Contestaţie la executare

Sentinţă penală 3245 din 29.11.2011


Dosar nr. 17816/55/2011,  Sentinta penala nr. 3245/ 2011. Definitiva. Contestatia împotriva încheierii judecatorului delegat. Schimbarea regimului de detentie. Încadrarea petentului într-un regim inferior ca si grad de severitate. Beneficiu facultativ.

Prin contestatia înregistrata la Judecatoria Arad petentul B.S., detinut în Penitenciarul Arad a solicitat instantei ramânerea la regimul închis privind executarea pedepsei. Instanta a retinut urmatoarele:

Prin încheierea judecatorului delegat din cadrul Penitenciarului Arad, pronuntata la data de 07.11.2011 în dosar nr.1645/2011 s-a dispus schimbarea regimului de executare în regimul imediat inferior ca si grad de severitate. Pentru a hotarî în acest sens, judecatorul delegat a retinut ca, în  ultimele  6  luni, petentul a avut o buna conduita în timpul executarii  pedepsei,  nefiind  sanctionat  disciplinar, ba chiar a fost recompensat,  nu este clasificat în categoria persoanelor care prezinta risc pentru siguranta penitenciarului si a depus eforturi serioase pentru reintegrare sociala, participând la activitati lucrative beneficiind de 131, 50 de zile câstig.

Prin declaratia data în fata instantei, petentul a aratat ca nu este de acord cu încadrarea sa într-un regim de executare cu regim mai usor decât cel prezent.

Fata de starea de fapt retinuta, vazând în drept dispozitiile art. 26 din Legea nr. 275/2006, instanta a apreciat întemeiata contestatia petentului cu urmatoarea motivare schimbarea regimului de executare a pedepsei în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate este un beneficiu acordat persoanei condamnate, beneficiu asupra caruia persoana privata poate sa dispuna.

În conditiile în care petentul nu doreste sa fie încadrat într-un regim mai favorabil, instanta a apreciat ca judecatorul delegat trebuie sa tina cont de aceasta optiune.

Pe cale de consecinta, în temeiul dispozitiilor art. 460 Cod procedura penala raportat la art. 26 alin. 8-10 din Legea nr. 275/2006 contestatia formulata de condamnatul BSM, a fost admisa si pe cale de consecinta a fost mentinut în regimul închis de executare a pedepsei.