Cerere de deschidere a procedurii. Existenţa unei proceduri de lichidare administrativă.
Dacă prin hotărârea adunării generale, înregistrată la Registrul comerţului, s-a dispus dizolvarea şi lichidarea cooperativei de consum, fiind desemnat un lichidator în acest sens, aceeaşi creditoare - care s-a raportat la procedura reglementată de Legea nr. 109/ 1996 şi s-a înscris la masa credală - nu se poate îndrepta împotriva debitorului său şi cu o cerere de declanşare a procedurii falimentului judiciar.
Starea de încetare de plăţi a debitorului aflat în procedura lichidării administrative este evidentă, iar personalitatea juridică este continuată doar pentru operaţiunile de lichidare.
Debitoarea Cooperativa de Consum Cobadin, jud. Constanţa, a formulat contestaţie la cererea creditoarei sale de deschidere a procedurii reorganizarii judiciare şi a falimentului, arătând că la data sesizării instanţei se afla în procedura lichidării administrative.
S-a susţinut că în cadrul acestei proceduri, menţionate la Registrul Comerţului Constanţa, a fost desemnat lichidator, s-a întocmit tabelul creanţelor, iar creditoarea A.J.O.F.M. Constanţa figurează înscrisă pe tabelul de creanţe, cu aceeaşi sumă pentru care a formulat acţiunea în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 64/ 1995.
A fost invocată, totodată, neîndeplinirea de către această creanţă a cerinţei impuse de art. 29 alin. 1 din Legea nr. 64/1995 modificată şi completată prin O.G. nr. 38/ 2002, în sensul că sumele pretinse nu întrunesc cuantumul minim de 5000 euro.
Procedând la soluţionarea cauzei, instanţa a reţinut că prin hotărârea adunării generale nr. 2/ 2001 înregistrată la O.R.C. Constanţa s-a dispus dizolvarea şi lichidarea debitoarei Cooperativa de Consum Cobadin, numindu-se o persoană juridică în calitate de lichidator.
Creditoarea s-a prevalat de această procedură reglementată de Legea nr. 109/ 1996, înscriindu-se cu creanţa la masa credală.
Prin urmare, aceeaşi creditoare nu se poate îndrepta împotriva debitorului său cu o cerere de declanşare a procedurii falimentului judiciar, fiind evidentă starea de încetare de plăţi, cât şi faptul că debitoarea îşi continuă existenţa doar pentru operaţiunile de lichidare.
Pentru aceste considerente, contestaţia debitoarei va fi admisă, cu respingerea cererii de deschidere a procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului.
(sentinţa civilă nr. 7030 COM/ 21.10.2002, irevocabilă conform deciziei civile nr. 109/2003 a Curţii de Apel Constanţa - secţia comercială)
Curtea de Apel Cluj
Procedura insolvenţei. Răspunderea patrimonială a administratorului. Folosirea abuzivă a bunurilor societăţii
Curtea de Apel Craiova
Uzufruct adus ca aport la constituirea capitalului unei societăţi comerciale.Încetarea uzucapiunii prin dizolvarea uzufructuarului. Obligaţia condiţionată de restituire a bunurilor.
Curtea de Apel Suceava
Procedura insolvenţei. Înlocuirea lichidatorului
Tribunalul Iași
Cerere deschidere a procedurii insolvenţei formulată de un creditor. Data verificării valorii prag. Contestaţia debitorului împotriva cererii creditorului, pentru excepţia neexecutării contractului. Admitere contestaţie. Cerere de obligare a creditoa...
Curtea de Apel Târgu Mureș
Insolvență. Suspendare provizorie a executării hotărârii prin care s-a dispus intrarea debitoarei în faliment.