Contestaţie la executare

Pronunţând sentinţa civilă nr.3224/7.04.2010 Judecătoria Bacău a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de Instituţia Prefectului judeţului Bacău în contradictoriu cu intimaţii M.I. şi DGFP Bacău.

Pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut judecătoria că prin cererea formulată la data de 20.08.2009 intimata M.I. a solicitat BEJ N.S. executarea silită a  titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 3397/4.12.2009 pronunţată de Judecătoria Oneşti, astfel cum a rămas irevocabilă, prin decizia civilă nr. 319/R/26.03.2009 a Tribunalului Bacău, în vederea recuperării cheltuielilor de judecată în cuantum de 308,35 lei, precum şi a cheltuielilor de executare.

Astfel cum rezultă din titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 3397/4.12.2008 a Judecătoriei Oneşti, astfel cum a rămas irevocabilă, a fost admisă acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtele G.I., Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Oneşti şi Comisia Judeţeană Bacău, fiind obligaţi pârâţii la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată. În recurs, Tribunalul Bacău a obligat pârâtele la plata unor cheltuieli de judecată de 350 lei, câte 175 lei fiecare.

În baza acestui titlu executoriu, BEJ N.S. a procedat la emiterea somaţiei prevăzute de lege către Instituţiei Prefectului Bacău.

Instituţia prefectului a arătat în contestaţie că nu poate face obiectul executării silite prin poprire în baza sentinţei menţionate anterior, având în vedere că parte în proces a fost Comisia Judeţeană Bacău care nu are nimic în comun cu Instituţia Prefectului, neputându-se stabili vreo obligaţie în sarcina acestuia.

Din acest punct de vedere, instanţa a reţinut că deşi sentinţa ce reprezintă titlu executoriu a fost pronunţată în contradictoriu cu Comisia Judeţeană Bacău, executarea silită nu se putea face decât faţă de Instituţia Prefectului.

Astfel, potrivit HG nr. 890/2005 în vederea aplicării legislaţiei funciare, se constituie comisii locale şi comisii judeţene, acestea din urmă, instituite la nivel de judeţ, fiind alcătuite din prefect, subprefect, secretarul general al instituţiei prefectului, şi alte persoane, prin urmare, majoritatea persoanelor ce alcătuiesc această comisie provenind din Instituţia Prefectului.

De asemenea, potrivit art. 52 din Legea nr. 18/1991, comisia judeţeană este autoritate publică cu autoritate administrativ jurisdicţională, având calitate procesuală activă sau pasivă în litigiile legate de aplicarea legilor fondului funciar, fiind reprezentate legal prin prefect. Prin modificarea legii nr. 18/1991, Legea nr. 247/2005 a mai introdus un alineat art. 52, în care se arată că „ prevederile art. 274 C.pr.civ. sunt aplicabile”.

Din acest ultim alineat rezultă că părţile în litigiile de fond funciar pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C.pr.civ..

Ar fi inechitabil să se considere că acest alineat se aplică unilateral, în sensul că, în cazul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 274 C.pr.civ., comisiile să obţină recuperarea cheltuielilor făcute ( de exemplu în cazul în care îşi angajează avocat, posibilitate recunoscută de lege, sau în cazul plăţii unui onorariu de expert), însă în cazul în care acestea ar cădea în pretenţii, partea adversă să nu îşi poată recupera cheltuielile prilejuite de proces.

Prin urmare, Comisiile locale şi judeţene pot fi obligate plata cheltuielilor de judecată.

Dacă legea reglementează calitatea procesuală a comisiilor, nu stabileşte însă şi dacă aceasta are un patrimoniu, aspect care are relevanţă în cazul executării hotărârilor judecătoreşti cu privire la cheltuielile de judecată.

Având în vedere însă că aceste comisii judeţene sunt alcătuite din reprezentanţi ai instituţiei prefectului, fiind reprezentate de Prefect, rezultă că Instituţia Prefectului este cea care suportă, din punct de vedere patrimonial cheltuielile de judecată la care este obligată Comisia Judeţeană, aceasta fiind în acelaşi timp, cea care recuperează şi deţine sumele provenite din executarea silită a hotărârilor prin care i s-a dat câştig de cauză (şi de exemplu şi-a angajat avocat).

Prin urmare, deşi legea nu a prevăzut o subordonare a Comisiei Judeţene faţă de Instituţia Prefectului, această dependenţă patrimonială rezultă din dispoziţiile legii, o altă interpretare ducând la situaţia inechitabilă ca, pe motivul lipsei de patrimoniu a acestei comisii, persona care şi-a câştigat dreptul în instanţă şi a făcut unele cheltuieli, deşi se poate stabili culpa comisiei în aplicarea legii de fond funciar, să nu îşi poată recupera aceste cheltuieli.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Instituţia Prefectului judeţului Bacău, arătând că în mod greşit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată întrucât  faţă de  dispoziţiile  art.4 alin.1 din H.G. nr.890/2005, cu modificările şi completările ulterioare şi având în vedere competenţa Comisiei judeţene Bacău de aplicarea a Legii nr.18/1991,  solicită a se constata că prefectul, subprefecţii şi  directorul  direcţiei verifică  legalitatea actelor şi contencios administrativ nu formează majoritatea  membrilor comisiei, ci doar 1/3 a acesteia.

Prin urmare, această cotă de reprezentare de 1/3 în cadrul comisiei nu permite luarea  hotărârilor de către aceştia, ştiut fiind că hotărârile în comisiile de  aplicare a Legii nr.18/1991 se adoptă cu votul  majorităţii membrilor lor ( art.8 alin.2  din  H.G. nr.890/2005).

Aşadar,  în condiţiile în care persoanele care fac parte din Instituţia Prefectului – judeţul Bacău  nu au o majoritate care  să le permită luarea hotărârilor în cadrul comisiei judeţene, o eventuală răspundere ar trebui să se stabilească şi în sarcina celorlalte instituţii care şi-au desemnat  reprezentanţii care să facă parte din Comisia Judeţeană Bacău de aplicare a Legii nr.18/1991, respectiv Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bacău, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bacău,  Consiliul judeţean Bacău, Direcţia Silvică Bacău, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare Bacău, etc.

Din alin.3 al art.52 din Legea nr.18/1991, republicată, modificată prin Legea  nr.247/2005, rezultă că doar comisiile de aplicare a Legii nr.18/1991 au dreptul la restituirea cheltuielilor de judecată.

Comisia Judeţeană Bacău de aplicare a Legii nr.18/1991 nu are  posibilitatea de a achita cheltuielile de judecată, deoarece nu are un patrimoniu propriu, fiind lipsită de personalitate juridică.

Caracterul relativ al unei hotărâri judecătoreşti pronunţată în soluţionarea unui proces civil face ca acea  hotărâre să producă efecte numai faţă de părţile din proces. Prin urmare, Instituţia Prefectului – judeţul Bacău nefiind parte în litigiul ce a format obiectul dosarului  nr.1804/270/2008 al Judecătoriei Oneşti şi în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr.3397/04.12.2008 care  constituie titlu executoriu, nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Motivând în drept cererea, recurentul a invocat dispoziţiile art.299, 304 pct.9, 3041, 312 şi 399 cpc iar în dovedirea susţinerilor sale a depus la dosar înscrisuri (f.5-7). 

Examinând sentinţa recurată, actele şi lucrările dosarului în raport de motivul de recurs invocat, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 52 din L.18/1991,  în sensul prezentei legi, comisia locală este autoritate publică cu activitate administrativă, iar comisia judeţeană este autoritate publică cu autoritate administrativ-jurisdicţională.

Comisia judeţeană şi cea locală au, în limitele competenţei lor şi prin derogare de la dispoziţiile Codului de procedură civilă, calitate procesuală pasivă şi, când este cazul, activă, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau, pe baza unui mandat convenţional, de către unul dintre membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat.

Alineatul 3 al aceluiaşi articol stabileşte că prevederile art. 274 din Codul de procedură civilă sunt aplicabile.

În mod corect a apreciat instanţa de fond că aceste dispoziţii legale nu pot rămâne fără aplicabilitate doar pentru că nu există nişte dispoziţii legale care să prevadă în mod expres cum se recuperează aceste cheltuieli în condiţiile în care comisiile de fond funciar nu au patrimoniu propriu, având în vedere că potrivit art.3 Cod civil judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate.

De asemenea, în mod corect a stabilit instanţa de fond că debitoare pentru obligaţiile stabilite în sarcina Comisiei judeţene de fond funciar este Instituţia Prefectului Bacău, urmare a interpretării dispoziţiilor legale din L.18/1991 şi HG 890/2005.

Pe de altă parte, art.35 din Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice arată că persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale.

Actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi.

Faptele ilicite săvârşite de organele sale obligă însăşi persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcţiei lor.

Faptele ilicite atrag şi răspunderea personală a celui ce le-a săvârşit, atât fata de persoana juridică, cât şi fata de cel al treilea or, stabilirea obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată presupune o culpă procesuală şi, deci, o faptă ilicită în accepţiunea textului citat, răspunderea revenind nu numai persoanei juridice (comisiei de fond funciar în speţa de faţă) dar şi organelor acesteia (Prefectului, ca preşedinte al comisiei judeţene).

În consecinţă, apreciind că sentinţa judecătoriei este legală şi temeinică, văzând şi dispoziţiile art.312 Cod procedură civilă, instanţa va respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare