Vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.)

Sentinţă penală 51 din 08.03.2013


Dosar nr. 739/214/2012

JUDECĂTORIA COSTEŞTI

SENTINŢĂ PENALĂ Nr. 51/2013

PREŞEDINTE Dumitru Cristian Bogdan

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpat C A şi pe parte civilă O M, având ca obiect vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.).

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată:

Prin rechizitoriul nr. 1473/P/2009 din data de 12.03.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti inculpatul C A a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, prev. de art. 210 C. pen. rap. la art. 208 alin. 4- 209 alin. 1 lit. g C. pen., conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 şi părăsirea locului accidentului de către conducătorul unui autovehicul implicat într-un accident de circulaţie produs ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni fără încuviinţarea organelor de poliţie, prev. de art. 89 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Costeşti la data de 27.03.2012 sub nr. unic 739/214/2012.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că în seara de 02.12.2009 inculpatul a sustras, spre a-l folosi, autoturismul marca Chevrolet Aveo cu nr. de înmatriculare AG-79-GFO, proprietatea părţii vătămate O F, care îl găzduia în locuinţa sa din Comuna Lunca Corbului, Sat Silişteni, Judeţul Argeş şi pe care, conducându-l pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege, a cauzat un accident rutier, după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Pentru a se reţine această situaţie de fapt, în cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele probe: proces-verbal de cercetare la faţa locului cu fotografii judiciare, declaraţii de inculpat, declaraţii de martori, declaraţii de parte civilă, proces-verbal de verificare a stării tehnice a autoturismului, buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 828/2009, adresa nr. 275768/2011 a I.P.J. Argeş- Serviciul Rutier.

La dosarul instanţei a fost ataşată fişa de cazier a inculpatului, din care reiese că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.

Cu prilejul cercetării judecătoreşti s-a procedat la audierea martorilor A P, S C şi C G. Audierea celorlalţi doi martori, O D şi Z Dl nu a fost posibilă, întrucât aceştia au decedat între timp, instanţa făcând aplicarea dispoziţiilor art. 327 alin. 3 C.p.p.

În ceea ce-l priveşte pe inculpat, acesta nu a putut fi audiat, întrucât s-a sustras de la judecată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

La data de 02.12.2009, în jurul orelor 20,00 inculpatul C A, care locuia fără forme legale, de aproximativ o lună de zile, în locuinţa părţilor vătămate O F şi O M, pe raza Comunei Lunca Corbului, Sat Silişteni, Judeţul Argeş, s-a hotărât să se deplaseze cu autoturismul acestora, marca Chevrolet Aveo, cu nr. de înmatriculare AG-79-GFO, la un bar din localitate pentru a cumpăra ţigări. În acest scop, fără a avea acordul părţilor vătămate, a luat de pe televizor cheile şi s-a urcat la volan, deşi nu deţinea permis de conducere, iar anterior consumase băuturi alcoolice. Întrucât în acel moment, la domiciliul părţilor vătămate se aflau şi martorii Z D şi O D, le-a propus acestora să-l însoţească, lucru cu care au fost de acord.

Ajunşi la localul respectiv, atât inculpatul cât şi cei doi martori au consumat fiecare câte două beri, după care s-au urcat din nou în autoturism, cu intenţia de a se plimba cu acesta.

Inculpatul a condus autoturismul pe drumurile din comună, însă la un moment dat a pierdut controlul acestuia şi, părăsind partea carosabilă pe partea stângă a sensului de mers Piteşti-Slatina, s-a răsturnat cu el.

Imediat după aceea, inculpatul a luat cheile autoturismului şi, împreună cu martorii, a părăsit locul accidentului fără a aduce la cunoştinţă organelor de poliţie producerea acestuia şi fără a avea încuviinţarea de a părăsi locul faptei.

Din declaraţia martorului Z D, dată în cursul urmăririi penale (fila 59), reiese că la data de 02.12.2009 a lucrat împreună cu inculpatul la repararea unei dormeze, iar în momentul când au terminat lucrul, în jurul orelor 18,00, au consumat băuturi alcoolice, respectiv el a băut cca. 200 ml coniac, iar inculpatul două beri „Ursus”.

Martorul a adăugat că la un moment dat inculpatul i-a propus lui şi celuilalt martor, O D, care sosise între timp, să meargă cu el pentru a-şi cumpăra ţigări, lucru cu care ambii au fost de acord. S-au deplasat toţi trei, cu autoturismul părţilor vătămate O F şi O M, condus de inculpat, la un local din satul Lăngeşti, unde au consumat fiecare câte două beri, iar apoi au plecat din nou cu autoturismul, pentru a se plimba cu acesta, la volan fiind tot inculpatul.

La un moment dat, inculpatul a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă, autoturismul răsturnându-se în şanţul de pe marginea drumului, pe partea stângă a direcţiei de mers. Martorul a precizat că au reuşit toţi trei să iasă din maşină, iar imediat după aceea au plecat la domiciliile lor.

O declaraţie similară a fost dată şi de martorul O D, cu ocazia audierii, în cursul urmăririi penale (fila 58).

Instanţa subliniază că în cursul cercetării judecătoreşti audierea acestor doi martori nu a fost posibilă, având în vedere că au decedat, astfel cum rezultă din adresa aflată la fila 88 din dosar.

Martorul T I D, cel care a sesizat organele de poliţie cu privire la accidentul produs, a arătat că în seara respectivă, în timp ce se afla la domiciliul său, a auzit o bubuitură puternică, fapt care l-a determinat să meargă şi să vadă ce s-a întâmplat. La aproximativ 300 m de locuinţa sa a văzut autoturismul părţii vătămate O M, care prezenta avarii serioase, în el neaflându-se nicio persoană.

Din declaraţia părţii vătămate O M reiese că la data de 02.12.2009 a mers cu soţul său la Spitalul Fundeni din Municipiul Bucureşti, pentru ca acesta să facă analizele medicale necesare efectuării unui transplant de ficat, fiind grav bolnav. A adăugat că autoturismul lor, marca Chevrolet Aveo, cu nr. de înmatriculare AG-79-GFO, a rămas în curte, iar cheile acestuia într-un cui, în casă.

Partea vătămată a mai menţionat că în jurul orelor 19,00 a fost anunţată de un vecin că inculpatul C A, care locuia împreună cu ea şi soţul său în aceeaşi casă, pentru a-i ajuta la treburile gospodăreşti, a luat maşina din curte şi a condus-o pe drumurile publice, ocazie cu care a produs un accident de circulaţie.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor, prezentând o situaţie similară celei descrise mai sus.

Cu toate acestea, instanţa reţine că ulterior datei de 07.12.2009 inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală, motiv pentru care nu a fost posibilă nici prezentarea materialului de urmărire penală. Pentru acelaşi motiv, inculpatul nu a putut fi audiat nici în cursul cercetării judecătoreşti.

Potrivit adresei nr. 275768/2011 a I.P.J. Argeş- Serviciul Rutier (fila 89 d.u.p.) inculpatul nu deţine permis de conducere, astfel că nu avea dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice.

Potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 828/10.12.2009 emis de S.M.L. Argeş (fila 40 d.u.p.), inculpatul a avut o alcoolemie de 1,35 g%0 la prima probă (ora 23,55) şi 1,25 g%0  la cea de-a doua (ora 00,55).

În drept, faptele inculpatului C A, care în seara de 02.12.2009 a sustras, pentru a-l folosi, autoturismul marca Chevrolet Aveo cu nr. de înmatriculare AG-79-GFO, proprietatea părţilor vătămate O F şi O M, care îl găzduiau în locuinţa lor din Comuna Lunca Corbului, Sat Silişteni, Judeţul Argeş şi pe care, conducându-l pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere şi având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege, a cauzat un accident rutier, după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de furt calificat, prev. de art. 210 C. pen. rap. la art. 208 alin. 4- 209 alin. 1 lit. g C. pen., conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 şi părăsirea locului accidentului de către conducătorul unui autovehicul implicat într-un accident de circulaţie produs ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni fără încuviinţarea organelor de poliţie, prev. de art. 89 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen.

La individualizarea pedepsei care va fi aplicată inculpatului pentru fiecare dintre infracţiunile săvârşite instanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., va avea în vedere dispoziţiile părţii generale a codului, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, pericolul social al faptelor săvârşite, persoana inculpatului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În acest sens, instanţa evidenţiază că circumstanţele în care faptele au fost săvârşite imprimă acestora un grad ridicat de pericol social. Astfel, folosirea de către inculpat a autoturismului părţilor vătămate abuzând de încrederea acestora, care îl lăsaseră singur acasă în ziua respectivă, iniţiativa acestuia de a lua în maşină două persoane, ştiind că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi nu deţinea permis de conducere, expunându-le riscului unui accident rutier, care s-a şi produs după un scurt timp, în urma căruia autoturismul a fost grav avariat, denotă din partea inculpatului o totală indiferenţă faţă de valori sociale importante, cum sunt viaţa şi patrimoniul persoanei.

În acest context, instanţa subliniază că inexistenţa unei plângeri prealabile a martorilor O D şi Z D împotriva inculpatului, cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, nu echivalează cu inexistenţa oricăror consecinţe ale accidentului produs. Astfel, ultimul martor a precizat, cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale (fila 60 d.u.p.), că în urma accidentului a necesitat internare medicală în perioada 03.12.2009-08.12.2009, fiind diagnosticat cu „contuzie toracică”. Acelaşi martor a adăugat că întrucât durerile nu au dispărut, s-a prezentat din nou la spital la data de 26.01.2010, fiind internat încă 3 zile. 

Pe de altă parte, sustragerea inculpatului de la urmărire penală şi de la judecată, precum şi lipsa oricărui demers de a repara prejudiciul cauzat părţilor vătămate, denotă din partea sa lipsă de responsabilitate în asumarea consecinţelor propriilor fapte. Instanţa subliniază că deşi s-a procedat inclusiv la contactarea telefonică a inculpatului (fila 110), în vederea încunoştiinţării sale despre termenul stabilit, totuşi acesta nu s-a prezentat la judecată, motivând că nu dispune de resurse financiare pentru deplasare.

Toate aceste aspecte conturează profilul moral al inculpatului şi întăresc concluzia că în cazul acestuia se impune aplicarea, pentru fiecare infracţiune săvârşită, a unei pedepse într-un cuantum ridicat.

Având în vedere elementele arătate mai sus, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art. 210 C. pen. rap. la art. 208 alin. 4- 209 alin. 1 lit. g C. pen., a unei pedepse de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, a unei pedepse de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege, prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 şi a unei pedepse de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului de către conducătorul unui autovehicul implicat într-un accident de circulaţie produs ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni fără încuviinţarea organelor de poliţie, prev. de art. 89 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, este necesară şi suficientă pentru atingerea scopurilor acesteia, prev. de art. 52 C. pen.

În consecinţă, în temeiul art. 210 C. pen. rap. la art. 208 alin. 4- 209 alin. 1 lit. g C. pen., va condamna inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, la pedeapsa de 6 ani închisoare, în temeiul art. 86 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 îl va condamna pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la pedeapsa de 3 ani închisoare, în temeiul art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 îl va condamna pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege, la pedeapsa de 2 ani închisoare, iar în temeiul art. 89 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 îl va condamna pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului de către conducătorul unui autovehicul implicat într-un accident de circulaţie produs ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni fără încuviinţarea organelor de poliţie, la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Având în vedere că inculpatul a săvârşit infracţiunile mai înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, în cauză fiind aplicabile prevederile legale referitoare la concursul real de infracţiuni, conform art. 33 lit. a C. pen., instanţa va face aplicarea art. 34 alin. 1 lit. b C. pen. şi va contopi pedepsele anterior menţionate, de 6 ani închisoare, 3 ani închisoare, 2 ani închisoare şi 4 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen.

Inculpatul urmează să execute această pedeapsă în regim privativ de libertate, instanţa apreciind că este necesar ca acestuia să i se asigure un cadru instituţionalizat pentru a se încerca reeducarea sa în condiţii optime.

Potrivit art. 71 alin. 2 C. pen., aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b şi c C. pen. intervine de drept în cazul aplicării pedepsei închisorii. Totuşi, potrivit deciziei nr. 74/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe calea recursului în interesul legii, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a (teza I) – c din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal.

În acest sens, având în vedere natura infracţiunilor săvârşite, instanţa va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen.

În baza art. 88 C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată prin prezenta perioada reţinerii, cuprinsă în intervalul 03.12.2009-04.12.2009.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa reţine, în primul rând, că partea vătămată O F a decedat la data de 29.03.2010 (fila 94 d.u.p.).

Referitor la cealaltă parte vătămată, O M (soţia defunctului O F), aceasta a precizat cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale (filele 46-47 d.u.p.), că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 30.000 lei, menită a acoperi daunele suferite.

Instanţa apreciază că această pretenţie este întemeiată, având în vedere materialul probator existent la dosar. Astfel, pentru început trebuie observat că autoturismul părţilor vătămate a fost fabricat în anul 2008, după cum reiese din cartea de identitate a vehiculului (fila 64 d.u.p.), astfel că la momentul producerii accidentului avea vechimea de aproximativ 1 an. În urma accidentului, acesta a fost grav avariat, astfel cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la faţa locului (fila 24 verso d.u.p.) şi din planşele foto care îl însoţesc. 

Instanţa reţine şi faptul că inculpatul nu a contestat evaluarea făcută de partea civilă, manifestând, aşa cum s-a arătat, o totală indiferenţă pe parcursul întregului proces.

În raport de cele de mai sus, în baza art. 14 şi art. 346 alin. 1 C.p.p. va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă O M şi va obliga inculpatul să plătească acesteia suma de 30.000 lei, reprezentând despăgubiri materiale.

În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. va obliga inculpatul să plătească statului suma de 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, urmează a fi avansată către Baroul Argeş din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În temeiul art. 210 C. pen. rap. la art. 208 alin. 4- 209 alin. 1 lit. g C. pen., condamnă pe inculpatul C A, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În temeiul art. 86 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 condamnă pe inculpatul C A, fără antecedente penale,  pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 condamnă pe inculpatul C A, fără antecedente penale,  pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita prevăzută de lege, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 89 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 condamnă pe inculpatul C A, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului de către conducătorul unui autovehicul implicat într-un accident de circulaţie produs ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni fără încuviinţarea organelor de poliţie, la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Instanţa constată că inculpatul a săvârşit cele patru infracţiuni în stare de concurs real, conform art. 33 lit. a C. pen.

În baza art. 34 alin. 1 lit. b C. pen., contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă, de 6 ani închisoare, 3 ani închisoare, 2 ani închisoare şi 4 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare, în condiţiile art. 57 C. pen.

În baza art. 71 alin. 1 şi 2 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen.

În baza art. 88 C. pen., deduce din pedeapsa aplicată prin prezenta perioada reţinerii, cuprinsă în intervalul 03.12.2009-04.12.2009.

În baza art. 14 şi art. 346 alin. 1 C.p.p. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă O M şi obligă inculpatul să plătească acesteia suma de 30.000 lei, reprezentând despăgubiri materiale.

În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul să plătească statului suma de 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, urmează a fi avansată către Baroul Argeş din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.03.2013.