Procedura insolvenţei. Convocarea adunării creditorilor. Condiţii. Nedezvoltarea motivelor de recurs. Consecinţe

Procedura insolvenţei. Convocarea adunării creditorilor. Condiţii. Nedezvoltarea motivelor de recurs. Consecinţe

Legea nr. 85/2006, modificată, art. 13

 C. proc. civ., art. 303 pct. 3

Adunarea creditorilor va fi convocată şi prezidată de administratorul judiciar sau, după caz, de lichidator, dacă legea sau judecătorul-sindic nu dispune altfel, secretariatul şedinţelor adunărilor creditorilor fiind în sarcina administratorului judiciar sau, după caz, a lichidatorului. Adunarea creditorilor va putea fi convocată şi de comitetul creditorilor sau la cererea creditorilor deţinând creanţe în valoare de cel puţin 30% din valoarea totală a acestora.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare/modificare şi dezvoltarea lor. Aceasta înseamnă că, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare „de formă” a textelor, condiţia legală a „dezvoltării motivelor” implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, indicarea probelor pe care se bazează.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială,

 Decizia civilă nr. 1024 din 29 septembrie 2009

Prin încheierea comercială nr. 228/J.S. din 9 aprilie 2009 pronunţată în dosarul nr. 11/115/2009 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Caraş-Severin, în temeiul art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2006, a desemnat comitetul creditorilor debitoarei S.C. R S.R.L. Reşiţa, acesta fiind compus din D.G.F.P. Caraş-Severin, A.V.A.S. Bucureşti şi I.T.M. Caraş-Severin, iar în calitate de preşedinte al comitetului pe primul creditor, dând în sarcina acestui organism exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 17 alin. (1) din lege. De asemenea, în baza art. 16 alin. (4), a dispus lichidatorului judiciar să convoace adunarea creditorilor pentru a se pune în discuţie comitetul astfel desemnat, respingând, totodată, cererea formulată de creditoarea D.G.F.P. Caraş-Severin pentru convocarea adunării creditorilor debitoarei având ca ordine de zi desemnarea ca administrator/lichidator judiciar al societăţii debitoare a Casei de Insolvenţă R I.P.U.R.L. Arad.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs creditoarea D.G.F.P. Caraş-Severin, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii sale privind convocarea adunării creditorilor debitoarei S.C. R S.R.L. Reşiţa având ca ordine de zi desemnarea în calitate de administrator/lichidator judiciar a Casei de Insolvenţă R I.P.U.R.L. Arad, practician în insolvenţă înscris pe lista practicienilor agreaţi de Agenţia Naţională Fiscală pentru Zona XV, fără cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1024 din 29 septembrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 11/115/2009 Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat recursul creditoarei.

Pentru a hotărî astfel instanţa de control judiciar a reţinut că în mod judicios tribunalul a dispus respingerea cererii creditoarei D.G.F.P. Caraş-Severin privind convocarea adunării creditorilor debitoarei S.C. R S.R.L. Reşiţa având ca ordine de zi desemnarea, în calitate de administrator/lichidator judiciar, a Casei de Insolvenţă R I.P.U.R.L. Arad.

În conformitate cu art. 13 din Legea nr. 85/2006, modificată, adunarea creditorilor va fi convocată şi prezidată de administratorul judiciar sau, după caz, de lichidator, dacă legea sau judecătorul-sindic nu dispune altfel, secretariatul şedinţelor adunărilor creditorilor fiind în sarcina administratorului judiciar sau, după caz, a lichidatorului. Creditorii cunoscuţi vor fi convocaţi de administratorul judiciar sau de lichidator în cazurile prevăzute expres de lege şi ori de câte ori este necesar. Adunarea creditorilor va putea fi convocată şi de comitetul creditorilor sau la cererea creditorilor deţinând creanţe în valoare de cel puţin 30% din valoarea totală a acestora.

Din analiza acestui text rezultă fără dubiu că adunarea creditorilor, entitate fără personalitate juridică, este alcătuită din totalitatea creditorilor cunoscuţi. Adunarea creditorilor este convocată şi prezidată de către administratorul judiciar sau, după caz, de către lichidator, dacă legea sau judecătorul-sindic nu dispun altfel. Creditorii cunoscuţi vor fi convocaţi de administratorul judiciar sau de lichidator în cazurile prevăzute expres de lege şi ori de câte ori consideră necesar. Comitetul creditorilor sau creditorii deţinând creanţe în valoare de cel puţin 30% din valoarea totală a creanţelor faţă de debitor au, de asemenea, dreptul de a cere convocarea adunării, conform art. 13 alin. (3).

De lege lata, iniţiativa convocării adunării creditorilor aparţine, ca regulă, administratorului judiciar sau, după caz, lichidatorului, cu excepţia cazurilor în care judecătorul-sindic dispune altfel, în această din urmă ipoteză încadrându-se cele două situaţii prevăzute la art. 99, care reglementează convocarea adunării creditorilor pentru votarea planului, şi la art. 129 privind convocarea adunării creditorilor pentru prezentarea raportului final, legiuitorul român renunţând la vechea reglementare (art. 13 din Legea nr. 64/1995, republicată, cu modificările ulterioare) potrivit căreia creditorii cunoscuţi erau convocaţi de către judecătorul-sindic de câte ori acesta considera că este necesar. Tocmai pentru că în noua Lege a insolvenţei creditorii deţin un rol important în administrarea procedurii de executare colectivă, în alin. (3) al art. 13 s-a statuat că acest organism deliberativ, cu caracter nepermanent şi fără personalitate juridică, va putea fi convocat şi de comitetul creditorilor sau la cererea creditorilor deţinând creanţe în cuantum de cel puţin 30% din valoarea totală a acestora.

Ca atare, criticile recurentei sunt neîntemeiate, aceasta fiind preşedinte al comitetului creditorilor debitoarei S.C. R S.R.L. Reşiţa, comitet care a fost desemnat de către judecătorul-sindic prin chiar hotărârea atacată, are la dispoziţie fie calea procedurală de a convoca ea însăşi adunarea creditorilor în această calitate pe care o deţine în procedură, fie, dacă are acceptată la masa credală o creanţă în cuantum de cel puţin 30% din valoarea totală a creanţelor înscrise, să solicite, de data aceasta practicianului, să convoace adunarea creditorilor pentru a hotărî asupra cererii sale. În niciun caz, legea română nu reglementează în sarcina judecătorului-sindic obligativitatea de a dispune administratorului/lichidatorului judiciar, la cererea unuia dintre creditorii participanţi la procedura insolvenţei, să convoace adunarea creditorilor, ştiut fiind faptul că, în conformitate cu alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 85/2006, modificată, atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei, în timp ce atribuţiile manageriale aparţin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepţional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-şi administra averea, deciziile manageriale putând fi controlate, sub aspectul oportunităţii, de către creditori, prin organele acestora.

Din examinarea petiţiei de recurs rezultă că instituţia creditoare, invocând temeiurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 din Codul de procedură civilă, a susţinut că tribunalul, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia şi că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Potrivit art. 303 pct. 3 din acelaşi cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare/modificare şi dezvoltarea lor. Aceasta înseamnă că, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare „de formă” a textelor, condiţia legală a „dezvoltării motivelor” implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, indicarea probelor pe care se bazează.

Dacă pentru critica referitoare la pronunţarea unei hotărâri lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii (pct. 9 al art. 304) Curtea a putut analiza nemulţumirile părţii recurente, pentru celălalt temei juridic al căii de atac declarate (pct. 8 al art. 304) această analiză este imposibil de făcut în condiţiile în care partea nu a argumentat în niciun fel motivele de pretinsă interpretare greşită a actul juridic dedus judecăţii sau cele vizând pretinsa schimbare a naturii ori a înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Din susţinerile creditoarei nu rezultă în ce constă eroarea instanţei de fond a cărei hotărâre se atacă, cu toate că motivul de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecăţii trebuie să precizeze care este actul pretins denaturat şi în ce constă denaturarea lui, o simplă afirmaţie făcută în acest sens nefiind suficientă pentru a determina admiterea căii de atac.

Motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304 din Codul de procedură civilă este strâns legat de art. 969 din Codul civil, care statuează următoarele: convenţiile legal făcute au putere de lege şi, ca atare, judecătorii sunt obligaţi să le aplice aşa cum au fost concepute şi redactate de părţile contractante. Dacă părţile nu execută voluntar contractul, la cererea creditorului instanţa va putea dispune executarea lui forţată, instanţa fiind „legată” de contract cum ea se află „legată” de lege. Instanţa nu va putea ignora sau modifica o clauză contractuală, dar pentru a dispune executarea forţată a contractului, ea poate şi adeseori trebuie să-l interpreteze, regulile de interpretare a clauzelor echivoce, confuze sau a celor contradictorii pe care le cuprinde contractul fiind cele prevăzute de art. 978 – 979, art. 980 şi art. 983-984 din Codul civil. Convenţiile obligă părţile nu numai la ceea ce, în mod expres, s-a prevăzut prin clauzele lor, dar şi la ceea ce ar rezulta din clauzele tacite care completează actul juridic. Iar instanţa, interpretând contractul, va trebui să dea contur unor asemenea clauze. Interpretarea contractului, dacă este necesară, aparţine instanţei de fond. Instanţa de recurs va putea fi implicată, sub motivul de recurs arătat, numai atunci când, pe calea interpretării greşite, s-a ajuns la schimbarea naturii ori înţelesului vădit neîndoielnic al actului interpretat, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, unde judecătorul-sindic nu a denaturat înţelesul vreunui act juridic.

Deşi sentinţa tribunalului nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în speţă să fie incidente şi prevederile art. 304 din Codul de procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanţa de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, nu înseamnă că un recurs omisio medio devine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanţa de control judiciar, soluţionând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanţe a fost sau nu pronunţată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) din acelaşi cod, instanţa poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speţă.

Domenii speta

Spete similare