Drepturi băneşti

Sentinţa Nr. 87/2012

Şedinţa publică de la 17 Ianuarie 2012

Pe rol fiind pronunţarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în şedinţa publică din  10.01.2012 în cauza formulată de reclamanţii P.C, P.D.M, F.C, A.I.D împotriva pârâţilor Poliţia Locală Tg-Jiu, Consiliul Local Tg-Jiu, Primarul Municipiului Tg.Jiu, având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită, din ziua dezbaterilor.

Mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din data de 10.01.2012, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, sub nr. 8903/95/2011,  la data de 28.06.2011, reclamanţii P.C, P.D.M, F.C, A.I.D au chemat în judecată pârâtele Consiliul Local Tg-Jiu, Primăria Municipiului Tg-Jiu şi Primarul Municipiului Tg-Jiu, pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale, indexate si actualizate la data plăţii, drepturi cuvenite şi neacordate pe ultimii  3 ani, reprezentând contravaloarea drepturilor băneşti pentru munca prestată în zilele de sâmbătă şi duminică şi sărbători legale, sporul de 100% pentru munca prestată în aceste zile aşa cum sunt prevăzute în legea specială, încadrarea pe funcţii conform aparatului de specialitate al primarului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, au arătat că începând cu anul 2008, au fost numiţi în conformitate cu dispoziţiile Legii 188/1999 în funcţia de funcţionari publici, după cum urmează,P.C., începând cu data de 16.06.2008, în funcţia de inspector, P.D.M., începând cu data de 05.12.2008, în funcţia de agent comunitar, F.C. începând cu data de 28.05.2008 în funcţia de agent comunitar şi A.I.D. începând cu data de 28.05.2008, în funcţia de agent comunitar, iar în aceste condiţii au desfăşurat o activitate normală şi în zilele de repaus săptămânal, ce se acordă în două zile consecutive, sâmbăta si duminica, muncă suplimentară pentru care nu au fost compensaţi cu ore libere plătite, având în vedere că se cuvenea plata unui salariu aferent orelor prestate şi sporul la salariu corespunzător duratei acesteia.

De asemenea, au desfăşurat o activitate normală şi în zilele de sărbători legale, iar angajatorul trebuia să asigure compensarea cu timp liber corespunzător şi să acorde la salariu de bază un spor ce nu poate fi mai mic de 100%, desfăşurând o activitate normală atât în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale, fără a beneficia de acordarea tuturor drepturilor legale, deşi aceste drepturi sunt prevăzute în art.33 din L nr.188/1999 şi art. 13 din OUG nr.6/2007.

Au arătat că potrivit art.33 din Legea 188/1999, acesta prevede la alin.1 că durata normală a timpului de lucru pentru funcţionarii publici este, de regulă, de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămâna, iar la alin. 2 faptul că pentru orele lucrate din dispoziţia conducătorului autoritarii sau instituţiei publice peste durata normala a timpului de lucru sau in zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare funcţionarii publici de execuţie au dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un spor de 100% din salariul de baza. Numărul orelor plătite cu sporul de 100% nu poate depăşi 360 intr-un an. Potrivit dispoziţiilor art.13 lit.b din OG nr.6/2007,... cu spor de 100% se plătesc şi orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare nu se lucrează.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere,arată că în conformitate cu dispoziţiile art.34 din Legea nr.155/2010, drepturile salariale ale personalului poliţiei locale se stabilesc potrivit prevederilor legale aplicabile personalului din aparatul de specialitate al primarului. Faţă de aceste dispoziţii, Consiliul Local al Municipiului Tg-Jiu a emis HCL 28/2011, privind adoptarea Regulamentului de Organizare şi funcţionare al Poliţiei Locale a Municipiului Tg-Jiu care în art.5, arata că prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Direcţia Administraţie Publică Locală, Direcţia Economică, Direcţia Publică de Patrimoniu şi Poliţia Locală a Municipiului Tg-Jiu, iar în anexă la capitolul V prin art.27, s-a prevăzut faptul că drepturile salariale ale personalului poliţiei locale se stabilesc potrivit prevederilor legale aplicabile personalului din aparatul de specialitate al primarului, salarizarea personalului se face potrivit legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lucru care la data intrării în vigoare a HCL nr. 28/2011 a Municipiului Tg-Jiu şi Legea nr.155/2010 nu au fost puse în aplicare de pârâta Poliţia Locală Tg-Jiu.

În drept, reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe baza dispoziţiile Lg.nr.188/1999, Legea nr. 554/2004, Legea nr.155/2010 şi HCL nr.28/2011.

În temeiul art.115 C.proc.civ. a formulat întâmpinare pârâta Poliţia Locală Tg-Jiu, solicitând admiterea excepţiei prematurităţii acţiunii şi pe fond respingerea cererii le chemare în judecată ca inadmisibilă, netemeinică şi nefondată pentru următoarele:

În fapt, prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Gorj, Secţia Contencios Administrativ şi fiscal, reclamanţii P.C, P.D.M, F.C, A.I.D  solicită ca prin hotărârea ce se va pronunţa să  se dispună, obligarea la plata sumelor reprezentând contravaloarea orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal şi în celelalte zile, care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, începând cu anul 2009 până la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti, a dobânzilor la aceste sume, la plata cheltuielilor de judecată, precum şi încadrarea pe funcţii conform aparatului de specialitate al Primarului, conform legii.

Analizând cu prioritate excepţia prematurităţii acţiunii şi având în vedere caracterul dirimant şi peremptoriu al acesteia, în conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o instituţie publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios-administrativ competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată, acţiunea putând fi exercitată, însă, decât în condiţiile şi termenele stabilite de această lege.

Astfel, potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, reclamanţii trebuie să solicite instituţiei publice sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia. Aşadar, art.8 alin.1 din aceeaşi lege, statuează faptul că reclamantul, nemulţumit de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termen de 30 de zile, poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi eventual, reparaţii pentru daune morale.

Se observă aşadar, că reclamanţii aveau obligaţia, conform legii, să aştepte expirarea acestui termen legal, care este, aşa cum s-a arătat mai sus, de 30 de zile de la data înregistrării cererii la instituţia publică, termen în care autoritatea publică poate soluţiona în mod legal această cerere şi atunci, dacă nu primeşte nici un răspuns să se adreseze instanţei de contencios administrativ însă conform dispoziţiilor art.109 alin.21, teza finală cod proc. civilă, reclamanţii au obligaţia de a face dovada îndeplinirii procedurii prealabile anexând-o la cererea de chemare în judecată.

Cererea a fost înregistrată la instanţa de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Gorj,nerespectând astfel procedura obligatorie instituită de lege menţionată mai sus, potrivit art.137 C proc. civilă solicită instanţei să analizeze mai întâi această excepţie şi să  dispună admiterea ei şi pe fond consideră că motivele invocate în acţiune sunt străine de natura pricinii şi contrare dispoziţiilor normelor legale în vigoare, întrucât pârâta şi-a achitat obligaţiile de plată, orele lucrate suplimentar peste programul normal de lucru au fost compensate cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile şi în condiţiile codului muncii republicat în următoarele 60 de zile, întrucât, în instituţie se lucrează în regim de tură şi zilele libere au fost acordate la schimbarea turelor, conform adresei 6478/07.10.2011, din cadrul instituţiei precum şi dispoziţiilor legislaţiei în vigoare la data plăţilor lunare, de către angajator,până la data intrării în vigoare a Legii nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, a Legii nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi a dispoziţiilor art.4 alin.3 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice care dispune: "(3) Personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 01.01.2011 pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade prevăzute de legea-cadru în raport cu funcţia, vechimea, gradul şi treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.

Aşadar se observă faptul că reîncadrarea personalului instituţiei a fost realizat în condiţiile dispuse de Legea nr.285/2010, precum şi a Legii nr.284/2010 care a stabilit doar coeficienţii de ierarhizare, pentru momentul când dispoziţiile acestui act normativ vor fi puse în aplicare în totalitate. Arată faptul că, în condiţiile dispuse de art.11 din Legea nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional până la data de 31 decembrie 2010, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite acordate până la data de 31 decembrie 2010, pentru activitatea prestată în afara duratei  normale a timpului de muncă săptămânal în cursul anului 2009, până la data de 31 martie 2011, pentru  activitatea suplimentară prestată în anul 2010 şi conform dispoziţiilor art.9 alin.1, teza finală, din Legea nr.285/2010 munca suplimentară se va compensa numai cu timp liber corespunzător.

 Pe de altă parte, învederează instanţei că în condiţiile dispuse de art.30 alin.7 din Legea nr. 330/5 noiembrie 2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice precum şi coroborat cu dispoziţiile art.19 alin.2 din aceeaşi lege, au fost prevăzute limitativ condiţiile de plată pentru orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de către personalul încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere care se compensează cu timp liber corespunzător drept pentru care în cazul în care instanţa va respinge excepţia invocată solicită respingerea acţiunii ca netemeinică şi nefondată. În drept, şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art.115-118 Cod Procedură Civilă şi în temeiul art.242 alin.1 punctul 2 au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Din actele şi lucrările dosarului tribunalul reţine următoarele:

Din conţinutul cererii de chemare în judecată rezultă trei aspecte distincte, şi anume, cu privire la acordarea plăţii orele suplimentare, repausul săptămânal, precum şi munca de noapte. Conform dispoziţiilor legale în vigoare muncă prestată în afara duratei normale a timpului de munca săptămânal (40 ore pe săptămâna), este considerată muncă suplimentară.

 Munca suplimentară se poate efectua numai cu acordul salariatului, fie el personal contractual sau funcţionar public, cu excepţia cazului de forţa majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident. Legea cadru, respectiv codul muncii prevede că munca suplimentară se compensează cu ore libere, plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acestora (art.119 alin.1).

Aşadar, sporul pentru munca suplimentară se acordă numai în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul legal de 30 de zile. Potrivit codului muncii, atunci când compensarea nu este posibilă în luna următoare, cel în cauză va primi un spor la salariu stabilit prin negociere care nu poate fi mai mic de 75% din salariul de baza, conform dispoziţiilor art.120.

In ceea ce priveşte repausul săptămânal, potrivit art.132 din codul muncii, acesta se acordă în două zile consecutive, de regula sâmbăta şi duminica. Conform dispoziţiilor art.132 alin.2, repausul săptămânal poate fi acordat şi în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă sau prin regulamentul intern. In această situaţie, salariaţii beneficiază de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul de individual de muncă (art.132 alin.3).

De asemenea, art.132 alin.4 stabileşte că, în situaţii de excepţie zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăşi 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de munca şi cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor. In acest caz, salariaţii au dreptul la dublul compensaţiilor cuvenite potrivit art.120 alin.2 din codul muncii.

In concluzie, chiar dacă în anumite condiţii, repausul săptămânal se poate acorda şi în alte zile decât sâmbăta şi duminica, acordarea sa este întotdeauna obligatorie. Acordarea decalată a repausului săptămânal se cumulează cu sporurile stabilite potrivit art.132 alin.3 si 5 din codul muncii.

Astfel, în aceste situaţii sporurile nu reprezintă o alternativă la acordarea efectivă a zilelor de repaus săptămânal. Sporurile stabilite potrivit art.132 alin.3 sunt negociate şi stabilite prin contractul colectiv de muncă sau dacă nu există contract colectiv la nivel de unitate sunt stabilite în contractul individual de muncă. Se observă că nu se precizează cuantumul acestui spor, legiuitorul lăsând la aprecierea angajatorului, precum şi negocierea acestuia.

Însă, dacă zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăşi 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de munca şi cu acordul sindicatului sau al reprezentanţilor salariaţilor, aceasta fiind o situaţie de excepţie, salariaţii au dreptul la dublul compensaţiilor cuvenite potrivit art.120 alin.2, iar conform acestor dispoziţii sporul nu poate fi mai mic de 75% .

În ceea ce priveşte munca prestată între orele 22,0 si 6,00 este considerată muncă de noapte. Munca de noapte a unui salariat, personal contractual sau funcţionar public, reprezintă, după caz: salariatul care efectuează munca de noapte cel puţin 3 ore din timpul sau zilnic de lucru; salariatul care efectuează munca de noapte în proporţie de cel puţin 30% din timpul sau lunar de lucru.

Durata normala a timpului de lucru, pentru munca de noapte, nu poate depăşi o medie de 8 ore pe zi, calculată pe o perioadă de referinţă de maximum 3 luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal. Angajatorul care, în mod frecvent, utilizează munca de noapte este obligat să informeze despre aceasta inspectoratul teritorial de muncă.  În acest caz salariaţii beneficiază, potrivit art.123 din Codul muncii: fie de un program de lucru redus cu o oră faţă de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puţin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază; fie de un spor la salariu de minimum 15% din salariul de bază pentru fiecare oră de muncă de noapte prestată.

În ceea ce priveşte sărbătorile legale potrivit art.134 din codul muncii, zilele de sărbătoare legala în care nu se lucrează sunt următoarele: 1 si 2 ianuarie; prima si a doua zi de Paşti; 1 mai; prima si a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului (15 august); 1 decembrie; prima si a doua zi de Crăciun. In cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariaţii beneficiază, pentru munca prestata în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de baza ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate in programul normal de lucru.

Conform dispoziţiilor art.132: „Repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica. În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă şi duminica ar prejudicia interesul public sau desfăşurarea normală a activităţii, repausul săptămânal poate fi acordat şi în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern. În situaţia prevăzută la alin. (2) salariaţii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă.

În situaţii de excepţie zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăşi 14 zile calendaristice,  cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă şi cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor. Salariaţii al căror repaus săptămânal se acordă în condiţiile alin. (4) au dreptul la dublul compensaţiilor cuvenite potrivit art. 120 alin. (2).”.

Reclamanţii sunt funcţionari publici în cadrul Poliţiei Locale Tg.Jiu, fosta Poliţia Comunitară Tg.Jiu ce a fost reorganizată în condiţiile legii nr.155/2010, iar conform dispoziţiilor art.45 alin.3: „La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr.371/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.878 din 27 septembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia prevederilor art.20 şi 21 referitoare la serviciile publice destinate asigurării pazei obiectivelor de interes judeţean.”; cererea lor vizând plata orelor prestate în zilele de sâmbătă, duminică, sărbători legale şi a orelor suplimentare, neachitate în perioada 2007 – 2010, actualizată cu indicele de inflaţie de la data scadenţei şi până la data efectuării plăţii, precum şi plata lunară a acestora începând cu acea dată.

Excepţiile prematurităţii şi lipsei parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de art.7 din Legea  nr.554/2004  nu sunt întemeiate şi nu au legătură cu cauza de faţă, întrucât prezenta acţiune  este formulată în baza Legii nr.188/1999 (statutul funcţionarului public) ce este o lege specială şi care are prioritate faţă de Legea nr.554/2004, Legea nr.188/1999 neimpunând funcţionarului public  să se adreseze instituţiei publice înainte de a formula o acţiune în instanţă. Aceste excepţii se pot invoca de intimată în cadrul acţiunii de anulare, modificare sau completare a unui act administrativ, iar în cazul de faţă ne află într-un litigiu privind funcţionarii publici, respectiv un conflict în legătură cu raportul de serviciu, şi anume neacordarea drepturilor pentru munca suplimentară prestată.

Dispoziţiile art.33 din Legea nr.188/1999 prevăd că durata normală a timpului de lucru  pentru funcţionarii publici este de regulă de 8 ore pe zi şi 40 ore pe săptămână. Pentru orele lucrate  din dispoziţia conducătorului instituţiei publice peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale sau declarate zile nelucrătoare, funcţionarii publici de execuţie  au dreptul la  recuperări sau la plata majorată cu spor de 100% din salariul de bază, numărul orelor plătite neputând fi mai mare de 360  ore pe  an.

Cu 1 ianuarie  2007 a intrat  în  vigoare OG nr.6/2007 care  în  art.13 prevede că pentru orele prestate peste durata normală a timpului de lucru, funcţionarii publici de execuţie au dreptul la recuperare sau la plata unui spor de 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depăşire a duratei normale de lucru şi 100% din salariul de bază pentru orele  următoare. Cu spor de 100% se plătesc şi orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în acele  zile în care în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează. Sporurile din aliniatul 1 se pot plăti doar dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă şi aprobată de superiorul ierarhic, fără a se depăşi 360 ore anual.

Începând cu data de 1 ianuarie 2010, legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice reia prevederile referitoare la plata orelor suplimentare, regula fiind ca acestea sa fie compensate cu timp liber corespunzător, conform dispoziţiilor art.19 alin.1 din legea nr.330/2009 şi doar în cazul în care munca prestată peste durata normală a timpului de lucru nu poate fi compensată cu timp liber corespunzător, aceasta să fie compensată financiar în luna următoare, cu un spor de 75% aplicat la salariul de bază conform dispoziţiilor art.19 alin.2 din legea nr.330/2009.

Ca urmare a reformulării normei ce reglementează plata acestor norme, la prima vedere s-ar putea interpreta că nu mai există obligativitatea emiterii unei dispoziţii scrise a şefului ierarhic privind efectuarea acestor ore, însă din conţinutul art.19 alin.1: „Munca prestata peste durata normală a timpului de lucru şi sporul prevăzute la alin.2 se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic, fără a se depăşi 360 de ore anual”, rezultă cu certitudine că existenţa acestor ore este determinată de emiterea unei dispoziţii a şefului ierarhic al reclamantului, respectiv a unui act administrativ care reprezintă manifestarea unilaterală de voinţă emisă în realizarea raporturilor de serviciu, ceea ce presupune emiterea într-o formă scrisă, precum şi a celorlalte condiţii de formă exterioară specifice actelor administrative, şi anume: existenţa unui antet, a semnăturilor, a ştampilei, a datei şi locului emiterii ş.a.m.d.

O noutate a legii cadru de salarizare o reprezintă dispoziţiile art.20 care menţionează faptul că: „Munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se plăteşte cu un spor de 100% din salariul de bază al funcţiei îndeplinite. Munca astfel prestată şi plătită nu se compensează şi cu timp liber corespunzător.”, însă conform dispoziţiilor art.30 alin.7: „prevederile art.19 alin.2, art.20 şi 24 nu se aplică în anul 2010”; ceea ce înseamnă că nu se va acorda acest spor pentru munca suplimentară şi nici pentru orele lucrate în zilele libere, în timpul programului normal de lucru, pentru anul 2010.

Începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform dispoziţiilor art.9 din legea nr.285/2010: „În anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător.”; pe cale de consecinţă pe perioada 1 ianuarie 2010 – 31 decembrie 2011 legiuitorul interzice acordarea vreunui spor pentru munca suplimentară, aceasta putând fi compensată doar cu timp liber corespunzător.

În urma administrării probei cu expertiza în condiţiile art.204 şi următoarele c.pr.civ. s-a constatat că reclamanţii în raport de activitatea desfăşurată, precum şi în raport de fişele de pontaj depuse de către pârâtă privind efectuarea muncii în zilele nelucrătoare şi sărbătorile legale (respectiv sâmbăta şi duminica) împreună cu sărbătorile legale indiferent de zilele săptămânii pentru perioada 28 iunie 2008 – 31 decembrie 2010 aceştia trebuiau să fie plătiţi suplimentar conform situaţiei întocmite de către expertul contabil la obiectivul nr.1 astfel: reclamantul P.C. suma de 7.387 lei;  reclamantul P.D.M. suma de 5.837 lei;  reclamantul A.I.D suma de 6.489 lei şi reclamantul F.C. suma de  6.652 lei.

Raportat la întreaga legislaţie ce s-a succedat în această perioadă, tribunalul constată că acţiunea de faţă în ceea ce priveşte drepturile salariale reprezentând contravaloarea muncii prestate este întemeiată doar în parte, în funcţie de termenul general de prescripţie prevăzut de Codul muncii şi anume pe o perioadă de trei ani anterioară introducerii cererii de chemare în judecată începând cu data de 28 iunie 2008 şi până la data de 31 decembrie 2009, având în vedere faptul că  prin Legea cadru de salarizare ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2010 sporul acordat pentru munca suplimentară nu s-a mai aplicat, iar ulterior începând cu data de 1 ianuarie 2011 aceste dispoziţii au fost menţinute.

De asemenea, în această perioadă, pentru fiecare reclamant în parte, sporul pentru munca suplimentară se va acorda începând cu data încadrării fiecărui reclamant în parte, până la data de 31 decembrie 2009, astfel: pentru perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2009 reclamantul trebuia să beneficieze de drepturile băneşti în cuantum de 3.578 lei; pentru perioada 1 ianuarie 2009 – 31 decembrie 2009 reclamantul P.D.M. trebuia să beneficieze de drepturile băneşti în cuantum de 1.781 lei; pentru perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2009 reclamantul F.C. trebuia să beneficieze de drepturile băneşti în cuantum de 2.686 lei şi pentru perioada 1 iulie 2008 – 31 decembrie 2009 reclamantul A.I.D. trebuia să beneficieze de drepturile băneşti în cuantum de 3.051 lei. Pentru cei doi reclamanţi F.C. şi A. I. D se constată că pentru luna iunie 2008 drepturile băneşti sunt prescrise, întrucât cererea de chemare în judecată a fost depusă la data de 28 iunie 2011 şi reprezintă momentul punerii în întârziere a pârâţilor cu privire la neacordarea drepturilor salariale cuvenite pentru munca suplimentară.

De asemenea, instanţa va avea în vedere şi dispoziţiile art. 269 şi urm. din Codul muncii în sensul că angajatorul este obligat să-l despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa sa în condiţiile răspunderii civile, respectiv o răspundere patrimonială care justifică şi capătul de cerere în ceea ce priveşte actualizarea şi indexarea sumelor cuvenite până la data plăţii efective.

În ceea ce priveşte capătul doi de cerere şi anume solicitarea reclamanţilor de a fi încadraţi în funcţie conform aparatului de specialitate al primarului potrivit art.34  din Legea nr.155/2010 şi a dispoziţiilor HCL nr.28/2011 se constată că acesta este lipsit de obiect, întrucât prin adresa nr.7300 din 3 noiembrie 2011(aflată la fila 92 din dosar) pârâta Poliţia locală din cadrul Consiliului local Tg-Jiu învederează instanţei faptul că celor patru reclamanţi li s-au emis decizii de reîncadrare începând cu data de 1 ianuarie 2011, pe care pârâta le anexează în copie xerox şi care se află la filele nr. 93-96.

Deciziile nr. 75, 76, 66 şi 60 din 27 ianuarie 2011 emise de directorul executiv al Poliţiei locale Tg-Jiu s-a dispus reîncadrarea reclamanţilor în funcţia publică specifică de poliţist local cu grad profesional şi clasa de salarizare aferentă pentru fiecare în parte, în cadrul serviciului de intervenţie, stabilindu-se salariul lunar brut începând cu data de 1 ianuarie 2011.

La baza emiterii acestor decizii pârâta a avut în vedere prevederile Legii nr.155/2010 privind poliţia locală; HG nr.1332/2010 privind aprobarea regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a poliţiei locale; Legea cadru nr.284/2010 şi Legea cadru nr.285/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice pentru anul 2011; prevederile Ordinului  Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr.42 din 13.01.2011; Ordinul nr. 77/2011 al MFP privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 285/2010 şi HCL nr.75/2011 pentru aprobarea organigramei.

În raport de toate aceste considerente şi având în vedere actele normative menţionate tribunalul urmează să respingă acţiunea de faţă, întrucât în raport de data introducerii acţiunii 20 august 2010 şi raportat la termenul general de prescripţie de 3 ani, pentru perioada cuprinsă din anul 1 ianuarie 2007 şi 30 august 2007 aceste pretenţii ale reclamantului sunt prescrise, iar pentru perioada 30 august 2007 – 6 octombrie 2010 reclamantul nu a făcut dovada necompensării acestor ore suplimentare cu sporul legal acordat şi ulterior de la data de 1 ianuarie 2010 cu timp liber corespunzător, iar pentru perioada începând cu data de 6 octombrie 2010 nu se justifică acordare acestor drepturi întrucât de la această dată raportul de serviciu a încetat prin pensionarea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite, în parte acţiunea formulată de reclamanţii P.C, P.D.M., F.C. şi A.I.D., împotriva pârâţilor Poliţia Locală Tg-Jiu,  Consiliul Local Tg-Jiu şi Primarul Municipiului Tg.Jiu.

Obligă pârâţii la plata drepturilor băneşti indexate şi actualizate la data plăţii astfel: pentru reclamantul P.C la 3578 lei pentru perioada 01.07.2008-31.12.2009, pentru reclamantul P. D. M la 1781 lei pentru perioada 01.01.2009-31.12.2009; pentru reclamantul F.C. la 2.686 lei pentru perioada 01.07.2008-31.12.2009 şi pentru A .I. D. la 3.051 lei pentru perioada 01.07.2008-31.12.2009.

Obligă pârâţii la câte 200 lei cheltuieli de judecată faţă de reclamanţi.

Respinge capătul de cerere privind încadrarea pe funcţii a reclamanţilor.

Hotărâre definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 17.01.2012, la Tribunalul Gorj.

Domenii speta

Spete similare