Infracţiuni, circulaţie rutieră

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal nr. 2744/P/2011, din data de 25.09.2012, a fost trimis in judecată, în stare de libertate, inculpatul B. A. C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 86 alin. l  şi art. 89 alin. l din OUG l95/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a  C.p.

Se arată în actul de sesizare că inculpatul B. A. C.,,  locuieşte efectiv pe raza mun. Caracal şi deţine in proprietatea familiei un autoturism marca  Dacia Logan cu număr de înmatriculare OT-94-BUZ,  fără a poseda însă permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule.

Cunoscând astfel faptul că nu are drept de a conduce autovehicule pe drumurile publice, inculpatul B. A. C.,,  a luat fără drept  în noaptea de l7/l8.09.2011, în jurul orei 3,55  autoturismul tatălui său pe care l-a condus până la barul Karma din mun. Caracal, jud. Olt, unde a consumat băuturi  alcoolice, după care l-a condus din nou pe drumurile publice, pe raza  mun. Caracal, împrejurare în care a fost implicat intr-un accident de circulaţie.

Astfel, in timp ce se deplasa la volanul autoturismului respectiv pe str. A. Caracalla  din mun. Caracal, jud. Olt,  inculpatul B. A. C., a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a  pătruns pe contrasens unde a lovit  patru autoturisme staţionate, părăsind apoi locul accidentului, fiind identificat de organele de poliţie după aproximativ 2 ore la domiciliul său unde a fost testat cu  aparatul etilotest refuzând însă să i se recolteze probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

In momentul la care a fost identificat de către organele de poliţie inculpatul B. A. C.,  nu a recunoscut in fata organelor de poliţie implicarea sa in accidentul de circulaţie produs in dimineaţa respectivă pe str. A. Caracalla, acesta revenind ulterior asupra celor susţinute şi recunoscând că a  luat fără drept şi condus autoturismul tatălui său, după ce a consumat băuturi  alcoolice la un bar, împrejurare in care a lovit patru autoturisme staţionate, iar pentru că s-a lovit la rândul său la cap de parbrizul autoturismului, s-a speriat şi a  plecat de la locul accidentului la domiciliul său.

Fiind supus în aceste condiţii de către organele de poliţie testului cu aparatul etilotest, a rezultat că inculpatul B. A. C., avea o  alcoolemie de 0,l9 mg/l alcool  pur in aerul expirat, acesta declarând  expres organelor de poliţie şi recunoscând de asemenea in declaraţiile ulterioare  că a refuzat să i se recolteze probele biologice de sânge in vederea  stabilirii alcoolemiei, considerând că nu mai este necesar întrucât nivelul alcoolemiei sale era foarte mic.

Având in vedere  astfel situaţia de fapt expusă, precum şi nivelul alcoolemiei, constatat cu aparatul etilotest, s-a considerat că nu se poate reţine in sarcina  inculpatului B. A. C., vinovăţia in ceea ce priveşte  comiterea infracţiunii prev.şi ped.de art.87 alin.5. din OUG l95/2002 R. de esenţa acestei infracţiuni fiind intenţia  conducătorului auto de a se sustrage  analizelor biologice de sânge, punând in acest fel organele de control in imposibilitatea de a constata nivelul alcoolemiei acestuia, ori in condiţiile  in care nivelul stabilit cu aparatul etilotest şi care nu ar fi relevat un nivel al  alcoolului pur in sânge peste limita legală prevăzută  de lege,  inculpatul nu a avut  această intenţie, refuzul acestuia putând fi datorat stării de şoc, de tulburare  cauzate de implicarea in accidentul rutier,nefiind întrunite astfel,  elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

In ceea ce priveşte acţiunea inculpatului B. A. C., de a fi luat fără drept spre folosinţă autoturismul tatălui său, s-a dispus  in cauză neînceperea urmăririi penale faţă de acesta,pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art.210 C.p. raportat .la art.208 al.4, art.209 lit.g. şi i C.p. întrucât  parte vătămată B. M. tatăl acestuia nu a formulat plângere  prealabilă pentru furtul  de folosinţă al autoturismului său.

Situaţia de fapt s-a reţinut pe  baza următoarelor mijloace de probă administrate în cursul urmăriri penale: proces verbal de constatare (fila 9),  adresa nr. 2l37/22.09.20ll a IPJ Olt, (fila l0), rezultat etilotest (fila 25), declaraţiile martorilor M. C. T.r  ( f. 14), D. L. F. ( f. 18),  B.M.( f. 20) şi E. C.( f. 12).

Inculpatul, fiind audiat de instanţa de judecată, a solicitat să se facă aplicarea disp. art. 3201 C.p.p. recunoscând în totalitate faptele aşa cum au fost reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicitând ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Din fişa de cazier judiciar rezultă că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.

Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale şi al judecăţii, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

În noaptea de 17/18.09.2011, inculpatul B. A. C.,, a luat  fără drept autoturismul, marca  Dacia Logan cu număr de înmatriculare OT-94-BUZ,  aparţinând  tatălui său,  B.M. şi  l-a condus până la localul Karma din mun. Caracal, jud. Olt, deşi nu poseda permis de conducere pentru vreo categorie de autovehicule.

În jurul orei 03:55, inculpatul, după ce a consumat băuturi alcoolice,  s-a urcat  din nou la volanul autoturismului, pe care l-a condus pe str. Mărului, din mun. Caracal, jud. Olt,  iar  în momentul când a virat pe  str. A. Caracalla, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a  pătruns pe contrasens, unde a lovit  patru autoturisme staţionate, părăsind apoi locul accidentului,  fiind  identificat de organele de poliţie după aproximativ 2 ore la domiciliul său.

Din cuprinsul adresei nr. 2137 din data de 22.09.2011 reiese că inculpatul nu figurează cu permis de conducere în evidenţa informatizată a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Olt.

Situaţia de fapt este reţinută de instanţă pe baza întregului material probator administrat în cursul urmăririi penale, probe care sunt confirmate de declaraţiile date de inculpat în cursul urmăririi penale.

Fiind audiat de către instanţa de judecată inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, recunoscând în totalitate faptele săvârşite aşa cum au fost reţinute în actul de sesizare a instanţei.

Din cele expuse, instanţa reţine ca dovedit faptul că inculpatul este autorul faptelor pentru care este cercetat, cu respectarea condiţiilor de vinovăţie cerute de lege, existând suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unor pedepse.

Instanţa apreciază că faptele inculpatului,  B. A. C.,, de a conduce,  în noaptea de 17/18.09.2011, în jurul orei 03:55,  autoturismul marca  Dacia Logan cu număr de înmatriculare OT-94-BUZ, pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere şi de părăsirea  locul accidentului fără încuviinţarea organului de poliţie, după ce anterior a fost implicat într-un accident de circulaţie,  întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prev. de art. 86 alin. 1 şi art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice republicat.

 La individualizarea judiciară a pedepselor pe care le va aplica inculpatului instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C.p., reţinând: dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator (închisoare de la 1 la 5 ani  respectiv de la 2 la 7 ani.), gradul de pericol social concret al faptei săvârşite (generat de nerespectarea dispoziţiilor legale privind asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, asociată cu forma de vinovăţie cu care a fost săvârşită fapta - intenţia indirectă), persoana inculpatului (care nu este cunoscut cu antecedente penale).

Având în vedere toate argumentele expuse mai sus, urmează ca în baza art. 345 alin. 2 C.p.p să se dispună condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 86 alin. 1 şi art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 la pedeapsa închisorii, aceasta fiind de natură să realizeze scopul educativ şi preventiv prev. de art. 52 C.p.

Instanţa nu va reţine în favoarea inculpatului disp. art. 74 si 76 C.p. referitoare la reţinerea şi aplicarea circumstanţelor atenuante judiciare având ca efect coborârea obligatorie a pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, conduita inculpatului de recunoaştere a faptei comise constituind o atitudine firească..

Existenţa uneia din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C.p. nu obligă instanţa de judecată să o considere drept circumstanţă atenuantă judiciară şi să coboare pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de lege.

Reţinerea împrejurării invocate drept circumstanţă atenuantă este lăsată la aprecierea instanţei care va ţine seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-au săvârşit infracţiunile, de urmările produse, precum şi de orice alte elemente privitoare la persoana inculpatului.

Instanţa va da eficienţă dispoz. art. 3201 alin. 7 Cod de procedură penală în sensul că va pronunţa condamnarea inculpatului care va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii.

Cu respectarea limitelor astfel stabilite instanţa va aplica inculpatului B. A. C.,  pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pedeapsa de 1 an închisoare şi  pentru comiterea infracţiunii părăsire a  locului  accidentului fără încuviinţarea organelor  de poliţie pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

Având în vedere faptul că cele două infracţiuni au fost comise în concurs real, iar pedepsele stabilite sunt ambele la pedeapsa închisorii, în baza art. 33 lit. a C.p. rap. la art. 34 lit. b C.p. instanţa va contopi pedepsele astfel aplicate, inculpatul B. A. C., urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare.

Sub aspectul executării pedepsei instanţa consideră că scopul preventiv şi educativ al acesteia poate fi atins chiar fără executare, motiv pentru care urmează să analizeze îndeplinirea în cauză a condiţiilor necesare aplicării suspendării condiţionate a executării pedepsei, prevăzute de art. 81 C.p.. În consecinţă, pedeapsa închisorii ce urmează să fie executată este rezultanta de 1 an şi 6 luni închisoare, încadrându-se deci în dispoziţiile art. 81 alin. 2 C.p.. Din fişa de cazier judiciar existentă la dosar rezultă că inculpatul nu a mai fost anterior condamnat pentru o infracţiune intenţionată la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, şi în consecinţă nu este recidivist, îndeplinind astfel cerinţa prevăzută de art. 81 alin. 1 lit. b) C. p.. În privinţa scopului preventiv şi educativ al pedepsei consacrat de art. 52 C. p. instanţa consideră că acest scop poate fi atins fără a fi necesară executarea în regim de detenţie, ci doar prin simpla condamnare a inculpatului, întrucât acestuia i s-a atras atenţia asupra gravităţii şi a consecinţelor nefaste ale faptei sale, condamnarea constituind un avertisment la adresa inculpatului. Dincolo de acest rol al condamnării, instanţa apreciază că executarea efectivă a pedepsei nu se justifică, întrucât aceasta ar altera relaţiile de familie ale inculpatului şi ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra aspectelor personale şi profesionale ale acestuia, ori rolul condamnării este tocmai acela de a atrage atenţia asupra importanţei  respectării relaţiilor în societate în relaţia cu semenii, rol care nu s-ar realiza în totalitate în cazul executării pedepsei în regim de detenţie.

Pentru aceste considerente, instanţa urmează a suspenda executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni, calculat în baza art. 82 alin. 1 C.p.

În baza art. 83 C.p. instanţa va atrage atenţia inculpatului că săvârşirea unei noi infracţiuni în perioada termenului de încercare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în baza articolelor 71 şi 64 C. pen., cât şi prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiţionale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. 2  şi art. 20 din Constituţia României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenţii de către România prin Legea nr. 30/ 1994.

Astfel, în cauza Hirst c. Marii Britanii ( hotărârea din 30 martie 2004 ), Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor deţinute aflate în executarea unei pedepse, constatând că în legislaţia britanică „interzicerea dreptului de a vota se aplică tuturor deţinuţilor condamnaţi, automat, indiferent de durata condamnării sau de natura ori gravitatea infracţiunii” ( aceeaşi concepţie a legiuitorului reflectându-se şi în legislaţia română actuală, n. inst. ). Curtea a acceptat „că există o marjă naţională de apreciere a legiuitorului în determinarea faptului dacă restrângerea dreptului de vot al deţinuţilor poate fi justificată în timpurile moderne şi a modului de menţinere a justului echilibru”, însă a concluzionat că articolul 3 din Primul protocol adiţional a fost încălcat, întrucât „legislaţia naţională nu analizează importanţa intereselor în conflict sau proporţionalitatea şi nu poate accepta că o interzicere absolută a dreptului de vot, pentru orice deţinut, în orice împrejurare, intră în marja naţională de apreciere; reclamantul din prezenta cauză şi-a pierdut dreptul de vot ca rezultat al unei restricţii automate impuse deţinuţilor condamnaţi şi se poate pretinde victimă a acestei măsuri”.

În consecinţă, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului naţional în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adiţional.

Prin urmare, în aplicarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului,  instanţa nu va aplica în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a teza I, ci va analiza în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune faţă de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite sau comportamentul inculpatului.

În acelaşi sens este şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. LXXIV din 5 noiembrie 2007, pronunţată într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia, dispoziţiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza I – c) din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal.

Astfel, natura faptei săvârşite şi circumstanţele producerii acesteia  determină instanţa a aprecia că aplicarea acestei pedepse accesorii se impune, şi în consecinţă, în temeiul art. 71 C. pen. şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional C.E.D.O., va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 71 alin. 5, va suspenda executarea pedepselor accesorii aplicate în cauză, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 359 C.p.p. instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p. a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. instanţa va obliga inculpatul B. A. C., la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 500 lei reprezentând  cheltuieli efectuate  în cursul urmăririi penale, întrucât inculpatul este cel din a cărui culpă procesuală au fost generate acestea.

Postat 30.11.2012

Domenii speta

Spete similare