Contestaţie la executare formulată în scop de şicană

53. Contestaţie la executare formulată în scop de şicană

Dosar nr. 28602/215/2010

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIA Nr. 654/2011

T R I B U N A L U L

Asupra  recursului  civil  de faţă:

Prin cererea înregistrată sub nr. 28602/215/04.10.2010, contestatorul P. C. M. a formulat contestaţie la executare, respectiv la înfiinţarea popririi numărul 83/E/2010 , pornite împotriva acestuia de către BEJ B. T., solicitând instanţei ca , prin hotărârea ce se va pronunţa ,  să se dispună admiterea contestaţiei, anularea tuturor formelor de executare, cu exonerarea contestatorului de orice răspundere, precum şi suspendarea executării până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei contestaţii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul a precizat că a fost acţionat în judecată de către intimaţii T. Gh. şi T. M. pentru obligaţia de a face, acţiune ce a făcut obiectul dosarului nr. 23069/215/2008, pronunţându-se sentinţa civilă nr. 7719/08.05.2009, sentinţă definitivă şi irevocabilă, ce constituie titlul executoriu, contestatorul executându-şi de bună-voie obligaţiile impuse in sarcina sa.

Contestatorul a mai precizat că, în timpul pretinsei executări, creditorii nu au efectuat nicio cheltuială, nu au avansat nicio sumă şi, cu toate acestea, BEJ B. T. a încheiat procese-verbale de executare şi a procedat la înfiinţarea popririi pentru o sumă de 3395,20 lei, cu titlul de cheltuieli de executare.

De asemenea, contestatorul a precizat că înfiinţarea popririi pe veniturile obţinute din pensie este inadmisibilă, fiind vorba de o obligaţie de a face pe care nu o putea îndeplini decât personal, pentru eventuala neîndeplinire existând alte sancţiuni legale, iar nu executarea silită.

Cererea a fost legal timbrată.

Prin întâmpinarea formulată la data de 18.10.2010, intimatul T.G. a susţinut, în esenţă, că susţinerile contestatorului din cererea dedusă judecăţii sunt nereale, acesta neîndeplinindu-şi obligaţiile stabilite prin sentinţa civilă nr. 7719/08.05.2009 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 23069/215/2008.

În cauză, a fost ataşat dosarul de executare nr. 83/E/2010 al BEJ B. T..

Prin sentinţa civilă nr.  18381 din 15.11.2010 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 28602/215/2010, a  fost respins capătul de cerere având ca obiect contestaţie la executare formulată de contestatorul . C. M. în contradictoriu cu intimaţii T. Gh. şi T. M. şi terţul poprit Casa Judeţeană de Pensii Dolj, ca neîntemeiat.

A  fost respins  capătul de cerere privind suspendarea executării silite.

A  fost respinsă  solicitarea contestatorului privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru  a se  pronunţa astfel, instanţa a  reţinut  următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 7719/08.05.2009 pronunţată de Judecătoria Craiova in dosarul nr. 23069/215/2008, ramasă definitivă şi irevocabilă, a fost admisă acţiunea avand ca obiect „obligaţie de a face” formulată de reclamantul T. Gh., precum şi cererea de intervenţie voluntară principală formulată de intervenienta T. M., astfel cum au fost precizate, iar paratul . C. M. a fost obligat să elibereze calea de acces către dependinţele folosite de reclamant şi de intervenientă, prin ridicarea materialelor rezultate din prăbuşirea magaziei paratului şi, de asemenea, să înlăture mirosurile neplăcute prin efectuarea lucrărilor de întreţinere şi curăţenie a locuinţei sale, in termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a sentinţei.

Întrucât debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile menţionate, la data de 15.03.2010 creditorii T. Gh. şi T. M. au formulat cerere de executare silită, ce formează obiectul dosarului de executare nr. 83/E/2010 al BEJ B. T..

Prin încheierea din data de 07.04.2010 , pronunţată in dosarul nr. 8081/215/2010 Judecătoria Craiova a admis cererea formulată de BEJ B. T.,fiind încuviinţată executarea silită.La data de 09.04.2010 a fost emisă somaţie către debitorul P. C. M., prin care i s-a pus in vedere ca, in termen de 10 zile, să se conformeze titlului executoriu, in sensul de a elibera calea de acces către dependinţele folosite de creditori, prin ridicarea materialelor şi de a înlătura mirosurile neplăcute prin efectuarea lucrărilor de întreţinere şi curăţenie a locuinţei sale.Urmare a neîndeplinirii voluntare a obligaţiilor stabilite prin titlul executoriu in termenul de 10 zile de la primirea somaţiei, prin procesul-verbal din data de 07.05.2010 s-a stabilit ca termen pentru executarea silită a obligaţiei privind eliberarea căii de acces către dependinţele folosite de creditori, prin ridicarea materialelor, data de 25.05.2010, ora 10,00, dată la care insă s-a constatat imposibilitatea executării silite ca urmare a absenţei părţilor.

Prin adresa emisă la data de 02.09.2010, comunicată debitorului la data de 03.09.2010, BEJ B. T. a solicitat debitorului ca la data de 16.09.2010, ora 10,00, să fie prezent la adresa din Craiova, strada D. nr. 32, in vederea executării obligaţiei stabilite in titlul executoriu, privind ridicarea materialelor depozitate pe cale de acces către dependinţele folosite de creditori.

La data de 16.09.2010, ora 10,45, in prezenţa creditorilor şi a martorilor V. C. şi T. M., s-a procedat la executarea silită a obligaţiei anterior menţionate, prin ridicarea materialelor, constând în deşeuri lemn 1,5 m.c. şi depozitarea acestora pe terenul liber proprietatea debitorului.

La data de 17.09.2010 s-a întocmit de către BEJ B. T.  procesul- verbal prin care s-au stabilit cheltuieli de executare in cuantum de 3395,20 lei, comunicat debitorului la data de 21.09.2010,  şi, de asemenea, s-a emis adresă de înfiinţare a popririi către terţul poprit Casa Judeţeană de Pensii pentru acoperirea sumei de 3.395,20 lei, reprezentând cheltuieli de executare.

Prin cererea supusă soluţionării, contestatorul a solicitat anularea adresei de înfiinţare a popririi, motivat de faptul că obligaţiile de a face impuse in sarcina sa prin titlul executoriu sunt obligaţii intuitu personae (a căror executare nu se poate face decât de debitor), neputând fi aduse la îndeplinire pe cale silită, in plus executarea titlului executoriu s-a făcut de bună-voie de către contestator,  executorul neefectuând nicio activitate de executare silită, nefiind astfel justificată obligarea acestuia la plata cheltuielilor de executare.

Obligaţia contestatorului de a elibera calea de acces către dependinţele folosite de intimaţi, prin ridicarea materialelor, nu poate fi calificată ca fiind o obligaţie intuitu personae, întrucât executarea ei nu implică faptul personal al debitorului, astfel cum a susţinut contestatorul, această obligaţie putând fi executată fie prin executorul judecătoresc, conform art. 3712 alin. 1 C. pr. civ, fie de creditori inşişi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului( in acest ultim caz, numai cu autorizarea instanţei de executare, conform art. 5802  C. pr. civ).

Mai mult, invocarea de către debitor a nerespectării dispoziţiilor art. 5802  C pr. civ., pe calea unei contestaţii la executare, deşi nu şi-a executat obligaţia stabilită in sarcina sa printr-o hotărâre judecătorească, determinând declanşarea procedurii executării silite, cu alte cuvinte fapta sa culpabilă constând în pasivitatea de care a dat dovadă aducând atingeri grave dreptului creditorilor recunoscut prin titlu executoriu, nu poate fundamenta formularea unei contestaţii la executare, constituind astfel un abuz de drept.

Astfel, dispoziţiile art.108 alin.4 şi art. 723 alin.1 din C. pr. civ. reglementează două principii fundamentale ale procesului civil, primul potrivit căruia nimeni nu poate invoca propria culpă în apărarea sa - "nemo auditur propriam turpitudinem allegans" şi cel de-al doilea exercitarea cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege a drepturilor procedurale.

Aşadar, drepturile procesuale recunoscute de lege părtilor au caracter legitim numai în măsura în care sunt exercitate cu bună-credinţă, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egală măsură ocrotite ale celorlalte subiecte de drept.

In speţă, debitorul, care cu cheltuieli minime, putea aduce la îndeplinire de bună-voie obligaţia stabilită in sarcina sa prin titlul executoriu, nu a făcut nici un demers in perioada cuprinsă intre data rămânerii definitive a hotărarii judecătoreşti şi data executării silite a obligaţiei, prin executorul judecătoresc, creditorii fiind puşi in situaţia de a suporta o perioadă indelungată inconvenientele decurgand din nerespectarea  de către debitor a hotărarii judecătoreşti.

Susţinerea contestatorului conform căreia executarea obligaţiei in discuţie( ridicarea materialelor rezultate din prăbuşirea magaziei acestuia) s-a făcut de bună-voie de către acesta anterior declanşării procedurii executării silite de către intimaţi, nu poate fi reţinută de instanţă, contestatorul neînţelegând să administreze probe in acest sens, deşi îi incumbă această obligaţie, conform dispoziţiilor art. 1169 C. civ. şi art. 129 C. pr. civ.

Pe de altă parte, actele de executare efectuate în cauză atestă faptul că acesta, deşi cunoştea despre obligaţia stabilită de instanţă în sarcina sa, nu a înţeles să se conformeze titlului executoriu şi nu şi-a executat de bună-voie obligaţia, determinând astfel declanşarea procedurii executării silite.

Conform dispoziţiilor art. 371 ind.7 alin.2 C.pr.civ., cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt in sarcina debitorului urmărit, afara de cazul in care creditorul a renunţat la executare sau daca prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ţinut sa suporte cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare si până la data realizării obligatiei stabilite in titlul executoriu, prin executare voluntară.

Totodată, dispoziţiile art. 371 ind. 1 alin.3 C.pr. civ. prevăd că executarea silită are loc in oricare dintre formele prevăzute de lege pană la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităţilor sau altor sume acordate potrivit legii, precum si a cheltuielilor de executare.

În ceea ce priveşte motivul invocat de contestator privind onorariul executorului judecătoresc, instanţa reţine că sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite şi faţă de dispoziţiile Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2550/2006, în cazul obligaţiilor având ca obiect obligaţie de a face, onorariul executorului nu poate depăşi un anumit plafon determinat potrivit acestui act normativ.

Instanţa  a constatat că, în cauză, executorul judecătoresc a aplicat corect, pentru a determina cuantumul onorariului său, dispoziţiile Ordinului nr. 2550/2006, prin care s-a stabilit, pentru executarea silită directă (ca în speţă) un onorariu maxim de 2200 lei, in cazul unui debitor persoană fizică.

Instanţa nu poate interveni pentru a micşora sau mări cuantumul cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul executorului judecătoresc, având în vedere că legea a reglementat plafoanele minime şi maxime între care trebuie să fie stabilit, oferind astfel protecţie debitorului. Onorariile executorului judecătoresc, calculate în limitele impuse de Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2550/2006, cum este cazul în speţă, nu pot fi disproporţionat de mari faţă de munca depusă de executor, astfel cum a susţinut contestatorul, întrucât textul de lege menţionat înlătură orice disproporţie vădită.

Totodată, instanţa a  reţinut că, potrivit art. 37 alin. 3 din Legea nr. 188/2000, executorii judecătoreşti nu pot condiţiona punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti de plata anticipată a onorariului.

Referitor la celelalte cheltuieli de executare reprezentand taxă timbru, contravaloare consultaţie in legătură cu constituirea actelor execuţionale şi arhivare dosar, instanţa  a  reţinut  că acestea au fost stabilite cu respectarea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2550/2006 şi a Hotărarii Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti nr. 2/17.02.2007, in limitele stabilite de actele normative in discuţie.

De asemenea,  in privinţa cheltuielile ocazionate de executarea efectivă a obligaţiei stabilite in titlul executoriu(ridicarea materialelor rezultate din prăbuşirea magaziei contestatorului), in cuantum de 200 lei, instanţa constată că, in cauză, s-a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli de către creditori prin inscrisul depus la dosarul de executare.

Pentru toate aceste motive, instanţa va respinge ca neîntemeiată capătul principal de cerere având ca obiect contestaţie la executare.

Cum fondul procesului a fost reţinut a fi neîntemeiat, instanţa urmează a respinge şi capătul accesoriu care vizează suspendarea executării silite, ca o aplicare a regulii accesorium sequitur principale (accesoriul urmează soarta principalului).

In condiţiile art. 274 alin. 1 C. pr. civ., întrucât contestatorul a căzut in pretenţii, instanţa a respins solicitarea acestuia privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei  sentinţe  a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate  şi netemeinicie, întrucât a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor  art. 371  şi urm.  Cod procedură  civilă. Astfel,a susţinut că hotărârea  ce constituie  titlu executoriu în cauza de faţă, nu prevede niciuna din  obligaţiile  ce pot fi executate silit,  potrivit  art. 3712 C.pr.civ., situaţie  în care sunt aplicabile doar dispoziţiile  art. 5802  şi urm. C.pr.civ.. Or, cererea creditorilor , formulată  pe baza acestor dispoziţiile legale , le-a fost respinsă prin încheierea irevocabilă pronunţată de  Judecătoria  Craiova, în dosarul nr.10380/215/2010, astfel  încât nici creditorii şi nici executorul judecătoresc nu puteau să execute silit o astfel de sentinţă şi nici  să perceapă cheltuieli de  executare  şi onorariul de  executare astronomic.

S-a invocat  de către  recurent  şi  încălcarea dispoziţiilor art.3717  din C.pr.civ., întrucât  în cauză  nu  există nicio dovadă  a avansării cheltuielilor  de executare, dar şi împrejurarea  că s-a conformat hotărârii  judecătoreşti  din proprie iniţiativă şi nu era nimic de  executat.

În motivele de  recurs, s-a făcut referire  şi la soluţia  nelegală  pronunţată de  instanţa de fond în cererea  privind suspendarea provizorie  a executării.

La data de 31 ianuarie 2011, intimatul T. Gh. a depus întâmpinare, arătând că recurentul este de rea-credinţă şi nu s-a conformat hotărârii judecătoreşti rămase  definitive.

Recursul  nu este întemeiat, întrucât instanţa de fond  a pronunţat  o hotărâre legală, bazată pe interpretarea  şi aplicarea  corectă a dispoziţiilor legale.

De regulă, cu excepţia acţiunilor în constatare,  prin care  se urmăreşte numai stabilirea existenţei sau  inexistenţei unui drept subiectiv şi a altor câtorva acţiuni, precum cele referitoare  la starea civilă,  în care hotărârea ce se obţine  nu este susceptibilă  de  executare  silită,  acţiunile  în justiţie  obişnuite urmăresc realizarea dreptului  încălcat  şi reprezintă astfel  sancţiunea  dreptului.

După epuizarea primei faze  a procesului civil, faza  judecăţii, ce  a  condus  la constituirea titlului executoriu, pentru ipoteza  în care debitorul  nu  înţelege  să-şi execute obligaţia stabilită  în sarcina  sa,  chiar după ce  s-a pronunţat o hotărâre  judecătorească definitivă şi intrată în puterea lucrului judecat,  este necesară trecerea  la cea de-a doua  fază-executarea silită-pentru realizarea  dreptului subiectiv  încălcat pe calea  constrângerii judiciare,  în vederea restabilirii  ordinii de drept încălcate.

Cu particularitatea  că  executarea  silită,  în dreptul  nostru procesual, nu poate purta,  în principiu, asupra persoanei debitorului, ea  reprezintă o  posibilitate concretă recunoscută creditorului  de  a obţine protecţia efectivă  a dreptului său  încălcat, recunoscut şi ocrotit prin hotărârea judecătorească intrată  în puterea  lucrului judecat, iar fără  această posibilitate, dreptul subiectiv recunoscut ar  fi iluzoriu şi activitatea  de judecată  a instanţei ar  fi inutilă.

Rezistenţa debitorului, care nu  înţelege să respecte  dreptul creditorului  şi să-şi execute de  bună voie obligaţiile stabilite prin hotărârea judecătorească ce  constituie  titlu  executoriu, nu poate fi înfrântă decât prin procedura execuţională, dominată de aspectul de constrângere, numai  astfel putându-se  realiza scopul întregului sistem judiciar ( judecata  şi executarea silită), constând  în punerea  sub protecţie  a dreptului subiectiv civil  şi respectarea ordinii de drept.

Dispoziţiile art.3711 C.pr.civ. din Codul de procedură civilă consacră principiul potrivit căruia obligaţia stabilită  printr-un titlu  executoriu se  aduce  la  îndeplinire de bună voie, iar în caz contrar prin  executare silită, stabilind, prin  alineatului 3, că executarea  silită au loc  până la  realizarea  dreptului stabilit  prin titlul executoriu ( …), precum  şi a cheltuielilor de executare.

Art.3712 Cod  procedură civilă consacră, cu  titlu de  principiu , caracterul  patrimonial  al executării silite, faptul că executarea silită nu poate purta  asupra  persoanei debitorului.

În  speţă,  titlul executoriu cuprinde  două obligaţii  de  a face  în sarcina  debitorului, prima constând  în obligaţia pârâtului să elibereze  calea  de acces către dependinţele folosite de creditori, prin  ridicarea materialelor  rezultate  din prăbuşirea  magaziei sale.

În mod corect a stabilit  instanţa de  fond  că această obligaţie  nu este una intuitu personae, întrucât  executarea ei nu implică o activitate personală deosebită din partea  debitorului,  ea  putând  fi îndeplinită prin intermediul executoriului judecătoresc, conform art. 3712 Cod procedură civilă, fie de creditorii înşişi sau prin alte persoane, pe cheltuiala  debitorului  ( cu autorizarea instanţei, conform art.5802 Cod procedură civilă).

Această prevede  legală, art. 5802 din  Codul de procedură civilă, de  a fi autorizat  creditorul  să execute obligaţia de  a face,  în cadrul  executorii silite, urmăreşte  valorificarea  aceluiaşi  drept al  creditorului, având  ca finalitate asigurarea celerităţii executării prestaţiei  la care debitorul  este obligat printr-o hotărâre definitivă, conferind,  în acelaşi timp posibilitatea  debitorului  să-şi formuleze apărări.

Participanţii  la executarea silită au obligaţia de  a-şi exercita drepturile cu bună credinţă şi  în  conformitate cu scopul  pentru care acele  drepturi le-au fost recunoscute  în această fază  a procesului civil.

Partea care deturnează dreptul  de la scopul  pentru care a fost recunoscut de lege  şi îl exercită  cu rea-credinţă săvârşeşte  un abuz de drept, sancţionarea acestuia  constând în lipsirea  actului abuziv de  efectele contrarii  scopului pentru care  dreptul procedural  exercitat abuziv  a  fost recunoscut.

În speţă, exercitarea dreptului de  a formula  contestaţia la executare pentru a invoca nerespectarea  dispoziţiilor art.5802 Cod procedură civilă  îmbracă forma unui abuz de drept, cum foarte bine a  constatat  instanţa de fond, dată  fiind atitudinea culpabilă a debitorului de  nerespectare  voluntară  a obligaţiilor  stabilite în sarcina sa ( prin sentinţa civilă nr.7719 pronunţată la data 08.05.2009 de  Judecătoria  Craiova, rămasă definitivă  şi executorie  la data de  13.10.2009 prin respingerea apelului  şi irevocabilă la data de  25.01.2010 prin respingerea recursului), ce  a  făcut necesară declanşarea executării silite şi obţinerea realizării  dreptului subiectiv  al creditorului pe această cale abia la circa  un an  de la executorialitatea hotărârii  judecătoreşti.

Se  reţine , prin urmare , formularea contestaţiei la  executare în scop de şicană , doar  cu intenţia de a-l vătăma pe adversar, pentru a împiedica valorificarea  drepturilor  acestuia

Finalitatea contestaţiei la executare o constituie înlăturarea vătămării  produse  debitorului prin actele de executare, apărarea drepturilor acestuia încălcate  sau pe cale de  a se încălca prin actele abuzive  săvârşite de creditor.

Se constată  însă, în speţă, că  dreptul de  a formula  contestaţia  la executare  a  fost deturnat de la scopul  pentru care a  fost recunoscut, de la finalitatea legal, neputând  fi  explicat printr-un motiv legitim,  de  vreme ce singura apărare pe care debitorul  şi-o putea  formula  în cadrul  procedurii prevăzută  de  art. 5802 Cod  procedură civilă (  invocată, de  altfel şi, pe calea  contestaţiei  la executare de faţă), constând  în aceea  că  şi-a executat de bună voie obligaţia, nu a fost dovedită  prin nici un mijloc  de probă, aspect reţinut de  instanţa de  fond  şi necombătută prin motivele  de recurs.

Conform procesului-verbal  întocmit  de  către  executorul judecătoresc, la data de  16.09.2010, executarea  silită a avut  ca obiect doar obligaţia cuprinsă în prima parte  a  dispozitivului  hotărârii judecătoreşti, respectiv obligaţia  debitorului de  a elibera calea de acces creditorilor către dependinţe, prin ridicarea  materialelor.

Cât priveşte  cealaltă  obligaţie din titlul  executoriu, respectiv obligaţia pârâtului  să  înlăture mirosurile  neplăcute prin  efectuarea lucrărilor de întreţinere şi curăţenie  a locuinţei sale, se reţine că nu a fost realizată nici  până  în prezent, procedura execuţională neputând continua  datorită respingerii cererii  creditorului  prin care solicita instanţei de executare autorizarea  de  a îndeplini  obligaţia, prin pătrunderea în locuinţa debitorului, aflată  la demisolul imobilului, prin încheierea irevocabilă, pronunţată în dosarul  nr.19380/215/2010  al Judecătoriei Craiova.

Referitor  la  cheltuielile de executare, recurentul nu a  făcut altceva decât  să  reitereze  motivul invocat în contestaţia la executare, analizat şi combătut de instanţa de fond ,  fără însă ca  recurentul să aducă contraargumente, astfel  încât  nu se poate  reţine existenţa  unor critici aduse  sentinţei  în această  privinţă.

Hotărârea instanţei de fond este legală şi în ceea ce priveşte soluţia dată capătului accesoriu de cerere referitor la suspendarea executării silite ,care urmează soarta principalului.

Faţă de  cele  expuse, în temeiul dispoziţiilor  art.312  alin.1  C.pr.civ.,  recursul  se va  respinge  ca nefondat.

7

Domenii speta

Spete similare