ART.492 COD CIVIL „ORICE CONSTRUCITE, PLANTATIE SAU LUCRU FĂCUT ÎN PĂMÂNT SAU ASUPRA PĂMÂNTULUI SUNT PREZUMATE A FI FĂCUTE DE CĂTRE PROPRIETARUL ACELUI PĂMÂNT PE CHELTUIALA SA, ŞI CĂ SUNT ALE LUI, PÂNĂ CE SE DOVEDEŞTE DIN CONTRĂ”
Sentinţa civilă nr.505 din 18.03.2010 – dosar nr. 729/269/2010
Prin sentinţa civilă nr.505/18.03.2010 s-a admis acţiunea introdusă de reclamanta M.S. împotriva pârâţilor C.A., şi M.C. şi în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a comunei R. – prin primar.
Prin acţiunea civilă înregistrată sub nr.729/269/2010 reclamanta a chemat în judecată pe pârâţi solicitând să se constate că şi împreună cu soţul său în prezent decedat a dobândit dreptul de accesiune imobiliară asupra unui imobil casă de locuit situat în comuna R., judetul Călăraşi.
S-a probat în cauză că imobilul a fost posedat util de către reclamantă şi soţul său. Că, au locuit neîntrerupt în acest imobil luat în evidentele primăriei pentru care au achitat impozitul şi taxele aferente.
Pe cale de consecinţă instanţa a admis acţiunea conform art.492 cod civil.
Judecătoria Buzău
CIVIL.ORDIN DE PROTECŢIE RESPINS
Judecătoria Buzău
DAUNE MORALE- ART. 10 CEDO, ART. 8 CEDO
Judecătoria Galați
Evacuare. Art. 16 din Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. H.G. 1886/2006 Culpa pentru neîncheierea contractului de închiriere.
Judecătoria Tecuci
Fapta ilicită, art.2210 Cod civil, art.1376 Cod civil, art.1375 Cod civil, art.5 alin.2 şi alin.5 din OUG 195/2002
Judecătoria Tulcea
Opoziţie la executare