Obligare Comisie Naţională pentru Compensarea Imobilelor la emitere Titlu Despăgubire. Dosar neaprobat în sensul art. 41 alin1,3 din legea nr. 165/2013. Inadmisibilitatea obligaţiei .

Prin sentinţa nr. 115 din data de 15 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 16/54/2012 a fost admisă, în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.E în contradictoriu cu pârâtele AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂŢILOR şi COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.

A fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantei decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru bunurile imposibil de restituit, conform Dispoziţiei Primarului comunei M..

A fost respinsă acţiunea faţă de ANRP.

Împotriva sentinţei nr. 115 din data de 15 februarie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Craiova - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 16/54/2012, a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, considerând sentinţa nelegală şi netemeinică.

I. În motivarea recursului, recurenta pârâtă a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a reţinut faptul că autoritatea pârâtă a nesocotit termenul rezonabil reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Procedura administrativă reglementată în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 este derulată îndată ce procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 se finalizează prin emiterea dispoziţiei ori deciziei motivate, însă nu înainte de transmiterea acestora, însoţite fiind de întreaga documentaţie ce a constituit dosarul administrativ de la baza emiterii acestora, conform dispoziţiilor art. 16 alin. 21 din Titlul VII.

Prin urmare, nu se poate imputa Comisiei Centrale faptul că, în marea majoritate a dosarelor de despăgubire acestea trenează la entităţile investite cu soluţionarea notificărilor.

A menţionat faptul că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie de termen rezonabil stabileşte anumite criterii, precum complexitatea cauzei, conduita reclamantului şi cea a autorităţilor competente şi importanţa litigiului pentru reclamant, criterii ce susţin aprecierile sale conform cărora considerentele reţinute de instanţa de fond privind nerespectarea termenului rezonabil de către Comisia Centrală referitor la emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire în favoarea reclamantului sunt neîntemeiate.

II. Instanţa de fond a obligat în mod netemeinic direct la emiterea deciziei.

A precizat că a admite că poate fi primită acţiunea în obligare direct de emitere a deciziei cuprinzând cuantumul despăgubirilor, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce şi la conjuncturi juridice anormale, şi anume, se poate stabili o obligaţie într-un litigiu de contencios administrativ printr-un titlu executoriu în sensul art. 22 din Legea nr. 554/2004, obligaţie ce ar trebui să poată fi adusă la îndeplinire de către autoritatea contractantă în mod voluntar, în caz contrar devenind aplicabile dispoziţiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ.

Nu în ultimul rând a învederat faptul că potrivit articolului unic din O.U.G. nr. 4/13.03.2012 s-a suspendat pe o perioadă de 6 luni emiterea titlurilor de despăgubire.

Considerând că hotărârea pronunţată de prima instanţă este lipsită de temei legal, recurenta a solicitat admiterea recursului formulat, modificarea hotărârii recurată în sensul respingerii ca neîntemeiate a acţiunii promovate de reclamantă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Î.C.C.J. - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 09.04.2012 sub nr. 16/54/2012.

Prin încheierea din Camera de Consiliu nr. 1501 din data de 25 februarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 16/54/2012, în temeiul dispoziţiilor art. XXIII alin. 2 şi 4 din Legea nr. 2/2013 s-a scos cauza de pe rol şi s-a trimis dosarul, pe cale administrativă, la Curtea de Apel Craiova, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, instanţă devenită competentă să îl soluţioneze.

Î.C.C.J. a reţinut că, în raport cu obiectul litigiului, sub aspectul competenţei de soluţionare, cauza intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 20 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat prin art. X din Legea nr. 2/2013, coroborate cu dispoziţiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă din 1865, conform cărora prezentul recurs se judecă de secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, la data de 14.03. 2013 sub nr. 16/64/2012*.

La data de 16.05.2013 intimatul  S.A  a formulat ,,Întâmpinare,, solicitând  respingerea recursului  şi menţinerea  sentinţei ca  fiind legală  şi  temeinică.

În apărare a învederat că dreptul prevăzut de art.6 din CEDO, acela privind procesul echitabil, presupune derularea procedurilor contencioase, compuse atât din faza administrativă, cât şi din cea jurisdicţională propriu-zisă, într-un termen rezonabil. Ori acest termen rezonabil menţionează partea că a fost de mult depăşit în condiţiile în care de la data formulării cererii de restituire au trecut mai mult de 10 ani iar de la data emiterii Dispoziţiei 7 ani iar reclamanta încă nu a fost despăgubită.

Consideră că obligaţia de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire, în termen rezonabil a subzistat în sarcina pârâtei încă de la data luării în evidenţă a dosarului nr.28833/CC, astfel încât întocmirea unei adrese de către pârâtă prin care solicită anumite completări nu este de natură să justifice depăşirea termenului rezonabil.

În plus, consideră că,  autorităţile unui stat nu pot să invoce chestiuni de organizare a aplicării legii împotriva dreptului la un proces echitabil, pentru că aceasta înseamnă să invoce propria  culpă în încălcarea CEDO.

Prin încheierea de şedinţă din data de 26 iunie 2013, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 4 şi art. 18 alin. 3 din Legea nr. 165/2013, a dispus introducerea în cauză a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor în calitate de recurentă pârâtă, întrucât aceasta a preluat atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor conform Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist din România.

La data de 22.05.2013 recurenta pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus la dosar note de şedinţă prin care a solicitat introducerea în cauză a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor şi a invocat excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, arătând că dosarul de despăgubiri urmează a fi analizat în conformitate cu procedura prevăzută de Legea nr. 165/2013.

A  fost conceptat  şi  citat  legal  noul  organism  ce  a preluat  atribuţiile  fostei  Comisii.

La data de 18.09. 2013, recurenta pârâtă a depus note de şedinţă prin care a solicitat a se constata că cererea introductivă formulată de reclamantă este prematur introdusă, iar în subsidiar neîntemeiată.

Examinând  recursul  prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor legale  incidente şi  sub toate aspectele conform art.  304 ind 1 C pr.  civilă, cu  observarea  noului cadru  legislativ  în  vigoare Curtea  constată  următoarele:

La data de  17 05 2013  a fost publicată în Monitorul Oficial  legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Potrivit  art. 4 din acest act  normativ- Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.

În consecinţă, acest  act  normativ  reglementează noul  cadru legislativ prin prisma căruia  vor  fi analizate  motivele  de recurs  şi  legalitatea  obligaţiei  Comisiei Naţionale  la  emiterea  Titlului de despăgubire  astfel  cum a fost solicitat  de reclamant  prin acţiunea  introductivă  .

Potrivit Art. 41 alin. (1)  din lege ,,Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014. (2) Cuantumul unei tranşe nu poate fi mai mic de 5.000 lei.(3) Pentru îndeplinirea obligaţiilor stabilite la alin. (1), Comisia Naţională emite titluri de despăgubire, prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,,.

Din interpretarea  dispoziţiilor legale  sus  expuse rezultă  că şi  Comisia  Natională poate emite Titluri de despăgubire în procedura  veche  specifică  Comisiei Centrale  constituită  potrivit legii  nr.  247/2005 , însă doar  în ipotezele  art. 41 alin.1 ,  adică  doar  pentru  dosarele  aprobate  de CNSC .

În speţă  dosarul de despăgubire întocmit pe numele  reclamantei a fost  înregistrat  pe rolul  fostei Comisii  sub nr. X/CC/2006 , iar cu adresa  nrX/CC/09 02 2012  Comisia  s-a  desesizat şi a restituit  dosarul  Primăriei  Com . M . jud. Dolj  în vederea completării , astfel  încât nu intră  sub incidenţa  disp  art. 41 alin.1 din legea  nr.  165/2013 nereprezentând  un  ,, dosar  aprobat,, ,în sensul  legii.  Practic dosarul nu a intrat în etapa  evaluării  , fiind  parcurse doar etapele  iniţiale prev. de legea  nr.  247/2005,  referitoare la  transmitere  către  Secretariat şi  la analiza  legalităţii sub aspectul  posibilităţii de a fi restituit în natură.

În  concluzie dosarul de despăgubiri  întocmit pentru  reclamantă nu  se încadrează  în ipoteza reglementată  art.  41 alin1 şi 3  din legea  nr.  165/2013.

Prin urmare, procedura  de acordare a  măsurilor  compensatorii  pentru imobilul imposibil de restituit  în natură  este  cea reglementată art. 21  din legea  în vigoare  nr.  165/2013. De altfel, procedura  prev. de art 21  din lege este aplicabilă  chiar  şi  în ipotezele  în care  există  o hotărâre  judecătorească  irevocabilă  de obligare  la emiterea  Titlului  de  despăgubire .

  Art. 21 din legea nr. 165/2013  statuează  că ,,  (1) În vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entităţile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naţionale deciziile care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acestora şi documentele care atestă situaţia juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcţii demolate. (2) Deciziile entităţilor învestite de lege vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parţială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deţinute de entitatea învestită de lege.(3) Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naţionale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rămân aplicabile. (4) Comisiile judeţene de fond funciar şi Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti pot propune Comisiei Naţionale soluţionarea cererilor de retrocedare prin acordare de măsuri compensatorii potrivit prezentei legi numai după epuizarea suprafeţelor de teren agricol afectate restituirii în natură, identificate la nivel local.  (5) Secretariatul Comisiei Naţionale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naţionale poate solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante. (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (7) Numărul de puncte se stabileşte după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6). (8) Ulterior verificării şi evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).  (9) În cazul validării deciziei entităţii învestite de lege, Comisia Naţională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.

În consecinţă, observând cu  precădere dispoziţiile  art. 21 alin.8 şi 9  din lege ,obligarea  noii Comisii  Naţionale direct  la  emiterea  Titlului  de despăgubire  ar echivala  cu  o omisiune  a etapelor  procedurale  obligatorii prevăzute expres de  lege  si o imposibilitate de executare  .Cu  alte  cuvinte, în actualul  context legislativ  aplicabil  în  cauzele  pendinte, cererea  reclamantului –intimat  apare  lipsită de  temei  juridic.

Apărările  intimatei  reclamante referitoare la nelegala  desesizare  şi  restituire a dosarului  nu  pot  fi cenzurate  în actualul  context  legislativ  în care,  Secretariatului Comisiei Naţionale  îi  revin astfel de atribuţii  expres prevăzute în  art.21 din lege  şi  art. 6 din Regulamentul  privind  organizarea  şi funcţionarea  Comisiei  Naţionale

Apărările formulate  de  intimata–reclamantă prin ,,Întâmpinare,, referitoare la  nerespectarea  termenului rezonabil - garanţie  a  dreptului  la  un proces echitabil  consacrat  de art.6  din CEDO, trebuie  apreciate şi produc consecinţe juridice ,doar  în măsura  în care  sunt  analizate  coroborat  cu  circumstanţele  concrete  ale  speţei  dar şi  cu  intervenţiile  legislative  care  au  operat  pe parcursul  procedurii  .

Astfel,  Curtea  are  în vedere  OUG  nr.  4/2012  aprobată  cu modificări  prin legea  nr.  117/2012 care  a  dispus  suspendarea  procedurii de evaluare  şi emitere  Titluri  în perioada  15 03 2012 -15 05 2013, dar  şi  Hotărârea pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, prin care  au  fost suspendate  procesele  declanşate  împotriva  României  la  Curtea  Europeană a  Drepturilor  Omului  .

În această hotărâre , Curtea Europeană ia nota de sarcina foarte importanta pe care legislaţia in materie de bunuri imobile naţionalizate o impune bugetului de stat si referitor la care Guvernul recunoaşte ca este dificil de suportat. Statul pârât trebuie, aşadar, sa garanteze prin masuri legale si administrative adecvate respectarea dreptului de proprietate al tuturor persoanelor aflate intr-o situaţie similara celei a reclamantelor, ţinând cont de principiile enunţate in jurisprudenţa Curţii cu privire la aplicarea art. 1 din Protocolul nr. 1 (paragrafele 162—177 de mai sus). Aceste obiective ar putea fi atinse, de exemplu, prin modificarea mecanismului de restituire actual, cu privire la care Curtea a constatat anumite lipsuri, si prin implementarea urgenta a unor proceduri simplificate si eficiente, întemeiate pe masuri legislative si pe o practica judiciara si administrativa coerenta, care sa poată menţine un just echilibru intre diferitele interese in cauza .

Punerea in balanţa a drepturilor in cauza si a câştigurilor si pierderilor diferitelor persoane afectate de procesul de transformare a economiei si a sistemului juridic al statului constituie un exerciţiu de o dificultate deosebita, presupunând intervenţia diverselor autorităţi interne. Prin urmare, Curtea apreciază ca statului parat trebuie sa i se lase o marja larga de apreciere pentru a alege masurile destinate sa garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau sa reglementeze raporturile de proprietate din tara si pentru punerea lor in aplicare .

In acelaşi timp, Curtea apreciază ca alte exemple de bune practici si de masuri de modificare legislativa, ce respecta principiile impuse de Convenţie si de protocoalele sale, oferite de alte state semnatare ale Convenţiei, ar putea constitui o sursa de inspiraţie pentru guvernul parat (a se vedea in special cauzele Broniowski si Wolkenberg, mentionate mai sus). Astfel, refacerea totala a legislaţiei, care sa conducă la reguli de procedura clare si simplificate, ar face sistemul de despăgubire mai previzibil in aplicarea sa, spre deosebire de sistemul actual, ale cărui prevederi sunt dispersate in mai multe legi, ordonanţe si hotărâri. Plafonarea despăgubirilor si eşalonarea lor pe o perioada mai lunga ar putea sa reprezinte, de asemenea, masuri capabile sa păstreze un just echilibru intre interesele foştilor proprietari si interesul general.

În concluzie, criticile  recurentei  sub aspectul  lipsei  de temei de drept, ca urmare  a modificării cadrului legislativ  incident,  critici  de ordine publică , sunt fondate ,  astfel  încât,  în temeiul disp. art. 312 alin.3 C pr. Civilă, va  admite recursul,  va  modifica în parte sentinţa  în sensul  că  va  respinge  acţiunea în contradictoriu  cu  pârâtul Comisia  Naţională, menţinând celelalte  dispoziţii ale sentinţei  recurate.

Domenii speta

Spete similare