Respingere cerere revocare suspendare sub supraveghere. Stabilirea relei-credinţe a condamnatului în cazul nerespectării obligaţiilor prevăzute de art.863 alin.(1) din Codul penal .

Prin sent. pen. nr.1256 din 12.04.2011 a Judecătoriei Iaşi a fost respinsă, ca nefondată, în baza dispoziţiilor art. 447 din Codul de procedură penală rap. la art. 864 alin.2 din Codul penal, cererea formulată de Compartimentul executări penale din cadrul Judecătoriei Iaşi, prin judecătorul delegat, privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 4(patru) ani închisoare aplicată condamnatului S.I., prin sentinţa penală nr.2313 din 26.08.2010 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în dosarul penal nr.7889/245/2009 al Judecătoriei Iaşi, rămasă definitivă – pentru condamnat - prin neapelare la data de 15.09.2010.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a avut în vedere faptul că la data de 07.12.2010, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub numărul de dosar mai sus-menţionat, sesizarea formulată de către Compartimentul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Iaşi, prin judecătorul delegat, prin care s-a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 447 din Codul de procedură penală şi a art.864 alin.(1) şi (2) din Codul penal, revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 4 (patru) ani închisoare ce i-a fost aplicată condamnatului S.I. prin sentinţa penală nr.2313 din 26.08.2010 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în dosarul penal nr.7889/245/2009 al Judecătoriei Iaşi, rămasă definitivă – pentru condamnat - prin neapelare la data de 15.09.2010, motivat de faptul că nu s-a prezentat, în vederea supravegherii, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi, deşi i-au fost aduse la cunoştinţă măsurile de supraveghere şi obligaţiile impuse prin sentinţa penală mai sus-menţionată, cererea fiind însoţită de documentaţia depusă de Serviciul de Probaţiune Iaşi.

În vederea soluţionării cererii de revocare, la prezenta cauză s-au ataşat din dispoziţia instanţei, dosarul penal nr.7889/245/2009 al Judecătoriei Iaşi şi referatul întocmit de Compartimentul Executări Penale, din care rezultă modalitatea de rămânere definitivă a sentinţei penale nr.2313 din data de 26.08.2010, precum şi faptul că executarea pedepsei nu a fost revocată.

Instanţa a dispus citarea condamnatului S.I. la adresa menţionată în dosarul de fond nr.7889/245/2009 al Judecătoriei Iaşi şi emiterea unui mandat de aducere pe numele acestuia. Din menţiunile cuprinse în procesul-verbal de executare al mandatului de aducere emis pe numele condamnatului, rezultă că acesta nu mai locuieşte la adresă de aproximativ un an, bunica acestuia, numita P.E. declarând că nu cunoaşte locul unde condamnatul poate fi găsit. Instanţa a dispus efectuarea de verificări la S.E.I.P. Iaşi, din adresa comunicată de această instituţie rezultând că adresa la care instanţa a dispus citarea condamnarea este corectă.

Fiind legal citat, condamnatul nu s-a prezentat la niciunul dintre termenele stabilite în vederea soluţionării prezentei cauze.

La dosarul cauzei au fost ataşate şi adresele de răspuns ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi Inspectoratului General al Poliţiei Române, în care se precizează că în niciuna dintre unităţile subordonate acestora, condamnatul S.I. nu figurează ca fiind încarcerat. 

Instanţa a reţinut faptul că, prin sentinţa penală nr.2313 din 26.08.2010 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în dosarul penal nr.7889/245/2009 al Judecătoriei Iaşi, rămasă definitivă – pentru condamnat - prin neapelare la data de 15.09.2010, s-a dispus condamnarea inculpatului S.I. la pedeapsa de 4(patru) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „tâlhărie”, prev. şi ped. de art.211 alin.1, alin. 2lit.b) şi c) şi alin.2 ind.1 lit.a) din Codul penal, cu aplicarea disp. art.74 alin.1 lit.c) din Codul penal rap. la art.76 alin.1 lit.b) din Codul penal.

În baza dispoziţiilor art.861 din Codul penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 6(şase) ani, iar în baza art.863 alin.(1) din Codul penal, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi, conform programului ce va fi întocmit de Serviciu;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. 

Analizând actele existente în dosarul penal nr.7889/245/2009 al Judecătoriei Iaşi, instanţa a constatat că la soluţionarea cauzei în fond, inculpatul S.I. a fost prezent la trei termene de judecată, când s-a dispus amânarea cauzei la cererea inculpaţilor şi apărătorilor; ulterior inculpatul S.I. nu s-a mai prezentat în vederea audierii sau pentru propunerea probelor, asistenţa juridică a inculpatului fiind asigurată până la finalizarea procesului de către un apărător desemnat din oficiu.

Referitor la modalitatea de înştiinţare a condamnatului cu privire la obligaţia respectării măsurilor de supraveghere, instanţa constată că Judecătoria Iaşi a comunicat un extras de pe minuta sentinţei penale nr.2313 din 26.08.2010, prin afişarea acesteia în data de 03.09.2010 la domiciliul condamnatului.

De asemenea, instanţa a constat că şi în cazul adresei de înştiinţare a Compartimentului Executări Penale din cadrul Judecătoriei Iaşi din data de 24.09.2010, prin care i-a fost adusă la cunoştinţă condamnatului obligaţia respectării măsurilor de supraveghere, comunicarea s-a realizat prin afişarea la data de 01.10.2010 la domiciliul acestuia.

Din cererea înaintată de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Iaşi la Compartimentul executări penale, rezultă că numitul S.I. a fost luat în evidenţa Serviciului de Probaţiune Iaşi, deschizându-se dosarul de supraveghere nr.123 din 30.09.2010, fiind emisă comunicarea nr.3284 din 04.10.2010 către condamnat, stabilindu-se o primă întrevedere la data de 11.10.2010. Condamnatul S.I. nu s-a prezentat la data fixată, Serviciul de Probaţiune  solicitând astfel Poliţiei Municipiului Iaşi  - Secţia a V-a localizarea şi contactarea condamnatului, iar un voluntar din cadrul Serviciului s-a deplasat la domiciliul numitului S.I. pentru a constata situaţia de fapt. Mai rezultă din cererea formulată şi din actele depuse alăturat acesteia faptul că, la domiciliul condamnatului a fost găsită bunica acestuia, care a declarat că nu are nicio informaţie despre S.I. de aproximativ un an, aşa cum rezultă din procesul-verbal din data de 28.10.2010 aflat, în copie, la sesizarea formulată. Se mai arată faptul că, deşi s-au întreprins demersuri şi la organele de poliţie, numitul S.I. nu s-a prezentat în vederea supravegherii.

Analizând dispoziţiile art.864 alin.(2) din Codul penal, care reglementează revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul neîndeplinirii, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligaţiilor stabilite de instanţă, s-a reţinut că legiuitorul a impus drept condiţie de bază a revocării în această situaţie, constatarea existenţei relei-credinţe a condamnatului, care nu a respectat măsurile de supraveghere ori obligaţiile dispuse de instanţă.

Fiind vorba de o revocare obligatorie a suspendării executării pedepsei, prin instituirea căreia s-a urmărit o creştere a rolului instructiv-educativ al măsurilor de supraveghere, legiuitorul a limitat puterea de apreciere a instanţei doar la constatarea îndeplinirii sau nu a condiţiilor de revocare, astfel cum rezultă acestea din dispoziţiile art.864 alin.(2) din Codul penal, fără a-i conferi acesteia posibilitatea de a se pronunţa cu privire la oportunitatea dispunerii revocării.

În raport de textul de lege mai sus-menţionat şi de consideraţiile făcute pe marginea acestuia, se poate observa că stabilirea existenţei relei-credinţe a condamnatului care nu s-a prezentat la organul însărcinat cu supravegherea lui, nu poate fi realizată fără o cercetare prealabilă a motivelor neprezentării.

Astfel, pentru a se reţine reaua-credinţă în neîndeplinirea măsurilor de supraveghere este necesar să se constate că persoană în cauză avut o atitudine în mod voit contrară dispoziţiilor legale, fiind pe deplin conştientă atât cu privire la nerespectarea obligaţiei de prezentare la organul însărcinat cu supravegherea, cât şi cu privire la consecinţele conduitei sale.

Faţă de aceste considerente, se poate observa că legiuitorul a condiţionat dovedirea relei-credinţe a condamnatului care nu s-a prezentat la organul însărcinat cu supravegherea lui, de cunoaşterea în fapt sau, altfel spus, de cunoaşterea efectivă de către acesta a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor dispuse de instanţă.

În acest sens, instanţa a reţinut că interpretarea dispoziţiilor art.864 alin.(2) din Codul penal trebuie să se realizeze şi prin raportarea la prevederile art.8 alin.(1) din Legea nr.275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi a Regulamentului de aplicare a O.G. nr.92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate, adoptat prin Hotărârea Guvernului nr.1239/2000, republicată.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art.8 alin.(1) din Legea nr.275/2006, controlul executării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor dispuse de instanţă se asigură de judecătorul delegat la compartimentul de executări penale de la instanţa de executare, direct sau prin intermediul consilierilor serviciului de probaţiune în circumscripţia căruia se află domiciliul, reşedinţa sau locuinţa persoanei condamnate. 

Analizând dispoziţiile Regulamentului de aplicare a O.G. nr.92/2000, care reglementează modul în care se realizează în concret activitatea de supraveghere, instanţa a constatat că unul din documentele pe care trebuie să îl conţină dosarul de supraveghere este procesul-verbal de luare la cunoştinţă a măsurilor şi obligaţiilor impuse de instanţă faţă de persoana condamnată, dispoziţiile art.21  prevăzând în mod expres obligaţia de aducere la cunoştinţă şi de întocmire a unui proces-verbal, care să fie semnat în acest sens de către persoana condamnată.

Aşadar, dispoziţiile legale în materie de supraveghere prevăd în mod expres necesitatea cunoaşterii efective de către condamnat a măsurilor sau a obligaţiilor dispuse de instanţă, considerându-se astfel că simpla comunicare a unor documente, conţinând referiri la obligaţia respectării acestora, nu oferă certitudinea luării la cunoştinţă.

Faptul că această prevedere este cuprinsă într-un act normativ care reglementează supravegherea exercitată de către serviciile de probaţiune, nu este de natură să impună o altă concluzie, în cazul în care controlul se realizează şi în mod direct de judecătorul delegat la biroul executări penale din cadrul instanţei de executare, atâta timp cât aplicarea aceloraşi dispoziţii ale Codului penal nu trebuie să conducă la apariţia unor situaţii de discriminare a persoanelor supravegheate.

Faţă de aceste considerente, instanţa a reţinut că stabilirea, în mod aprioric, a faptului cunoaşterii de către condamnat a conţinutului măsurilor de supraveghere, doar prin prisma dovezilor care atestă îndeplinirea unor simple formalităţi de comunicare, nu răspunde exigenţelor impuse de dispoziţiile actelor normative mai sus invocate şi nici scopului instituirii măsurilor respective.

Analizând documentele existente la dosarul penal nr.7889/245/2009 al Judecătoriei Iaşi, instanţa a constatat că dovezile de comunicare prin poştă au fost afişate la domiciliul condamnatului, unde s-a dovedit – pe baza căutărilor întreprinse de către Serviciul de probaţiune şi de către instanţa de judecată – că numitul S.I. nu mai locuia efectiv, neavând astfel posibilitatea concretă de a lua cunoştinţă de obligaţiile ce i-au fost impuse de către instanţa de judecată prin hotărâre de condamnare.

Faţă de acestea, instanţa a reţinut că reaua-credinţă a condamnatului S.I. nu a fost dovedită, neprezentarea acestuia la Serviciul de Probaţiune, în vederea verificării modului de executare a măsurilor de supraveghere, datorându-se faptului că acesta nu a avut posibilitatea să ia cunoştinţă efectiv de măsurile de supraveghere la care a fost obligat.

Pe de altă parte, nici lipsa condamnatului de la judecată cauzei în fond nu poate fi adusă ca argument în susţinerea relei-credinţe a acestuia, deoarece, potrivit jurisprudenţei CEDO, sarcina probei renunţării la dreptul de a participa la judecată nu revine inculpatului (care nu trebuie să dovedească că nu a încercat să se sustragă procedurilor judiciare sau că neprezentarea sa a fost determinată de un caz de forţă majoră, Cauza Collozza contra Italiei, parag.30), ci instanţei, care ar trebui să stabilească dacă inculpatul a avut un motiv întemeiat să nu se prezinte sau dacă neprezentarea se datorează unui motiv care excede voinţei sale (Cauza Demebukov contra Bulgariei, parag.49; Cauza Sejdovic contra Italiei, parag.88).

Faţă de aceste considerente, instanţa, în baza dispoziţiilor art.447 din Codul de procedură penală raportate la art.864 alin.(2) din Codul penal, a respins ca nefondată cererea prin care se solicită revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 4(patru) ani închisoare, aplicată condamnatului S.I. prin sentinţa penală nr.2313 din 26.08.2010 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în dosarul penal nr.7889/245/2009 al Judecătoriei Iaşi, rămasă definitivă – pentru condamnat - prin neapelare la data de 15.09.2010.

Domenii speta

Spete similare