Procedura insolventei

Instituţia repunerii în termen este reglementată de art. 186 C.proc.civ. care în alineatul 1 arată că partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen, numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

Conform art. 64 alin.1 din Legea nr. 85/2006, se instituie obligaţia creditorilor ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, cu excepţia salariaţilor, să depună cererea în termenul fixat prin sentinţa de deschidere a procedurii.

Prin urmare,pentru creditorul în întârziere, în mod legal, intervine sancţiunea decăderii din dreptul de a dobândi calitatea de creditor participant la procedură, în condiţiile art. 76 alin.1 şi 2 din aceeaşi lege.

Prin Decizia civilă nr. 940/R/20.11.2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă a fost respins apelul formulat împotriva sentinţei civile nr. 402/16.06.2014 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 5360/108/2013, instanţa de control judiciar reţinând următoarele argumente în motivarea sa:

Prin sentinţa civilă nr. 402/16.06.2014 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 5360/108/2013, s-au respins cererile de repunere în termenul de depunere a declaraţiilor de creanţă formulate de P.L.R. IFN SA Voluntari şi P.B.A. SRL Voluntari.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că cererile de repunere în termen nu au fost motivate în nici un fel, menţionându-se doar încălcarea prevederilor art. 61 din Legea 85/2006 şi că această notificare nu le-a fost comunicată potrivit prevederilor Codului de procedură civilă.

S-a reţinut că nu au fost menţionate şi dovedite motivele temeinice care i-au împiedicat pe creditori să formuleze declaraţiile de creanţă, nici momentul încetării acestora, nici justificarea celor 15 zile prevăzute de alin. 2 al art. 186 Cod procedură civilă pentru a formula cererea de repunere în termen, deoarece în cauză deschiderea procedurii insolvenţei potrivit Sentinţei civile nr. 2503/23.09.2013 a devenit opozabilă acestor creditori încă de la data publicării în BPI nr. 289191/16.10.2013, precum şi cu ocazia publicării ulterioare a actelor de procedură în acelaşi buletin.

 Notificarea prevăzută la art. 61 din Legea nr. 85/2006 le-a fost opozabilă acestor creditoare de la data publicării sale în BPI, astfel cum opozabil  le-a devenit şi tabelul preliminar al creanţelor, publicat în BPI, potrivit dispoziţiilor art. 7, alin. 3 din Legea nr. 85/2006.

Prin sentinţa de deschidere a procedurii debitoarei de faţă au fost stabilite termenul maxim de depunere al declaraţiilor de creanţă la maximul prevăzut de lege, respectiv la 07.11.2013.

Potrivit dispoziţiilor art. 7, alin. 3, teza ultimă de la datele de mai sus acestei creditoare i-au devenit opozabile toate actele de procedură.

Astfel cum rezultă din Raportul de cauze şi împrejurări care au dus debitoarea în starea de insolvenţă, din rapoartele ulterioare şi din acţiunea de atragere a răspunderii soluţionată irevocabil în dosarul nr. 5360/108/2013/a2, fostul administrator societar nu a predat lichidatorului actele şi bunurile societăţii falite, astfel nici lista creditorilor prevăzută la art. 28, alin. 1, lit. C din Legea nr. 85/2006.

Mai mult, o parte din chestiunile legate de momentul formulării declaraţiilor de creanţă, de creanţa pretinsă, ar fi putut să rezulte dintr-o serie de documente solicitate de judecătorul sindic celor două societăţi creditoare, însă acestea nu au depus la dosar decât contractul de leasing şi o parte dintre facturile emise către debitoare, refuzând orice colaborare cu participanţii la procedură.

Judecătorul sindic a mai constatat că modalitatea de notificare prin BPI este considerată perfect legală de Curtea Constituţională, potrivit deciziei nr. 1137/2007.

 Împotriva acestei hotărâri au declarat apel creditoarele P.L.R. IFN SA Voluntari şi P.B.A. SRL Voluntari, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii de repunere în termenul de declarare a creanţei şi înscrierea creanţei declarate de creditoare la masa credală a debitoarei SC R.O.T. SRL.

În motivare, creditoarele apelante arată că prin declaraţia de creanţa, au solicitat înscrierea la masa credală a debitoarei S.C. R.O.T. S.R.L. a sumei de 29.953,85 lei reprezentând rate de leasing restante, taxe de somaţie, RCA şi rate de asigurare casco restante la contractul de leasing nr. 9102067/172148.

Creanţa solicitată, izvorăşte din contractul de leasing, iar potrivit art. 1.270 Cod civil, reiese ca între părţi se vor aplica dispoziţiile contractuale semnate şi acceptate de către acestea.

Debitoarea are obligaţia de a achita preţul folosinţei bunului până în momentul predării acestuia şi cheltuielile ocazionate de recuperarea bunului, fapt prevăzut expres şi de lege.

Mai mult decât atât în conformitate cu prevederile art. 10 lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing modificată prin Legea nr. 287/2006: utilizatorul „îşi asumă pentru întreaga perioadă a contractului, în lipsa unei stipulaţii contrare, totalitatea obligaţiilor care decurg din folosirea bunului direct sau prin prepuşii săi, inclusiv riscul pieirii, distrugerii sau avarierii bunului utilizat, din cauze fortuite, şi continuitatea plăţilor cu titlu de rată de leasing până la achitarea integrala a valorii contractului de leasing" coroborate cu dispoziţiile generale reglementate de art. 1.270 alin 1 Cod Civil ce consacră principiul forţei obligatorii a contractului, debitoarea a acceptat şi plata daunelor interese.

Apelantele subliniază faptul că societatea P.L.R. IFN S.A. în calitate de proprietar al bunului a fost prejudiciată prin neachitarea ratelor şi a cheltuielilor conform contractului, întrucât bunul a fost achiziţionat de către societate la solicitarea expresă a debitoarei fiind achitat integral şi ulterior pus la dispoziţia S.C. R.O.T. S.R.L.

Totodată precizează ca apelantele au formulat, de îndată ce au aflat, cererea de înregistrare a creanţei, ce se află la dosarul cauzei, însoţită de cerere de repunere în termen, ambele cereri fiind legal timbrate, prin care au făcut dovada împrejurării care a dus la formularea cu întârziere a cererii de înregistrare a creanţei lor, din culpa exclusivă a debitoarei sau a practicianului in insolvenţă.

Apelantele consideră că instanţa de fond în mod incorect a respins cererea de repunere în termenul de înregistrare la masa credală ca neîntemeiată.

Sub aspectul tardivităţii formulării cererii de admitere a creanţei, învederează faptul că, ceea ce este important de subliniat în speţa de fata este împrejurarea că apelantele nu au fost notificate conform prevederilor Codului de procedură civilă cu privire la deschiderea procedurii insolventei împotriva societăţii debitoare, astfel că s-au aflat în imposibilitatea de a formula declaraţia de creanţă în termenul stabilit de către instanţa de judecată.

Termenul pentru depunerea declaraţiei de creanţă este un termen de decădere, doar în cazul în care creditorul nu poate dovedi că o împrejurare mai presus de voinţa sa l-a împiedicat să acţioneze. Însă în speţa de faţă, apelantele, în calitate de creditor, au făcut dovada faptului că a existat o împrejurare care le-a împiedicat să acţioneze, aceea că nu au fost notificaţi asupra deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei.

Potrivit dispoziţiilor art. 76 din Legea 85/2006 sancţiunea decăderii din drepturile prevăzute de alin. (1) al aceluiaşi articol nu operează în situaţia în care notificarea s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 7 din lege, lichidatorul/administratorului judiciar fiind cel care trebuia să acorde acelaşi tratament tuturor creditorilor sub aspectul drepturilor lor procesuale şi nu poate sancţiona creditorul care nu a fost notificat pentru a i se asigura posibilitatea depunerii declaraţiei de creanţă, întrucât o altfel de interpretare ar lăsa la discreţia lichidatorului/administratorului judiciar stabilirea creditorilor care vor fi îndreptăţiţi să participe la procedură prin simpla omisiune de notificare a acestora.

De altfel, sintagma aleasă de legiuitor „va fi considerată îndeplinită” trimite în mod cât se poate de clar la ideea că nu pot avea de a face cu o prezumţie legală imperativă, „Prezumţia legală dispensă de orice dovadă pe acela în favoarea căruia este făcută. Nici o dovadă nu este primită împotriva prezumţiei legale, când legea, în puterea unei asemenea prezumţii, anulează un act oarecare, sau nu dă drept de a se reclama în judecată, afară numai de cazurile când legea a permis dovada contrarie şi afară de aceea ce se va zice în privinţa jurământului şi mărturisirii ce ar face o parte în judecată.,, (art. 1202 Cod Civil).

Posibilitatea acestei conexiuni juridice dintre textele legii privind procedura insolventei şi Codul comercial, respectiv Codul civil, este prevăzută în mod expres de dispoziţiile art. 149 din legea nr. 85/2006.

Excepţia prevăzută de art. 76 alin. (1) din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei, se impune a fi interpretată în sensul că nu este decăzut din drepturi acel creditor căruia nu i-a fost notificată deschiderea procedurii insolvenţei conform Codului de procedură civilă, respectiv potrivit normelor ce reglementează citaţiile şi comunicarea actelor de procedură, cuprinse în art. 86 Cod proc.civ..

Dispoziţiile art. 7 alin. (3) ale aceluiaşi act normativ arata că, prin excepţie de la prevederile alin. (1) se vor realiza conform Codului de procedură civilă comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii.

Această modalitate de comunicare a actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii şi de notificare a deschiderii procedurii este prevăzută ca o excepţie de la regula generală consacrată de art. 7 alin. (1) din Legea 85/2006 privind procedura insolvenţei.

În conformitate cu prevederile art. 27 si 28 din legea nr. 85/2006 debitorul aflat în stare de insolvenţă trebuie să ataşeze la cererea de deschidere a procedurii, printre altele şi o listă a numelor şi adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele acestora: certe sau sub condiţie, lichide sau nelichide, scadente sau nescadente, contestate sau necontestate, arătându-se suma, cauza şi drepturile de preferinţă. Această listă a creditorilor este cea care stă la baza emiterii notificărilor prevăzute de art. 61 din lege, astfel că administratorul judiciar are obligaţia să trimită notificări tuturor creditorilor menţionaţi în această listă în vederea depunerii cererilor de creanţă şi înscrierii la masa credală.

Totodată, administratorul judiciar are, printre îndatoririle legale, şi pe aceea de a întocmi actele prevăzute la art. 28 alin. (1), în cazul în care debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia respectivă înăuntrul termenelor legale, precum şi pe aceea de a verifica, corecta şi completa informaţiilor cuprinse în actele respective atunci când acestea nu au fost prezentate de către debitor. Astfel ca, atunci când administratorul judiciar procedează la notificarea creditorilor în baza listei depuse de către debitor acesta trebuie să fie încredinţat că lista este completă şi întocmită cu bună-credinţă, că evidenţele contabile sunt ţinute la zi şi nu există omisiuni mai mult sau mai puţin voite din partea debitorului.

Consideră că nu este suficientă publicarea notificării în Buletinul procedurilor de insolvenţă, întrucât notificarea trebuie făcută în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă pentru a nu aduce atingere drepturilor creditorilor la recuperarea creanţelor şi pentru a fi asigurat în mod legal acest drept aşa cum se prevede în art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului.

Din coroborarea dispoziţiilor alin. (4) art. 107 din Legea 85/2006 cu dispoziţiile art. 62 din cadrul aceluiaşi act normativ, reiese obligaţia administratorul judiciar de a trimite o notificare tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor ori, oficiului registrului comerţului sau după caz, registrului societăţilor agricole ori altor registre unde debitorul este înmatriculat/înregistrat, în care să fie menţionat şi termenul limită de depunere a creanţelor născute înainte şi în timpul procedurii. Dimpotrivă, alcătuirea listei creditorilor fiind doar la latitudinea unilateral şi exclusiva a debitorului cu consecinţa nenotificării şi a celorlalţi creditori, de către administrator judiciar, care pot fi identificaţi si din alte evidente, corespondente şi acte care emană de la debitor, nu poate conduce la excluderea de plano a acestora.

Faţă de cele relatate solicită a se avea în vedere obligaţia administratorului judiciar ca, în urma examinării situaţiei economice a debitoarei si a documentelor depuse conform prevederilor art. 28 din Legea nr. 85/2006, acesta are obligaţia de a corecta şi completa informaţiile cuprinse în actele respective şi, evident de a proceda în condiţiile legii la notificarea creditorului omis din lista în vederea înscrierii la masa credală. Verificarea şi aducerea la zi a acestor liste şi eliminarea situaţiilor de inechitate faţă de creditorii care au fost înscrişi trebuie realizate chiar şi în ipoteza unor debitori cu mii de parteneri comerciali, când astfel de verificări pot fi anevoioase sau costisitoare, întrucât a admite contrariul înseamnă a-i permite debitoarei ca din neglijenţă sau din rea-credinţă să nu evidenţieze o creanţă în actele contabile, consecinţa fiind imposibilitatea identificării şi notificării creditorului omis, pentru o faptă de care se face culpabilă debitoarea.

Totodată, consideră că, apelantele nu pot fi decăzute din dreptul de a formula cerere de admitere a creanţei înregistrate în temeiul contractului încheiat cu societatea debitoare pentru simplul motiv că nu au consultat Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, întrucât măsurile citării, respectiv a notificării creditorilor, prin acest sistem de publicitate a fost implementat pentru acoperirea acelor situaţii obiective când, din cauze excepţionale, neimputabile nici debitorului şi nici administratorului judiciar, anumiţi creditori nu pot fi identificaţi în lista depusă conform art. 28 din Legea nr. 85/2006.

Astfel, consideră că lichidatorul judiciar desemnat nu a depus toate diligentele cu privire la notificarea tuturor creditorilor, iar solicitarea acestuia de a respinge cererea de repunere în termenul de depunere a cererii de înregistrare a creanţelor asupra averii debitoarei S.C. R.O.T. S.R.L. este nelegală şi neîntemeiată.

Lista depusă de debitoare nu poate fi acceptată ca un înscris obiectiv, iar preluarea şi notificarea doar a creditorilor înscrişi în listă, fără a mai verifica şi existenta altor creditori în evidentele debitoarei, constituie un abuz de drept întrucât o astfel de ipoteza nu poate sta la baza negării dreptului acestora de a-şi realiza creanţele şi mai mult, împiedicarea accesului real al acestora de a-şi satisface respectivele creanţe.

Totodată, având în vedere faptul că obiectul contractului de leasing îl reprezintă dreptul de folosinţă asupra unui autovehicul în conformitate cu dispoziţiile art. 58 din lege administratorul judiciar va solicita relaţii privind sediul social al societăţii şi date privind administraţia societăţii, relaţii privind bunurile patrimoniale şi documentele privind activitatea societăţii de la autorităţile care deţin sau ar putea să deţină informaţiile solicitate.

În consecinţă, solicită a se avea în vedere faptul că administratorul judiciar avea obligaţia prevăzuta de lege de a face toate demersurile şi de a solicita informaţii către autorităţile competente cu privire la toate bunurile deţinute cu orice titlu de societatea aflată în stare de faliment, astfel că se poate reţine culpa administratorul judiciar şi nu a creditoarelor apelante care au încercat să-şi recupereze creanţa cu care societatea debitoare figurează în evidenţe.

Totodată, consideră că nu se poate reţine faptul că, în condiţiile în care intenţia legiuitorului a fost aceea de a simplifica modalitatea de realizare a procedurilor de citare şi comunicare, prin înfiinţarea Buletinului procedurilor de insolvenţă, ar opera prezumţia de cunoaştere a deschiderii procedurii în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin 7 din Legea nr. 85/2006 prin notificarea deschiderii procedurii prin buletin, întrucât caracterul public al acestui buletin nu este de natură a aduce atingere dreptului creditorilor la recuperarea creanţei, a cărei realizare trebuie asigurata în mod egal tuturor creditorilor şi prin prisma dispoziţiilor art. 6 din CEDO.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, C-Ar M.L. IPURL Arad în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC R.O.T. SRL, a solicitat respingerea apelului ca netemeinic şi nefondat şi menţinerea sentinţei primei instanţe.

Examinând apelurile declarate de creditoare prin prisma motivelor invocate, Curtea reţine următoarele:

Cadrul procesual este stabilit în speţă de cererea introductivă a celor două apelante care au solicitat exclusiv repunerea în termenul de depunere a cererilor de creanţă, astfel încât sub acest aspect, solicitarea din calea de atac de a se dispune în cazul admiterii cererii şi înscrierea creanţelor la masa credală a debitoarei, depăşeşte acest cadru procesual stabilit în faţa primei instanţe şi contravine prevederilor 478 alin.1 din Codul de procedură civilă care reglementează limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la fond.

În acest context, se mai reţine că instituţia repunerii în termen este reglementată de art. 186 C.proc.civ. care în alineatul 1 arată că partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen, numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

În speţă, este evidentă depăşirea termenului special de depunere a declaraţiilor de creanţă, conform art. 64 alin.1 din Legea nr. 85/2006, ce instituie obligaţia creditorilor ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, cu excepţia salariaţilor, să depună cererea în termenul fixat prin sentinţa de deschidere a procedurii care în speţă este data de 07.11.2013, iar prima cerere a apelantelor a fost înregistrată la tribunal la data de 28.02.2014.

Prin urmare, apelantele fiind în întârziere, în mod legal, intervine sancţiunea decăderii din dreptul de a dobândi calitatea de creditor participant la procedură, în condiţiile art. 76 alin.1 şi 2 din aceeaşi lege; pe de altă parte, în vederea considerării ca admisibilă a cererii acestora de a fi repuşi în termen, se impune prin textul din art. 186 C.proc.civ., ca partea solicitantă să invoce motive temeinic justificate, iar în al doilea rând, să şi dovedească existenţa acestor motive.

În concret,  apelantele consideră că împrejurarea care le-a împiedicat să acţioneze şi care a fost dovedită ca atare, se referă exclusiv la faptul că nu au fost notificaţi asupra deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei; în realitate, notificarea de deschidere a procedurii ce se impune a fi îndeplinită, reprezintă doar motivul pentru depunerea cererilor de creanţă, întrucât această procedură a notificării determină săvârşirea unei acţiuni, constituie temeiul subiectiv al acesteia şi în nici un caz nu poate fi invocată ca o împrejurare în sprijinul cererii de repunere în termen; pentru aceasta, partea solicitantă trebuie să arate care este obstacolul sau impedimentul ce a stat în calea realizării acţiunii, ori în speţă nu se poate susţine că nu a fost făcută notificarea prevăzută de art. 61 din Legea 85/2006, cât timp  ea a fost şi publicată în BPI la data de 16.10.2013.

Se impune astfel a se analiza aspectul subiectiv invocat de apelante, a notificării personale a acestora în condiţiile reglementate de Codul de procedură civilă, însă cu privire la aceasta, alegaţiile apelantelor sunt neîntemeiate având în vedere dispoziţiile art. 7 alin.3 teza ultimă din Legea insolvenţei, din care se deduc toate ipotezele posibil a fi identificate în această procedură a notificării.

Astfel, regula o constituie situaţia în care debitoarea depune lista prevăzută la art. 28 alin.1 lit.c) în care sunt cuprinşi toţi creditorii acestei debitoare care în mod cert vor fi notificaţi individual despre deschiderea procedurii de insolvenţă. Prin excepţie, se poate întâlni şi situaţia în care unii creditori nu au putut fi identificaţi în lista de mai sus, ipoteză în care însăşi legea stabileşte că procedura notificării prevăzută la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin BPI.

În speţă nici una din cele două situaţii nu se regăsesc, ci se identifică o a treia ipoteză posibilă, respectiv cea în care debitoarea nu a predat actele şi documentele societăţii şi nu a depus lista cu potenţialii creditori, caz în care cu atât mai mult aceşti creditori nu pot fi identificaţi în lipsa listei pentru a fi notificaţi individual şi, prin urmare, acestora li se aplică aceeaşi normă potrivit căreia procedura notificării va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin BPI.

Ca atare, apelantele nu pot invoca lipsa notificării individuale ca o împrejurare ce a determinat depăşirea termenului de înregistrare a cererilor de creanţă pentru a putea fi repuşi în acest termen, după cum invocă în mod nejustificat prevederile art. 7 alin.3, prima teză, în sensul comunicării actelor de procedură şi a notificării conform Codului de procedură civilă, care se referă la alte situaţii decât ale apelantelor.

Deşi critică sistemul de publicitate prin BPI considerând  că este aplicabil doar situaţiilor obiective şi excepţionale, Curtea reaminteşte apelantelor că tocmai articolul 7 alin.3 teza ultimă, legiferează aceste cazuri excepţionale ale valabilităţii notificării prin BPI în ipoteza expresă a neidentificării creditorilor în listă şi pentru cea asimilată acestei norme, în cazul lipsei aceste liste a creditorilor.

Pe cale de consecinţă, în condiţiile nart. 480 alin.1 C.proc.civ., apelurile declarate de creditoare sunt nefondate şi au fost respinse.

Domenii speta

Spete similare