Taxe judiciare de timbru. Procedura insolvenţei
În acţiunile, cererile şi contestaţiile introduse în temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei cu modificările şi completările ulterioare şi al O.G. nr. 10/2004 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului instituţiilor de credit aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 278/2004, participanţii datorează taxa judiciară de timbru este în cuantum fix de 120 de lei.
Temei de drept: Legea nr. 146/1997 – art. 1, art. 6 lit. c); Legea nr. 85/2006 – art. 90 şi 149.
Decizia nr. 1459/10.10.2012
Tribunalul Comercial Argeș
Contestaţie împotriva măsurilor luate de administrator/lichidator judiciar prin raportul de activitate
Curtea de Apel București
Deschidere procedură. Condiţii impuse de art.46 alin.1 şi art.49 din Legea nr.85/2006 pentru încheierea actelor după acest moment. Sancţiuni.
Curtea de Apel Ploiești
Dreptul creditorului ce deţine o creanţă de cel puţin 50% din valoarea creanţelor, de a confirma practicianul în insolvenţă sau de a decide desemnarea altui administrator/lichidator judiciar
Curtea de Apel Constanța
Procedura insolventei. Contestatie formulata de debitor împotriva hotarârii pronuntata de judecatorul sindic privind deschiderea procedurii insolventei la cererea creditorului. Analiza îndeplinirii conditiilor prevazute de lege.
Curtea de Apel Ploiești
Vânzarea unui bun din patrimoniul societăţii debitoare, aflată în procedura insolvenţei reglementată de Legea 85/2006, pentru acoperirea unei părţi din pasiv, trebuie să respecte dispoziţiile din codul de procedură civilă cu privire la executarea sil...