Contestaţie la executare împotriva unor acte de executare emise de c.j.a.s.

Sentinţă civilă 3338 din 12.12.2011


Contestaţie la executare

S.C. – 3338/12.12.2011

Contestaţie la executare împotriva unor acte de executare emise de C.J.A.S.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:

La data de 24.11.2011, sub dosar nr. unic -/257/2011 contestatoarea  G. T. Alexandra  din V. V. nr.- s-a adresat prezentei instanţe, în contradictoriu cu intimata C. J. de A. de S. S., cu contestaţie la executare împotriva titlului executoriu nr.1563/09.11.2011  şi a somaţiei  nr.25547/09.11.2011, solicitând anularea acestora cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestaţiei la executare se arată în esenţă că prin actele  emise s-au stabilit datorii de plătit pentru ea în sumă de 260 lei ca şi contribuţie CASS/2007 şi 2008 şi suma de 379 lei majorări de  întârziere şi penalităţi. La data de 07.06.2011 ea a achitat  debitul de 260 lei, nefiind de acord să plătească majorări şi penalităţi de întârziere. Ea nu are nici o vină că intimata nu i-a comunicat timp de 4 ani titlul executoriu şi să i se perceapă majorări şi penalităţi pentru un debit de care nu a avut cunoştinţă.

Când a aflat suma de plată s-a dus şi a plătit-o.

S-a achitat taxă judiciară de timbru în sumă de 38,9 lei şi timbru judiciar de 3 lei anexându-se la contestaţie: somaţia nr.25547/09.11.2011 (fil.4), titlul executoriu nr.1563/09.11.2011 (fil.5), chitanţa de plată a sumei de 260 lei şi carte de identitate contestatoare (fil.6).

Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea contestaţiei la executare, la care s-a anexat: decizia de impunere pe 2007 (fil.17), cea pe 2006 (fil.18), decizie referitoare la obligaţiile  de plată accesorii (fil.19), anexă cu majorări de întârziere plus penalităţi (fil.20), confirmări de primire (fil.21), somaţia şi titlul executoriu (fil.22, 23) şi confirmări de primire (fil.24), practică judiciară (fil.25-32).

Soluţionând contestaţia la executare pe baza actelor şi lucrărilor dosarului instanţa reţine următoarele:

Intimata C. J. de A. de S. S. a emis pe numele contestatoarei  deciziile de impunere pe anul 2007 pentru suma de 64 lei, reprezentând plăţi contribuţii la FNUASS şi decizia  de impunere/2006 pentru suma de 196 lei.

Ambele decizii de impunere poartă numărul 6115 şi deşi se  referă la obligaţii de plată pentru anii 2006 şi 2007 au fost emise la data de 07.04.2011.

Tot cu data de 07.04.2011 s-a emis decizia referitoare  la obligaţiile de plată accesorii pentru contestatoare (fil.40) în sumă totală de 373 lei reprezentând majorări de întârziere şi penalităţi.

S-au comunicat deciziile la data de 18.04.2011, iar  contestatoarea a achitat cu chitanţa seria SBXYAM0850521/07.06.2011 suma de 260 lei, nefiind normal să plătească majorări şi  penalităţi pentru perioada scursă din 2006, 2007 în prezent, în condiţiile în care nu a fost înştiinţată de plata acestor obligaţii decât în aprilie 2011 şi imediat a efectuat plata.

Pe numele ei s-au emis somaţia nr.25547/09.11.2011, care prevede altă sumă (379 lei) decât cea din decizia iniţială (fil.19) deşi se referă tot la majorări şi penalităţi la CASS datorat pe 2007 şi 2008. De asemenea titlul executoriu nr.1563/09.11.2011, pentru suma de 633 lei, include şi suma de 260 lei la data de 09.11.2011, deşi aceasta a fost achitată de contestatoare încă din luna iunie 2011.

Din coroborarea art.141 alin.4 raportat la art.145 alin.1 din O.G. nr.92/2003, rezultă că în titlul ce se comunică odată cu somaţia se includ numai sumele datorate şi neachitate, nu şi cele ce ar fi fost eventual plătite, aşa încât valoarea creanţei trebuie să fie identică cu suma rămasă efectiv de recuperat pe calea executării silite şi aceasta cu atât mai mult cu cât şi somaţia şi titlul executoriu au fost emise în aceeaşi zi, la fel ca şi cele trei decizii de impunere.

Existenţa acestor sume neconcordante, discrepante, denotă nelegalitatea formelor de executare silită, fapt ce duce la nulitatea lor absolută, conform art.2 din O.G. nr.92/2003, prin raportare la art.399 alin.2 Cod procedură civilă.

Ca atare, pentru cele arătate mai sus, contestaţia debitoarei va fi admisă în sensul în care în baza art.172-174 Cod procedură fiscală se va dispune anularea somaţiei şi a titlului  executoriu atacate.

Conform art.23 lit.”e” din Legea nr.146/1997 se va dispune restituirea  către contestatoare, la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri a taxei de timbru aferente, în sumă de 41,90 lei.