Nulitate parţială certificat de moştenitor

Sentinţă civilă 327 din 24.04.2013


SENTINŢA CIVILĂ NR. 327/24.04.2013 (nulitate parţială certificat de moştenitor)

Pe rol, pronunţarea cauzei civile având ca obiect „nulitate absolută parţială certificat de moştenitor”, acţiune formulată de reclamanţii X, împotriva pârâţilor X

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din X, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea cauzei la data de X

I N S T A N Ţ A

Asupra cauzei civile de faţă:

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. X reclamantul X (domiciliat în X) i-a chemat în judecată pe pârâţii-reclamanţi X (ambii domiciliaţi în mun. X) şi a pârâtei X (domiciliată în X), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună stabilirea liniei de hotar care desparte proprietatea sa de a pârâţilor X.

Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul arată că în urma dezbaterii succesiunii defunctului X, decedat la X, cu ultimul domiciliu în comuna X şi partajării averii succesorale rămase după acesta, conform certificatului de moştenitor nr. X din X, emis de B.N.P. X, a dobândit nuda proprietate asupra terenului intravilan în suprafaţa de 213 m.p., împreună cu cota indiviză de 1/2 din locuinţa aflată pe acesta, construită din chirpici, acoperită cu tablă, formată din 2 camere şi hol, totul situat în comuna X, tarlaua 16, parcelele 509 şi 510, având următoarele vecinătăţi: Nord – U. A., Sud – C. A. şi C. I. Est – C. A. şi C. I. şi Vest - drum.

Arată că cealaltă cotă de 1/2 din locuinţă aparţine mamei sale, X, ca soţie supravieţuitoare a defunctului, care şi-a rezervat uzufructul viager şi asupra terenului intravilan arabil şi curţi construcţii în suprafaţă de 213 m.p. şi cotei indivize de 1/2 din locuinţă, aşa cum rezultă din acelaşi certificat de moştenitor.

Precizează că atât locuinţa proprietatea sa şi a mamei sale X cât şi locuinţa surorii şi cumnatului său, alcătuiesc unităţi distincte, acestea se găsesc în acelaşi corp de clădire situat în incinta unei singure curţi. Prin urmare, terenul intravilan în suprafaţa de 213 m.p., al cărui nud proprietar este, şi terenul în suprafaţa de 1228 m.p., proprietatea pârâţilor se învecinează dar între ele nu există în momentul de faţă gard despărţitor şi nici alte semne exterioare pentru delimitarea proprietăţilor.

Solicită admiterea acţiunii, să se stabilească linia de hotar dintre proprietatea sa şi a pârâţilor X

În drept: art. 560 Cod civil.

În susţinerea cererii, reclamantul a solicitat probele cu înscrisuri, expertiză tehnică topo precum şi cu orice alt mijloc de dovadă ce ar rezulta din dezbaterile cauzei.

Alăturat cererii, reclamantul a anexat în fotocopie următoarele acte: certificatul de moştenitor nr. X emis de B.N.P. X, titlul de proprietate nr. X, actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. X de B.N.P. X schiţa imobilului, cartea de identitate a reclamantului.

La data de X pârâţii X au formulat în cauză întâmpinare/cerere reconvenţională şi ulterior cerere de îndreptare a erorilor materiale strecurate în întâmpinarea-reconvenţională,  prin care au solicitat respingerea cererii principale, ca neîntemeiată şi, pe cale de  reconvenţională:

- să se constate nulitatea absolută parţială a certificatului de moştenitor nr X emis de B.N.P. X la data de X referitor la menţiunea din certificat privind „atribuirea în mod direct a bunurilor cuprinse în masa succesorală”;

- ieşirea din indiviziune asupra bunurilor cuprinse în masa succesorală,  respectiv asupra cotei indivize de 1/2 din imobilul situat în X, compus din teren intravilan în suprafaţă de 213 mp şi construcţie compusă din două camere şi hol, terenul fiind dobândit în baza titlului de proprietate nr. X emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor X; asupra terenului arabil extravilan în suprafaţă de 503399 mp, situat în com. X; asupra terenului extravilan arabil în suprafaţă de 1000 mp, situat în X.

- să se dispună ca imobilul situat în com. X compus din teren intravilan în suprafaţa de 213 mp şi construcţie compusă din două camere şi hol, terenul fiind dobândit în baza titlului de proprietate nr. X, să fie atribuit în natură pârâtei X şi reclamantului X şi obligarea la sultă către pârâta-reclamantă pentru cota de 3/8 din valoarea acestuia;

- să-i fie atribut în natura terenul extravilan în suprafaţa de 25000 mp situat în com. X, tarlaua 108, parcela 9, cu vecinătăţi: N – D. A., S – G. E., E - canal, V - drum, terenul fiind dobândit în baza titlului de proprietate nr.X  emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor X;

- să-i fie atribuit în natură reclamantului suprafaţa de 25399 mp teren arabil extravilan situat în com.  X, teren situat în tarlaua 104 parcela 24 cu vecinătăţi: N - drum, S - canal, E – T. N., V – G. E., terenul fiind dobândit în baza titlului de proprietate nr. X emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor X.

- atribuirea în natura a suprafeţei de 10000 mp teren arabil extravilan pârâtei X, terenul fiind situat în com. X, tarlaua 103/1 parcela 20 cu vecinătăţi N - drum, S - drum, E - most. G. D., V – D. M. V., terenul fiind dobândit în baza titlului de proprietate nr. X emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor X;

- stabilirea liniei de hotar între imobilul proprietatea pârâţilor-reclamanţi, dobândit în baza actului de vânzare autentificat sub nr. X de BNP X, compus din teren în suprafaţă de 1228mp teren intravilan şi construcţie formată din doua camere, un antreu şi anexe gospodăreşti, situat în com. X având ca dimensiuni şi vecinătăţi: N - 32,00ml U.A., S - 50ml cu rest proprietatea vânzători, E - 28,60 ml cu G. T., V - 14,00 ml cu rest proprietate şi 14,80 ml drum, şi imobilul situat în com. X compus din teren intravilan în suprafaţă de 213 mp şi construcţie compusă din două camere şi hol, terenul fiind dobândit în baza titlului de proprietate nr. X emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor X.

În motivarea întâmpinării şi a cererii reconvenţionale, pârâţii-reclamanţi arată că, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat ca instanţa să dispună stabilirea liniei de hotar între imobilul proprietatea lor, dobândit în baza actului de vânzare autentificat sub nr. X de BNP X, compus din teren în suprafaţa de 1228 mp teren intravilan şi construcţie formata din două camere, un antreu şi anexe gospodăreşti, situat în com. X şi imobilul situat în com. X compus din teren intravilan în suprafaţă de 213 mp şi construcţie compusă din două camere şi hol, terenul fiind dobândit în baza Titlului de proprietate nr. X emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor X.

Sub acest aspect invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului motivat de faptul că acesta nu are calitatea de proprietar al imobilului situat în com. X, compus din teren intravilan în suprafaţă de 213 mp şi construcţie compusă din două camere şi hol, întrucât în cadrul dezbaterii succesiunii rămase de pe urma defunctului X respectiv a emiterii certificatului de moştenitor nr. X emis de BNP X la data de X, menţiunea din certificatul de moştenitor privind ,,atribuirea în mod direct a bunurilor cuprinse în masa succesorală” nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege privind partajul voluntar.

Arată că de aceea  au formulat cererea reconvenţională şi reiterează solicitarea de a se dispune ieşirea din indiviziune, modalitatea de partajare a bunurilor, precum şi stabilirea liniei de hotar dintre imobilul proprietatea lor, dobândit  în baza actului de vânzare autentificat sub nr. X de BNP  X, compus din teren în suprafaţă de 1228mp teren intravilan şi construcţie formată din doua camere, un antreu şi anexe gospodăreşti, situat în com. X şi imobilul situat în com. X compus din teren intravilan în suprafaţă de 213 mp şi construcţie compusă din două camere şi hol, terenul fiind dobândit în baza titlului de proprietate nr. X emis de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor X.

În susţinerea acţiunii, solicită proba cu înscrisuri, interogatoriu, expertiză tehnică imobiliară construcţii, expertiză topo; solicită emiterea unei adrese către BNP X pentru a comunica actele care au stat la baza emiterii certificatului de moştenitor nr. X la data de X.

Alăturat întâmpinării şi cererii reconvenţionale a anexat în fotocopie următoarele acte: titlul de proprietate nr. X, adeverinţa nr. X sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale nr. X, certificatul de atestare fiscală nr. X, declaraţia autentificată sub nr. X de B.N.P. X

A fost comunicată de către B.N.P. X o copie a dosarului succesoral nr. 362/2008 privind pe defunctul X.

Reclamantul nu a formulat întâmpinare la cererea reconvenţională.

În şedinţa publică din X  s-a dispus disjungerea primului capăt din cererea reconvenţională şi anume: constarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de moştenitor nr. X emis de B.N.P. X la data de X, referitor la menţiunea din certificat privind atribuirea în mod direct a bunurilor cuprinse în masa succesorală, formându-se cauza de faţă.

Capătul de cerere vizând nulitatea absolută parţială a certificatului de moştenitor nr. X a fost legal timbrată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de X, în baza Legii nr. 18/1881, s-a eliberat de către Comisia Judeţeană X de fond funciar, pe numele X, titlul de proprietate nr. 45837 prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra a 5,3000 ha (53000 mp), teren situat pe raza teritorială a com. X, din care 5,0399 ha (50399 mp) arabil extravilan iar 0,2601 ha (2601mp) intravilan.

Terenul arabil extravilan în suprafaţă de 5,0399 ha (50399 mp) are următoarea structură: 2,5000 ha (25000 mp) situate în tarlaua 108, parcela 9 iar 2,5399 ha (25399 mp) situate în tarlaua 104, parcela 24.

Terenul intravilan în suprafaţă de 0,2601 ha (2601mp) are următoarea structură: 0,0720 ha (720 mp) arabil intravilan în tarlaua 16, parcela 510; 0,0881 ha (881 mp) vie intravilan în tarlaua 16, parcela 511; 0,1000 ha (1000 mp) curţi-construcţii în tarlaua 16 parcela 509.

Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.  2830/17.10.1997 de către BNP X din X, X i-au vândut pârâtei reclamante X, căsătorită, imobilul proprietatea lor compus din suprafaţa  de 1228 mp, teren intravilan, împreună cu locuinţa aflată pe acesta, construită din chirpici, acoperită cu tablă, formată din două camere, un antreu şi anexe gospodăreşti, totul situat în com. X, având următoarele dimensiuni şi vecinătăţi, N - 32,00 ml U. A., S - 50 ml cu rest proprietatea vânzători, E - 28,80 ml cu G. T., V- 14,00 ml cu rest proprietate şi 14,80 ml drum. În contract s-a precizat faptul că proprietatea asupra terenului ce se înstrăinează a fost dobândită de către vânzătorul X prin reconstituirea dreptului de proprietate, în baza Legii nr. 18/1991, conform titlului de proprietate nr. 45837/1994 eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor X, transcris la Judecătoria X sub nr. X. S-a mai reţinut şi faptul că diferenţa de teren intravilan până la totalul de 2601 mp, respectiv1373 mp şi locuinţa aflată pe acest teren rămâne în continuare în proprietatea vânzătorilor.

La data de X a decedat X, cu ultimul domiciliu în X.

Conform certificatului de moştenitor nr. X, eliberat de către BNP X din X, masa succesorală rămasă de pe urma defunctului X se compune din:

A. teren intravilan arabil şi curţi-construcţii în suprafaţă de 213 mp (0,0213 ha) împreună cu cota indiviză de 1/2 din locuinţa aflată pe acesta compusă din două camere şi hol, situat pe teritoriul com. X, tarlaua 16, parcelele 509 şi 510, având ca vecinătăţi: N – U. A., S – C. A. şi C. I., E – C. A. şi C. I., V – drum (înscris în titlul de proprietate nr. X  eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor X);

B. teren intravilan arabil şi cu vie în suprafaţă de 1160 mp (0,1160 mp) situat pe teritoriul com. X, tarlaua 16, parcelele 510 şi 511, având ca vecinătăţi: N – C. A. şi C. I., S – T. Z., E – G. T., V – drum (înscris în titlul de proprietate nr. X eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor X);

C. teren arabil extravilan în suprafaţă de 50399 mp (5,0399 ha) situat pe teritoriul com. X, din care 25000 mp (2,5000 ha) în tarlaua 108, parcela 9 iar 25399 mp (2,5399 ha) în tarlaua 104, parcela 24 (înscris în acelaşi titlu de proprietate nr. X);

D. teren arabil extravilan în suprafaţă de 10000 mp (1,000 ha) situat pe teritoriul com. X în tarlaua 103/1, parcela 20 (înscris în  titlu de proprietate nr. X – prin constituire de drepturi, ca veteran de război)

Moştenitorii defunctului s-au stabilit a fi: X, soţie supravieţuitoare, cu o cotă de 2/8 din masa succesorală, X, fiu, cu o cotă de 3/8 din masa succesorală, X, fiică, având o cotă de 2/8 din masa succesorală.

Prin acelaşi certificat de moştenitor nr. X s-a procedat la partajarea masei succesorale.

X a luat în deplină proprietate:

1.dreptul de uzufruct pe timpul vieţii pentru bunurile descrise la punctele A şi B din masa succesorală;

2.terenul arabil extravilan în suprafaţă de 10000 mp (1,0000 ha) situat în tarlaua 103/1, parcela 20.

X a luat în deplină proprietate:

1.nuda proprietate pentru bunurile descrise la punctele A şi B din masa succesorală;

2. terenul arabil extravilan în suprafaţă de 25399 mp (2,5399 ha) situat pe teritoriul com. X, în tarlaua 104, parcela 24.

X a luat în deplină proprietate terenul arabil extravilan în suprafaţă de 25000 mp (2,500 ha) situat pe teritoriul com. X, în tarlaua 108, parcela 9.

La data de X, sub nr. X, BNP X din com. X a autentificat promisiunea bilaterală  de vânzare-cumpărare intervenită între X, în calitate de promitent-vânzător şi X, în calitate de promitent-cumpărător, având ca obiect terenul arabil extravilan în suprafaţă de 25.000 mp situat pe teritoriul com. X, în tarlaua 108, parcela 9.

Promitenta-cumpărătoare X a declarat faptul că terenul l-a dobândit „ca bun propriu, prin moştenire de la defunctul meu tată, X, în baza certificatului de moştenitor cu partaj succesoral nr. X…”. A arătat faptul că face dovada că este unicul proprietar al terenului cu certificatul de moştenitor cu partaj succesoral nr. X şi titlul de proprietate nr. X.

Ulterior, la data de X, sub nr. X, BNP X din com. X a autentificat contractul de vânzare-cumpărare intervenită între X, în calitate de vânzător şi X, în calitate de cumpărător, având ca obiect terenul arabil extravilan în suprafaţă de 25.000 mp situat pe teritoriul com. X, în tarlaua 108, parcela 9, contra unui preţ de 10.500 lei.

Potrivit  81 alin.3 din Legea nr. 36/1995, forma în vigoare la data de X, dacă moştenitorii şi-au împărţit bunurile prin bună-învoială, în încheiere se va arăta modul de împărţeală şi bunurile succesorale atribuite fiecăruia; actul de împărţeală va putea fi cuprins în încheierea finală sau se va putea întocmi separat, într-una din formele prescrise de lege.

Este adevărat faptul că în dosarul succesoral nr. X, în care s-a eliberat certificatul de moştenitor nr. X nu există cereri formale din partea moştenitorilor defunctului de a se proceda la partajarea masei succesorale însă este evident faptul că partajul s-a făcut cu acordul moştenitorilor, inclusiv al reclamantei, care nu numai că nu a solicitat anterior nulitatea absolută parţială a certificatului de moştenitor dar s-a şi prevalat de partajul voluntar încheiat în cuprinsul certificatului de moştenitor în momentul în care a încheiat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare cu X şi ulterior contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X, cu privire la terenul arabil extravilan în suprafaţă de 25.000 mp situat pe teritoriul com. X, în tarlaua 108, parcela 9.

Astfel, instanţa constată faptul că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, pe care ulterior l-a înstrăinat către X, tocmai prin partajul voluntar intervenit între părţi conform certificatului de moştenitor nr. X, respectiv prin atribuirea bunurilor în proprietate, în mod distinct, astfel cum s-a redat mai sus.

Instanţa nu poate primi nici apărarea reclamanţilor potrivit căreia în partea a doua a certificatului de moştenitor bunurile nu ies din patrimoniu ci doar cota, fiind de esenţa partajului succesoral, indiferent că este voluntar sau judiciar, faptul că bunurile ce alcătuiesc masa succesorală ies cu efect retroactiv (de la data deschiderii succesiunii) din patrimoniul defunctului şi intră în cel al moştenitorilor.

Faţă de toate aceste considerente, în funcţie de motivul de nulitate invocat, instanţa constată că certificatul de moştenitor X (dosar succesoral nr. X  al BNP X din or. X) a fost emis cu respectarea prevederilor Legii nr. 36/1995, forma în vigoare la data de 23.06.2008, astfel că apreciază ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor, urmând a o respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea formulată de reclamanţii X (ambii domiciliaţi în mun. X) în contradictoriu cu pârâţii X (domiciliat în mun. X) şi X (domiciliată în com. X).

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24.04.2013.