Obligaţie de a face. Controlul instanţei de recurs are în vedere numai verificarea legalităţii deciziei din apel

Obligaţie de a face. Controlul instanţei de recurs are în vedere numai verificarea legalităţii deciziei din apel

 - Codul de procedură civilă, art. 274, art. 304 pct. 9

Argumentele recurentului referitoare la faptul că prin obligarea sa la deblocarea segmentului de drum public, prin demolarea porţii construite şi eliberarea drumului, conform expertizei, i s-ar încălca dreptul de proprietate, sunt nefondate întrucât, astfel cum s-a constatat prin expertiza efectuată, în urma măsurătorilor, a rezultat că reclamantul deşi are în proprietate conform titlului o suprafaţă de 375 m.p., acesta deţine o suprafaţă mult mai mare, respectiv de de 721 m.p.

Pe de altă parte, s-au înlăturat criticile recurentelor reclamante referitoare la neacordarea cheltuielilor de judecată în apel, constând în onorariu avocaţial, având în vedere că dovada efectuării acestor cheltuieli cu chitanţele aferente s-a depus la dosarul cauzei după închiderea dezbaterilor în faţa instanţei de apel. Astfel, acest aspect nu poate conduce la schimbarea soluţiei pronunţată în raport de această cerere accesorie, întrucât controlul instanţei de recurs are în vedere numai verificarea legalităţii deciziei din apel, pe baza probelor administrate.

Prin Decizia civilă nr. 123 din 23.11.2011 a Tribunalului Harghita, pronunţată în dosarul nr. 901/326/2009 s-a admis apelul formulat de apelantul T.S. prin moştenitori T.M. şi T.C.E., împotriva Sentinţei civile nr. 274 din data de 17 februarie 2011, pronunţată de Judecătoria Topliţa, s-a schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că s-a admis acţiunea reclamantului T.S. prin moştenitori T.M. şi T.C.E. împotriva pârâtului R.D. şi în consecinţă, pârâtul a fost obligat să deblocheze segmentul de drum public, cale de acces ce reprezintă o porţiune din strada Mănăstirii, prin demolarea porţii construite şi eliberarea drumului  până la punctele 38, 39, conform Anexei 1 din expertiza întocmită de ing. S.G., expert tehnic judiciar.

De asemenea, intimatul a fost obligat la plata sumei de 9,65 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel pe seama apelatului, prin moştenitori.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că, în raport de identificarea imobilelor de către expert şi identificarea necontestată a locului situării străzii Mănăstirii, prima instanţă în mod eronat a reţinut că pârâtul intimat nu se învecinează cu această stradă. Eroarea în ceea ce priveşte identificarea vecinătăţilor în titlul de proprietate a rezultat şi din împrejurarea că, în acest act la sud figurează o persoană – T.J. – despre care reclamanţii apelanţi au susţinut că nici nu există, iar contrariul nu a fost dovedit de intimat.

De asemenea, s-a reţinut şi faptul că fişa de punere în posesie emisă pe numele pârâtului intimat, nu poartă semnăturile vecinilor şi nu are anexată nici schiţa aferentă, vizată de O.C.O.T Harghita.

În privinţa cheltuielilor de judecată, instanţa a constatat că hotărârea a fost pronunţată în apel la data de 23 noiembrie 2011, iar apelanţii au depus dovada onorariului – în cuantum de 1.000 lei, conform ştampilei de la arhiva instanţei, cu mult după această dată, respectiv la 2 decembrie 2011.

În consecinţă, intimatul a fost obligat numai la plata sumei de 9,65 lei, cheltuieli de judecată în apel, constând din taxă de timbru şi timbru judiciar.

Împotriva acestei decizii reclamanţii T.M. şi T.C.E. au formulat recurs, solicitând modificarea în parte a acesteia, în sensul obligării intimatului R.D. la plata cheltuielilor de judecată efectuate atât în faţa primei instanţe cât şi în apel.

În motivarea recursului, recurenţii au arătat că în mod greşit instanţa de apel nu a obligat intimatul la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, cu toate că a căzut în pretenţii.

În drept, recurenţii au invocat prevederile art. 274, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Împotriva aceleiaşi hotărâri a formulat recurs şi pârâtul R.D., solicitând modificarea deciziei atacate şi respingerea apelului promovat de reclamanţi.

În motivarea recursului, pârâtul recurent a arătat că hotărârea este greşită, întrucât s-a reţinut în mod greşit că ar fi blocat un drum public, iar concluziile expertizei sunt eronate din perspectiva faptului că schiţa efectuată nu are la bază schiţa originală de punere în posesie şi nu s-a ţinut seama de titlul  de proprietate emis în anul 2002.

Recurentul a mai arătat că a respectat vecinătăţile stabilite prin titlul de proprietate şi nu a ocupat abuziv nici un drum public, mai ales că suprafaţa care se află în proprietatea sa nu se învecinează cu str. Mănăstirii.

Reclamantele recurente T.C.E. şi T.M. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului pârâtului ca nefondat arătând că prin modificarea vecinătăţilor menţionate în titlul de proprietate al pârâtului nu se aduce atingere dreptului de proprietate al acestuia.

În dovedire, la dosarul cauzei s-au depus următoarele înscrisuri: Sentinţa civilă nr. 245 din 7 februarie 2012, pronunţată de Judecătoria Topliţa în dosarul nr. 1820/326/2011, raport de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul Ş.G. în dosarul nr. 901/326/2009 al Judecătoriei Topliţa.

Examinând decizia atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar a constat următoarele:

Recurentului pârât i s-a eliberat în anul 2002 un titlu de proprietate pentru suprafaţa de 375 m.p., însă potrivit expertizei tehnice de specialitate efectuată în cauză, acesta ocupă o suprafaţă de 721 m.p., cu 376 m.p. mai mult decât este menţionat în titlul de proprietate.

Conform concluziilor raportului de expertiză, suprafaţa de 165 m.p. din cei ocupaţi în plus de pârât reprezintă o porţiune din str. Mănăstirii, care este cuprinsă în lista de inventar a domeniului public prin H.G. nr. 1351/2001 anexa nr. 9 poziţia nr. 42, iar prin închiderea acestui drum s-a blocat accesul reclamanţilor către proprietăţile pe care le deţin.

Argumentele recurentului în sensul că proprietatea sa nu se învecinează cu str. Mănăstirii, urmează a fi înlăturate, întrucât deşi în cuprinsul titlului de proprietate str. Mănăstirii nu este menţionată printre vecinătăţile terenului pârâtului, prin raportul de expertiză s-a constatat contrariul.

Nu pot fi primite nici argumentele recurentului în sensul că expertiza este eronată faţă de împrejurarea că nu a avut la bază schiţa originală de punere în posesie, întrucât fişa de punere în posesie depusă la dosar nu poartă semnăturile vecinilor şi nici nu are anexată schiţa vizată de O.C.O.T. Harghita.

Pe de altă parte, concluziile raportului de expertiză tehnică de specialitate efectuat în cauză contrazic susţinerile recurentului pârât, iar dovada contrară se putea face cu o probă de valoare ştiinţifică egală.

Curtea a înlăturatşi argumentele recurentului referitoare la faptul că prin obligarea sa la deblocarea segmentului de drum public, prin demolarea porţii construite şi eliberarea drumului, conform expertizei, i s-ar încălca dreptul de proprietate, întrucât astfel cum s-a constatat prin expertiza efectuată, în urma măsurătorilor, a rezultat că reclamantul deşi are în proprietate conform titlului o suprafaţă de 375 m.p., acesta deţine o suprafaţă mult mai mare, respectiv de de 721 m.p.

Din această perspectivă, Curtea a constat că decizia atacată este legală şi temeinică, urmând a respinge recursul pârâtului R.D. ca nefondat.

În privinţa recursului declarat de reclamantele T.C.E. şi T.M., Curtea a constat că deşi Tribunalul le-a admis apelul, a schimbat hotărârea atacată şi a admis acţiunea reclamantului, prin moştenitori nu a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanţă, deşi acesta a căzut în pretenţii, fiind îndeplinite condiţiile reglementate de art. 274 din Cod procedură civilă.

Astfel, în faţa primei instanţe reclamanţii au avansat cheltuieli de judecată în cuantum total de 2297 lei, reprezentând 0,3 lei timbru judiciar, 19 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanţei nr. 507-156-0001 din 05.06.2009, 802,40 lei onorariu expert, conform chitanţei nr. 1983347/1, 725,17 lei onorariu expert, conform chitanţei nr. 2103978/1, 1500 lei onorariu avocaţial, conform chitanţelor nr. 37/2009 şi nr. 36/2009.

În consecinţă, Curtea a apreciat că Tribunalul a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 274 din Cod procedură civilă, în contextul în care, deşi pârâtul a căzut în pretenţii, nu l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi. Fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, va admite recursul reclamantelor şi va modifica în parte decizia atacată, în sensul obligării pârâtului R.D. să plătească reclamantelor suma de 2297 lei, reprezentând cheltuieli de judecată aferente judecării cauzei în primă instanţă.

Pe de altă parte, a înlăturat criticile recurentelor reclamante referitoare neacordarea cheltuielilor de judecată în apel, constând în onorariu avocaţial, având în vedere că dovada efectuării acestor cheltuieli cu chitanţele aferente s-a depus la dosarul cauzei după închiderea dezbaterilor în faţa instanţei de apel. Acest aspect nu poate conduce la schimbarea soluţiei pronunţată în raport de această cerere accesorie, întrucât controlul instanţei de recurs are în vedere numai verificarea legalităţii deciziei din apel, pe baza probelor administrate. Din această perspectivă instanţa constată că decizia atacată este legală şi temeinică, apelantele având obligaţia de a depune dovada cheltuielilor efectuate cu judecarea apelului înainte de închiderea dezbaterilor în apel.

Domenii speta

Spete similare