Modificarea de plan se poate face „oricând pe parcursul procedurii”, respectiv după confirmarea unui plan şi cu atât mai mult înainte de confirmare, cu condiţia respectării celorlalte cerinţe impuse de lege: nerespectarea condiţiilor de vot şi de con...

Sentinţă comercială 2162/2011 din 07.03.2012


 Insolvenţă. Modificare de plan.

 Modificarea de plan se poate face „oricând pe parcursul procedurii”, respectiv după confirmarea unui plan şi cu atât mai mult înainte de confirmare, cu condiţia respectării celorlalte cerinţe impuse de lege: nerespectarea condiţiilor de vot şi de confirmare prevăzute de lege şi aprobarea adunării generale a acţionarilor/asociaţilor, când modificarea este propusă de debitor.

 

Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. II civ., de cont. adm . şi fisc., sent. nr. 2162/29 decembrie 2011

 Prin acţiunea în anulare formulată de creditoarea SC S SRL în dosarul de insolvenţă privind pe debitoarea SC L I SRL şi transpusă pentru soluţionare în prezentul dosar asociat, s-a solicitat anularea hotărârii adunării creditorilor din data de l9.l0.20ll prin care s-a votat aprobarea planului de reorganizare propus de debitoare, cu modificările ulterioare.

Examinând actele şi lucrările dosarului s-au reţinut următoarele:

Prin sentinţa comercială nr. 826/26.09.2008, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 329/27.0l.2009 a Curţii de Apel Cluj, a fost deschisă procedura insolvenţei împotriva debitoarei SC L I SRL.

Întrucât în cauză au fost depuse contestaţii la tabelul preliminar de creanţe, a fost prelungită perioada de observaţie până la soluţionarea irevocabilă a acestora  iar la data de l7.02.20ll, administratorul judiciar desemnat a afişat tabelul definitiv de creanţe, în care sunt înscrişi 2 creditori bugetari, cu suma totală de 3.377 lei precum şi creditorii chirografari T SPA Italia, cu suma de 965.3ll,52 lei (care este şi asociat unic al debitoarei SC LI SRL), şi SC SI SRL Livezile, cu suma de 367.3l6,26 lei.

In total, creanţele înscrise în tabelul definitiv însumează l.332.627,78 lei.

La data de 2l.03.20ll, debitoarea SC LI SRL a depus la poştă un plan de reorganizare, înregistrat la tribunal la data de 23.03.20ll, ce a fost supus votului creditorilor la data de 28.04.20ll, în condiţiile legii.

Conform procesului-verbal întocmit la acea dată de administratorul – judiciar, adunarea creditorilor a respins planul de reorganizare propus de debitoare, însă creditoarea T SPA Italia (asociatul unic al debitoarei), a formulat o cerere de desfiinţare,întemeiată pe disp.art.l4 din L.85/2006,  ce este în curs de soluţionare în dosarul asociat nr. l909/112/2008/a1.

La data de l9.09.20ll, debitoarea SC LI SRL, prin asociat unic T SPA Italia, hotărăşte modificarea planului de reorganizare, precizând că creanţele bugetare şi creanţa creditorului SC S SRL vor fi achitate integral în cursul reorganizării, iar creanţa creditoarei T SPA va fi plătită parţial în cursul reorganizării, în procent de 42,99 % faţă de creanţa înscrisă în tabelul definitiv al creditorilor, modificând în mod corespunzător şi graficului de plăţi.

Judecătorul sindic de la acea dată a luat act de depunerea planului modificat şi a dispus administratorului judiciar să îndeplinească formalităţile prev. de art. 99 şi l00 din Legea nr. 85/2006.

În această situaţie, a fost convocată din nou adunarea creditorilor pentru data de l9.l0.20ll pentru a se supune la vot planul modificat.

Prin procesul verbal al adunării creditorilor din data de l9.l0.20ll s-a apreciat de către administratorul judiciar că a fost aprobat planul de reorganizare modificat întrucât creditorul chirografar T SPA, deţinând creanţa cu valoarea mai mare de 53,04 % (s-a avut în vedere creanţa diminuată prin modificarea de plan), a votat pentru aprobarea planului, chiar dacă creditorul SC S SRL a votat împotrivă.

Totodată, administratorul judiciar a consemnat că planul modificat se consideră aprobat (a folosit greşit sintagma „confirmă planul”), cu condiţia că creditorul T SPA să facă dovadă că în cazul reorganizării ar primi o sumă mai mică decât în cazul falimentului.

Şi această hotărâre a adunării creditorului a fost contestată şi s-a cerut anularea ei, de această dată de către creditorul SC S SRL, înregistrată pentru soluţionare în prezentul dosar asociat cu nr. l909/ll2/2008/a2.

Potrivit disp. art. l4 alin.7 din Legea nr. 85/2006, hotărârea adunării creditorilor poate fi desfiinţată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze aceasta în procesul verbal al adunării .

Reclamanta creditoare SC S SRL a invocat două motive de nelegalitate, respectiv faptul că nu poate fi modificat un plan care a fost respins odată de adunarea creditorilor cât şi faptul că au fost încălcate disp. art. l00 alin.5 din Legea nr. 85/2006.

In ceea ce priveşte primul motiv de nelegalitate, tribunalul apreciază că acesta nu este întemeiat,  întrucât art. l0l alin. 5 din lege prevede că „modificarea planului de reorganizare se poate face oricând pe parcursul procedurii, cu respectarea condiţiilor de vot şi de confirmare prevăzute de lege. Dacă modificarea planului este propusă de debitor, ea va trebui să fie aprobată de adunarea generală a asociaţilor”.

Rezultă fără echivoc din textul legii că modificarea de plan se poate face „oricând pe parcursul procedurii”, respectiv după confirmarea unui plan şi cu atât mai mult înainte de confirmare, cu condiţia respectării celorlalte cerinţe impuse de lege: nerespectarea condiţiilor de vot şi de confirmare prevăzute de lege şi aprobarea adunării generale a acţionarilor/asociaţilor, când modificarea este propusă de debitor.

In speţă, însă, nu este îndeplinită condiţia de vot, întrucât creditorul T SPA Italia este şi asociatul unic al debitoarei şi în această situaţie trebuie respectate prev. art. l00 alin.5 din Legea nr. 85/2006 care prevăd în mod expres că „(5) creditorii care, direct sau indirect, controlează, sunt controlaţi sau se află sub control comun cu debitorul, în sensul legislaţiei pieţei de capital, pot participa la şedinţă, dar pot vota cu privire la plan doar în cazul în care acesta le acordă mai puţin decât ar primi în cazul falimentului”.

Chiar dacă prin modificarea de plan a fost redusă creanţa acestui creditor la 42,99 % din creanţa cu care a fost înscris pe tabelul definitiv de creanţe, reprezentând 415.000 lei, nu a făcut dovadă că această sumă ar fi mai mică decât ar primi în cazul falimentului. Dimpotrivă din actele dosarului rezultă că valoarea totală a bunurilor din patrimoniul debitoarei nu ar depăşi l00.000 euro, ceea ce ar fi echivalentul sumei de cca. 430.000 lei, ce ar fi împărţită proporţional la toţi creditorii, aşa încât şi creanţa redusă prin modificarea planului  ar fi cu mult mai mare decât s-ar acorda în cazul falimentului.

Acest calcul este invocat de reclamanta SC S SRL, atât prin acţiune, cât şi prin concluziile scrise,  susţinut şi de actele anexate.

Faţă de aceste considerente, fiind încălcate disp.art.l00 alin.5 din Legea nr. 85/2006 cu privire la condiţia de vot a creditorului T SPA Italia, în temeiul art.l4 alin.7 din acelaşi act normativ, se va admite acţiunea creditorului SC S SRL şi se va desfiinţa hotărârea adunării creditorilor din data de l9.l0.20ll, ca nelegală.