Contencios administrativ. Recurs. Anulare decizie emisa de Camera de Conturi Judeteana

Decizie 2337 din 29.06.2015


CONTENCIOS ADMINISTRATIV. Recurs. Anulare decizie emisa de Camera de Conturi Judeteana

- art. 14 alin. 3 din Legea nr. 500/2002

- art. 14 alin. 4 din Legea nr. 273/2006

Hotarârea primei instante cuprinde atât motivele în fapt cât si cele în drept pe care se fundamenteaza solutia de respingere ca nefondata a actiunii reclamantei.

Sub aspectul fondului cauzei, instanta de recurs a constatat totodata ca sentinta atacata este legala si temeinica.

Astfel, prima instanta a retinut în mod corect faptul ca au fost încalcate de catre reclamanta prevederile art. 14 alin. 3 din L500/2002 privind finantele publice  si ale art. 14 alin.4 din Legea 273/2006 privind finantele publice locale, prevederi în temeiul carora auditorii publici au constatat plata fara temei legal din bugetul local a sumei de 213.225,33 lei catre S.C. I. B. S.R.L., cu titlu penalitati de întârziere pentru neplata la termen a lucrarilor de constructii la Scoala de Arte si Meserii T., penalitati generate de faptul ca, la data semnarii contractului, 25.10.2007, nu era asigurata si aprobata sursa de finantare., precum si onorariul executorului judecatoresc.

Mai mult, s-a retinut plata nelegala a penalitatilor de întârziere si a onorariului executorului judecatoresc din bugetul local al U.A.T. comuna T. si datorita faptului ca,  contractul de lucrari nr. xxx/25.10.2007 încheiat între S.C. I. B. S.R.L. si Scoala de Arte si Meserii T., sub aspectul contributiei U.A.T. Comuna T., era limitat la suma necesara finantarii studiului de fezabilitate si a proiectelor tehnice, motiv pentru care prin H.C.L. nr. 13/2006 a fost aprobata cota de participare la investitie, exclusiv sub acest aspect.

Cu toate acestea sumele în litigiu au fost achitate de entitatea auditata din bugetul propriu si nu de Scoala Gimnaziala T., care avea obligatia contractuala sa achite  contravaloarea lucrarii, cu sprijinul ordonatorului principal de credite, respectiv M.E.C.T.J.

Având în vedere ca lucrarea de investitii: „Scoala de Arte si Meserii T.” care facut obiectul contractului de lucrari xxx din 25.10.2007, încheiat între S.C. I. B. S.R.L. si Scoala de Arte si Meserii clasele I-VIII T., a fost finantata din bugetul ordonatorului principal M.E.C.T. prin I.S.J. S. M., ordonatorul principal U.A.T.C. T. nu a avut temei legal pentru a achita penalitatile de întârziere aferente unor lucrari de investitii finantate din bugetul altui ordonator principal de credite, respectiv M.E.C.T.

Totodata, prin sentinta nr.358/03.03.2011 a Tribunalului S. M., s-a stabilit în sarcina Scolii de arte si meserii obligatia achitarii sumei de 207.025,33 lei, reprezentând penalitati de întârziere în favoarea SC I. B. SRL si nicidecum în sarcina recurentei.

Decizia nr. 2337/R/CA/29.06.2015 a Curtii de Apel Oradea - Sectia a II - a civila, de contencios administrativ si fiscal

Dosar nr. 89/35/CA/2013*

Prin sentinta nr. 9/CA/13.01.2015 pronuntata de Tribunalul Satu Mare s-a respins actiunea în contencios administrativ formulata de reclamanta  COMUNA T., în contradictoriu cu pârâtele C.C.R. si CAMERA DE CONTURI S. M.

Împotriva acestei hotarâri, în termen, a formulat recurs reclamanta U. A. T. COMUNA T., solicitând admiterea acestuia si modificarea sentintei atacate, în sensul admiterii actiunii introductive, cu cheltuieli de judecata.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arata urmatoarele:

Apreciaza ca instanta de recurs ar trebui sa analizeze aspectele de nelegalitate invocate pe fond, în virtutea, pe de o parte, a caracterului nemotivat al solutiei pronuntate si, pe de alta parte, a presupusei hotarâri luate fara considerarea normelor de drept material aplicabile raportului juridic împrocesuat.

Instanta de fond reconsidera concluziile raportului de expertiza si stabileste o alta stare de fapt decât cea concluzionata de expert, sub aspectul ca nu s-a aprobat nici de recurenta, nici de catre expert faptul ca suma de 1.049.000 lei solicitata pentru realizarea investitiei a fost cuprinsa în bugetul Inspectoratului sau al U. A . T. Comuna T.

Pentru a ajunge la convingerea ferma a caracterului nefondat al cererii introductive, instanta de fond a mai considerat împrejurarea ca, prin cererea nr. xxxxxx/10.09.2012, Primarul Comunei T. a solicitat sume defalcate din taxa pe valoare adaugata pentru echilibrarea bugetului local pe anul 2012, în conditiile O.G. nr.13/2012, interpretând gresit prevederile acestui act normativ, pe motiv ca în sumele compensate este cuprinsa si suma penalitatilor de întârziere si a onorariului executorului judecatoresc, care nu sunt consecinta directa a obligatiilor asumate prin contract, ci a faptului ca, la data atribuirii contractului, nu era asigurata si aprobata sursa de finantare, pe de o parte, si, pe de alta parte, pentru ca scoala nu a formulat aparari în procesul intentat de S.C. I. B. S.R.L.

Arata ca, fata de aceasta întreaga stare de fapt, în lipsa oricaror norme de drept aplicate pe starea de fapt relevata, instanta de fond a conchis, în mod nelegal, ca plata sumei de 213.225 lei penalitati nu are temei legal.

Considera ca solutia instantei de fond este, pe de o parte, consecinta interpretarii gresite a naturii juridice a actului dedus judecatii si, pe de alta parte, a aplicarii gresite a normelor de drept material deoarece:

- contractul de finantare a fost atribuit la suma de 917.562,38 lei fara T.V.A., în contextul în care, în faza de determinare a valorii investitiei, conform studiului de fezabilitate,  valoarea investitiei a fost stabilita la suma de 1.228.058,82 lei cu T.V.A. inclus.

- în baza S.F. realizat prin Proiectul tehnic nr. 05/2006, Guvernul a aprobat finantarea investitiei cu suma de 899.000 lei fara T.V.A., proiectare finala si executie cu alocarea sumei de 400.000 lei pentru anul 2006.

- H.G.R. nr.300/2007 si H.G.R nr.1285/2007 nu sunt acte normative sau individuale de stabilire a valorii de finantare a investitiei cu scoala din Comuna T., ci doar acte intermediare de alocare din valoarea estimata a investitiei, asa cum a fost aprobata conform S.F. - ului prezentat în justificarea finantarii.

- realitatea afirmatiei recurentei este confirmata de faptul ca, ulterior H.G.R. nr.300/2007 si H.G.R. nr.1285/2007, Guvernul, prin Ministerul Educatiei si Învatamântului, a alocat pentru aceasta investitie sumele necesare pâna la concurarea sumei necesare acoperirii valorii de atribuire a contractului de executie de lucrari.

În opinia recurentei, raportul juridic împrocesuat era unul cât se poate de simplu si trebuia sa exceada aspectului subiectiv al împrejurarii ca, fata de neexecutarea obligatiei de plata a lucrarilor executate în termenul stipulat, scoala nu a formulat aparari judiciare în procesul care a avut ca obiect plata de penalitati de întârziere.

Eventual, sustine recurenta, o astfel de opinie ar fi fost rezonabila în contextul aprecierii ca, în masura în care prin H.C.L. nr. 13/2006, U.A.T. Comuna T. si-a asumat doar obligatia platii S.F. si P.T. initial, nu era cea competenta sa solicite compensarea pe arierate a acestor sume.

Mai arata ca nu Comuna T. este cea care a fost deficitara cu privire la procedurile de atribuire a contractului de executie, sub aspectul ca, la data demararii procedurii de atribuire si la cea de parafare a contractului de executie, nu era reglementata expres, printr-o hotarâre de guvern, suma finantata, ea fiind doar mostenitoarea unei situatii create, pe care, prin concursul Statului, independent de ce minister ar fi vorba, a rezolvat-o prin înscrierea obligatiei în categoria de arierate si a stins-o prin compensare.

În contextul în care nu este vorba de o investitie derulata prin bugetul local, independent de faptul ca, în realitate, nu a fost adusa nici o atingere legii sub aspectul atribuirii contactului de executie de lucrari, apreciaza ca în mod eronat a conchis instanta de fond ca neregularitatea este imputabila recurentei, care avea obligatia luarii unor masuri de stabilire a întinderii prejudiciului si de recuperare a acestuia, atâta timp cât aprobarea investitiei  s-a facut la solicitarea scolii prin Inspectoratul Scolar, iar sumele au fost derulate, atât sub aspectul finantarii, cât si sub cel al alocarii efective, prin acte si demersuri administrative la care nu a participat sau nu a dispus, de guvern.

Auditarea bugetului, în contextul deciziei supuse cererii de anulare, a vizat modul de atribuire a unui contract de finantare la o entitate care nu este subordonata functional si legal U. A . T., care are beneficiul unui buget extins sumelor alocate din bugetul local, fiind, în cele din urma o institutie direct conectata Ministerului Educatiei si Învatamântului, fata de care unitatea administrativa are doar atributii date de faptul ca aceasta îsi desfasoara activitatea în bunuri ce apartin domeniului public al acesteia.

Arata recurenta ca, atâta timp cât nu s-au invocat abateri de la legalitate si regularitate sub aspectul ca procedura de atribuire a contractului de executie si cea de obtinere a finantarii, fata de apartenenta bunului la domeniul public de interes local, se putea face doar prin unitatea administrativ teritoriala, instanta de fond nu era justificata, sub aspect motivant si de interpretare a normelor de drept material aplicabile, sa justifice solutia de respingere a actiunii la modul la care a facut-o.

Primarul, ca si singur corespondent al dreptului de a contesta legalitatea activitatii de audit si a aceea de valorificare a acesteia, nu poate fi retinut ca si respondent al obligatiei de a lua masuri în ceea ce priveste stabilirea prejudiciului creat si recuperarea acestuia fata de aspecte de nelegalitate si regularitate a unei investitii ce a facut obiectul de activitate al Inspectoratului Scolar si al Guvernului României.

O astfel de obligatie putea fi instituita doar fata de nerespectarea limitelor de finantare stabilite prin HCL nr.13/2012, ca si parte de cofinantare a unui proiect guvernamental, ce asigura o crestere de valoare patrimoniala si de inventar a domeniului public comunal.

Suma de 1.049.000 lei nu a fost solicitata în anii 2006 si 2007 pentru a fi finantata suplimentar investitia, cum gresit a retinut instanta de fond în opinia recurentei, deoarece procedura de atribuire a contractului de executie a fost demarata la data de 14.09.2007, dupa ce Guvernul a aprobat o valoare totala a investitiei de 1.947.011 lei.

Procedura spune ca aprobarea unui investitii la o suma, în baza S.F., nu implica decât aspecte care tin de determinarea valorii estimate pentru demararea procedurii de atribuire a contractului de achizitie, urmând ca, dupa atribuirea efectiva, în baza ofertei desemnate câstigatoare, sa se refaca cererea de finantare si sa se aloce suma efectiv adjudecata, în masura în care aceasta s-a încadrat în limitele valorii estimate.

În drept, s-au invocat dispozitiile art. 483 si urm. Cod procedura civila; art. 488 pct. 6 si 8 Cod procedura civila, art. 496 si 498 Cod procedura civila

Intimata pârâta C.C.R., prin întâmpinarea formulata, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, dupa o scurta prezentare a starii de fapt, arata urmatoarele:

Referitor la argumentele recurentei, apreciaza intimata ca sustinerile acesteia sunt nefondate si nu pot fi retinute de catre instanta de recurs, pentru urmatoarele motive:

În primul rând, arata ca recurentul nu aduce nici un argument în sustinerea caracterului legal al platii sumei de 213.225, 33 lei care reprezinta penalitati de întârziere achitate catre S.C. I. B. S.R.L. pentru lucrari de constructii care la data demararii procedurii de achizitie publica si la data semnarii contractului nu a avut asigurata si aprobata sursa de finantare precum si onorariul executorului judecatoresc.

Penalitatile de întârziere în suma de 207.025,33 lei, precum si onorariul executorului judecatoresc aferent facturii nr. xxx/30.12.2011 în suma de 6.200 lei constituie, de fapt, prejudiciul cauzat U.A.T.C. T. si consemnat de auditorii publici externi din cadrul Camerei de Conturi S. M. în decizia contestata.

Aceste sume au fost achitate de entitatea auditata din bugetul propriu si nu de Scoala Gimnaziala T. în sarcina careia Tribunalul S. M. a stabilit obligatia platii sumelor restante mai sus mentionate.

Având în vedere ca lucrarea de investitii: „Scoala de Arte si Meserii T.” care face obiectul Contractului de lucrari xxx din 25.10.2007, încheiat între S.C. I. B. S.R.L. si Scoala de Arte si Meserii clasele I-VIII T., este finantata din bugetul ordonatorului principal M.E.C.T. prin I.S.J. S. M., ordonatorul principal U.A.T.C. T. nu are temei legal pentru a achita penalitati de întârziere aferente unor lucrari de investitii finantate din bugetul altui ordonator principal de credite, respectiv M.E.C.T.

În conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale:

"Autorizarea bugetara/ angajamentele multianuale:

(1)Prin aprobarea bugetelor prevazute la art. 1 alin. (2) se autorizeaza, pentru anul bugetar, veniturile si cheltuielile bugetare, dupa caz.

(2)Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevazute la art. 1 alin. (2), în cadrul carora se angajeaza, se ordonanteaza si se efectueaza plati, reprezinta limite maxime, care nu pot fi depasite.

(3)Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.

(4)Angajarea si utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag raspunderea celor vinovati, în conditiile legii.

(5)Pentru actiunile multianuale se înscriu în buget, distinct, creditele de angajament si creditele bugetare,

(6) în vederea realizarii actiunilor multianuale ordonatorii de credite încheie angajamente legale, în limita creditelor de angajament aprobate prin buget pentru anul bugetar respectiv."

Contrar acestor prevederi, entitatea nu a procedat la evidentierea în contabilitate a creditelor de angajament prin care sa puna în rezerva suma de bani necesara platii lucrarilor la obiectivul de investitii si nici nu a asigurat creditele bugetare necesare efectuarii platilor.

Mai mult, potrivit prevederilor art. 14 din aceeasi lege, se prevede: "(4) Nici o cheltuiala din fonduri publice locale nu poate fi angajata, ordonantata si platita daca nu este aprobata, potrivit legii si daca nu are prevederi bugetare si surse de finantare."

Prin Sentinta civila nr. 358/LC/03.03.2011 (anexa nr. 13 la procesul verbal de constatare) a Tribunalului S. M. s-a admis cererea creditoarei S.C. I. B. S.R.L. în contradictoriu cu debitoarea. Scoala a fost obligata la plata sumei de 563.866 lei capital si a sumei de 207.025,33 lei penalitati contractuale de întârziere calculate pana la data de 20.01.2011, precum si în continuare pâna la achitarea integrala a debitului.

De altfel, în sentinta prin care s-a ordonat plata debitelor si a penalitatilor contractuale de întârziere nu s-a stabilit în sarcina primariei Comunei T. obligatia de plata a penalitatilor, ci în sarcina Scolii de Arte si Meserii T.

 Conducatorul Scolii în calitate de ordonator tertiar de credite si director al Scolii, la acea data, a angajat institutia în demararea procedurii de achizitie publica si, în consecinta, la semnarea unui contract de lucrari pentru care nu a fost asigurata si aprobata sursa de finantare la data semnarii contractului de lucrari. Raspunderea în seama ordonatorului de credite este stabilita potrivit art. 23 alin.(l) si alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, conform caruia ordonatorii de credite au obligatia de a utiliza creditele bugetare cu respectarea dispozitiilor legale.

Operatiunile specifice angajarii, lichidarii si ordonantarii cheltuielilor sunt în competenta ordonatorilor de credite si se efectueaza pe baza avizelor compartimentelor de specialitate ale institutiei publice.

Expertul contabil mentioneaza în Raportul de expertiza, care s-a efectuat în prezentul dosar, ca singurele surse de finantare a obiectivului de investitie sunt sumele provenite din H.G. nr. 300/2007 privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat catre bugetele locale, prevazute în bugetul Ministerului Educatiei si Cercetarii, pentru finantarea în anul 2007 a unor cheltuieli de capital ale unitatilor de învatamânt preuniversitar de stat prin care s-a aprobat pentru obiectivul de investitii mai sus mentionat, din veniturile proprii ale U.A.T.C. T., doar finantarea studiului de fezabilitate si a proiectelor tehnice pentru noua scoala.

Referitor la afirmatia ca Inspectoratul Scolar al Judetului S. M. aproba investitia si solicita finantarea acestuia, sustine intimata ca nu exista nici un înscris potrivit caruia ar exista înregistrat din partea ISJ S. M. credite de angajament.

Mai arata ca recurentul-reclamant face confuzie cu privire la existenta semnaturii Inspectorului Scolar General al Judetului S. M. din acea perioada (semnatura care nu exista), substituind-o cu semnatura reprezentantului tehnic al Inspectoratului Scolar Judetean S. M., care prin semnatura si-a dat avizul numai asupra solutiei tehnice adoptate de catre proiectant (neavând prin fisa postului si calitatea de ordonator de credite) si nicidecum asupra aprobarii finantarii obiectivului aflat în discutie.

De asemenea, se precizeaza ca modalitatea de plata este stipulata la articolul 19.1 din contract unde se precizeaza ca "Platile pentru situatiile de lucrari vor fi onorate în functie de ritmul de alimentare a contului de catre I.S.J S. M. ".

Conducerea Scolii Gimnaziale T. precizeaza ca la pozitia nr.33 din Programul anual al achizitiilor publice pe anul 2007 si la pozitia nr.31 din Programul anual al achizitiilor publice pe anul 2008 este precizata data începerii procedurii si data finalizarii procedurii.

Nu exista o lista de investitii aferenta obiectivului de investitie aflat în discutie la Inspectoratul Scolar al Judetului S. M., ci doar solicitarea Scolii de Arte si Meserii T., înregistrata sub nr. xxx/28.07.2007.

Arata ca se poate observa ca adresa nr. xxx/28.07.2007 nu este semnata si însusita de catre Inspectorul Scolar General în calitate de factor de decizie si ordonator de credite, ci doar aprobata solutia tehnica de catre compartimentului tehnic din cadrul Inspectoratului Scolar al Judetului S. M.

Prevederile adresei nr.xxx/28.08.2007 (anexa nr.8.2 la procesul verbal de constatare) nu au fost cuprinse nici în bugetul Inspectoratului Judetean S. M. pe anul 2007-2008 si nici în bugetul U.A.T.C. T., cu exceptia H.C.L. T. nr. 13/2006 (anexa nr. 8 la procesul verbal de constatare) care prevede strict si limitativ ce se aproba a se executa din banii U.A.T.C. T.. Mai mult, în adresa nr. xxx/28.08.2007 se precizeaza ca în afara sumelor alocate prin H.G.nr.300/2007 si H.C.L. T. nr. 13/2006 finantarea obiectivului de investitii se va realiza din surse proprii.

Expertul recunoaste în raportul de expertiza ca, ulterior, se solicita de la Inspectoratul Scolar Judetean S. M., suplimentar fata de suma de 105.000 lei (deja alocata) suma de 1.049.000 lei (695.000 lei pentru 2007+354.000 lei pentru 2008). Astfel, totalul sumelor solicitate pentru realizarea întregului obiectiv era de 1.154.000 lei (105.000 lei+1.049.000 lei), în conditiile în care pretul contractului pentru realizarea întregului obiectiv a fost de 1.091.899,23 lei. (pag. 10 din raportul de expertiza). Mai mult, expertul concluzioneaza ca sumele alocate Scolii de Arte si Meserii clasele I-VIII T., prin Hotarâri ale Guvernului României, în anii 2007, 2008 si 2011 însumeaza suma de 1.325.000 lei, suma suficienta pentru realizarea obiectivului de investitii "Noua Scoala cu clasele I-VIII T.".

 Solicitarea aferenta penalitatilor de întârziere nefiind culpa nici a Inspectoratului Scolar Judetean S. M., nici a Ministerului Învatamântului si nici a Guvernului României, asa cum rezulta din interpretarea eronata de catre reprezentantii legali ai U.A.T.C. T. a prevederilor O.U.G. nr. 13/2012 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2012, a Ordinului nr.1152/30.08.2012 privind normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 13/2012, a prevederilor O.U.G. nr. 61/2012 si a prevederilor O.U.G. nr.47/2012.

Ulterior demararii procedurii de achizitie publica prin H.G. nr.1285/24.10.2007 s-a alocat suma de 150.000 lei, prin H.G. nr.94/30.01.2008 s-a alocat suma de 100.000 lei, prin H.G. nr.370/31.03.2008 s-a alocat suma de 270.000 lei, prin H.G. nr.962/27.08.2008 s-a alocat suma de 250.000 lei si prin H.G.nr.377/07.04.2011 s-a alocat suma de 450.000 Iei. Rezulta indubitabil ca la data demararii procedurii de achizitie publica nu erau aprobate sumele necesare finantarii investitiei.

La acestea se adauga si suma de 105.000 lei alocati prin H.G. nr.300/2007.

Asa cum precizeaza si expertul contabil desemnat în efectuarea expertizei, "totalul sumelor primite de la bugetul de stat în baza celor 6 (sase) hotarâri de guvern este de 1.325.000 lei care a fost utilizata integral pentru plata persoanelor care au realizat investitia.

Din analiza operatiunilor rezulta ca sumele cu care a fost creditat contul Scolii cu clasele I-VIII T. au fost virate catre beneficiari în termen de câteva zile de la intrarea acestora în cont, timp necesar verificarii operatiunilor, obtinerii vizei de control preventiv, semnarii documentelor de plata de catre persoanele abilitate, controlul acestora la Trezoreria Statului, etc., operatiunile efectuate încadrându-se într-un circuit normal de decontare bugetara care se realizeaza prin Trezoreria Statului".

Prin urmare, sustine ca nu se justifica plata penalitatilor de întârziere aferente unor lucrari de investitii executate si platite cu întârziere de Scoala Gimnaziala T.

Fata de cele aratate, apreciaza ca masurile dispuse prin actele încheiate de Curtea de Conturi – Camera de Conturi S. M. sunt legale.

In drept, au fost invocate prevederile art. 490 alin. (2) din Codul de procedura civila, precum si celelalte dispozitii legale la care s-a facut referire în cuprinsul întâmpinarii.

Examinând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate, s-a constatat ca recursul declarat de recurenta reclamanta este nefondat,  pentru urmatoarele considerente:

Hotarârea primei instante cuprinde atât motivele în fapt cât si cele în drept pe care se fundamenteaza solutia de respingere ca nefondata a actiunii reclamantei.

Sub aspectul fondului cauzei, instanta de recurs a constatat totodata ca sentinta atacata este legala si temeinica.

Astfel, prima instanta a retinut în mod corect faptul ca au fost încalcate de catre reclamanta prevederile art. 14 alin. 3 din L500/2002 privind finantele publice  si ale art. 14 alin.4 din Legea 273/2006 privind finantele publice locale, prevederi în temeiul carora auditorii publici au constatat plata fara temei legal din bugetul local a sumei de 213.225,33 lei catre S.C. I. B. S.R.L., cu titlu penalitati de întârziere pentru neplata la termen a lucrarilor de constructii la Scoala de Arte si Meserii T., penalitati generate de faptul ca, la data semnarii contractului, 25.10.2007, nu era asigurata si aprobata sursa de finantare., precum si onorariul executorului judecatoresc.

Mai mult, s-a retinut plata nelegala a penalitatilor de întârziere si a onorariului executorului judecatoresc din bugetul local al U.A.T. comuna T. si datorita faptului ca,  contractul de lucrari nr.xxx/25.10.2007 încheiat între S.C. I. B. S.R.L. si Scoala de Arte si Meserii T., sub aspectul contributiei U.A.T. Comuna T., era limitat la suma necesara finantarii studiului de fezabilitate si a proiectelor tehnice, motiv pentru care prin H.C.L. nr. 13/2006 a fost aprobata cota de participare la investitie, exclusiv sub acest aspect.

Cu toate acestea sumele în litigiu au fost achitate de entitatea auditata din bugetul propriu si nu de Scoala Gimnaziala T., care avea obligatia contractuala sa achite  contravaloarea lucrarii, cu sprijinul ordonatorului principal de credite, respectiv M.E.C.T.J.

Având în vedere ca lucrarea de investitii: „Scoala de Arte si Meserii T.” care facut obiectul contractului de lucrari xxx din 25.10.2007, încheiat între S.C. I. B. S.R.L. si Scoala de Arte si Meserii clasele I-VIII T., a fost finantata din bugetul ordonatorului principal M.E.C.T. prin I.S.J. S. M., ordonatorul principal U.A.T.C. T. nu a avut temei legal pentru a achita penalitatile de întârziere aferente unor lucrari de investitii finantate din bugetul altui ordonator principal de credite, respectiv M.E.C.T.

Totodata, prin sentinta nr.358/03.03.2011 a Tribunalului S. M., s-a stabilit în sarcina Scolii de arte si meserii obligatia achitarii sumei de 207.025,33 lei, reprezentând penalitati de întârziere în favoarea SC I. B. SRL si nicidecum în sarcina recurentei.

Având în vedere aceste aspecte, precum si prevederile legale încalcate, conform carora nici o cheltuiala din fonduri publice locale nu poate fi angajata, ordonantata si platita daca nu este aprobata, potrivit legii si daca nu are prevederi bugetare si surse de finantare, instanta de recurs a constatat ca hotarârea primei instante prin care s-au mentinut actele emise de intimata pârâta este legala si temeinica, motiv pentru care a fost mentinuta si în baza art. 496 Cod procedura civila si a fost respins ca nefondat recursul.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecata de catre intimata.