Pretenţii. Excepţia prescripţiei respinsă ca neîntemeiată. Recunoaşterea datoriei reprezintă un caz de întrerupere a termenului de prescripţie.

Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul C.S.M.B. a chemat în judecată pe pârâţii C.S.Ş.D.F.V.M. şi M.V.A., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să oblige pârâta de rangul 1, Clubul, în solidar sau în subsidiar cu pârâtul de rândul 2, la plata sumei de 48.414,88 lei, reprezentând contravaloarea facturii nr. 79/31.12.2005 (parţial achitată) şi a facturii nr. 69/30.09.2006, precum şi la plata dobânzii legale calculate la suma de 48.414,88 lei, de la data scadenţei plăţii şi până la data achitării integrale a debitului; Cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanta a arătat că, în cursul anilor 2005 şi 2006 a prestat servicii de cazare şi masă pentru sportivi aparţinând pârâtului de rang 1, servicii pentru care au fost emise factura nr. 79/31.12.2005, în valoare de 19.527 lei şi factura nr. 69/30.09.2006, în valoare de 43.997 lei . Până în anul 2008, recunoscând creanţa pe care o are faţă de creditoare, din debitul total de 63.524 lei, pârâta de rangul 1 a făcut o serie de plăţi parţiale, conform chitanţelor nr. 4224670/24.10.2006, nr. 4224671/25.10.2006 şi nr. 4225008/4.03.2008, achitând în total suma de 8014,12 lei, rămânând de plătit un rest de 55.509.88 lei.

În cursul anului 2008, Agenţia Naţionala pentru Sport a efectuat un audit intern în cadrul ei, iar în urma verificării care a vizat perioada 1.01.2005 - 31.12.2006, s-a constatat existenţa unui debit al pârâtei de rangul 1 fata de reclamantă. La data respectiva, pârâtul de rang 2 avea funcţia de director general al reclamantei şi de director executiv al pârâtei de rangul 1. În urma acestui audit, pentru recuperarea debitului constatat, s-a semnat angajamentul de plată nr. 677/26.06.2008, angajament prin care pârâtul de rangul 2, in calitate de director executiv al pârâtei de rang 1” s-a obligat a plăti suma de restanta de 55.510 lei. Ulterior acestui angajament de plată, pârâta de rangul 1 a mai achitat o parte din debit, respectiv suma totala de 7095 lei, conform chitanţelor nr. 4225148/30.09.2009, nr. 4225259/2.11.2009 şi nr. 4225261/4.11.2009, rămânând o restanta de 48.414, 88 lei.

S-a mai menţionat că, de la data efectuării ultimei plăţi de către pârâta de rangul 1, respectiv din 4.11.2009, reclamanta a încercat recuperarea pe cale amiabila a creanţei. Mai mult, la data de 12.11.2009, văzând că pârâtul nu-şi respecta angajamentul de plată, reclamanta a introdus la Judecătoria Bistriţa o cerere pentru emiterea unei ordonanţe de plată, cerere care a făcut obiectul Dosarului cu nr. 10350/190/2009, şi care a fost respinsă.

S-a mai precizat că, având în vedere angajamentul de plata nr. 677/26.06.2008 luat de către pârâtul de rang 2, în calitate de persoană fizică, acesta urmează a răspunde în solidar sau în subsidiar de plata sumei de 48414,88 lei neachitata. Dacă, spre exemplu, s-ar admite excepţia prescripţiei invocata de pârâta de rând 1 în cadrul somaţiei de plata, pârâtul de rang 2 ar urma să răspundă singur de plata întregii sume restante şi a dobânzilor aferente, în baza angajamentului de plată din 2008.

În drept, s-au invocat disp. art.969 si urm., art.1411 cod civil, art.35, 42-43 Cod comercial, art. 274 cod pr.civ.

În probaţiune, s-a solicitat admiterea probei cu interogatoriul pârâţilor, proba testimonială şi cu înscrisuri (f. 4 – 17).

Pârâta de rang 1 a formulat întâmpinare prin are a solicitat respingerea cererii în pretenţii ca fiind nefondata.

În motivare, s-a arătat că reclamanta a investit instanţa de judecata cu o acţiune în pretenţii întemeiată pe facturi pe disp art 969 din Codul civil pretinzând că în speţa s-a încheiat un contract. Facturile invocate nu ţin însă loc de contract încheiat între părţi ,în sensul disp art. 969 Cod Civil şi nu au în lipsa altor dovezi, forţă probantă. Este adevărat că proba raporturilor contractuale încheiate în condiţiile art. 36 din Codul comercial se poate face în conformitate cu disp art. 46 din Codul comercial, cu facturi, însa numai cu condiţia ca acestea să fie acceptate la plată. Or facturile depuse la dosarul cauzei de către reclamantă sunt lipsite de forţă probantă pentru faptul că nu poartă ştampila ei şi nu sunt însoţite de orice alte dovezi din care sa reiasă valoarea probatorie a facturilor acceptate conferite de dispoziţiile art. 46 C com.

Legat de angajamentul de plată la care se face referire, acesta nu este luat de către ea, ci de persoana fizica M.V.A. şi pe cale de consecinţă nu poate avea caracterul unor recunoaşteri ale creanţei solicitate de reclamantă şi ca atare nu pot constitui înscrisuri însuşite de părţi, deoarece au fost semnate de o persoana cu funcţia de director tehnic executiv, fără însa a se face dovada că acesta face parte din consiliul director al asociaţiei sau că a fost împuternicit de către consiliul director (art. 29 alin 2 lit. e şi art. 30 alin. 1 din OG nr. 26/2000) să recunoască eventuale obligaţii faţă de creditoare.

Facturile pentru care se solicită emiterea unei ordonanţe de plată sunt factura nr. 79/31.12.2005 şi factura 69/30.09.2006, care sunt prescrise extinctiv. Chiar daca s-au făcut plăţi parţiale de pe prima factură, s-au făcut în baza unui angajament de plată de o persoana care nu avea mandat, nu a fost împuternicit în acest sens de consiliul director, plăţile făcute fiind nedatorate, motiv pentru care nu întrerup termenul de prescripţie extinctivă. În legătura cu pârâtul de rând 2, acesta nu are cum sa răspundă potrivit disp art 969 Cod civil deoarece nu există un raport contractual în baza căruia să opereze răspunderea, s-ar putea pune o eventuala răspundere a membrilor consiliului director doar în momentul lichidării respectivei fundaţii si atragerii răspunderii în cadrul unei proceduri speciale daca bineînţeles s-ar demonstra culpa acestora ceea ce nu exista în speţa de faţă.

De asemenea, pârâta a invocat excepţia de executare necorespunzătoare a contractului întemeiate pe principiul reciprocităţii şi interdependenţei obligaţiilor contractuale în sensul ca aceste facturi, în afară de faptul că nu au caracter exigibil, nu sunt detaliate, cuprinzând date generale şi eronate, nefiind însuşite de pârâtă în mod valabil, contestând şi întinderea creanţei, astfel că nu poare fi angajată răspunderea acesteia .

În drept, s-au invocat disp. art. 115 – 118 C.pr.civ.

Reclamanta a formulat concluzii, prin care în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei extinctive a solicitat instanţei să constate că dreptul material la acţiune nu s-a prescris şi că acest termen, în speţă, a început să curgă de la data efectuării de către pârâtă a ultimei plăţi, respectiv de la data de 4.03.2008. Contrar celor susţinute de către pârâtă, nu este real faptul ca aceasta nu şi-a recunoscut faţă de reclamantă creanţa solicitata. De fapt, din cuantumul total al celor doua facturi, cea emisa la data de 31.12.2005 şi cea emisa la data de 30.08.2006, respectiv din suma de 63.524 lei, debitoarea a achitat suma totala de 8014,12 lei, prin chitanţele emise la 24.10.2006, 25.10.2005 si 4.03.2008, anterior asumării de către aceasta a angajamentului de plata nr. 677/26.06.2008. Aceste plaţi parţiale benevole echivalează cu o recunoaştere a creanţei şi de la data efectuării ultimei plăţi, respectiv de la data de 4.03.2008, curge, de fapt, termenul de prescripţie extinctiva a dreptului material la acţiune pentru recuperarea debitului.

Astfel, la data de 26 iunie 2008 pârâta de rang 1, prin pârâtul M.V.A., a semnat angajamentul doar pentru restul de plată, respectiv pentru suma de 55.510 lei. Ulterior semnării acestui angajament de plată, pârâta a mai achitat o parte din datorie, respectiv suma de 7095 lei. Prin urmare, a avut loc recunoaşterea datoriei de către debitoare prin efectuarea acestor plaţi, fapt care întrerupe termenul de prescripţie extinctivă şi se impune respingerea excepţiei invocate.

Pe fond, s-a arătat că atât la data prestării de către reclamantă a serviciilor menţionate şi a emiterii celor doua facturi, cât şi la data descoperirii debitului restant şi a semnării angajamentului de plată, pârâtul M.A. avea calitatea de director executiv al reclamantei şi al pârâtei de rang 1. În această calitate, de reprezentant al pârâtei de rang 1, pârâtul de rangul 2 a contractat prestarea de către reclamantă a serviciilor de cazare şi masa pentru sportivi aparţinând pârâtei de rangul 1. Având în vedere faptul că reclamanta a mai avut relaţii comerciale cu pârâta de rangul 1 şi că acesta a fost reprezentată de fiecare dată de către pârâtul M.V.A., reclamanta apreciază ca a fost îndreptăţită sa creadă că serviciile sale au fost contractate de către o persoană care avea dreptul să facă acest lucru în numele angajatorului său. Prin urmare, consideră că prestarea unor servicii la cererea directorului executiv al clubului, chiar cu depăşirea de către acesta a atribuţiilor încredinţate de către consiliul director, nu este imputabilă reclamantei, care a fost de buna credinţa. Cert este faptul că serviciile pentru care au fost emise cele doua facturi au fost prestate de către reclamantă pentru pârâta de rang 1, nu pentru persoana fizică M.A..

Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

În cursul anilor 2005 şi 2006 reclamanta C.S.M.B.  a prestat servicii de cazare şi masă pentru sportivi aparţinând pârâtei de rang 1, servicii pentru care au fost emise factura nr. 79/31.12.2005, în valoare de 19.527 lei şi factura nr. 69/30.09.2006, în valoare de 43.997 lei . Până în anul 2008,  din debitul total de 63.524 lei, pârâta de rang 1 a făcut o serie de plăţi parţiale, conform chitanţelor nr. 4224670/24.10.2006, nr. 4224671/25.10.2006 şi nr. 4225008/4.03.2008, achitând în total suma de 8014,12 lei, rămânând  un rest de 55.509.88 lei.

Este de menţionat că în perioada mai sus amintită aşa cum rezultă şi din declaraţiile martorilor (filele 79-80), M.A. deţinea funcţia de director general al reclamantei.

Din angajamentul de plată nr.677/26 iunie 2008 (fila 16 ) rezultă că acelaşi pârât M.V.A. avea calitate şi de director executiv la pârâta de rang 1. Mai mult din răspunsul la interogator (fila 57 ), pârâtul M.V.A. a recunoscut că în perioada 2005-2009 a deţinut funcţia de director executiv al reclamantei şi că în această calitate a contractat cu reclamanta servicii de cazare şi masă. Prin acest angajament s-a recunoscut datoria de 55510 lei pe care pârâta de rang 1 o avea în cadrul reclamantei. Din răspunsul la interogator (fila 64 ) luat pârâtei de rang 1, aceasta a recunoscut că prin intermediul directorului executiv M.V.A. a semnat angajamentul de plată prin care s-a obligat să achite reclamantei restul de plată de 55510 lei.

Potrivit art.16 din Decretul nr.167/1958 ,,prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia. Recunoaşterea făcută de pârâta de rang 1 a datoriei către reclamantă face să fie întrerupt termenul prescripţiei, întrerupere care are ca efect înlăturarea prescripţiei scursă înainte de apariţia  cauzei întreruptive  şi începerea unei alte prescripţii extinctive.

Astfel, faţă de cele ce preced instanţa urmează să respingă excepţia prescrierii dreptului material la acţiune invocată de către pârâta de rang 1, neîmplinindu-se la data formulării acţiunii termenul de prescripţie de 3 ani de zile calculat de la data 26 iunie 2008 când a început să curgă o nouă prescripţie.

Pe fondul cauzei, în condiţiile în care pârâta de rang I şi-a recunoscut datoria faţă de reclamantă, datorie din care la data de 2.11.2009 şi  4.11.2009 a achitat suma de 2000 lei  şi 585 lei  conform chitanţelor de la filele 11 şi 12 din dosar, în condiţiile în care nu a depus la dosarul cauzei dovada achitării totale a datoriei recunoscute, a nedovedirii celor invocate cu privire la excepţia neexecutării contractului, instanţa urmează ca în condiţiile art.969 şi urm. art.1073 din vechiul Cod civil să admită acţiunea formulată faţă de pârâta de rang 1 şi pe cale de consecinţă va obliga pârâta sa achite reclamantei suma de 48.414,88 lei reprezentând debit restant.

În temeiul  OG 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti instanţa va obliga pârâta şi la dobânda legală calculată de la data scadenţei plăţii şi până la data achitării integrale a debitului.

Faţă de pârâtul M.V.A., acţiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată deoarece în calitatea sa de director executiv, aspect recunoscut şi de pârâta de rang 1 a încheiat contracte, a făcut plăţi şi a semnat angajamente, în baza unui mandat verbal şi nu în calitate de persoană fizică.

În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, având în vedere cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă, şi valoarea pretenţiilor, precum şi culpa procesuală a pârâtei de rang 1 raportat la capătul de cerere ce urmează a fi admis  şi valoarea acestuia, instanţa va obliga pârâtul să achite reclamantei cheltuielile de judecată  în cuantum de 5053,60 lei reprezentând onorariu avocaţial, taxă de timbru şi timbru judiciar.

Domenii speta

Spete similare