Competenţa materială a instanţei de tutelă în soluţionarea cererii privind stabilirea unui program de consiliere psihologică a minorului

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa - Secţia I-a Civilă  la data de 09.08.2013 sub nr. 4963/120/2013, reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa a solicitat în contradictoriu cu pârâţii M.G. şi L.V.D., stabilirea unui program de consiliere psihologică, pentru o perioada ce nu va depăşi 3 luni pentru copilul M.F.M., născut la data 14.11.2007, fiul pârâţilor.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin adresa formulată de către Biroul Executorului Judecătoresc « A.D. » a fost informată că la data de 19.07.2013, executorul judecătoresc, împreună cu creditoarea L.V.D. s-au deplasat la domiciliul debitorului M.G. din comuna Ciocăneşti, jud.Dâmboviţa în vederea executării silite ce face obiectul dosarului nr.447/2013, iar în urma deplasării s-a constatat că minorul refuză în mod categoric să-şi părăsească tatăl, manifestând aversiune faţă de mama sa.

Se mai susţine că, aşa cum reiese din procesul verbal întocmit la data de 19.07. 2013, minorul a refuzat să-l părăsească pe debitor, manifestând aversiune faţă de creditoare, iar când a fost întrebat dacă doreşte să meargă la mama sa, acesta a început să tremure.

S-a concluzionat că, faţă de refuzul categoric al minorului de a părăsi domiciliul tatălui, s-a solicitat de către Biroul Executor Judecătoresc « A.D.» sesizarea de către DGASPC Dâmboviţa a instanţei de judecata în vederea stabilirii unui program de consiliere psihologica pentru minor, pe o perioada ce nu va depăşi 3 luni.

 In drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.912 alin.2 Cod procedură civilă.

S-au anexat cererii: adresa Biroului Executorului Judecătoresc « A.D. » .

La termenul din data de 25.09.2013 instanţa a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială a tribunalului.

Analizând excepţia necompetenţei materiale a tribunalului invocată din oficiu, ce se impune a fi soluţionată cu prioritate, prin prisma susţinerilor părţilor, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată că aceasta este fondată, potrivit următoarelor considerente:

Prin cererea de faţă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa a solicitat în contradictoriu cu părinţii minorului M.F.M. stabilirea unui program de consiliere psihologică pentru aceasta.

Cererea formulată are ca temei juridic prevederile art.912 alin.2 Cod procedură civilă.

Potrivit art.912 alin. 1 din Codul de procedură civilă dacă executorul constată că însuşi minorul refuză în mod categoric să îl părăsească pe debitor sau manifestă aversiune faţă de creditor, va întocmi un proces-verbal în care va consemna constatările sale şi pe care îl va comunica părţilor şi reprezentantului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, iar conform alin.2 al aceluiaşi articol reprezentantul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului va sesiza instanţa competentă de la locul unde se află minorul, pentru ca aceasta să dispună, în funcţie de vârsta copilului, un program de consiliere psihologică, pentru o perioadă ce nu poate depăşi 3 luni.

Având în vedere că în cuprinsul art.909 şi art.911 cod procedură civilă referirile la instanţă vizează  în mod explicit instanţa de executare, pentru stabilirea unui program de consiliere psihologică, legiuitorul trimite la instanţa competentă de la locul unde se află minorul.

În ce priveşte instanţa competentă, în sensul legii, tribunalul apreciază că aceasta este instanţa de tutelă, pentru considerentele următoare:

Conform  art.265 din noul Cod civil, toate măsurile date prin Cartea a-II- a din noul Cod civil ( Despre familie) în competenţa instanţei judecătoreşti, toate litigiile privind aplicarea dispoziţiilor acestei cărţi, precum şi măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competenţa instanţei de tutelă. Dispoziţiile art.107 noul Cod civil sunt aplicabile în mod corespunzător. Conform art.107 noul Cod civil, procedurile prevăzute de Codul civil privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii. Întrucât procedura vizează chiar ocrotirea minorului, instanţa de tutelă este aceea care se va pronunţa cu privire la stabilirea unui program de consiliere psihologică a acestuia.

 Faţă de obiectul şi cauza juridică a acţiunii formulate de reclamantă, văzând şi dispoziţiile legale anterior menţionate, tribunalul constată că Judecătoria Răcari este instanţa de tutelă de la locul unde se află minorul, fiind competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 132 din Codul de procedură civilă, se va admite excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi se va declina competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari, ce urmează a se pronunţa, de urgenţă, în camera de consiliu, cu citarea părinţilor şi a reclamante

Domenii speta

Spete similare