folosinţă a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local. La art. 258 alin. 6 din Legea nr. 571/2003 se menţionează că în cazul unui teren amplasat în extravilan, taxa pe teren se stabileşte prin înmulţirea suprafeţei terenului, exprimată în ha, cu suma corespunzătoare prevăzută în tabel, înmulţită cu coeficientul de corecţie corespunzător prevăzut la art. 251 alin. 5 din acelaşi act normativ.

Cu privire la sumele stabilite de intimată cu titlul de debit principal şi cuprinse în titlul executoriu nr. 146912/27.07.2012,  instanţa a arătat că acestea comportă modificări majore de la un an la altul şi, prin urmare, susţinerile intimatei potrivit cărora s-a raportat în mod constant la aceeaşi suprafaţă de teren nu au fost primite de instanţă.

A arătat judecătorul  fondului că la baza emiterii titlului executoriu contestat nu a stat nici declaraţia fiscală, nici declaraţiile rectificative ulterioare ale contestatoarei, iar câtă vreme intimata a modificat baza de impunere, ca urmare a unor constatări proprii, avea obligaţia de a emite decizie de impunere.

Din analiza tuturor celor anterior enunţate, prima instanţă a considerat că intimata nu a respectat Sentinţa civilă nr. 1038/02.04.2009 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. 33/327/2009, intrată în puterea lucrului judecat, după cum nu a respectat nici prevederile legale şi a procedat la începerea executării silite a contestatoarei fără a exista în cauză o decizie de impunere şi fără ca aceasta să fie comunicată debitoarei, aceasta fiind privată de o cale de atac – procedura prealabilă administrativă, astfel încât titlul executoriu nr. 146912/27.07.2012 şi actele de executare întocmite în baza acestuia sunt lovite de nulitate.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs intimata Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Pardina, criticând hotărârea atacată ca fiind netemeinică şi nelegală.

Arată recurenta că, prin sentinţa civilă nr. 1038/02.04.2008 a Judecătoriei Tulcea  a fost anulat în parte titlul executoriu nr. 6/16.07.2008 deoarece până la data pronunţării acesteia nu s-a făcut dovada existenţei pe teritoriul administrativ al comunei Pardina a unor suprafeţe de teren ce exced suprafeţei de 1948 ha concesionate prin contractul nr. 165/1999 şi consideră aceasta că nu poate fi primită susţinerea contestatoarei  conform căreia urmare acestei sentinţe ar fi datorat taxă pe teren doar pentru suprafaţa de  1948 ha, această susţinere fiind împărtăşită şi de către instanţa de fond, potrivit căreia intimata U.A.T. Pardina nu a respectat Sentinţa civilă nr. 1038/02.04.2009, intrată în puterea lucrului judecat, având în vedere că prin sentinţa respectivă a fost  anulat în parte un titlu executoriu, în baza probelor administrate în dosarul respectiv şi nu s-a stabilit care este suprafaţa pentru care se datorează taxe.

Susţine recurenta că suprafaţa concesionată şi care se află pe teritoriul administrativ al comunei Pardina a fost aceeaşi pe toată durata contractelor de concesiune doar că, prin incertitudinea creată de către Consiliul Judeţean Tulcea nu s-a putut stabili concret suprafaţa respectivă, stabilită în urma solicitării instanţei de fond la 2845 ha.

Arată în continuare recurenta că într-adevăr există autoritate de lucru judecat doar cu privire la Titlul executoriu  nr. 6/16.07.2008, anulat în parte cu ocazia soluţionării unei contestaţii privind executarea silită şi nu a unei acţiuni prin care s-a analizat debitul în sine şi consideră că o instanţă de judecată nu ar fi putut să stabilească care este suprafaţa de teren impozitată, aceasta fiind cea prevăzută în contractele de concesiune, iar atributul stabilirii taxei pe teren revine exclusiv organului fiscal, căruia instanţa de judecată nu i se poate substitui.

În ceea ce priveşte titlul de creanţă, recurenta invocă dispoziţiile Codului de procedură fiscală respectiv art. 110 alin. 3 lit. b), art. 15 alin. (1) şi (2)  şi art. 23 alin (1) şi (2), art. 82 alin. (1), (2)  şi (3), art. 67 alin. (1) şi (2) lit. b, art. 671 alin (1) şi (2), art. 90 alin. 1, art. 143  şi art. 49 alin 1, alin 2 lit. a), b), c), d), e) şi alin (3) şi consideră că din analiza şi coroborarea acestor prevederi normative singura concluzie ce se poate fi reţinută este că în cauza de faţă există cel puţin un titlu de creanţă reprezentant de declaraţiile de impunere, iar în urma administrării probei cu expertiza contabilă s-a stabilit  cu certitudine care este debitul datorat, având în vedere că în legătură cu expertiza în cauză nu au fost formulat obiecţiuni.

Mai mult, baza de impunere nu s-a modificat având în vedere că suprafaţa de teren a fost aceeaşi în toată această perioadă, contractele de concesiune nefiind modificate pe toată perioada lor în ceea ce priveşte suprafaţa concesionată, ar terenul existent pe teritoriul administrativ al comunei Pardina şi concesionat de la Consiliul judeţean Tulcea a fost acelaşi pe toată perioada.

Precizează recurenta că prin adresa nr. IV1.2/1110/13.02.3013 (fila 8 vol. II a dosarului de fond) la solicitarea Consiliul judeţean Tulcea arată că această suprafaţă este de 2845 ha suprafaţa necontestată de către vreuna dintre  părţi.

Având în vedere că în cauza de faţă există un titlu de creanţă baza de impunere nu a fost modificată, iar debitul a fost stabilit cu certitudine printr-o expertiză contabilă judiciară,  consideră că recursul este întemeiat, motiv pentru care solicită admiterea acestuia aşa cum a fost formulat şi modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii contestaţiei la executare formulată de către contestatoarea S.C. „...” S.A. ca nefondată şi menţinerea actelor de executare silită ca fiind temeinice şi legale pentru debitul total în sumă de 1.217.178  lei (604,156 lei taxa teren în suprafaţă de 2845 ha + 613. 022 lei accesoriii aşa cum rezultă din raportul de expertiză.

Examinând hotărârea atacata, în raport de criticile aduse acesteia, tribunalul reţine că recursul este nefondat.

Prin contractele de concesiune nr. 61/02.04.1998 şi nr. 165/01.04.1999, cu completările şi modificările ulterioare, încheiate cu Consiliul Judeţean Tulcea, recurenta-contestatoare a concesionat suprafeţele de teren de 4.362 ha şi respectiv 5.056 ha, ce aparţin domeniului public de interes judeţean şi reprezintă amenajările agricole Sireasa, Pardina şi Ostrov-Tătaru.

La aceste contracte de concesiune s-au anexat planuri de situaţie, însă, în lipsa unor măsurători cadastrale, la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale, evidenţa suprafeţelor de teren concesionate repartizate pe zonele administrative ale comunelor Ceatalchioi, Pardina şi Chilia Veche nu a fost constantă.

Prin adresa nr. 41/2051/09.04.2009 Consiliul Judeţean Tulcea a comunicat recurentei-intimatei faptul că terenul concesionat intimatei-contestatoare prin contractul de concesiune nr. 165/01.04.1999 ce se află pe teritoriul comunei Pardina este de 1.948 ha, iar prin adresa nr. 41/4106/11.05.2009 a arătat că terenul concesionat prin contractul de concesiune nr. 61/02.04.19998 aflat pe raza aceleiaşi comune este de 1.896 ha.

Totodată, prin adresa nr. 12655/21.12.2011 Consiliul Judeţean Tulcea a transmis intimatei că pe raza comunei Pardina se regăseşte o suprafaţă de 2.446 ha din contractul de concesiune nr. 61/02.04.1998 şi de 1.154 ha din contractul de concesiune nr. 165/01.04.1999.

Prin adresa nr. 11617/24.11.2011 instituţia susmenţionată a comunicat şi contestatoarei aceleaşi suprafeţe, însă ulterior, prin adresa nr. IV 1.2/12655/06.01.2012, a revenit în completare cu menţiunea că suprafaţa de teren arondată comunei Pardina din contractul de concesiune nr. 165/01.04.1998 este de 1.724 ha.

În raport de această situaţie, recurenta-intimată a emis titlul executoriu nr. 146912/27.07.2012 pentru suma totală de 1.744.898 lei, reprezentând taxă teren persoane juridice extravilan şi accesorii pentru perioada 2007 – parţial 2012. Concomitent cu titlul executoriu s-a emis sub acelaşi număr şi somaţia de plată, ambele comunicate contestatoarei la data de 08.08.2012.

În cauză, recurenta-intimată a susţinut iniţial prin întâmpinare că suprafaţa ce a stat la baza calculării taxei pe teren datorate de contestatoare a fost de 3.600 ha, suprafaţa ce se regăseşte şi în conţinutul adresei nr. 137/31.01.2012 emise către aceasta din urmă.

Prin precizările depuse la dosarul cauzei sub nr. 374/12.01.2013, recurenta-intimată a arătat că sumele menţionate în titlul executoriu contestat revin unei suprafeţe de 3.894,03 ha teren concesionat.

La solicitarea instanţei de fond, prin adresa cu nr. IV.1.2/1110/13.02.2013 Consiliul Judeţean Tulcea a comunicat faptul că din totalul suprafeţei de teren concesionate contestatoarei, pe teritoriul administrativ al comunei Pardina se află o suprafaţă de 1.691 ha – contractul de concesiune nr. 61/02.04.1998 şi o suprafaţă de 1.154 ha – contractul de concesiune nr. 165/1998.

Prin urmare, susţinerea recurentei intimate potrivit cu care suprafaţa concesionată şi care se află pe teritoriul administrativ al comunei Pardina a fost aceeaşi pe toată durata contre actelor de concesiune este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 145 alin. 2 raportat la art. 43 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, cu modificările şi completările ulterioare, somaţia va cuprinde denumirea organului fiscal emitent, data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele, datele de identificare ale contribuabilului, obiectul actului administrativ fiscal, motivele de fapt, temeiul de drept, numele şi semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal potrivit legii, ştampila organului fiscal emitent, posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care se depune contestaţia, menţiuni privind audierea contribuabilului şi, de asemenea, numărul dosarului de executare, suma pentru care se începe executarea silită, termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, precum şi indicarea consecinţelor nerespectării acesteia.

Conform art. 46 din acelaşi act normativ, numai lipsa unuia dintre elementele referitoare la numele, prenumele şi calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele şi prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepţia situaţiei în care actul a fost emis prin intermediul mijloacelor informatice, atrage nulitatea acestuia; nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu.

Art. 145 alin. 1 din acelaşi act normativ prevede că somaţia este însoţită de un exemplar al titlului executoriu, astfel că este de la sine înţeles că nu poate face referire decât la acesta.

Conform prevederilor art. 85 din O.G. nr. 92/2003, cu modificările şi completările ulterioare, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc prin declaraţie fiscală, în condiţiile art. 82 alin. 2 şi art. 86 alin. 4 şi prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.

În raport de aceste prevederi legale, se reţine că titlul de creanţă fiscală îl reprezintă fie declaraţia fiscală, care trebuie să fie semnată şi să cuprindă implicit creanţa fiscală datorată de contribuabil, fie ca aceasta din urmă să fie stabilită printr-o decizie de impunere emisă de organul fiscal.

Art. 81 şi art. 82 din O.G. nr. 92/2003, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd că declaraţia fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta şi se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziţie gratuit de organul fiscal. În declaraţia fiscală contribuabilul trebuie să calculeze cuantumul obligaţiei fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege. Contribuabilul are obligaţia de a completa declaraţiile fiscale înscriind corect, complet şi cu bună-credinţă informaţiile prevăzute de formular, corespunzătoare situaţiei sale fiscale. Declaraţia fiscală se semnează de către contribuabil sau de către împuternicit. Declaraţia fiscală trebuie însoţită de documentaţia cerută de prevederile legale.

De asemenea, art. 86 alin. 1 arată că decizia de impunere se emite de organul fiscal competent; organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta modifică baza de impunere, ca urmare a unor constatări prealabile ale organului fiscal sau în baza unei inspecţii fiscale, decizia de impunere fiind actul administrativ fiscal ce cuprinde obligaţia fiscală de plată, ce cade în sarcina contribuabilului desemnat prin acel document, având obligaţia de a îndeplini toate condiţiile de formă pentru această categorie de acte. Decizia de impunere produce efectul juridic de individualizare a unei creanţe fiscale iar în ipoteza neîndeplinirii obligaţiilor fiscale, pe baza ei se porneşte executarea silită.

Dispoziţiile art. 110 alin. 2 şi 3 din O.G. nr. 92/2003, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd că, colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă sau al unui titlu executoriu, după caz, iar potrivit art. 141 alin. 2 titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent, ori în alt mod prevăzut de lege.

Conform art. 141 alin. 11 din O.G. nr. 92/2003, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia cazului în care prin lege se prevede că un înscris constituie titlu executoriu, niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă în baza căruia se stabilesc, în condiţiile legii, creanţe fiscale principale sau accesorii.

Relativ la obligaţiile datorate cu titlu taxă teren aferentă anilor 2007-2008, se reţine că prin Sentinţa civilă nr. 1038/02.04.2009 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. 33/327/2009 s-a admis contestaţia formulată de S.C. „...” S.A. şi s-au anulat în parte titlu executoriu nr. 6/16.07.2008 precum şi somaţia nr. 6/16.12.2008 raportat la sumele calculate cu acest titlu, pentru tot ceea ce depăşeşte suprafaţa de 1.948 ha teren extravilan.

În mod corect a reţinut prima instanţă că, aspectele puse în discuţie în procesul finalizat prin hotărârea judecătorească mai sus menţionată au intrat în puterea lucrului judecat, iar orice comunicare ulterioară a Consiliului Judeţean Tulcea referitoare la suprafaţa concesionată pe teritoriul administrativ al comunei Pardina este lipsită de relevanţă raportat la perioada analizată.

Raportul de expertiză întocmit în cauză, arată că la stabilirea taxei pe teren aferente perioadei 2007-2008 recurenta-intimata a avut în vedere o altă suprafaţă decât cea anterior menţionată, această taxă fiind stabilită în raport de prevederile art. 258 alin 1 şi 6 din Codul fiscal

În cauză, sumele stabilite de către recurenta-intimată cu titlul de debit principal şi cuprinse în titlul executoriu nr. 146912/27.07.2012, comportă modificări majore de la un an la altul, astfel că susţinerile acesteia potrivit cărora s-a raportat în mod constant la aceeaşi suprafaţă de teren nu pot fi primite de instanţă.

În mod corect a reţinut prima instanţă că la baza emiterii titlului executoriu contestat nu a stat nici declaraţia fiscală, nici declaraţiile rectificative ulterioare ale contestatoarei, iar câtă vreme intimata a modificat baza de impunere, ca urmare a unor constatări proprii, avea obligaţia de a emite decizie de impunere, singura declaraţie de impunere fiind cea de la fila 168 din dosar şi care este aferentă anului 2009, prin urmare este aferentă perioadei care a făcut obiectul dosarului nr. 33/327/2009 al Judecătoriei Tulcea.

Pentru aceste considerente, hotărârea instanţei de fond fiind temeinică şi legală, văzând şi dispoziţiile art. 312 din Codul de procedură civilă va fi respins recursul, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare