Obligarea părătului la plata debitului restant la întreţinere cât şi a penalităţilor de întârziere

Sentinţă civilă 115 din 01.07.2009


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele :

Prin acţiunea înregistrată sub numărul ..... pe rolul Judecătoriei

Moineşti, reclamanta Asociaţia de Proprietari nr. ... a chemat în judecată pe pârâtul L. A. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 236 lei reprezentând debit restant întreţinere şi a sumei de 152 lei penalităţi de întârziere.

In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat ca pana la data înaintării dosarului către instanţa a comunicat in scris debitorului contravaloarea debitului si a penalităţilor, insa aceasta nu s-a prezentat in vederea achitării.

In drept, cererea se întemeiază pe prevederile Legii nr. 114/1996 republicata, cu modificările si completările ulterioare.

In dovedirea acţiunii, reclamanta a depus la dosar, in copie: copie registru debitor, înştiinţare de plata, fisele lunare de întreţinere, copie după registrul rol conform fiselor de întreţinere, fisa de calcul a penalităţilor, extras din procesul verbal al Adunării Generale din 26.03.2009, extras din proiectul de hotărârii aprobat in 26.03.2009, Extras din Legea nr. 230/2007.

Acţiunea reclamantei este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art.31 din Regulamentul-cadru al asociaţiilor de proprietari coroborat cu art.17 din O.G.nr.85/2001.

Paratul, deşi legal citat, nu s-a prezentat in instanţa pentru a propune probe si a formula întâmpinare.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanţa retine următoarele:

Paratul L A este proprietarul imobilului situat în ....... Conform

fişelor de întreţinere şi de calcul a penalităţilor depuse de reclamantă la dosarul cauzei, acesta datorează un debit restant pentru perioada iulie 2006-aprilie 2009 de 388 lei, din care 236 lei cote de întreţinere restante şi 152 lei penalităţi aferente.

Deşi somat in data de 29.04.2009, prin înştiinţare de plată nr. 156(f. 4), paratul nu a înţeles să se conformeze plăţii datoriilor, ajungând, astfel cum reiese din calculele depuse de creditoare, la un debit total de 388 lei, la data introducerii acţiunii.

Având in vedere dispoziţiile art. 23 pct. b lit. a din HG nr. 400/2003, (privind obligaţia proprietarilor de a achita in termenul stabilit cota de contribuţie ce le revine in cadrai cheltuielilor Asociaţiei de Proprietari), aplicabile pana la data intrării in vigoare a Legii nr. 230 / 2007 (intrata in vigoare in 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial nr. 490 din 23 iulie 2007), instanţa va admite cererea de obligare a paratului la plata sumei de 236 lei reprezentând cote de întreţinere restante.

Potrivit dispoziţiilor art. 13 din OG nr. 85/2001, reclamanta a calculat penalităţi de întârziere de 152 lei, aplicând procentul de penalizare de 0,2% pe zi de întârziere pentru fiecare cota restanta. Având in vedere si dispoziţiile art. 25 alin 1 din HG nr. 400/2003 (privind atribuţia asociaţiei de proprietari de a impune penalizări pentru întârzierea plaţii cotelor de întreţinere) instanţa retine ca paratul datorează reclamantei si suma de 152 lei reprezentând penalităţi de întârziere.

Obligaţia proprietarilor de a achita in termenul stabilit cota de contribuţie ce le revine in cadrul cheltuielilor Asociaţiei de Proprietari si dreptul Asociaţiei de proprietari de a impune penalizări pentru întârzierea plăţii cotelor de întreţinere sunt reglementate in prezent in mod similar prin dispoziţiile Legii 230/2007.

Astfel, potrivit art.46 din Legea nr. 230 / 2007 privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari toţi proprietarii au obligaţia sa plătească lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociaţiei de proprietari, in avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuţie ce le revine la cheltuielile asociaţiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociaţia de proprietari. Conform art 49 al 1 din acelaşi act normativ asociaţia de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice suma cu titlu de restanta, afişată pe lista de plata, acestea neputând fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere.

Art 50 din Legea nr. 230 / 2007 prevede că asociaţia de proprietari are dreptul de a acţiona in justiţie pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit, acţiunea fiind scutita de taxa de timbru.

Pentru aceste considerente, instanţa va admite acţiunea si va dispune obligarea paratului la plata către reclamanta a sumei de 236 lei, taxa prestări servicii si la plata sumei de 152 lei, penalităţi de intarziere.

Nefiind solicitate, nu va acorda cheltuieli de judecata.

Domenii speta