PRETENTII. SOCIETATI COMERCIALE
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei M, judeţul G, reclamanta SC I. SA, prin lichidator SC C. V – C. SRL în conradictoriu cu SC M. SRL a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâta sa fie obligată la plata echivalentului in lei a sumei de 1000 euro la cursul din ziua plăţii, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate si neachitate.
În motivarea cererii s-a arătat ca, verificând documentele reclamantei, lichidatorul a constatat ca aceasta are de primit de la parata contravaloarea serviciilor prestate. In vederea recuperării sumei reclamanta a emis factura fiscală nr. 4290293/19-09-2003, în valoare de 1000 euro . S-a mai arătat în cerere că pârâta a fost convocată la conciliere însă aceasta nu a dat curs convocării.
În drept au fost invocate disp. at. 969 c.civ., 36 c.com., art. 29 lit. g si h din Legea nr. 64/1995.
Prin S.C. 21/2006 a Judecătoriei M, judetul G, a fost declinată competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bălceşti, judeţul Vâlea.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe.
La data de 09-05-2006, pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii formulată de reclamantă.
În motivare s-a arătat că reclamanta se foloseşte de o factură fiscală nesemnată de părţile contractate şi pe care nu apare data si ora efectuării transportului si nici semnătura de primire.
S-a arătat, de asemenea, că a existat o convenţie de transport bunuri încheiată între reclamantă si SC R. SRL iar preţul serviciilor a fost plătit în vama Rm. Vâlcea.
Au fost administrate probe cu acte , martori.
Instanţa, analizând actele si lucrările dosarului, retine că:
La data de 19-09-2003, SC I. SA emite factura fiscală seria GJACA nr. 4290293 pentru suma de 1000 euro, reprezentând contravaloarea transport marfă Germeania-România, în favoarea SC M. SRL. Această factură nu prezintă semnătura sau ştampila firmei pârâte prin care aceasta accepta, în vederea plăţii, documentul justificativ.
Martorul administrator la SC R. SRL, a menţiona faptul că reclamanta în 2004 a efectuat un transport din Germania atât pentru pârâtă cât si pentru societatea la care el este administrator, iar momentul în care tractorul a fost descărcat, fiul administratorului pârâtei a plătit şoferului reclamantei 1000 euro pentru transport iar l00 euro au fost plătiţi şoferului.
Instanţa, deşi a citat în mai multe rânduri şoferul care a efectuat transportul, acesta nu s-a prezentat.
Instanţa, verificând factura fiscala emisa de reclamanta , constată că reclamanta a împuternicit pe şoferul transportului, să încaseze suma de 1000 euro, pentru transportul efectuat.
Intrucat probatoriul administrat confirma achitarea de catre parat a contravalorii transportului efectuat persoanei împuternicite instanţa va respinge acţiunea formulată de reclamantă, ca nedovedită.
1
Tribunalul Vaslui
anulare act administrativ + suspendare
Judecătoria Bistrița
OBLIGAŢIA DE A FACE - CREDITORUL ARE DREPTUL DE A DOBÂNDI ÎNDEPLINIREA EXACTĂ A OBLIGAŢIEI ASUMATE DE CĂTRE DEBITOR
Tribunalul Iași
Nelegalitate titlu de creanţă fiscală. Lipsa unei creanţe fiscale, fiind vorba de sume rezultând din închirierea unui spaţiu, obligaţie contractuala supusa normelor de drept privat.
Tribunalul București
CONCURENTA NELOIALA. CONDITII.
Tribunalul Buzău
CONT.ADM: Inadmisibilitatea cererii formulată pe cale de ordonanţă preşedinţială în sensul înmatriculării unui autovehicul achiziţionat dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene