Art.20 din Legea nr.146/1997
Curtea a apreciat că obligaţia de timbrare subzistă în sarcina recurentei şi ulterior deschiderii procedurii insolvenţei sale, atâta timp cât recursul a fost declarat anterior acestui moment, iar obligaţia de achitare a taxelor judiciare este o obligaţie anticipată, ce trebuia îndeplinită încă de la data sesizării instanţei de recurs.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A V-A CIVILĂ,
DECIZIA CIVILĂ NR. 260 din 05.02. 2013)
Asupra cauzei civile de faţă:
Prin sentinţa civilă nr.17560/20.11.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă în dosar nr.43421/3/2012, s-a admis excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti şi s-a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamanta SC R SRL, pe calea ordonanţei preşedinţiale, având ca obiect suspendarea efectelor notificării de reziliere contract, în contradictoriu cu pârâta C. N. A.D. N. R. SA.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC R. SRL, acesta fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Civilă sub acelaşi nr. unic 43421/3/2012.
Ulterior exercitării căii de atac, recurenta SC R. SRL a intrat în procedura insolvenţei, motiv pentru care a fost citată prin administrator judiciar C.I. T.- F. B. SPRL.
Deşi recurenta-reclamantă a fost legal citată atât la sediul său, cât şi la sediul administratorului judiciar, cu menţiunea de a depune taxă judiciară de timbru de 5 lei şi 0,15 lei timbru judiciar mobil (filele 6 şi 43), conform art.3 lit. b) coroborat cu art.11 alin.1 din legea nr.146/1997, aceasta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei.
La termenul din 05.02.2013 Curtea, din oficiu, a invocat excepţia de netimbrare a recursului şi a rămas în pronunţare pe acest aspect.
Analizând cu prioritate această excepţie care, conform art. 137 Cod procedură civilă, face de prisos cercetarea în fond a pricinii, Curtea reţine următoarele:
Potrivit prevederilor art.9 din OG nr.32/1995 şi art.20 din Legea nr.146/1997, în cazul în care partea nu achită taxele judiciare de timbru, cererea acesteia se anulează, ca netimbrată.
Pe cale de consecinţă, constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta nu s-a conformat obligaţiei legale de timbrare comunicată şi că nu operează scutirea legală de plată a taxelor judiciare conform art.17 din Legea nr.146/1997, Curtea va admite excepţia şi va anula recursul ca netimbrat.
Curtea a apreciat că obligaţia de timbrare subzistă în sarcina recurentei şi ulterior deschiderii procedurii insolvenţei sale, atâta timp cât recursul a fost declarat anterior acestui moment, iar obligaţia de achitare a taxelor judiciare este o obligaţie anticipată, ce trebuia îndeplinită încă de la data sesizării instanţei de recurs.
Curtea de Apel București
Contestatia la creantele înscrise/neînscrise în tabelul preliminar al creantelor debitorului aflat în procedura insolventei.
Tribunalul Iași
Contestatie raport asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa
Tribunalul Tulcea
Faliment - contestaţie tabel definitiv
Curtea de Apel Cluj
Contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor. Declaraţie de creanţă tardivă. Creditor neinclus în lista depusă la dosar de către debitor. Ignorarea notificărilor prin Buletinul Procedurilor de insolvenţă
Curtea de Apel Constanța
Legea privind procedura insolventei. Cerere administrator judiciar desemnat privind anularea contractelor de vânzare-cumparare perfectate de debitoare.