Cererea de intervenţie accesorie în favoarea apelantului-reclamant este admisibilă atâta vreme cât intervenientul invocă un drept de proprietate asupra imobilului în litigiu şi conduce la casarea hotărârii pronunţată fără respectarea cadrului procesu...

Sentinţă civilă 76 din 27.05.2011


Cererea de intervenţie accesorie în favoarea apelantului-reclamant este admisibilă atâta vreme cât intervenientul invocă un drept de proprietate asupra imobilului în litigiu şi conduce la casarea hotărârii pronunţată fără respectarea cadrului procesuala legal.

Tribunalul a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu sub nr. 8511/236/2009 reclamantul Municipiul Giurgiu prin Primar a chemat în judecată pe pârâtul L.G. pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună desfiinţarea construcţiei realizate fără respectarea documentaţiei în baza căreia a fost emisă autorizaţia de construire, construcţia constând în modificare şarpantă.

Prin sentinţa civilă nr. 1560/25.02.2010 Judecătoria Giurgiu a respins cererea formulată de reclamant.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta Municipiul Giurgiu criticând-o pentru nelegalitate şi netemenicie.

Prin decizia nr. 76/2011 din 27.05.2011 a Tribunalului Giurgiu s-a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta I.N.

S-a admis apelul formulat de apelantul reclamant Municipiul Giurgiu prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 1560/25.02.2010 a Judecătoriei Giurgiu, pe care o desfiinţează în totalitate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

S-a reţinut de către instanţa de apel că reclamantul s-a judecat cu o altă persoană decât proprietarul imobilului, se impune desfiinţarea sentinţei şi în baza art. 297 Cod proc. civ. trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Curtea de Apel Bucureşti prin decizia civilă nr. 1312 din 20.10.2011 a respins recursul formulat de recurenta intervenientă împotriva deciziei civile nr. 76 din data de 27.05.2011, ca neavenit.

Curtea a reţinut că recursul a fost exercitat doar de către intervenientul accesoriu şi nu şi de către reclamantul Municipiul Giurgiu, în favoarea căreia s-a formulat cererea de intervenţie, dând eficienţă prevederilor imperative ale dispoziţiilor art. 56 C. proc. civ.(care declară neavenit apelul sau recursul exercitat de intervenient, în condiţiile în care partea pentru care s-a făcut intervenţia nu a promovat ea însăşi calea de atac respectivă), respingând recursul intervenientei ca neavenit.