Prin sentinta civila nr. 15449 din 19 decembrie 2008, Judecatoria Iasi a respins ca nefondata actiunea formulata de reclamanta JE în contradictoriu cu pârâtii SGM, SCM si SV, având ca obiect „actiune pauliana”, prin care reclamanta a solicitat desfiintarea contractului de vanzare – cumparare incheiat de catre parati în dauna intereselor ei de creditor al paratului SCM.
Pentru a hotarî astfel, instanta a retinut ca pentru exercitarea actiunii pauliene, prevazuta în art.975 C.civ., creditorul trebuie sa dovedeasca faptul ca are o creanta anterioara actului atacat ca fraudulos, acest act i-a cauzat un prejudiciu, actul este facut în dauna drepturilor sale si tertul dobânditor a stiut ca actul pe care îl face cu debitorul, va fi prejudiciabil pentru creditorii acestuia.
Instanta, din examinarea probelor administrate, a constatat ca reclamanta nu a facut dovada îndeplinirii conditiilor cerute de art. 975 C.civ. referitoare la starea de insolvabilitate a pârâtului debitor si coniventa frauduloasa dintre paratul vanzator si cumparator, în sensul ca cumparatorul ar fi cunoscut rezultatul pagubitor al actului încheiat în dauna creditorului.
Referitor la starea de insolvabilitate, creditoarea nu a facut dovada ca in patrimoniul debitorului nu exista bunuri mobile ori sume de bani din care sa-si satisfaca creanta ori ca ar fi inceput procedura de executare silita asupra bunurilor debitorului detinand in acest sens acte din care sa rezulte insolventa debitorului si crearea unei pagube in patrimoniul sau.
Examinand sentinta civila prin care s-a dispus partajarea bunurilor comune dobândite în timpul casatoriei reclamantei JE si paratului SCM, precum si contractul de partaj voluntar, a rezultat ca in patrimoniul paratului se afla si alte bunuri care pot fi supuse executarii silite in vederea recuperarii creantei si în privinta carora reclamanta nu a facut dovada iesirii din patrimonial pârâtului.
Mai mult decat atat, ca urmare a actului de vanzare-cumparare, paratul a incasat pretul imobilului vandut, pret ce a intrat in patrimoniul acestuia si care poate fi urmarit de catre reclamanta. In aceste conditii, nu se poate retine ca, prin incheierea contractului de instrainare a imobilului, s-a cauzat insolvabilitatea debitorului.
Reclamanta nu a probat nici faptul ca încheierea actului de vanzare-cumparare (a carui anulare o cere) s-a facut în frauda drepturilor sale, în calitate de creditor, în conditiile în care în patrimoniul pârâtului debitor mai exista bunuri mobile care pot fi urmarite.
Tribunalul Constanța
Litigii cu profesionişti - Acţiune în anulare hotărâre Adunare Generală uniune a unor societăţi cooperative
Judecătoria Iași
Nulitatea absolută a contractelor de vânzare - cumpărare în lumina dispoziţiilor art.iii.al.2 indice 4 din Legea nr.169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991, astfel cum a fost modificat prin TITLUL V articol unic p...
Judecătoria Caracal
Actiune in anulare
Tribunalul Călărași
Recurs civil. Actiune in constatare.
Curtea de Apel Galați
Anulare act administrativ