Procedura insolventei

Potrivit art. 138, alin. 1, lit. a din Legea nr. 85/2006 poate fi atrasă răspunderea personală a fostelor organe de conducere ale societăţii dacă „au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane” sau potrivit lit. e din acelaşi articol al legii dacă „au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia”; prezumţia legală astfel stabilită de lege trebuie răsturnată doar prin probe concrete, nu prin simple afirmaţii.

Prin decizia civilă nr. 2098/05.12.2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia a II-a Civilă, a fost respins recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 1466 din 18 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2230/108/2012 reţinându-se că prin sentinţa recurată judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arad, a admis acţiunea formulată de reclamantul C-AR M. L. IPURL Arad, în calitate de lichidator al SC P.T. SRL Arad, împotriva pârâtului N.E. pentru atragerea răspunderii potrivit art. 138 din Legea insolvenţei şi a obligat pe pârât să suporte, din averea personală, suma de 339.497,50 lei prejudiciu, în contul SC P.T. SRL Arad – societate în insolvenţă.

 Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că prin sentinţa civilă nr.208/23.01.2012 a Tribunalului Arad pronunţată în dosarul nr. 5841/108/2011 s-a admis cererea formulată de creditorul ANAF, prin AFP a mun. Arad pentru deschiderea procedurii generale a debitoarei SC P.T. SRL Arad, societatea profesională C-AR M.L. IPURL Arad fiind desemnată administrator judiciar în această procedură.

De asemenea, din studiul Certificatului ORC de la fila 8 dosar şi din studiul Bilanţului contabil depus la dosar în probaţiune, judecătorul sindic a reţinut că cele relevate de către reclamant se confirmă, în sensul că, deşi fostul administrator societar al SC P.T. SRL Arad care este pârât în prezenta cauză ca fost administrator societar al debitoarei, a fost notificat de administratorul judiciar reclamant să predea actele şi bunurile societăţii, acesta nu s-a conformat.

Din datele de bilanţ s-a constatat că la 31.12.2010, societatea insolventă SC P.T. SRL deţinea active imobilizate de 1.163.617 lei, din care suma de 188.000 lei reprezenta doar capitalul social al acestei societăţi, aport care, la data deschiderii procedurii fusese redus la 2000 lei, sume în casieria societăţii şi în bancă în valoare de 14.579 lei, stocuri de mărfuri în sumă de 399.226 lei.

Deşi administratorul judiciar a făcut referire şi la creanţe de încasat, în lipsa documentelor contabile ale societăţii nu s-a putut stabilii cu certitudine situaţia exactă a acestor creanţe sau procentul de recuperare al creanţelor, vechimea lor şi operarea unei eventuale prescripţii sau probleme incluzând insolvenţa debitorilor SC P.T. SRL, astfel că acest aspect nu a fost analizat.

Nepredarea documentelor şi bunurilor societăţii a fost evidenţiată şi în Raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus SC P.T. SRL la starea de insolvenţă. Prin acest raport s-au reţinut ca posibile fapte încălcate cele prevăzute de art. 138, alin. 1, lit. a, d şi e din Legea nr. 85/2006.

Potrivit Tabelului preliminar al creanţelor debitoarei SC P.T. SRL,  tabel care  s-a definitivat în aceeaşi formă, nefiind contestat de nici o persoană care să justifice un interes, s-a reţinut că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de achitare a taxelor şi impozitelor la bugetul de stat şi la bugetul local datorate, astfel că sumele iniţial datorate s-au majorat prin adăugarea de penalităţi, majorări şi dobânzi, în conformitate cu prevederile codului fiscal şi a celui de procedură fiscală.

Potrivit art. 138, alin. 1, lit. a din Legea nr. 85/2006 poate fi atrasă răspunderea personală a fostelor organe de conducere ale societăţii dacă „au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane” sau potrivit lit. e din acelaşi articol al legii dacă „au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia”.

 Din bilanţul contabil la 31.12.2010, adică cu mai puţin de un an anterior formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, s-a reţinut că societatea avea un capital social de 188.000 lei pe care ulterior l-a redus la 2000 lei, diferenţa dintre cele două sume neregăsindu-se în micşorarea datoriilor societăţii care, potrivit aceluiaşi bilanţ, lit. F duc la concluzia realizării unui profit de 136.429 lei, iar în mai puţin de un an datoriile au ajuns să tripleze ca valoare valoarea profitului.

De asemenea, stocul de marfă nu a fost predat niciodată administratorului judiciar, acesta fiind în valoare de 399.226 lei, după cum nici sumele existente în conturile băncilor şi în casieria societăţii în valoare de 14.579 lei.

Nu este cunoscut dacă societatea a mai deţinut şi alte bunuri, deoarece nu a predat inventarul acestora către lichidator, încălcându-şi obligaţiile prevăzute la art. 28, lit. b şi 113  din Legea insolvenţei.

Prin urmare, s-a constatat că fapta descrisă de art. 138, alin. 1, lit. a şi e a fost săvârşită de pârât în formele descrise, respectiv sustragerea bunurilor societăţii, a stocului de marfă, a banilor societăţii şi a diferenţei provenite din reducerea capitalului social, precum şi a capitalului social astfel redus a cărui existenţă nu a fost dovedită şi în acest fel, mărirea fictivă a pasivului societăţii, mărire care a rezultat din imposibilitatea valorificării bunurilor deţinute la capitolul „active imobilizate”, a stocului de marfă în vederea acoperirii de creanţe din contravaloarea lui.

Sumele de bani, bunurile, nefiind predate administratorului judiciar, este evident că au fost folosite de pârât în folosul propriu sau al altei persoane.

Cât priveşte fapta descrisă de art. 138, alin. 1, lit. d din Legea insolvenţei, dat fiind faptul că nici citaţia emisă de instanţă pe numele pârâtului la adresa indicată de autorităţi, nici notificările administratorului judiciar comunicate la acelaşi domiciliu, la sediul societăţii nu au fost primite personal de către pârât, nu pot să se bazeze pe nici o probă, lipsind culpa.

Cum răspunderea instituită de art. 138, alin. 1 este o răspundere de tip delictual, judecătorul sindic constată că, pe lângă cele două elemente: prejudiciul, care este cert, lichid, exigibil, potrivit art. 379 Cod procedură civilă şi a rezultat fără tăgadă din tabelul de creanţe depus la dosar ca fiind de 339.497,50 lei.

De asemenea, a rezultat existenţa culpei pârâtului care, deşi a cunoscut despre deschiderea procedurii, sentinţa sus menţionată fiind comunicată la sediul societăţii, publicată în Buletinul procedurii insolvenţei, după cum, în acelaşi buletin au fost publicate toate actele subsecvente deschiderii procedurii, de la momentul acestei publicări toate fiind opozabile erga omnes, acesta nu a înţeles să predea bunurile şi valorile societăţii administratorului judiciar, nu a justificat în nici un fel cheltuirea banilor şi destinaţia stocului de marfă, a bunurilor, a activelor, nu a justificat nerecuperarea creanţelor şi nici neplata la timp a datoriilor societăţii, toate acestea ducând la dovada supremă în cazul acestui gen de acţiuni şi anume existenţa raportului de cauzalitate directă între prejudiciu, culpă şi ajungerea societăţii în starea de insolvenţă.

Judecătorul sindic a mai constatat că în sprijinul dovezilor privind raportul de cauzalitate vine şi simpla comparare a cifrelor; astfel, prin simpla comparare a datoriilor înscrise în tabelul de creanţe şi valorile activelor imobilizate, a stocurilor de marfă, rezultă că se puteau achita toate datoriile societăţii rămânând chiar un plus care să permită societăţii funcţionarea în continuare a acesteia, evitând mărirea pasivelor cu accesoriile calculate, dar, prin atitudinea de rea-credinţă, societatea a ajuns în starea de insolvenţă cu datorii de aproape 340.000 lei.

De asemenea, judecătorul sindic a constatat că, prin ascunderea/însuşirea valorilor de mai sus, s-a ajuns la imposibilitatea ducerii la îndeplinire a scopului legii insolvenţei care, potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006 este „instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă”.

Prin urmare, în baza disp. art. 138, alin. 1, lit. a şi e din Legea nr. 85/2006, raportat la art. 1443 şi 1357 Cod civil, judecătorul sindic a admis cererea formulată de reclamant şi a obligat pe pârât să suporte pasivul de 339.497,50 lei, din averea personală.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul N.E.M., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii în întregime a acţiunii civile formulate de practicianul în insolvenţă C.-AR M.L. IPURL, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului, pârâtul recurent a arătat că în fapt, prima instanţă a admis acţiunea formulată de intimată pentru atragerea răspunderii sale, potrivit art.138 din Legea insolvenţei, considerând această soluţie ca fiind nelegală şi nefondată.

S-a susţinut că singurele argumente aduse de intimată şi reţinute de prima instanţă se referă la neprezentarea actelor contabile şi datele din bilanţul contabil aferent anului 2010, care nu pot duce la concluzia că pârâtul recurent a săvârşit faptele prevăzute de art. 138, alin. 1, lit. a şi e din Legea nr. 85/2006.

1. Cu privire la neprezentarea actelor contabile.

S-a susţinut că intimata a formulat cu rea credinţă această acţiune deoarece avea cunoştinţă de starea sa de sănătate.  S-a mai susţinut de către pârât că, în fapt, a avut grave probleme de sănătate, începând cu luna aprilie 2011, care l-au împiedicat să fie la curent cu procedura insolvenţei. În ultimul an, majoritatea timpului a fost internat în spitale şi în clinici de recuperare atât în ţară, cât şi în străinătate. De asemenea, s-a arătat că şi în perioada în care medicii i-au permis să stea acasă nu avea capacitatea de a se deplasa. Având în vedere aceste grave probleme de sănătate, în mod evident, recurentul s-a aflat în imposibilitatea de a se ocupa de problemele societăţii.

Pârâtul recurent a mai arătat că la data formulării acţiunii, reprezentantul intimatei avea cunoştinţă despre starea sa precară de sănătate, deoarece i-a transmis acest aspect, solicitându-i să dea dovadă de înţelegere, lucru care nu s-a întâmplat. Astfel, cu rea-credinţă, aceasta a invocat faptul că nu i-a prezentat actele societăţii, ba chiar mai mult a declarat că a refuzat să le preda. S-a susţinut de pârâtul recurent că personal nu a primit nicio notificare de la intimată. Toate notificările şi citaţiile au fost afişate la altă adresă decât unde locuia.

Raportat la această stare de fapt, în mod evident nu se poate reţine reaua-credinţă în sarcina sa, ci a fost efectiv împiedicat să aibă cunoştinţă şi să îşi îndeplinească obligaţiile pe care le-a avut în calitate de administrator. S-a apreciat, în schimb, că administratorul judiciar va da dovadă de înţelegere faţă de situaţia sa, care a afectat întreaga familie, lucru care nu s-a întâmplat.

Cu privire la situaţiile contabile.

S-a susţinut că prima instanţă a reţinut că a sustras bunurile societăţii, stocul de marfă, banii societăţii şi diferenţa provenită din reducerea capitalului social, concluzie la care a ajuns în baza indicatorilor economici aferenţi anului 2010, iar aceşti indicatori nu mai sunt de actualitate.

S-a susţinut că nu există nicio probă care să susţină o astfel de concluzie.

Caracterul nelegal al soluţiei, în opinia recurentului, rezultă din modul în care au fost interpretate documentele contabile. Astfel, au fost avuţi în vedere doar indicatorii pozitivi din bilanţul pe anul 2010. Dar, încă din acea perioadă, societatea a acumulat datorii de 2.090.281 lei. În cursul anului 2011, sumele de bani existente şi sumele de bani rezultate din valorificarea stocurilor de marfă şi a bunurilor au fost utilizate pentru plata debitelor societăţii, printre care şi credite contractate de societate.

S-a arătat că în momentul de faţă, societatea are debite în cuantum de 339.497,50 lei faţă de 2.090.281 lei cât a înregistrat în anul 2010. Drept urmare, din valorificarea bunurilor societăţii, pârâtul recurent a achitat o parte însemnată din datoriile societăţii, fără să-şi însuşească vreo sumă de bani.

S-a susţinut de pârâtul recurent că toate aceste aspecte le-ar fi prezentat primei instanţe, însă, aceleaşi probleme de sănătate susmenţionate l-au împiedicat să îşi pregătească apărarea în dosar. În opinia recurentului pârât, instanţa nu putea stabili că este vinovat de săvârşirea faptei prevăzute de art. 138, alin. 1, lit. a şi e din Legea nr. 85/2006, în lipsa oricăror probe care să confirme susţinerile intimatei.

C.-AR M.L. IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei intimate SC P.T. SRL a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurent ca neîntemeiat şi menţinerea în totalitate a hotărârii atacate ca fiind temeinică şi legală.

Examinând recursul declarat de pârâtul N.E.M. prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304, 3041 Cod procedură civilă, cât şi din oficiu în baza art.306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea reţine că recursul pârâtei este neîntemeiat urmând să fie respins în baza art. 312 cod procedură civilă, având în vedere următoarele considerente:

În mod legal prima instanţă, judecător sindic a admis acţiunea formulată de reclamantul C.-AR M.L. IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC P.T. SRL Arad, societate în insolvenţă şi a obligat pârâtul N.E.M. să suporte din averea personală, suma de 339.497,50 lei prejudiciu, în contul debitoarei în insolvenţă.

Potrivit menţiunilor Raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei SC P.T. SRL Arad, administratorul judiciar C.-AR M.L. IPURL a constatat că debitoarea a desfăşurat o activitate în pierdere, înregistrând în acelaşi timp şi datorii mari la bugetul statului, acestea ajunând în anul 2010 la suma de 339.497,50 lei, aşa cum rezultă din Tabelul preliminar al creanţelor.

Potrivit art. 138, alin. 1, lit. a din Legea nr. 85/2006 poate fi atrasă răspunderea personală a fostelor organe de conducere ale societăţii dacă „au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane” sau potrivit lit. e din acelaşi articol al legii dacă „au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia”.

Prima instanţă, judecător sindic în mod corect a reţinut săvârşirea de către pârâtul N.E.M. a faptelor descrise la art. 138 lit. a şi e din Legea nr. 85/2006, respectiv sustragerea bunurilor societăţii, a stocului de marfă, a valorilor  societăţii şi a diferenţei provenite din reducerea capitalului social, precum şi a capitalului social astfel redus a cărui existenţă nu a fost dovedită şi în acest fel, mărirea fictivă a pasivului societăţii, mărire care rezultă din imposibilitatea valorificării bunurilor deţinute la capitolul "active imobilizate", a stocului de marfă în vederea acoperirii de creanţe din contravaloarea lui. De asemenea, s-a reţinut în mod corect că din moment ce sumele de bani şi bunurile societăţii nu au fost predate administratorului judiciar, este evident că acestea au fost folosite de recurent în folosul propriu sau al altei persoane.

Afirmaţiile pârâtului recurent potrivit cărora sumele de bani din casă şi cele obţinute din valorificarea stocurilor de marfă, precum şi a bunurilor ar fi fost utilizate pentru plata datoriilor societăţii nu pot fi primite de către instanţă, întrucât nu au susţinere legală, nefiind dovedite.

Susţinerile pârâtului conform cărora dacă starea de sănătate i-ar fi permis să-şi pregătească apărarea, ar fi prezentat toate aspectele semnalate în recurs cu privire la situaţia economico-financiară a societăţii, precum şi faptul că fiind bolnav şi pe cale de consecinţă neputându-si pregăti apărarea, prima instanţă nu putea pronunţa o hotărâre prin care acesta să fie învinuit de săvârşirea faptelor prevăzute în art. 138 alin. 1 lit. a şi e din Legea 85/2006 nu pot fi primite întrucât, pe de o parte, acesta nu a prezentat nici până în prezent niciun document din care să rezulte altă stare de fapt, decât cea descrisă de administratorul judiciar şi reţinută în mod corect de prima instanţă.

Nici în faza de recurs pârâtul recurent N.E.M. nu a făcut nici o dovadă în sensul că a predat lichidatorului judiciar actele contabile ale societăţii,  în vederea clarificării situaţiei societăţii debitoare, deşi acesta a solicitat prin avocat în Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2012 acordarea unui termen de judecată în acest sens.

Faţă de cele reţinute, a fost pronunţată soluţia de respingere a recursului.

Domenii speta

Spete similare