Contestatie la executare

Decizie 560 din 23.08.2013


Prin decizia civilă nr. 560/23.08.2013, tribunalul a respins, ca nefondat, recursul civil declarat de recurenta-contestatoare SC FLR IFN SA.

Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că, prin acţiunea civilă înregistrată la data de 05.09.2012 pe rolul Judecătoriei Videle, judeţul Teleorman, sub nr. 1818/335/2012, contestatoarea SC M SCS, a formulat contestaţie la executare, solicitând să se constate perimarea de drept a executării silite începute de Executorul Judecătoresc ÎN în dosarul execuţional nr. 103/1202/2009 şi ca urmare desfiinţarea ei; anularea procesului verbal întocmit de către executor întrucât actele îndeplinite după împlinirea termenului de perimare atrag anularea executării; lămurirea întinderii titlului executoriu reprezentat de contactul de leasing financiar nr. 713/21.11.2005 reziliat conform notificării de reziliere nr. 1964/21.02.2007  în sensul de a se stabili  valoarea pentru care putea fi executat silit debitorul-contestator, urmând a înlătura obligaţia de plată în cuantum de 2.054,28 lei, reprezentând debit principal şi suma de 8.231,24 euro reprezentând daune interese. De asemenea, se contestă executarea însăşi întrucât contestatoarea nu a primit somaţia şi a luat la cunoştinţă de primul act de executare la data de 24.08.2012 în momentul în care Executorul Judecătoresc ÎN s-a deplasat la sediul social al contestatorului. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că la data de 03.06.2009 intimata SC FLR SA, a înaintat cerere de executare silită împotriva sa, iar în baza încheierii nr. 85 din dosarul nr. 1202/335/2009 Judecătoria Videle a pronunţat încuviinţarea executării silite. In dosarul execuţional menţionat, creditoarea nu a mai stăruit în executare, din data formulării cererii de executare silită şi nici nu a transmis alte acte. În data de 28.10.2010 a fost efectuat ultimul act de executare, anume transmiterea către Primăria V a unei adrese pentru identificare bunuri, iar de la acea dată creditoarea nu a mai depus diligenţe şi nici un alt act de executare nu a fost îndeplinit până  la data de 24.08.2012.  Astfel, conchide că a operat perimarea de drept a executării silite, iar executorul judecătoresc nu avea dreptul să mai efectueze nici un act de executare începând cu anul 2011 luna aprilie şi trebuia să constate perimată executarea,iar conform Codului de procedură civilă creditorul să înainteze o altă cerere de executare.

A mai motivat contestatoarea că prezenta acţiune are caracterul unei contestaţii la titlu prin care se solicită lămurirea întinderii titlului executoriu, caz în care sunt aplicabile prevederile art. 401 alin.1 indice 1 Cod procedură civilă, contestaţia putând fi promovată oricând înăuntrul termenului de a cere executarea silită şi a contestării executării însăşi.

A precizat că va depune la dosarul cauzei chitanţele aferente plăţilor efectuate de aceasta în vederea constatării că la data formulării cererii de executare silită nu datorează debit principal societăţii de leasing şi nici daune interese întrucât rezilierea vine din partea societăţii de leasing, ratele fiind achitate conform scadenţarului de plată.

De asemenea, a precizat că nu i s-a comunicat modalitatea de calcul a daunelor interese solicitate, executarea silită fiind începută doar în baza menţionării acestora.

Totodată, a arătat că modalitatea de calcul a daunelor interese prin contractul de leasing nu este precizată clar, nu se poate determina provenienţa acestora în contract, acestea fiind menţionate în diferite capitole însă în termeni generali. A considerat  că , în baza contractului şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale si astfel solicitarea societăţii de leasing este abuzivă.

Contestatoarea a depus la dosarul cauzei copii de pe procesul-verbal din data de 24 august 2012 încheiat în dosarul de executare nr.103/1202/2009 al BEJA ÎN şi ÎDM, cererea de executare silită formulată de SC FLR IFN SA, Contractul de leasing financiar nr.713/21 noiembrie 2005 şi adresa nr.12630/10 noiembrie 2010 emisă de Primăria Videle.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

La dosarul cauzei a fost depus dosarul de executare nr.103/1202/2009 al BEJ ÎN.

Prin sentinţa civilă nr.1581/5 decembrie 2012 a Judecătoriei Videle s-a admis în parte contestaţia la executare, constatându-se perimată de drept executarea silită începută în dosarul nr.103/1202/2009 al BEJ ÎN, fiind desfiinţată întreaga executare  silită şi anulat procesul-verbal din data de 24 august 2012 încheiat de BEJA  ÎN şi ÎDM, ca efect al constatării perimării. Totodată a fost respins capătul de cerere privind lămurirea întinderii titlului executor, ca efect al constatării perimării.

Împotriva acestei sentinţe contestatoarea a formulat recurs, ce a fost admis de către Tribunalul Teleorman prin decizia civilă nr.89/8 februarie 2013, sentinţa recurată fiind casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

La data de 7 martie 2013 dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Videle, sub nr.1818/33572012*.

La data de 20 martie 2013 intimata SC FLR IFN SA a depus întâmpinare, prin care a solicitat în principal respingerea contestaţiei la executare, iar în subsidiar respingerea capătului de cerere privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, cu obligarea  contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de desfăşurarea procesului.

Prin sentinţa civilă nr. 859din 07/05/2013 , Judecătoria Videle a admis  în parte acţiunea având ca obiect contestaţie la executare ; a constatat  perimată de drept executarea silită începută în dosarul nr.103/1202/2009 al BEJ ÎN privind pe creditoarea SC FLR IFN SA,  contra debitoarei SC M SCS ; a desfiinţat  întreaga executare silită ; ca efect al constatării perimării, a anulat  procesul verbal din data de 24.08.2012 încheiat de BEJ ÎN şi ÎDM ; a respins  celelalte capete de cerere ; a obligat intimata creditoare la plata către contestatoarea debitoare a sumei de 2292 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel , prima instanţă a reţinut că , în cauză , sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 389 cod procedură civilă potrivit cărora  - executarea silită se perimă de drept dacă de la ultimul act de executare a trecut mai mult de 6 luni fără a fi urmat de alte acte de executare; încălcarea acestor dispoziţii atrag anularea executării potrivit art.391 C.pr.civ.-

Astfel a reţinut că , întrucât de la data ultimului act de executare şi până la încheierea PV contestat – din 24/08/2012 – a  trecut mai mult de 1 an, în cauză a intervenit perimarea.

Prima instanţă  nu a reţinut  susţinerile intimatei, în sensul aplicabilităţii dispoziţiilor art. 390 C.pr.civ. în contextul în care, în cauză, executarea silită a fost pornită prin comunicarea somaţiei şi a titlului executoriu, încuviinţarea executării a vizat toate formele de executare, iar ultimul act de executare, înaintea perimării, s-a referit la executarea silită imobiliară.

De asemenea , constatând  perimarea executării silite, a apreciat că , celelalte capete de cerere ale contestaţiei nu vor mai putea fi cercetate , urmând a fi respinse ca efect al constatării perimării.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în  termenul legal prev. de art. 301 C. proc. civ. recurentul – intimat FLR IFN SA  solicitând admiterea recursului , modificarea în tot a sentinţei civile nr. 859/07/05/2013  a Judecătoriei Videle în sensul respingerii contestaţiei la executare şi obligării intimatului contestator la plata cheltuielilor de judecată.

Criticând  sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie a invocat următoarele motive:

1.Instanţa de fond în mod greşit a constatat perimată de drept executarea silită începută în dosarul nr.103/1202/2009 al BEJ ÎN şi  a desfiinţat  întreaga executare silită .

În susţinerea motivului de recurs invocat , a arătat că dispoziţiile art. 389 alin. 1 CPC nu sunt aplicabile în cauză , aplicabilitate găşindu-şi  dispoziţiile art. 390 alin. 1 CPC care se interpretează în sensul că , în situaţia în care în cadrul dosarului de executare silită a fost instituită măsura popririi asupra unui cont deschis la o bancă , executarea silită nu se perimă.

2.Instanţa de fond în mod greşit a dispus obligarea sa  la plata cheltuielilor de judecată întrucât vinovată de declanşarea activităţii judiciare se face intimata contestatoare SC M SCS VIDELE . Prin urmare , contestaţia la executare nu a fost formulată din vina sa , pentru ca să poată fi obligată la cheltuieli de judecată , în temeiul art. 274 CPC.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 ind. 1 CPC.

La data de 22/08/2013 intimatul- contestator SC” M SCS a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta- intimată SC” FLR SA  ca neîntemeiat şi menţinerea SC nr. 859/07/05/2013  a Judecătoriei Videle  motivând , în esenţă că,  apărările recurentei în sensul întreruperii cursului perimării ca urmare a popririi contului bancar nu pot fi admise întrucât poprirea constituie un act singular de executare efectuat la începutul executării silite , cont bancar din care nu s-au generat plăţi către creditoare.

În cursul cercetării judecătoreşti a recursului nu au fost administrate probe noi.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate prin prisma motivelor de recurs invocate , Tribunalul reţine că soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea şi corecta interpretare a dispoziţiilor legale.

În ce priveşte motivul de recurs prin care se critică sentinţa instanţei de fond pe considerentul că, prima instanţă în mod greşit a constatat perimată de drept executarea silită începută în dosarul nr.103/1202/2009 al BEJ ÎN şi  a desfiinţat  întreaga executare silită ,  se constată că este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 389 alin.1 c.proc.civ., „dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii ultimului act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept şi orice parte interesată poate cere desfiinţarea ei”.

Art. 390 alin.1 prevede că : „dispoziţiile art. 387 şi 389 nu se aplică în cazurile în care legea încuviinţează executarea fără somaţie”.

În consecinţă, este înlăturată susţinerea recurentului intimat  în sensul aplicării în cauză a prevederilor art. 390 C.pr.civ., textul legal vizând situaţiile în care executarea silită porneşte fără somaţie. Ori , în speţă, aşa cum corect a reţinut prima instanţă , executarea porneşte doar după comunicarea titlului executoriu, cu somarea de plată în termen de 5 zile de la primire.

Tribunalul reţine că,  în cauză comunicarea titlului executoriu a fost efectuată la data de 29/06/2009 – fila 82 dosar fond - , act de executare ce a fot urmat de adresa de înfiinţare a popririi asupra conturilor contestatoarei , potrivit art. 452-459 CPC .

Recurenta intimată  a probat  efectuarea şi a altor acte de executare din acel moment , respectiv 29/06/2009 , însă acestea se circumscriu lunii noiembrie 2010 anume: procesul verbal din 27/01/2010 încheiat de executorul judecătoresc , afişat la sediul debitoarei, prin care a somat-o încă o dată să achite sumele datorate, în caz contrar urmând a se trece la identificarea bunurilor mobile sau imobile ale acesteia, ce vor fi valorificate la licitaţie publică, în vederea recuperării debitului ; procesul verbal din  24.06.2010  încheiat tot de către executorul judecătoresc , prin care se urmărea identificarea bunurilor mobile şi imobile ale debitoarei în vederea sechestrării lor, operaţiune ce nu s-a putut însă realiza la acea dată ; adresă către Primăria V (28.10.2010), emisă de executor  în vederea identificării bunurilor debitoarei ,  aceasta răspunzând în 12.11.2010 în sensul inexistenţei unor bunuri mobile sau imobile în proprietatea debitoarei.

Tocmai la 24/08/2012 , la  BEJ Π a fost încheiat procesul verbal  contestat .

Întrucât de la data ultimului act de executare , respectiv 28/10/2010 şi până la încheierea procesului verbal contestat a trecut mai mult de un an , Tribunalul constată că , în mod corect a reţinut prima instanţă că în cauză a intervenit perimarea.

Pe cale de consecinţă, corect s-a dispus desfiinţarea întregii executări silite şi anularea procesului verbal din 24/08/2012 încheiat de BEJ Î .

Având în vedere considerentul care a condus la admiterea contestaţiei la executare – perimarea executării silite, în mod corect a apreciat instanţa de fond că nu  mai pot fi  analizate celelalte  solicitări ale intimatei contestatoare privitoare la lămurirea întinderii  titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr. 713/21/11/2005 şi la executarea înseşi motivat de împrejurarea că o asemenea analiză presupune existenţa unei executări silite. Or, în speţă, faţă de admiterea excepţiei de perimare, prin raportare la art. 391 C.pr.civ., executarea silită declanşată de SC” FLR SA  este anulată.

Cât priveşte al doilea motiv de recurs  prin care se critică sentinţa instanţei de fond pe considerentul că, prima instanţă , în mod greşit a dispus obligarea sa  la plata cheltuielilor de judecată întrucât vinovată de declanşarea activităţii judiciare se face intimata contestatoare SC M SCS VIDELE este de asemenea nefondat.

Norma procedurală prevăzută de articolul 274(1) Cod procedură civilă prevede că partea care cade în pretenţii va fi obligată să suporte cheltuielile de judecată.

Prin urmare , la baza obligaţiei  de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală dedusă din expresia „partea care cade în pretenţiuni”; aşa fiind, nu se poate discuta de aplicarea greşită a legii în raport de reţinerea culpei procesuale a recurentului intimat  în ce priveşte declanşarea procesului,  având în vedere că , prin cererea nr. 5391/03.06.2009 (fila 92 dosar 1818/335/2012 dosar fond ), creditoarea SC FLR IFN SA recurenta intimată în prezenta cauză a solicitat executarea silită a debitoarei SC M SCS, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr. 713/21.11.2005, pentru recuperarea sumei de 2054,28 lei şi 8231,24 euro la care se vor adaugă cheltuieli de executare, solicitarea vizând toate formele de executare silită: mobiliară, imobiliară şi poprire , executare care din vina sa nu a mai continuat. .

În fine, susţinerea recurentei intimate în sensul că , onorariul de avocat în cuantum de 2.000 lei acordat ,  este disproporţionat de mare în raport cu serviciile avocaţiale prestate în cauză, este neîntemeiată.

Argumentul  adus de recurenta intimată  în sprijinul acestei susţineri  se referă la timpul şi volumul de muncă depuse de avocat  , în condiţiile în care ,  nu s-a prezentat în faţa instanţei de fond nici în primul ciclu procesual nici în rejudecare.

Cât priveşte cererea de diminuare a onorariului formulată în calea de atac a recursului, Tribunalul  reţine dispoziţia prevăzută de articolul 274(3) Cod procedură civilă care statuează dreptul judecătorilor să mărească sau să micşoreze onorariile ori de câte ori constată motivat că sunt nepotrivit de mari sau de mici, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

În aceste condiţii, Tribunalul  reţine că onorariul total de 2.000 lei nu este disproporţionat de mare nici faţă de valoarea contractului 11.490 euro a cărui punere în executare s-a solicitat  şi nici faţă de munca depusă de avocat.

Complexitatea cauzei dedusă judecăţii nu se examinează nici în raport de modul în care s-a soluţionat aceasta (excepţie, fond, renunţare la judecată) şi nici de numărul termenelor acordate de instanţă, ci faţă de obiectul acesteia, şi nu în ultimul rând de activităţile necesare în mod normal a fi desfăşurate de apărătorii aleşi pentru examinarea legislaţiei în materie, înscrisurilor, raporturilor juridice dintre părţile în litigiu şi, concretizarea apărării (întâmpinare).

În acest context, raportat la dispoziţia din articolul 274(3) Cod procedură civilă care stabileşte criteriile necesare a fi avute în vederea de judecător în aprecierea onorariilor şi anume: valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, se reţine, că în cauză, se poate spune că apar îndeplinite cumulativ aceste criterii.

Valoarea pricinii, este una semnificativă, iar munca avocatului ales  pe deplin dovedită, atât pentru considerentele arătate în precedent dar şi faţă de actele cauzei (filele 20-22 întâmpinare ce vizează apărări şi pe fondul cauzei, filele 31-33 probe).

În aceste condiţii, Tribunalul apreciază în raport de onorariul avocaţial solicitat sub forma cheltuielilor de judecată, că acesta este proporţional cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, că aceste cheltuieli a fost necesar a fi efectuate de intimata contestatoare  care le-a făcut în mod real şi în limita unui cuantum rezonabil.

Cu aceste considerente, apreciindu-se că în cauză nu sunt motive de modificare sau casare ale hotărârii atacate potrivit articolului 3041 Cod procedură civilă  Tribunalul a constatat că recursul este nefondat şi în temeiul articolului 312(1) Cod procedură civilă l-a respins.