Contestaţie împotriva încheierii prin care s-a respins cererea inculpatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, în procedura camerei preliminare

Prin încheierea pronunţată  în camera de consiliu, la data de 07.02.2014, de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Zimnicea a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu formulată de inculpatul G.V.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că faţă de inculpatul G.V. s-a luat măsura arestării pe o durată de 29 de zile prin încheierea nr. 9 pronunţată de Judecătoria Zimnicea la data de 18.12.2013 în dos. nr. 3537/339/2013, rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat de inculpat.

Din cuprinsul materialului probator s-a reţinut că la data de 17.12.2013 lucrătorii din cadrul Poliţiei oraş Z. au fost sesizaţi despre faptul că în aceeaşi zi, o persoană necunoscută, a pătruns, fără drept, în curtea numitului D.G. şi prin exercitarea unor acte de violenţă asupra nepoatei sale D.A.E. în vârstă de 15 ani, i-a sustras acesteia telefonul mobil.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că autorul faptelor sesizate este inculpatul G.V. şi a fost stabilită următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul G.V. îşi are domiciliul în mun. G. iar în ziua de 17.12.2013 s-a deplasat pe raza oraşului Z. unde, potrivit susţinerilor sale, se afla în vizită la sora sa. In jurul orelor 14:00 în timp ce se afla pe stradă, a observat-o pe minora D.A.E. în vârstă de 15 ani şi a hotărât să-i sustragă telefonul mobil, pe care aceasta îl avea în mână. Astfel, în baza hotărârii infracţionale luate, inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată pe tot traseul parcurs de aceasta în drumul spre casă. Pentru a nu crea suspiciuni părţii vătămate, tot timpul inculpatul a păstrat faţă de aceasta o distanţă de cea. 3-4 metri, însă comportamentul acestuia a trezit bănuieli martorului P.V.S. care, deplasându-se cu autoturismul pe stradă, a văzut că partea vătămată era urmărită de acel tânăr ce se comporta „ciudat, uitându-se în toate părţile, ca şi cum s-ar fi ferit de cineva", motiv pentru care martorul susmenţionat i-a urmărit pe cei doi. In momentul în care partea vătămată a intenţionat să intre în curtea locuinţei, inculpatul a intrat în discuţie cu aceasta, după care i-a pulverizat în faţă un spray iritant-lacrimogen şi a încercat să-i smulgă din mână telefonul mobil, marca Samsung Galaxy S II, dar nu a reuşit, după care a urmat-o pe fată în curte şi după ce a tras-o de păr şi a trântit-o la pământ, a reuşit să-i ia telefonul şi a părăsit în fugă locul infracţiunii. În acest timp, inculpatul, a fost urmărit, atât de rudele fetei care au auzit strigătele de ajutor ale acesteia, dar şi de martorul P.V.S. Pentru a nu fi prins, inculpatul G.V. a sărit gardul în curţile învecinate, împrejurare în care a ascuns telefonul sustras într-o magazie din curtea imobilului cu nr.157 de pe str. Z., dar şi-a pierdut propriul telefon mobil, marca Nokia 2630, negru cu gri, precum şi geaca din fâş, de culoare neagră cu dungi şi mănuşile. În , scurt timp a fost imobilizat în stradă de către lucrătorii de poliţie, sosiţi la locul incidentului.

 Conform raportului de expertiză medico-legală nr.2.534/B/2013 din 18.12.2013 emis de Serviciul de Medicină Legală Teleorman, rezultă că D.A.E. prezintă conjunctivită posttraumatică după contactul cu o substanţă iritantă (posibil spray lacrimogen), ce poate data din 17.12.2013 şi pentru care necesită 5-6 zile de îngrijiri medicale.

Potrivit art. 242 alin. 2 din C.proc.pen.,”măsura preventivă se înlocuieşte, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai uşoară, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art.202 alin.1.”

Analizând actele şi lucrările cauzei cu privire la cererea inculpatului G.V. s-a constat că arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă în mod legal, iar temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au încetat şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului pentru asigurarea scopului măsurii preventive, acela de prevenire a săvârşirii altei infracţiuni şi pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal. Având în vedere că măsura arestării preventive a fost dispusă în concordanţă cu gravitatea acuzaţiei aduse inculpatului şi ţinând cont în aprecierea îndeplinirii condiţiilor pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu arestul la domiciliu, s-a apreciat că fapta pentru care este cercetat prezintă un pericol social ridicat care ar determina o reacţia publică negativă faţă de acest gen de fapte, încurajând alte persoane să comită fapte similare în lipsa unei reacţii energice, adecvate, a organelor abilitate să restabilească legalitatea.

S-a constatat astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 242 şi art. 218 C.proc.pen., motiv pentru care judecătorul de cameră preliminară a respins cererea inculpatului ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii menţionate inculpatul a formulat contestaţie, criticând-o pentru netemeinicie, solicitând admiterea contestaţiei şi desfiinţarea încheierii atacate şi rejudecând pe fond cererea, să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului  la domiciliu.

Analizând contestaţia formulată în raport de actele şi lucrările dosarului, precum şi prin prisma art. 205 C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a reţinut următoarele:

Prin încheierea nr. 9 pronunţată de Judecătoria Zimnicea la data de 18.12.2013 în dos. nr. 3537/339/2013, rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat de inculpat, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea şi în baza art.1491  Cod pr. pen. rap. la art. 148 lit. f Cod procedură penală s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 29 zile, cu începere de la 18.12.2013 până la data de 15.01.2014, a inculpatului.

Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 1523 P/2013 din 06.01.2014, fixându-se termen pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive la data de 09.01.2014, când prin încheierea pronunţată de Judecătoria Zimnicea s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă împotriva inculpatului şi a fost menţinută în continuare această măsură.

La data de 04.02.2014, inculpatul a formulat cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu iar prin încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Zimnicea din data de 07.02.2014 aceasta a fost respinsă.

Potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, măsura preventivă se înlocuieşte, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai uşoară, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1.

Conform acestui ultim text de lege invocat, măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.

Inculpatul G.V. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 192 alin. 1 Cod penal din 1969 şi art. 211 alin. 21 lit. b şi c Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal din 1969 şi art. 37 lit. b  Cod penal din 1969.

Având în vedere mijloacele de probă aflate la dosar, se apreciază că în cauză există presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi se constată îndeplinită şi cea de-a doua cerinţă impusă de dispoziţiile art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, respectiv cea referitoare la cuantumul pedepsei (care se menţine şi în condiţiile art. 233 Cod penal). Astfel se constată că arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă în mod legal, iar temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu au încetat şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului pentru asigurarea scopului măsurii preventive, acela de prevenire a săvârşirii altei infracţiuni şi pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal.

Pe de altă parte, deşi starea de recidivă în care se află inculpatul nu este în sine un temei pentru arestarea preventivă, dar astfel cum art. 223 Cod procedură penală o prevede, aceasta se apreciază alături de alte elemente, respectiv mediul din care provine inculpatul, modalitatea concretă de comitere a infracţiunii, aceasta poate constitui un element în aprecierea necesităţii menţinerii persoanei în stare de arest preventiv pentru a înlătura pericolul pentru ordinea publică.

În acest context, se apreciază că starea de recidivă a inculpatului are o anumită pondere în considerarea ultimei condiţii impusă de art.223 Cod procedură penală  şi nu este de neglijat împrejurarea că, în cauză, partea vătămată este o minoră în vârstă de 15 ani, faptele sunt reprobabile, iar temeiurile avute în vedere iniţial la luarea măsurii arestării preventive se menţin în continuare, nu s-au schimbat şi impun privarea de libertate în continuare.

Tribunalul constată că, singura schimbare intervenită în cauză a fost dată de noua legislaţie penală care prevede limite mai mici de pedeapsă pentru fapta inculpatului-contestator, însă acest aspect nu interesează la acest moment procesual.

Astfel, în contextul în care fapta cu privire la care există presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit-o este îndreptată contra unei valori importante, este o infracţiune cu un impact psihologic puternic asupra comunităţii, în sânul căreia se naşte un sentiment puternic de oprobiu pentru adoptarea unei astfel de conduite infracţionale, tribunalul apreciază, în acord cu prima instanţă, că scopul măsurii preventive nu poate fi garantat decât prin privarea de libertate a acestuia.

În consecinţă, se apreciază că în mod just, prima instanţă a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 242 şi art. 218 Cod procedură penală, motiv pentru care judecătorul de cameră preliminară de la tribunal a respins contestaţia formulată de inculpat, ca nefondată, urmând a obliga pe contestator la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, potrivit art. 275 alin. 2 Cod procedură penală .

Domenii speta

Spete similare