Livrare de bunuri. Înţeles.

Livrare de bunuri. Înţeles.

Preluarea unor bunuri rezultate din activitatea proprie a plătitorilor de TVA pentru a fi utilizate în scopul desfăşurării acestora nu este considerată livrare de bunuri. In aceasta categorie intră producţia unor bunuri care sunt auxiliare activităţii proprii ( de exemplu matriţele).

Art. 129 din Codul fiscal defineşte prestarea de servicii ca fiind orice operaţiune care nu constituie livrare de bunuri. Această definiţie corelată cu prevederile articolului precedent privind livrările de bunuri poate duce la concluzia că o serie de operaţiuni care nu sunt considerate livrări de bunuri ar putea, totuşi, să fie considerate prestări de servicii. Intenţia legiuitorului a fost însă de a exclude operaţiunile care nu sunt considerate livrări de bunuri din categoria livrărilor de bunuri pentru a nu fi impozitate si nu pentru a fi impozitate ca si prestări de servicii.

Trib. Bistriţa-Năsăud, s. com., de cont. adm. şi fisc., sent. nr. 269/22 martie 2011

Prin contestaţia înregistrată sub numărul de mai sus, contestatoarea  S.C. RAAL S.A. a chemat în judecată pe intimata Agenţia Naţionala de Administrare  Fiscala Bucureşti, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună anularea Deciziei nr. 378/12.10.2009 emisă de Direcţia generală de soluţionare a contestaţiilor din cadrul ANAF; desfiinţarea parţială a deciziei de impunere 176/30 iulie 2009 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată în suma de 130.494 lei din care TVA suplimentar de plata 101.699 lei şi majorări de întârziere de 28.795 lei.

Analizând probele administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:

 Societatea reclamanta, SC. RAAL S.A., este o societate comercială plătitoare de T.V.A. al cărei principal obiect de activitate îl constituie fabricarea de schimbătoare de căldura de diverse tipuri. Operaţiunile comerciale ale societăţii sunt dezvoltate pe plan mondial, iar cea mai mare parte a produselor finite este destinata exportului (98%). Printre clienţii societăţii se afla si firmele germane CSE GmbH, VT GmbH & Co, HK, AKG - TI GmbH, JCB Anglia, AE SUA, AP Cehia, etc. conform tabelului întocmit de autoritatea de control fiscal, anexat la raportul de inspecţie fiscala (Anexa 15).

 În conformitate cu contractele cadru de livrare încheiate cu clienţii, coroborate cu declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, uneltele, sculele, si dispozitivele de verificat, precum si matriţele (denumite generic SDV-uri),  sunt proprietatea clienţilor care suporta integral costurile de fabricaţie. Acestea sunt executate în atelierul societăţii, în baza unor comenzi, sunt cu destinaţie exclusivă, adică nu pot fi folosite decât pentru fabricarea radiatoarelor destinate firmelor proprietare, si numai pentru un număr limitat de radiatoare, sunt proprietatea clienţilor menţionaţi, care le plătesc integral, iar după întrebuinţarea în procesul tehnologic din România sunt păstrate între 5 si 10 ani pentru asigurarea pieselor de schimb. După expirarea acestui termen, reclamanta are obligaţia ca la solicitarea clientului, prin intermediul unei notificări, să le returneze către acesta la data şi în condiţiile specificate în notificare sau sa le caseze daca clientul considera ca nu mai are nevoie de ele. Din momentul execuţiei lor şi până la export, SDV-urile rămân în custodia producătorului roman RAAL S.A.

 Aceste SDV-uri, folosite în procesul de fabricaţie al schimbătoarelor de căldura, până în anul 2007 au fost incluse în preţul produsului final, iar datorită acordurilor semnate recent cu clienţii, la solicitarea lor, acestea au fost comandate şi plătite separat de produsele finite, astfel că,  practica privind casarea lor a avut loc până în prezent în ceea ce priveşte SDV-urile care a fost inclusă si plătită de client în preţul final al produsului finit (schimbător de căldura),

În urma inspecţiei fiscale parţiale privind rambursarea de TVA cu control ulterior efectuata Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili la societatea reclamanta s-a emis Decizia de impunere nr. 176/30 07 2009 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata in suma de 130.494 lei, din care TVA suplimentar de plata de 101.699 lei şi majorări de întârziere de 28.795 lei.

In motivarea deciziei se arată că în urma verificării facturilor privind prestările de servicii înregistrate in jurnalele de TVA, au fost identificate în perioada controlată un număr de 15 facturi fiscale, respectiv Invoice-uri reprezentând servicii întocmite pentru partenerii economici atât din comunitate, cât şi din afara comunităţii, în sumă totală de 535.257 lei, care nu reprezintă de fapt servicii prestate clienţilor, ci ele reprezintă "contravaloare scule" (tooling cost), care nu au fost transportate sau expediate din România într-un alt stat comunitar sau în afara Comunităţii, pentru a beneficia de scutirea de taxa. In drept decizia s-a argumentat pe dispoziţiile art. 128, 132 si 143 din Codul Fiscal.

Potrivit art. 128 din Codul fiscal este considerata livrare de bunuri, transferul dreptului de a dispune de bunuri ca si un proprietar, fiind exemplificate in cuprinsul textului şi operaţiunile care sunt considerate livrări de bunuri.

Preluarea unor bunuri rezultate din activitatea proprie a plătitorilor de TVA pentru a fi utilizate în scopul desfăşurării acestora nu este considerată livrare de bunuri. In aceasta categorie intră producţia unor bunuri care sunt auxiliare activităţii proprii ( de exemplu matriţele).

Art. 129 din Codul fiscal defineşte prestarea de servicii ca fiind orice operaţiune care nu constituie livrare de bunuri. Această definiţie corelată cu prevederile articolului precedent privind livrările de bunuri poate duce la concluzia că o serie de operaţiuni care nu sunt considerate livrări de bunuri ar putea, totuşi, să fie considerate prestări de servicii. Intenţia legiuitorului a fost însă de a exclude operaţiunile care nu sunt considerate livrări de bunuri din categoria livrărilor de bunuri pentru a nu fi impozitate si nu pentru a fi impozitate ca si prestări de servicii.

La alineatul 2 al art. 129 din Codul fiscal este prezentă o listă exemplificativă de operaţiuni care intră în categoria prestărilor de servicii.

Totodată, exemplele de prestări servicii de la art. 4 din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoare adăugată au valoare de referinţă şi pentru aplicarea Codului fiscal .

Alte exemple de servicii se regăsesc la art. 133 din Codul fiscal şi la art. 3 şi 4 ale Regulamentului CE nr. 1777/2005 referitor la vânzarea de  opţiuni sau serviciile de asamblare a componentelor furnizate de client.

Normele metodologice de aplicare a art. 133 alin.(2) din Codul Fiscal

stabilesc că lucrările efectuate asupra bunurilor mobile corporale cuprind

toate operaţiunile umane si mecanice efectuate asupra unui bun mobil

corporal, altele decât cele de natura intelectuală sau ştiinţifică, respectiv

servicii ce constau, printre altele, în procesarea, prelucrarea, repararea

bunurilor mobile corporale. Ambalajele sau alte bunuri utilizate, în legătură directă cu bunurile asupra cărora au fost realizate lucrări ori expertize în sensul acestui articol din Codul Fiscal, sau bunurile incorporate în acestea sunt accesorii serviciilor realizate şi nu vor fi tratate ca livrări de bunuri, ci ca fiind parte a serviciului prestat.

 Având în vedere considerentele de mai sus, instanţa va admite acţiunea ca fiind întemeiată şi în consecinţă va anula Decizia nr. 378/2009 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF; va admite contestaţia formulată de reclamantă şi va dispune desfiinţarea parţială a Deciziei de impunere nr. 176/2009 emisă de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată în sumă de 130.494 lei (101.699 lei reprezentând TVA suplimentar şi 28.795 lei majorări de întârziere).

Domenii speta

Spete similare