Carte funciară

Decizie 55/A din 05.02.2011


Prin sent.civ.nr.3244/24.11.2008 a Judecătoriei O., pronunţată în dosarul nr.2912/270/2008, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliara Bacau şi a Biroului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară O. şi s-a respins pe excepţia lipsei calităţii procesuale active plângerea formulata de  petenta SC A. SRL O. împotriva încheierii nr.4313/4.04.2008 data de Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara O., în contradictoriu cu intimaţii SC „C.C.” –SRL C. jud.Bacău, C.M.I.cu, Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliară Bacău şi Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliara O..

 In baza art.274 c.pr.civ., a fost obligată petenta la plata onorariului de avocat in suma de 5oo lei către intimata C.M.I..

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că petenta SC  A.  SRL O. a formulat plângere împotriva încheierii nr.4313/ 21 03 2008 dată de Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara O., pentru că, în  mod nelegal,  s-a dispus înscrierea in CF nr.225/N/ a com. C. a dreptului de proprietate asupra unui teren in suprafaţă de 281,79 mp împreună cu un spaţiu comercial C1 şi asupra unui teren in suprafaţă de 164o mp  împreună cu construcţia C2, un garaj C3, sediu firmă şi centrală termică C4,  în favoarea numitei C.I. şi,  ca atare,  solicită a se respinge cererea de înscriere in Cartea funciară a imobilelor respective.

Intimata C.I. a depus la Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara cerere întabulare a dreptului de proprietate supra unor imobile situate in com.C., jud.Bacau cu nr. cadastrale nr.8o4 şi 805 in cartea funciara nr.225/N a localităţii C. deschisa pe numele SC „C.C.” SRL C.,  fosta proprietara a imobilelor în cauză,drept de proprietate dobândit prin Actul de adjudecare imobil din 28 mart.2008 întocmit de Biroul executorului judecătoresc P.C.S. de pe lângă Judecătoria O. in dos. nr.430/2007(fila 7).

Analizând excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei, instanţa a avut în vedere că imobilul adjudecat nu este in proprietatea acesteia, cartea funciara figurează pe numele intimatei SC”C.C.” SRL C., iar in actul de adjudecarea nu figurează intimata.

Ca atare, a apreciat că excepţia este întemeiată.

De asemenea, a constatat Judecătoria că şi în ce priveşte fondul cauzei, corect s-a admis cererea de întabulare prin încheierea nr.4313/21.03.2008, dar a respins plângerea pe excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei.

A mai reţinut că, potrivit celor statuate prin Decizia nr.LXXII(72)/15 X 2007 a I.C.C.J-Secţiile reunite,Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliara nu are calitate procesuală pasivă şi, în consecinţă, a admis şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatelor OCPI Bacău şi a BCPI O..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel petenta SC A. SRL O., care a criticat hotărârea susţinând că are interes legal de a formula plângerea ce face obiectul litigiului pendinte şi, drept urmare, şi calitate procesuală.

A motivat interesul arătând că în cartea funciară a imobilului s-au mai făcut anterior notări la cererea sa.

La dosar s-au depus înscrisuri.

Analizând apelul, Tribunalul constată următoarele:

Deşi considerentele sentinţei se referă şi la fondul cauzei, sentinţa a fost pronunţată pe excepţie.

Potrivit art.50 din Legea nr.7/1996, “(1) Încheierea se comunică celui care a cerut înscrierea sau radierea unui act sau fapt juridic, precum şi celorlalte persoane interesate potrivit menţiunilor din cartea funciară, cu privire la imobilul în cauză, în termen de 15 zile de la pronunţarea încheierii, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data înregistrării cererii.

(2) Încheierea de înscriere sau de respingere poate fi atacată cu plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la biroul teritorial. Plângerea împotriva încheierii se depune la biroul teritorial şi se va înscrie din oficiu în cartea funciară. Oficiul teritorial este obligat să înainteze plângerea judecătoriei în a cărei rază de competenţă teritorială se află imobilul, însoţită de dosarul încheierii şi copia cărţii funciare.”

Deci, conform acestor dispoziţii legale, împotriva încheierii poate formula plângere orice persoană interesată.

În speţă, încheierea nr. 4313/4.04.2008 data de Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara O. a fost comunicată apelantei, după cum rezultă din înscrisul aflat în copie la fila nr.29 din dosarul de fond, drept urmare apelanta-petentă este persoană interesată şi are, deci, calitate procesuală activă.

Astfel, instanţa constată că în mod greşit s-a respins plângerea petentei pentru lipsa calităţii procesuale active.

Având în vedere aceste considerente, Tribunalul va admite apelul, va desfiinţa sentinţa civilă apelată şi, în temeiul art.297 din Codul de procedură civilă, va trimite cauza aceleaşi instanţe spre rejudecare.