Procedura insolvenţei

Poprirea instituită prin ordinul vicepreşedintelui AAAS s-a prescris pentru că poprirea nu a fost validată, aşa încât nu a produs nici un fel de efecte juridice; întrucât validarea nu mai e posibilă, ca urmare a decăderii creditoarei din dreptul de a solicita instituirea unei atare măsuri (potrivit art. 460 alin.1 Cod procedură civilă – astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. VII/15.04.2013 dată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura recursului în interesul legii), înfiinţarea popririi nu a fost aptă să conducă la executarea silită a debitoarei, rămânând fără efecte.

Prin Decizia nr. 297/24.04.2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă, în dosarul nr. 4091/108/2013/a1, a fost respins ca neîntemeiat apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 190/27.01.2014 pronunţată de Tribunalul Arad în acelaşi dosar, avându-se în vedere următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr. 190/27.01.2014, pronunţată în dosar nr. 4901/108/2013/a1, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arad a respins contestaţia formulată de contestatoarea AAAS Bucureşti împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitoarei SC F.I-E SRL, reprezentată prin lichidator E SPRL, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reţinut că în cauză nu a fost dovedită existenţa încheierii de încuviinţare a executării creanţei creditoarei – astfel cum prevăd dispoziţiile art. 371 ind. 2 Cod procedură civilă, la declaraţia de creanţă fiind anexate doar Protocolul de preluare a creanţei din anul 2004 şi Ordinul de înfiinţare a popririi din anul 2005.

Cu referire la efectele Ordinului de înfiinţare a popririi, judecătorul sindic a apreciat că, întrucât acesta este emis de Vicepreşedintele AVAS, el este opozabil doar angajaţilor instituţiei.

În altă ordine de idei, a  arătat că, deşi este adevărat că, în conformitate cu disp. art. 454 Cod procedură civilă şi art. 41, alin. 1 din OUG nr. 51/1998, poprirea se înfiinţează fără somaţie, contestatoarea nu a făcut dovada că ar fi solicitat încuviinţarea executării silite şi că ar fi emis un titlu executoriu pe numele debitoarei - calitate pe care nici protocolul de preluare a creanţelor, nici ordinul de înfiinţare a popririi nu o deţin.

De asemenea, a considerat că nu este dovedit nici măcar momentul naşterii creanţei preluate prin Protocolul din anul 2004 - care ar fi putut să fie supusă termenului de prescripţie de 7 ani, anterior emiterii ordinului din 2005; că nu a fost prezentată nicio dovadă a faptului că titlul executoriu, dacă există, s-a comunicat debitorului; mai mult, că, potrivit Rapoartelor lichidatorului, inclusiv a Raportului prevăzut de art. 260, alin. 4 din Legea nr. 31/1990 - în considerarea căruia s-a deschis procedura insolvenţei - debitoarea nu mai deţinea conturi la bănci, fiind, prin urmare, imposibilă înfiinţarea popririi.

Nu în ultimul rând, judecătorul sindic a arătat că instituţia creditoare avea posibilitatea validării unei popriri înfiinţate în condiţiile legii, în termen de 3 luni, dar nu a făcut-o, fiind decăzută din acest drept, potrivit legii şi a Deciziei nr. VII/15.04.2013 dată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

 În aceste condiţii, a apreciat că nu poate fi reţinută apărarea potrivit căreia poprirea este permanentă şi nesupusă termenelor de prescripţie, o astfel de dispoziţie legală neexistând.

În fine, a mai arătat că, şi în condiţiile în care Ordinul de înfiinţare a popririi ar fi fost pus în executare, potrivit legii, termenul de prescripţie s-ar fi împlinit la 1 ianuarie 2013 - anterior datei formulării declaraţiei de creanţă şi a deschiderii procedurii.

Împotriva sentinţei menţionate, în termen legal, a declarat apel creditoarea AVAS -AAAS, solicitând schimbarea acesteia în sensul înscrierii sale la masa credală a debitoarei cu suma solicitată prin cererea de admitere a creanţei.

În susţinerea apelului, creditoarea a învederat că, urmare a Citaţiei emise în data de 07.11.2013 şi comunicată în 12.11.2013, AAAS a transmis la dosarul cauzei documentele solicitate – care atestă deţinerea faţă de SC F.I-E SRL a unei  creanţe bugetare în suma de 68,50 USD, pentru care s-a depus declaraţia de creanţă nr. P/29786/25,07.2013.

Apelanta mai arată că AAAS a preluat creanţa de la CAS Arad, prin Protocolul nr. 20/25.02.2004, şi că a emis Somaţia Colectivă de Plata nr. 4964/04.03.2004 pe numele tuturor debitorilor cedaţi, inclusiv SC F.I-E SRL.

Nu în ultimul rând, arată că AAAS a procedat la blocarea conturilor acestora, conform Ordinului nr. 1208/24.11.2005, care in anexă cuprinde, la poziţia nr. 191, şi pe debitoare.

Sub aspectul operaţiunii juridice prin care i-a fost transferată creanţa debitoarei, arată că aceasta îmbracă forma unei cesiuni de creanţă, aşa încât în cauză devin incidente dispoziţiile art. 1402 Cod civil, potrivit cărora „Cel in contra căruia exista un drept litigios vândut se va putea libera de cesionar numărandu-i preţul real al cesiunii, spezele contractului şi dobânda din ziua când cesionarul a plătit preţul cesiunii."

Ori, solicită a se constata că unul din efectele cesiunii este acela că cesionarul devine creditor in locul cedentului, preluându-i toate drepturile, creanţa rămânând neschimbată, păstrându-şi natura (civila sau comerciala), garanţiile etc.; tot ca efect al cesiunii de creanţă,  cesionarul devine creditor pentru valoarea nominală a creanţei, indiferent de preţul plătit si chiar daca s-a făcut cu titlu gratuit.

În ceea ce priveşte regimul juridic al creanţelor preluate de A.A.A.S., arată că acesta este stabilit de OUG. nr.51/1998, privind valorificarea unor active ale statului, republicată, aprobată prin Legea nr. 409/2001, modificata prin O.U.G. nr. 23/2004 şi de OUG nr. 95/2003 privind preluarea de către AAAS a unor creanţe bugetare in vederea încasării şi virării lor la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, aprobată prin Legea nr. 557/2003 - acte normative care reglementează atât calitatea creanţelor preluate, cât şi modul de conservare, de reflectare in contabilitate şi de recuperare a acestora.

Din perspectiva reglementărilor speciale anterior menţionate, învederează că titlurile de creanţă aferente creanţei bugetare preluate de la CNSAS constituie, potrivit art. 6 alin. 2 din OUG nr. 95/2003, titluri executorii; totodată, că termenul de prescripţie de 7 ani prevăzut de art. 13 alin. (5) din OUG 51/1998 nu este îndeplinit, aşa cum in mod neîntemeiat s-a reţinut prin dispozitivul sentinţei apelate, întrucât prin Ordinul de blocare a conturilor nr. 1208/24.11.2005 termenul de prescripţie a fost întrerupt, iar de la fiecare întrerupere a cursului prescripţiei începe sa curgă un nou termen de prescripţie.

În drept, apelanta a invocat dispoziţiile art. 470 - 481 C.proc.civ, precum si prevederile legale menţionate în mtivarea apelului.

Examinând apelul declarat în cauză, în condiţiile art. 477 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat şi se impune a fi respins, pentru următoarele considerente:

În speţă, creanţa AAAS a fost preluată de la Casa de Asigurări de Sănătate Arad, prin Protocolul nr.20/25.02.2004, astfel că termenul de prescripţie a executării acesteia s-a împlinit cel mai târziu la data de 26.02.2011 – potrivit art.6 din OUG nr. 95/2003, privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare a unor creanţe bugetare în vederea încasării şi virării lor la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, coroborat cu art. 13 al.5 din OUG nr.51/1998.

Creditoarea-recurentă invocă întreruperea termenului de prescripţie, ca urmare a popririi instituite prin Ordinul Vicepreşedintelui AAAS nr. nr. 1208/24.11.2005 (în Anexa căruia, la poziţia nr.191, figurează şi creanţa debitoarei SC FILOCON IMPORT-EXPORT SRL), însă, dincolo de faptul că pretinsa poprire nu a produs nici un fel de efecte, chiar şi într-o atare situaţie, termenul de prescripţie s-ar fi împlinit la data de 24.11.2012.

În ceea ce priveşte susţinerea creditoarei, din cuprinsul contestaţiei înregistrată la fond, în sensul că, înfiinţându-se fără somaţie, executarea prin poprire nu se perimă, Curtea constată că aceasta este nefondată, pe de-o parte pentru că poprirea nu a fost validată, aşa încât nu a produs nici un fel de efecte juridice (după cum s-a arătat); întrucât validarea nu mai e posibilă, ca urmare a decăderii creditoarei din dreptul de a solicita instituirea unei atare măsuri (potrivit art. 460 alin.1 Cod procedură civilă – astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. VII/15.04.2013 dată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura recursului în interesul legii), înfiinţarea popririi nu a fost aptă să conducă la executarea silită a debitoarei, rămânând fără efecte.

Pe de pe de altă parte, pentru că textul art. 390 alin.1 Cod procedură civilă 1865 (de care se prevalează creditoarea) este inaplicabil în speţă – acesta constituind o reminiscenţă a vechii reglementări de dinainte de modificarea normelor de procedură civilă în anul 1948, fiind în strânsă legătură cu redactarea pe care a avut-o art. 389 înainte de modificarea amintită, articol care restrângea sfera de aplicare a perimării executării silite, în sensul că aceasta opera numai dacă a trecut un an de la somaţie, fără a se fi făcut acte de executare („Dacă creditorul a lăsat să treacă un an de la somaţie fără a executa, el nu mai poate executa decât după o nouă somaţie de executare […]”).

Domenii speta

Spete similare