Fara titlu

Sentinţă civilă 2290 din 26.11.2009


Judecătoria Mediaş

Sentinţa civil nr.2290/26.11.2009

Domeniu asociat - rezoluţiune (contract de întreţinere).

Constată că prin acţiunea civilă  înregistrată la data de 25 mai 2009, reclamanta N. A., dom. în localitatea H. , sat P. nr. - jud.S. ,a chemat în judecată pe pârâţii N. I. şi N. N.-M., ambii domiciliaţi în I., loc.I., zona- , nr.- , - A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

-rezoluţiunea contractului de întreţinere  încheiat de părţi în data de 18.08.2003 la ,

Biroul Notarului Public Ş. D. M., autentificat prin încheierea nr.1320/18.08.2003 ca urmare a neexecutării culpabile a obligaţiei de întreţinere de către pârâţi;

-restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară prin redobândirea dreptului de

proprietate asupra cotei de 5/8 din imobilul situat în sat P. nr. comuna H.  jud.S. şi înscris în CF x H. nr.top.x , imobil compus din casă, curte şi grădină;

-întabularea dreptului de proprietate deplin şi exclusiv asupra cotei de 5/8 din imobilul

înscris în CF nr.x H./ P. , nr.top.x.

Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta arată că , în fapt, în data de 18.08.2003 a încheiat cu pârâţii la biroul notarului public, un  contract de întreţinere prin care a transmis întreţinătorilor/pârâţi dreptul de proprietate asupra cotei de 5/8 părţi  din imobilul situat în sat P. nr.- com. H. jud. S., înscris în CF x H., în schimbul de a o întreţine în viitor cu toate cele necesare traiului ca : hrană, îmbrăcăminte, încălzit, iluminat, îngrijire cu medic şi medicamente, curăţenie, spitalizare în ca de boală, iar la deces să o înmormânteze pe cheltuiala lor şi potrivit obiceiului locului. Susţine reclamanta că , deşi pârâţii  şi-au asumat toate aceste obligaţii, în fapt, ei nu au mai prestat întreţinere, întrucât la doar câteva săptămâni de la încheierea contractului aceştia au plecat în străinătate , de unde în mod sporadic i-au mai trimis bani. Pretinde reclamanta că aceşti bani erau trimişi pentru a plăti impozitul pentru casă, în rest era contactată numai telefonic şi vara se mai întâmpla să vină câteva săptămâni în ţară. Mai arată reclamanta că,  în cursul anului 2007 a suferit o  intervenţie chirurgicală mai gravă şi că în acea perioadă, pârâţii au contactat-o,  doar telefonic,  de 2-3 ori pentru a se interesa de starea ei de sănătate şi i-a trimis o sumă modică de bani, aşa încât majoritatea cheltuielilor le-a suportat din buget propriu. Şi alteori, susţine reclamanta, a avut probleme de sănătate fiind nevoită să ceară sprijinul  fiicei sale pentru a fi ajutată. De întreţinerea casei, precizează reclamanta că tot ea s-a ocupat , pârâţii într-un concediu schimbând în totalitate acoperişul casei şi lăsându-i bani pentru reparaţia sistemului de iluminat şi canalizare, în rest toate celelalte lucrări fiind suportate numai de ea şi ajutată de fiica sa. Tot aşa, afirmă reclamanta că, ea îşi gătea, îşi făcea curăţenie, îşi achiziţiona medicamentele necesare, pârâţii neîndeplinind niciodată aceste obligaţii.

În final, reclamanta arată că a încheiat contractul având convingerea că pârâţii o vor îngriji,  dar faţă de situaţia enunţată , în care ea nu beneficiază de ajutorul acestora , conclude prin a solicita rezoluţiunea acestui contract.

În drept, s-au invocat prev. art. 112-114 C.pr.civilă; art.1020-1021 , art.1646-1647 C.civil ; Legea 115/1938 ; Legea 7/1996.

În probaţiune, reclamanta a precizat că înţelege să se prevaleze de proba  testimonială cu martorii T. M.  şi L. V. ; proba cu înscrisuri şi cu interogatoriul pârâţilor.

Pârâtul N. I. , fiind citat de la adresa din străinătate, a răspuns la acţiunea reclamantei depunând întâmpinare - fila 16 dosar, arătând că nu se opune admiterii cererii de rezoluţiune a contractului şi restabilirea situaţiei anterioare. A precizat că nu este de acord să plătească cheltuielile de judecată, dată fiind poziţia procesuală exprimată.  În cuprinsul întâmpinării, pârâtul susţine că situaţia evocată de reclamantă în cerere corespunde realităţii , întrucât într-adevăr la scurt timp de la încheierea contractului de întreţinere , el împreună cu soţia a plecat în străinătate şi din anul 2003 şi până în prezent, reclamanta s-a administrat fără a beneficia de ajutorul lor efectiv. Confirmă pârâtul că a mai contactat-o telefonic, şi acest lucru s-a întâmplat ocazional, spre a se interesa de starea ei de sănătate , iar uneori, i-a mai trimis anumite sume de bani , atât cât îi permiteau câştigurile realizate.

 Pârâta N. N.-M. , fiind citată de la aceeaşi adresă din străinătate, nu a dat un răspuns cererii reclamante, nu s-a înfăţişat în instanţă nici personal şi nici prin mandatar şi de asemenea, nu a depus întâmpinare în care să precizeze care este poziţia sa procesuală relativ la pretenţiile reclamantei.

 În cursul judecăţii, pârâţii se pare că şi-au schimbat  locuinţa, însă deşi potrivit art. 98 C.pr.civilă aceştia aveau obligaţia încunoştinţării instanţei prin petiţie la dosar, nu au făcut acest lucru, aşa încât ei au fost citaţi şi în condiţii de publicitate conform art. 95 C.pr.civilă.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :

Între reclamanţi şi pârâţi s-a încheiat la data de 18.08.2003 contractul de întreţinere autentificat  sub nr.1320 , prin care, cea dintâi a transmis întreţinătorilor/pârâţi cota de 5/8 părţi din imobilul casă, înscris în CF x H./ P., nr.top.x , rezervându-şi dreptul de uzufruct viager, iar întreţinătorii s-au obligat să asigure acesteia cele necesare traiului pe toată durata vieţii constând în : hrană, îmbrăcăminte, iluminat, încălzit, îngrijire cu medic, medicamente şi la deces , să suporte cheltuielile cu înmormântarea ei, potrivit obiceiului.  Totodată părţile au convenit că în cazul nerespectării obligaţiilor menţionate, reclamanta are dreptul de a cere instanţei rezilierea contractului.

Prin acţiunea promovată, reclamanta a solicitat rezoluţiunea acestui contract tocmai pentru motivul  invocat, al neexecutării  obligaţiilor contractuale de către pârâţi, fapt cu care, pârâtul N. I. a arătat, prin întâmpinarea depusă şi la care am făcut referire mai sus, că este de acord.

În probaţiune, reclamanta a înţeles să se prevaleze de proba testimonială cu martorii T. M. şi L. V., probe admise de către instanţă şi administrate, declaraţiile acestora regăsindu-se în dosar la filele 34, 35 dosar. Pârâţii nu au formulat cereri pentru încuviinţare de probe.

Din probele administrate şi enunţate mai sus, rezultă că într-adevăr, la scurt timp de la încheierea contractului de întreţinere, pârâţii, în acelaşi an, au plecat în străinătate şi de atunci şi până în prezent, reclamanta nu a beneficiat de sprijinul efectiv şi zi cu zi al pârâţilor în a o ajuta cu cele necesare traiului. În sensul acesta este atât declaraţia martorei T. M.  cât şi declaraţia martorului L. V.. Tot aceşti martori, au afirmat că datorită stării de neputinţă în care reclamanta s-a aflat , de multe ori, aceasta s-a văzut nevoită să apeleze la sprijinul vecinilor sau a altor cunoscuţi, în caz de urgenţă, iar în alte situaţii cerea ajutorul fiicei sale care locuieşte în H.. Pârâţii, telefonic şi în mod sporadic au mai contactat-o pe reclamantă pentru a şti care mai era starea ei de sănătate, dar în mod concret şi efectiv, nu i-au acordat ajutorul atunci când ar fi avut nevoie de cineva. Ambii martori amintesc despre faptul că în tot acest timp, reclamanta s-a confruntat cu mari probleme de sănătate , fiind spitalizată la Cluj, când în mod real a avut nevoie de un sprijin, dar în lipsa pârâţilor a fost nevoită să apeleze alte persoane şi  la fiica ei din H.

Rezultă aşadar, în mod cert , că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de întreţinere încheiat cu reclamanta  . Obligaţiile întreţinătorilor sunt obligaţii de a face, fapt ce presupune executarea efectivă a unor prestaţii pozitive ; ele se execută zi cu zi, iar acest termen de executare - zi cu zi – având un caracter esenţial în sensul art.1079 pct.3 C.civil, debitorul este de drept în întârziere motiv pentru care , creditorul întreţinerii (întreţinutul) adică reclamanta, pentru cazul  de faţă, este îndreptăţită să ceară rezilierea contractului pentru neexecutare.

Aşa fiind, pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, instanţa apreciază ca întemeiată acţiunea promovată de reclamantă şi în consecinţă, în baza art. 1020, 1021 C.civil, se va dispune rezoluţiunea contractului de întreţinere  cu reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra cotei de 5/8 părţi asupra imobilului din  CF x H. /P., nr. top. x şi radierea uzufructului viager.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa va face aplicaţiunea art.274 C.pr.civilă,  aşa încât , pârâţii vor fi obligaţi să plătească reclamantei cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces, în sumă de 2388 lei, din care  suma de 388 lei, reprezintă taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, iar diferenţa, reprezentând onorariu avocat , justificat cu chitanţele de la dosar. În această privinţă, a cheltuielilor de judecată, prevederile art.276 C.pr.civilă nu îşi au aplicabilitate , aşa încât poziţia exprimată de pârât nu poate conduce la exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată, deoarece aşa după cum s-a menţionat, în cazul obligaţiilor de întreţinere, întreţinătorul este de drept în întârziere ceea ce înseamnă că el este în culpă procesuală încă din momentul în care în mod nejustificat nu şi-a îndeplinit obligaţia de întreţinere constând în prestaţiile succesive zilnice.