Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 m comunicarea notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, iar conform alin. 3 al aceluiaşi articol, se vor realiza, conform Codului de procedură civilă, comunicare...

Sentinţă comercială 1294 din 01.12.2012


79 Faliment

Potrivit dispozitiilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 M comunicarea notificarilor se efectueaza prin Buletinul procedurilor de insolventa, iar conform alin. 3 al aceluiasi articol, se vor realiza, conform Codului de procedura civila, comunicarea actelor anterioare deschiderii procedurii si notificarea deschiderii procedurii.

Pentru creditorii care nu au putut fi identificati în lista prevazuta la art. 28 alin. 1 lit. c din lege, procedura notificarii prevazute la art. 61 va fi considerata îndeplinita daca a fost efectuata prin Buletinul procedurilor de insolventa.

Tribunalul Dolj Sectia a II a Civila, dosar nr. 1790/63/2012/a2, sentinta nr. 1294/2012

Deliberând, asupra cauzei de fata,  constata urmatoarele:

La data de 17.05.2012 creditorii VB LR IFN SA si VBL B A SRL au formulat cereri de înregistrare a creantei în suma de 16.495,97 lei asupra debitoarei SC V SRL, reprezentând pretul folosintei autovehiculului pâna în momentul predarii.

În motivarea cererii, creditorii au aratat ca VB L R IFN SA în calitate de locator/proprietar a încheiat cu debitorul SC V SRL contractul  de leasing  nr. 48122 având ca obiect dreptul de folosinta a autovehiculului DACIA LOGAN numar de înmatriculare B - 84- GHK iar la data cererii SC V SRL este debitoare cu suma de 14.367 lei reprezentând rate credit restante. De asemenea societatea debitoare datoreaza societatii VBL BA SRL suma de 2.128,97 lei reprezentând rate prime de asigurare CASCO restante la contractul de leasing  iar potrivit principiului accesorium sequitur principale obligatia accesorie urmeaza regimul obligatiei principale. Au solicitat sa se ia act ca se înscriu în tabelul de creanta cu creanta certa, lichida si exigibila în valoare de 16.495,97 lei reprezentând pretul folosintei autovehiculului pâna în momentul predarii.

În drept au fost invocate dispozitiile Legii nr. 85/2006, OG nr. 51/1997 modificata prin Legea nr. 287/2006 si s-a solicitat si judecata în lipsa.

Cererea este timbrata cu 120 lei taxa judiciara de timbru si 0,30 lei timbru judiciar.

În scop probatoriu la dosarul cauzei a depus în fotocopie contractul de leasing financiar nr. 48122; situatie facturi si încasari; facturi fiscale.

La data de 11.09.2012 lichidatorul judiciar CIPI I C D a depus întâmpinare prin care  a solicitat respingerea declaratiilor de creante ca tardiv formulate. A aratat ca debitorul nu i-a predat actele contabile astfel încât nu a avut informatii privind creditorii acestuia. A precizat ca a notificat deschiderea procedurii insolventei prin publicitate  în Buletinul Procedurilor de Insolventa nr. 2776/27.02.2012, ca tabelul preliminar a fost comunicat în conditiile art. 7 din Legea nr. 85/2006 M prin publicare în BPI nr. 5008/06.04.2012 iar contestatia a fost depusa prin posta la dosarul cauzei la data de 17.05.2012 deci cu încalcarea termenului de 5 zile de la publicare. 

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta constata ca prin Încheierea de sedinta din 15.02.2012 pronuntata în dosarul nr. 1790/63/2012 Tribunalul Dolj a admis cererea debitoarei  SC V SRL prin lichidator CIPI I C D si a deschis procedura simplificata de insolventa asupra debitoarei. Prin aceeasi hotarâre s-a stabilit termenul limita de depunere a creantelor la data de 21.03.2012. Lichidatorul desemnat a publicat în extras hotarârea de deschidere a procedurii în cotidianul Curierul National din data de 20.02.2012 si în BPI nr. 2776/27.02.2012, în aceste publicatii fiind specificata data limita de depunere a creantelor ca fiind 21.03.2012.

La data de 04.04.2012 a fost afisat la usa instantei tabelul preliminar al creantelor asupra averii debitorului care a fost publicat în BPI nr. 5008/06.04.2012.

Din raportul prevazut de art.59 din Legea nr.85/2006 depus la data de 23.03.2012 de lichidatorul judiciar, instanta retine ca debitorul nu si-a îndeplinit obligatia de a preda lichidatorului înscrisurile prevazute de art. 28 din lege. 

Potrivit dispozitiilor art.7 alin.1 din Legea nr.85/2006 M comunicarea notificarilor se efectueaza prin Buletinul procedurilor de insolventa, iar conform alin.3 al aceluiasi articol, se vor realiza, conform Codului de procedura civila, comunicarea actelor anterioare deschiderii procedurii si notificarea deschiderii procedurii. Pentru creditorii care nu au putut fi identificati în lista prevazuta la art.28 alin.1 lit.c din lege, procedura notificarii prevazute la art.61 va fi considerata îndeplinita daca a fost efectuata prin Buletinul procedurilor de insolventa.

Coroborând probele administrate în cauza instanta constata ca lichidatorul judiciar a efectuat notificarea prevazuta de art.61 din Legea nr.85/2006 privind deschiderea procedurii atât prin Buletinul procedurilor de insolventa, cât si într-un ziar de larga circulatie.

Întrucât debitorul nu a depus înscrisurile prevazute de art.28 din lege, lichidatorul nu a putut identifica creditorii pentru a realiza notificarea conform Codului de procedura civila, astfel ca procedura notificarii prevazute la art.61 va fi considerata îndeplinita fata de acestia, avându-se în vedere ca notificarea deschiderii procedurii a fost efectuata prin Buletinul procedurilor de insolventa nr. 2776 din data de 27.02.2010.

Constatând ca desi notificarea deschiderii procedurii a fost realizata conform dispozitiilor art.7  din Legea nr.85/2006, creditorii VB L R IFN SA si VBL BA SRL au formulat declaratii de creanta dupa data de 21.03.2012, data stabilita prin sentinta de deschidere a procedurii,  instanta apreciaza ca tardiv formulate declaratiile de creanta, urmând a fi respinse.