Contestaţie la executare

Sentinţă civilă 12146 din 16.05.2011


Dosar nr. XXXX/271/2010

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA ORADEA

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. xxxx/2011

Şedinţa publică de la 16 Mai 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE: RADU CIPRIAN HARJA

GREFIER: MARIA OTILIA BONIŞ

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator D.F., contestator D. A. şi pe intimat SC C. C. SA, având ca obiect contestaţie la executare.

Se constată depunerea de către contestatori prin serviciul registratură al instanţei concluzii scrise.

Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în şedinţa publică din 02.05.2011, când părţile prezente au pus concluzii în fond, care au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când s-a amânat pronunţarea la data de 09.05.2011, iar ulterior pentru data de 16.05.2011, dată la care s-a pronunţat prezenta hotărâre.

INSTANŢA

Deliberând asuprea cererii de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 18 iunie 2010, sub dosarul cu numărul de mai sus, legal timbrată cu 194 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar, contestatorii D.F. şi D. A. au chemat în judecată pe intimata SC C. C. SA, solicitând anularea tuturor formelor de executare ca nelegale din dosarul execuţional nr.XXX/2010 al Biroului Executorului Judecătoresc N.M., respectiv a celor două somaţii emise deoarece debitul în sumă de 207.439,25 lei nu corespunde realităţii precum şi constatarea nulităţii absolute parţiale a Contractului de Credit nr. XX/2009 numai în ceea ce priveşte următoarele clauze:

- de la pct.4.4 privind stabilirea unei dobânzi de 42% pe an pentru ceea ce depăşeşte dobânda legală stabilită prin ordonanţa nr.9/2000;

- privind clauza de la pct.4.7 unde se stabileşte o dobândă penalizatoare de 0,5% pe zi lovită de nulitate potrivit Legii nr.313/1879;

- de la pct.4.1. privind stabilirea unui comision de evaluare şi gestiune a creditului de 3,5% din valoarea creditului ca fiind o clauză abuzivă;

- de la pct.4.2 privind stabilirea unui comision de prelungire/rescadenţare de 3,5% aplicat la valoarea creditului de la data prelungirii/rescadenţării ca fiind abuzivă;- de la pct.4.3 privind stabilirea unui comision de rambursare anticipată de 3,5% ca fiind abuzivă şi nulă;

- de la pct.4.5 privind modificarea valorică a dobânzii ca fiind nulă, toate clauzele contravenind disp. Ordonanţei nr.9 din 2000;

- de la pct.8 alin. ultim care permite creditorului să modifice scadenţa de 18 luni prevăzută la pct.3 din Contractul de credit.

De asemenea, petenţii solicită şi constatarea nulităţii absolute parţiale a Contractului de Garanţie Imobiliară autentificat sub nr. XX/2009 de BNP M.I.A. accesoriu al Contractului de credit numai în ceea ce priveşte referirea la dobânzile şi comisioanele aferente nule şi abuzive stabilite prin contractul de credit nr. XX/2009 contractul putând garanta numai restituirea sumei împrumutate şi a dobânzii legale precum şi imputarea sumelor de bani plătite nelegal potrivit clauzelor nule şi abuzive sume ce se vor calcula în baza unei expertize contabile asupra dobânzilor şi capitalului potrivit distincţiilor prevăzute în art. 1111 Cod civil reducând debitul în mod corespunzător, fiind vorba şi de o plată nedatorată. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii contestatorii arată că, în cazul de faţă prin clauzele nule şi abuzive, în numai 7 luni aproape că se dublează capitalul împrumutat ajungând de la suma de 129.000 lei la 207.439,25 lei adică vor să câştige prin clauzele spoliatoare din contractul de credit suma de 78.439 lei. În mod evident clauzele menţionate la pct. 2 din petit încalcă în mod flagrant atât O.G. nr.9/2000 cât şi Legea nr.313/1879.

Dobânda de 42% pe an încalcă O.G. nr.9/2000, care în art.3 spune că dobânda în materie comercială nu poate depăşi nivelul dobânzii de referinţă (taxă de scont) a BNR diminuat cu 20%. În speţă, petenţii nu au calitatea de comercianţi fiind aplicabil art.3 alin.3 şi nu art.3 alin.1 din ordonanţa nr.9/2000. În prezenta cauză numai creditorul este comerciant. Dar chiar şi în raporturile civile potrivit art.5 din ordonanţa 9/2000 „dobânda nu poate depăşi dobânda legală cu mai mult de 50% pe an”. Conform tabelului anexat dobânda de referinţă pe luna octombrie 2009 când s-a încheiat contractul de credit era de 8,5% pe an iar în luna mai când s-au emis somaţiile dobânda legală era de 6,5% pe an. Prin urmare, dobânda de 42% pe an este lovită de nulitate absolută pentru ceea ce depăşeşte dobânda de referinţă sau dobânda legală. Cu toate că legea nr. 313/1879 interzice acest lucru pe lângă dobânda care o depăşeşte cu mult pe cea legală, se mai stipulează la pct.4.7 o dobândă penalizatoare de 0,5% pe zi care se acumulează zilnic. Penalitatea de întârziere, sau clauza penală, denumită în prezentul contract „dobânda penalizatoare” este lovită de nulitate absolută potrivit Legii nr.313/1879, stipulând făţiş dobânda care se acumulează zilnic care este nulă pentru că nu poate fi vorba de o dobândă datorată pe 1 an. Restul clauzelor menţionate la pct. 2 din petit sunt în mod vădit abuzive, nefăcând decât să mascheze o cămătărie şi să impună condiţii exclusiv de voinţă a creditorului. Arată că se impune anularea parţială a contractului de garanţie imobiliară care a fost pus în executare prin somaţiile trimise şi care este accesoriu contractului de credit în ceea ce priveşte referirea la dobânzile şi comisioanele aferente lovite de nulitate absolută. Contractul de garanţie reală imobiliară nu poate garanta decât executarea împrumutului iniţial în sumă de 129.000 lei şi a dobânzii legale la această sumă.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 399 şi următoarele Cod procedură civilă, Ord. 9/2000, art. 1111, 992, 994 C. civil.

În probaţiune s-au depus înscrisuri.

Intimata prin întâmpinare a invocat excepţia tardivităţii iar pe fond respingerea contestaţiei ca fiind neîntemeiată.

Arată că somaţia a fost comunicată contestatorilor la data de 17.05.2010 iar înregistrarea contestaţiei la executare s-a efectuat la data de 18.06.2010.

Pe fond arată că motivele arătate de contestatori sunt nefondate şi aberante de-a dreptul.

Precizează că nu există nici o limitare legală cu privire la cuantumul dobânzii convenţionale cu privire la creditele ce le acordă intimata, limitările impuse de OG 9/2000 făcând referire la dobânda legală sau la contractele civile de împrumut. Nefiind în sfera unui raport juridic civil, nu au nici o limitare cu privire la cuantumul dobânzii convenţionale.

În ce priveşte cuantumul dobânzii, intimata arată că această dobândă este venitul ei, fiindu-i interzisă atragerea de depozite.

Mai arată că în contractul dintre părţi nu sunt stipulate două tipuri de dobânzi ci o dobândă este cu titlu de preţ pentru capitalul împrumutat, iar în caz de întârziere se aplică penalitatea de întârziere în cuantumul prevăzut.

Referitor la penalităţile de întârziere, apreciază că acea clauză penală de la punctul 4.7 din contract este legală şi morală, în concordanţă cu principiul libertăţii de voinţă al părţilor, care în mod liber pot stabili nivelul daunelor interese, iar prin stipularea în contract, aceasta produce consecinţe juridice, în temeiul art. 969 C. civil. Mai mult, clauza penală constituie o sancţiune aplicată debitorului în cazul neîndeplinirii obligaţiilor asumate, aceea de a respecta termenul de rambursare a ratelor, aşa încât faţă de condiţiile acordării creditului, nu apare ca fiind ilegală.

Un ultim aspect învederat de intimată este acela că contestatorii împreună cu Crăciun Andrei au contractat de la mai multe bănci, inclusiv de la intimată împrumuturi uriaşe, fiind începute mai multe executări silite, văzându-se tendinţa de neplată şi de eludare de la restituirea împrumuturilor.

În drept invocă art. 403 CPC, Legea 93/2009, art. 7, 56 Cod Comercial, OG 9/2000, art. 523, 969, 1088 C. civil.

În probaţiune depune înscrisuri.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 29 iulie 2010, sub dosarul cu numărul 15184/271/2010, contestatorii D.F. şi D.A. au chemat în judecată pe intimata SC C.C.SA, solicitând anularea publicaţiei de vânzare imobiliară din data de 15.07.2010 din dosarul execuţional nr. XX/2010 al Biroului Executorului Judecătoresc N.M., reluând şi capetele de cerere menţionate mai sus.

În motivarea cererii contestatorii arată că s-au încălcat prevederile art. 496 CPC referitoare la obligaţia executorului judecătoresc de a identifica imobilul urmărit. De asemenea, s-a încălcat şi art. 497 CPC nefiind emisă nici o somaţie după întocmirea procesului verbal de situaţie deoarece acesta nu a mai fost întocmit.

Mai arată că evaluarea imobilului s-a făcut în mod incorect, cu încălcarea prevederilor art. 500 alin. 2 raportat la art. 411 alin. 3 CPC, respectiv faptul că valoare imobilului a fost stabilită conform unui acord de evaluare din 2009, înscris întocmit în afara dosarului execuţional, în felul acesta părţile fiind prejudiciate din cauza diferenţei de valoare.

În continuare arată motivele deja învederate în cererea iniţială.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 19 august 2010, sub dosarul cu numărul 16441/271/2010, contestatorii D.F. şi D.A. au chemat în judecată pe intimata SC C.C. SA, solicitând anularea publicaţiei de vânzare imobiliară din data de 23.07.2010 din dosarul execuţional nr.XX/PV/2010 al Biroului Executorului Judecătoresc N.M. şi să se dispună imputarea sumelor de la intimată plătite nelegal potrivit clauzelor nule şi abuzive din contractul de credit încheiat între părţi. În aceeaşi cerere reia şi capetele de cerere menţionate mai sus din cererile depuse anterior.

În motivarea cererii contestatorii reiterează motivele deja învederate în cererile anterioare.

Prin registratura instanţei, pe data de 22 noiembrie 2010, s-a depus, în copie, dosarul execuţional nr. 197/2010 al BEJ N.M..

La termenul din data de 28 februarie 2011, instanţa a respins excepţia tardivităţii invocată de către intimată având în vedere că la dosarul execuţional nu există dovada comunicării somaţiilor emise către contestatori la data de 17.05.2010.

Instanţa a admis proba cu înscrisuri, respectiv copia dosarului execuţional 197/2010 a BEJ N.M..

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin Somaţiile emise în Dosarul execuţional nr. XX/2010 al BEJ N.M., contestatorii au fost somaţi să achite suma de 198.756,74 lei debit, 8672,21 lei onorariu executor şi 10,30 lei taxa de timbru. Titlul executoriu în temeiul căruia a fost începută executarea silită este reprezentant de Contractul de credit nr. 35/2009 si de Contractul de garanţie reală imobiliară autentificat sub nr. XX/2009.

Prin încheierea nr. XX/E/2010 a Judecătoriei Oradea, s-a încuviinţat executarea silită în dosarul execuţional cu numărul de mai sus împotriva contestatorilor.

Examinând probatoriul administrat în cauză, instanţa apreciază contestaţia la executare ca fiind neîntemeiată, pentru considerentele ce succed.

Instanţa constată că motivele contestatorilor privesc pe de o parte nulitatea parţială a contractelor încheiate între părţi ce constituie titlul executoriu în baza căruia s-a pornit executarea silită, iar, pe de altă parte, priveşte motive de nelegalitate a diferitelor acte de executare silită din dosarul execuţional. Instanţa va analiza motivele de nulitate absolută parţială a contractelor încheiate între părţi-

Împotriva titlului executoriu ce nu este emis de o instanţă judecătorească se pot formula apărări de fond conform art. 399 alin. 3 CPC.

Instanţa reţine că motivele invocate de contestatori cu privire la nulitatea absolută a Contractului de credit încheiat între părţi sunt raportate la Legea 193/2000, dar contestatorii nu au făcut dovada vreunei reclamanţii pentru ca organele abilitate, respectiv împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, să efectueze controlul contractului încheiat conform reglementărilor din Legea 193/2000.

Trecând peste acest aspect formal instanţa reţine că contestatorii prin contractul de împrumut contestat au împrumutat de la intimată o sumă de 129.000 lei în condiţiile prevăzute de contractul de credit nr. XX/14.10.2009. Din analiza acestui contract instanţa reţine că părţile au cunoscut sau trebuiau să cunoască încă de la momentul încheierii contractului întinderea obligaţiilor asumate, putându-se calcula dobânda, precum şi eventualele comisioane în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în contract pentru aplicarea lor.

Instanţa mai reţine din susţinerea intimatei că între părţi s-a mai încheiat un contract de împrumut, astfel că nu se poate reţine ideea că contestatorii au fost forţaţi să încheie contractul de împrumut, iar faptul că au avut mai mult de un contract de împrumut încheiat cu intimata denotă că părţile şi-au însuşit şi asumat prevederile contractuale semnate.

Deşi dobânda stabilită în contract de 42%/an este net superioară dobânzii comerciale sau dobânzii practicate de băncile comerciale nu se poate reţine caracterul abuziv al acesteia în contextul în care contestatorii cunoşteau suma ce trebuia restituită încă de la momentul încheierii contractului de credit.

Instanţa constată că dobânda stabilită în contract de 42%/an nu încalcă prevederile OG 9/2000 care reglementează dobânda legală nu dobânda comercială, iar în speţă nu este vorba de un contract civil pentru a se aplica art. 5 din OG 9/2000. Potrivit art. 7 din Codul comercial, precum şi art. 3 din OG 9/2000, sunt comercianţi cei care fac fapte de comerţ, având comerţul ca o profesiune obişnuită, şi societăţile comerciale. Ori în cazul de faţă, intimata este o societate comercială care are ca şi obiect de activitate acordarea de împrumuturi băneşti astfel că contractul încheiat are natură comercială.

În ce priveşte nerespectarea Legii 313/1879, instanţa reţine că la art. 4.7 sunt reglementate dobânzile penalizatoare în cazul în care împrumutatul (în speţa noastră contestatorii) nu plăteşte sumele datorate la scadenţele prevăzute în contract.

Deşi se susţine că o clauză penală este interzisă în contractele de împrumut, instanţa reţine că în speţă la art. 4.7 din contractul dintre părţi nu este reglementată o clauză penală ci o dobânda penalizatoare, dobândă ce se calculează doar în cazul în care cel împrumutat nu îşi îndeplineşte obligaţia de plată la scadenţă, astfel că în acest caz nu sunt incidente prevederile Legii 313/1879.

Instanţa mai reţine că data încheierii contractului de credit este 14.10.2009, iar prin raportare la art. 95 din OUG 50/2010, constată că clauzele contractului de împrumut, respectiv textele legale ce se aplică şi acestui contract nu au incidenţă în cauză. Astfel, comisioanele prevăzute la punctele 4.1, 4.2 şi 4.3 nu au fost luate în considerare la calcularea sumelor datorate de contestatori intimatei, sume ce au fost puse în executare. În ce priveşte art. 4.5, respectiv posibilitatea unilaterală a intimatei de a modifica dobânda nu are relevanţă în speţă având în vedere că pe de o parte nu s-a pus în nici un moment schimbarea dobânzii practicate, iar pe de altă parte, în cazul în care s-ar fi pus în discuţie, de la momentul intrării în vigoare a OUG 50/2010 ar fi fost în vigoare prevederile acestui act normativ.

Apărarea contestatorilor că în fapt între părţi s-a încheiat un contract de adeziune nu poate fi reţinută pentru următoarele motive. Din verificarea contractului de credit încheiat între părţi instanţa constată că toate procentele comisioanelor şi nivelul dobânzii au fost trecute în contract la semnarea contractului pe un formular printat în prealabil. În acest caz, având în vedere completarea de mână a acestor cifre nu se poate vorbi despre un contract standard preformulat. Ori atâta vreme cât contestatorii nu au adus nici o dovadă în sensul apărării lor, iar în speţă nu se poate reţine aplicabilitatea art. 4 alin. 2 din Legea 193/2000, instanţa va înlătura această apărare.

De asemenea, instanţa constată că nu este incidentă în speţă nici una din modalităţile prevăzute în Anexa din Legea 193/2000 ce conţine lista clauzelor considerate ca fiind abuzive.

Având în vedere cele reţinute instanţa nu constată existenţa în contractul de credit dintre părţi a unor clauze abuzive pentru a putea constata sau dispune nulitatea parţială a contractului de credit încheiat între părţi.

Având în vedere aceasta, pe cale de consecinţă nu poate constata nici nulitatea parţială a contractului de Garanţie Imobiliară încheiat ca şi accesoriu la contractul de credit.

În ce priveşte anularea actelor efectuate în dosarul de executare silită XX/2010 al BEJ N.M., instanţa reţine următoarele:

În ce priveşte anularea somaţiilor iniţiale emise în ce priveşte cuantumul debitului instanţa reţine că acesta a fost calculat având în vedere prevederile clauzelor contractuale, respectiv declararea scadenţei anticipate a creditului conform art. 8 din contractul dintre părţi. La momentul emiterii somaţiei debitul, dobânda şi penalităţile erau în cuantum total de 198.756,74 lei care a crescut cu penalităţile până la data de 26.04.2010 când conform actului adiţional încheiat s-a stabilit suma finală de 199.569,44 lei şi nu s-au mai calculat de la acel moment penalităţi.

Apărarea cum că la calculul sumei ce se execută nu se pot cumula întreaga dobândă contractuală ci doar cea calculată până la momentul rezilierii contractului de credit nu poate fi reţinută având în vedere că în art. 8 din Convenţia încheiată între părţi se precizează că se pot declara scadente şi plătibile „toate sumele datorate” sintagma „inclusiv” nerestrângând în nici un fel întinderea acestor sume.

În ce priveşte apărarea contestatorilor cum că în speţă s-ar fi încălcat prevederile art. 500 alin. 2 raportat la art. 411 alin. 3 CPC, instanţa reţine că între părţi a fost încheiat la data de 13.10.2009 un acord de evaluare a bunului imobil pentru care s-a constituit ipotecă în vederea garantării împrumutului acordat.

Ori în acest caz, pentru că exista o evaluare convenţională făcută chiar de debitori, nu mai era necesară efectuarea unei evaluări de către executorul judecătoresc efectuată în cadrul dosarului execuţional. De asemenea, instanţa reţine faptul notorietăţii că preţurile apartamentelor nu au crescut în anul 2010 faţă de 2009 ci dimpotrivă acestea au scăzut, astfel că la momentul executării silite imobiliare, contestatorii nu au fost prejudiciaţi, ci s-a avut în vedere un preţ al imobilului executat de la nivelul anului 2009.

În altă ordine de instanţa a admis proba cu expertiza tehnică în construcţii pentru a se stabili valoarea de circulaţie a imobilului supus executării silite, dar contestatorii au fost decăzuţi din probă întrucât nu au achitat avansul – onorariu provizoriu pentru efectuarea expertizei.

În ce priveşte identificarea imobilului supus executării silite, aceasta s-a realizat prin copia extrasului de Carte Funciară, din aceasta rezultând locaţia acestuia, numărul de camere şi suprafaţa.

Din actele dosarului execuţional, instanţa reţine că intimata a adjudecat în contul creanţei imobilul la preţul de 215.000 lei adică 100% din evaluare, plătind o diferenţă de 6373,59 lei către BEJ N.M., fiind astfel îndeplinită şi condiţia restrictivă prevăzută de art. 510 alin. 2 CPC.

Pentru toate aceste motive de fapt şi de drept, instanţa va respinge contestaţia la executarea silită efectuată în dosar execuţional XX/PV/2010 al BEJ N.M.

Având în vedere că urmează a respinge cererea, nu va acorda cheltuielile de judecată solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge contestaţia la executare formulată şi precizată de contestatorii  D.F. şi D.A., în contradictoriu cu intimata S.C. C.C. S.A., , privind executarea silită din dosarul XX/PV/2010 al BEJ N.M..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 16.05.2011.

PREŞEDINTE, GREFIER,

RADU CIPRIAN HARJA MARIA OTILIA BONIŞ