Contestaţie la executare;nerespectarea prevederilor Legii nr.85/2006

Sentinţă comercială 6246 din 10.11.2008


OBIECT:  Contestaţie la executare;nerespectarea prevederilor Legii nr.85/2006

 Dosar nr. 354/288/2008

SENTINŢA NR. 6246/2008

________________

INSTANŢA

Deliberând constată următoarele:

Prin acţiunea  formulată si înregistrată pe rolul acestei instanţe cu nr. 354/288/2008 contestatoarea SC N.NS SPRL a formulat contestaţie, în contradictoriu cu intimatul B. E. J., împotriva operaţiunii de distribuire a preţului de 230.000 lei, încasat de intimat, în urma adjudecării imobilelor din Rm.Vâlcea, : teren 600 m.p. şi construcţie  P+1+mansardă proprietatea soţilor S. la licitaţia din 19.12.2007 către adjudecător C. A. din Rm.Vâlcea.

În motivare se susţine că în baza Sentinţei Tribunalului Vâlcea nr.1768/13.11.2003 au fost atrase la masa credală a falitei SC S.&C.  SNC, bunurile proprietatea personală a asociaţilor debitori S. E. şi S. C. din Rm.Vâlcea,. Ca urmare a anulării licitaţiei bunurilor şi adjudecării acestora de către BEJ V. I. din 30.12.2005, prin Decizia Tribunalului Vâlcea nr.347/08.03.2007, pronunţată în dosarul nr.895/90/2007, pe considerentul atribuirii imobilelor unui creditor din afara tabloului creditorilor, P. M. din Rm.Vâlcea, s-a procedat la efectuarea unei nou executări silite a bunurilor, respectiv prin BEJ R. M. din circumscripţia Judecătoriei Brezoi, constituindu-se dosarul de executare nr.63/2007.

Arată contestatoarea că în data de 14.01.2008 intimatul a procedat la distribuirea preţului adjudecat de 230.000 lei, încheind procesul verbal nr.63/14.01.2007, astfel: pentru creditorul P. M., neînscris în tabloul creditorilor – suma de 127.070,96 lei, pentru executor judecătoresc – suma de 16.564 lei reprezentând onorariu executare, pentru lichidator judiciar – suma de 161 lei reprezentând cheltuieli lichidare, pentru restul creditorilor şi onorariu lichidator – 86.204,04 lei.

Având în vedere acest proces verbal, contestatoarea înţelege să conteste distribuirea sumei de 127.070,96 lei către creditorul P. M., deoarece titlul executoriu privind dreptul de retenţie al acestuia, respectiv Sentinţa nr.97/14.01.2004, pronunţată de Judecătoria Rm.Vâlcea, în dosar nr.9361/2003, atestă un drept de retenţie în sumă de 87.614 lei.

Analizând  dispoziţiile art.36 şi 41 din Legea falimentului 85/2006, rezultă că diferenţa de 39.456,96 lei reprezentând dobânzi de actualizarea, este calculată fără un temei legal, întrucât SC S&C SNC  a intrat în procedura falimentului în decembrie 2000 şi nu a avut un plan de reorganizare confirmat de creditori.

Susţine contestatoarea că distribuirea sumei de 7864 lei către BEJ R. M. s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor OUG 144/19.12.2007 de modificare a art.37 din Legea 188/2000. De asemenea distribuirea preţului s-a făcut cu încălcarea prevederilor art.142 alin.(2) din Legea 85/2006, neţinându-se seama de tabloul definitiv consolidat al creditorilor pus la dispoziţia de către lichidatorul judiciar, distribuind cea mai mare parte din preţ creditorului P. M., neînscris pe tabloul creditorilor.

Apreciază că Sentinţa nr.97/14.01.2004 este nulă, fiind pronunţată fără respectarea prevederilor art.42 din Legea 64/1995 şi art.36 din Legea 85/2006.

În drept se invocă prevederile art. 36, 41, 121, 122, 123, 126, 142(2) din Legea 85/2006, ale art.570 C.pr.civ. şi ale Deciziei Tribunalului Vâlcea 357/08.03.2007 irevocabilă.

Prin întâmpinarea formulată de executor judecătoresc R. M., se invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia, întrucât executorul judecătoresc poate avea calitate procesuală pasivă doar în cazul în care refuză nejustificat să efectueze un act de executare, dreptul de a cere executarea silită este doar al creditorului, în cadrul executării silite, interesul obiectiv este al statului, iar interesul subiectiv este al creditorului, nu al executorului judecătoresc, executorul judecătoresc nu are interes în realizarea obligaţiilor stabilite printr-un titlu executoriu.

Pe fond executorul judecătoresc solicită respingerea contestaţiei.

Apreciază executorul judecătoresc că distribuţia sumei s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art.562-569 C.pr.civ., astfel că motivul invocat de către lichidatorul judiciar la litera d) este neîntemeiat.

Cu privire la motivul de la litera a) s-a procedat la distribuirea sumei de către intervenientul P. M., întrucât acesta nu este creditorul falitului, ci al debitorilor S. C. şi S. E., în baza Sentinţei civile nr.97/14.01.2004.

În ceea ce priveşte motivul de la litera b), în sensul că lichidatorul judiciar contestă suma de 7.864 lei cu titlu de cheltuieli de executare, arată executorul judecătoresc că suma stabilită cu titlu de cheltuieli de executare, respectă cuantumul stabilit de art.37 alin.1 din OUG 144/21.12.2007.

Referitor la motivul de la litera c), subliniază executorul judecătoresc faptul că executarea silită a avut ca temei art.126 şi nu art.138 din Legea nr.85/2006, pentru a fi aplicabile dispoziţiile prevăzute de art.142 alin.2.

În data de 03.03.2008 numitul P. M. a formulat cerere de intervenţie, prin care solicită respingerea contestaţiei la executare silită.

În motivarea cererii de intervenţie se susţine că intervenientul este creditorul persoanei fizice S. E. care este proprietara imobilului executat şi care nu este debitoare în vreo procedură de faliment, împrejurări care relevă faptul că executarea silită pornită împotriva acesteia se supune dispoziţiilor dreptului comun şi nu potrivit Legii 85/2006.

Având în vedere că în speţă nu este vorba de o executare silită pornită ca urmare a angajării răspunderii personale a membrilor conducerii unei societăţi, ci doar de urmărirea silită a averii unor asociaţi, debitoarea executată silit nu face parte din persoanele prevăzute la art.138 din Legea 85/2006, iar art.142 din aceeaşi lege nu este aplicabil în cauză.

În şedinţa publică din data de 05.05.2008, s-a dispus, în temeiul art.164 C.pr.civ., conexarea prezentei cauzei la dosarul nr.413/288/2008.

Prin acţiunea  formulată si înregistrată pe rolul acestei instanţe cu nr. 413/288/2008, contestatoarea DGFP Vâlcea a chemat în judecată intimata SC S &C SNC, solicitând instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună anularea procesului verbal de distribuţie din data de 14.01.2007 şi distribuţia sumelor realizate din executarea silită începută în dosarul nr.63/2007, să se efectueze de către lichidatorul judiciar în condiţiile prevăzute de Legea nr.85/2006.

În fapt se arată că, în calitate de creditoare, contestatoarea este înscrisă la masa credală a societăţii intimate cu suma de 28332 potrivit Tabloului definitiv consolidat al creditorilor întocmit de lichidatorul judiciar desemnat în cauză, respectiv SC N. NS SPRL.

Susţine contestatoarea că, în cadrul executării silite, s-a valorificat prin licitaţie publică, imobilul compus din construcţie şi teren situat în Rm.Vâlcea, obţinându-se suma de 230.000 lei.

Astfel executorul judecătoresc a convocat creditorii în vederea distribuirii sumelor rezultate din executare silită, distribuire pe care contestatoarea o apreciază ca fiind nelegală.

Mai arată contestatoarea că, deşi în procesul verbal din data de 14.01.2007, se reţine că nu poate beneficia de distribuţia vreunei sume de bani, întrucât nu s-a depus titlul de creanţă, aceste susţineri nu sunt fondate, titlul său fiind verificat de către lichidatorul judiciar desemnat în cauză şi admis de către instanţă potrivit dispoziţiilor Legii nr.64/1995 rep.

Consideră, de asemenea, că faţă de prevederile Legii 85/2006, executorul judecătoresc nu avea competenţa legală de a realiza distribuţia sumei, întrucât executarea silită s-a început la cererea creditorilor în dosarul de insolvenţă, cu autorizarea judecătorului sindic.

În drept se invocă dispoziţiile art.570 alin.2 C.pr.civ.

Prin cererea de intervenţie formulată de numita C. A., se solicită admiterea cererii şi dispunerea suspendarii distribuirii preţului rezultat din vânzarea imobilelor la licitaţia din data de 19 noiembrie 2007, până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei la executare formulate de numiţii S.C.şi S.E.

În fapt se arată că la data de 19.11.2007, intervenienta a participat în data de 19.11.2007 la licitaţia publică derulată de executorul judecătoresc R.M., licitaţie  prin care au fost vândute bunurile debitorilor S.C. şi S.E. cărora li s-a angajat răspunderea pentru faptele  prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006.

Astfel în urma licitaţiei, intervenienta a fost declarată adjudecatară, sens în care a achitat întregul preţ al imobilelor.

Susţine intervenienta că împotriva actelor de executare debitorii S.C. şi S.E. au formulat contestaţie ce are termen de judecată la data de 14.02.2008.

În drept se invocă dispoziţiile art.49-56 C.pr.civ.

În dovedire s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de BEJ R.M., instanţa o va respinge ca fiind neîntemeiată, apreciind că prin distribuirea sumelor, se include şi onorariul de executare ,executorul judecătoresc  având un interes personal  şi deci, calitate procesuală pasivă.

În baza Sentinţei Tribunalului Vâlcea nr.1768/13.11.2003 au fost atrase la masa credală a falitei SC S.&.C SNC, bunurile proprietate personală a asociaţilor debitori S.E. şi S.C., conform disp.art.112 din Legea falimentului 64/1995, în vigoare la acea dată şi ulterior art.126 din Legea nr.85/2006.

Potrivit disp.art.112 din Legea falimentului 64/1995, în vigoare la data pronunţării Sentinţei nr.1768/C/2003, dispoziţii care se regăsesc şi în reglementările Legii 85/2006 privind procedura insolvenţei, prin art.126: „ în cazul în care bunurile care alcătuiesc averea unui grup de interes economic ori a unei societăţi în nume colectiv sau în comandită, nu sunt suficiente pentru plata creanţelor înregistrate în Tabelul definitiv consolidat de creanţe, împotriva grupului sau a societăţii judecătorul sindic va autoriza executarea silită, în condiţiile legii împotriva asociaţilor cu răspundere nelimitată sau, după caz, a membrilor, pronunţând o sentinţă definitivă şi executorie, care va fi pusă în executare de lichidator, prin executor judecătoresc. ”

Urmare a anulării licitaţiei bunurilor S.E. şi S.C, asociaţi ai societăţii debitoare, dispusă conform Deciziei civile nr.347/R/02.03.2007, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.895/90/2007, pe considerentul atribuirii imobilelor unui creditor în afara Tabloului creditorilor, respectiv intervenientului P.M., s-a procedat la efectuarea unei executări silite a bunurilor, prin BEJ R. M., constituindu-se dosarul de executare nr.63/2007. Cu această ocazie s-a procedat la o nouă licitaţie privind vânzarea bunurilor asociaţilor, imobilul fiind adjudecat la data de 19.12.2007, de intervenientaC.A..

La data de 14.01.2008, urmare a adjudecării bunurilor, BEJ R.M.a procedat la distribuirea preţului adjudecat de 230.000 lei, încheindu-se astfel procesul verbal nr.63/14.01.2008: pentru creditorul intervenient P.M.neînscris pe tabloul creditorilor, suma de 127070,96 lei, pentru BEJR.M., suma de 16564,00 lei, onorariu executare, pentru lichidator judiciar, suma de 161,00 lei, cheltuieli lichidare, pentru restul creditorilor şi onorariu lichidator, suma de 86.204,04 lei.

Se observă că prin această modalitate distribuire a preţului, BEJ R.M. nu a respectat prevederile art.121-123 din Legea 85/2006, referitoare la ordinea în care se plătesc creanţele rezultate din vânzarea bunurilor debitorului falit şi din executarea silită a bunurilor persoanelor ce au cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prevederi speciale, derogatorii de la cele de drept comun cuprinse în Codul de procedură civilă.

Că este aşa o statuează chiar alin.2 al art.142 din Legea 85/2006 ce stipulează ca regulă generală că după închiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silită vor fi repartizate de către executorul judecătoresc, în conformitate cu prevederile prezentei legi, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanţe, pus la dispoziţia sa de către lichidator.

În conformitate cu dispoziţiile legale mai sus enunţate, executorul judecătoresc era obligat, ca la distribuirea preţului, să aibă în vedere tabloul definitiv consolidat al creditorilor, pus la dispoziţia sa de către lichidatorul judiciar SC N.NS SPRL.

Susţinerile intimatului BEJ R.M., potrivit cărora dispoziţiile art.142 alin.2 din Legea 85/2006, s-ar aplica doar în cazul răspunderii membrilor organelor de conducere, au o argumentaţie speculativă, întrucât alin.1 al aceluiaşi articol, face trimitere la dispoziţiile art.138 alin.1 din Legea 85/2006, care prevăd nu numai angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere, ci şi angajarea răspunderii oricărei alte persoane care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, în speţă asociaţii S.E. şi S.C.

Pentru considerentele mai sus expuse se constată că procesul verbal încheiat la data de 14.01.2008, de către BEJ R.M., precum şi distribuirea către creditori a sumelor rezultate din executarea silită a imobilelor asociaţilor debitoarei SC S& C. SNC, sunt nelegale, întrucât încalcă prevederile speciale ale Legii 85/2006 privind procedura insolvenţei, respectiv 121-123, dispoziţii în conformitate cu care trebuiau repartizate sumele rezultate din executarea silită.

În consecinţă urmează a se admite contestaţia la executare formulată de SC N.NS SPRL, lichidator judiciar AL SC S&C SNC, precum şi contestaţia formulată de creditoarea DGFP Vâlcea şi anulat procesul verbal încheiat de BEJ R.M., la data de 14.01.2008, în cadrul dosarului de executare nr.63/2007, în ceea ce priveşte distribuirea sumei de 230.000 lei rezultată din vânzarea prin licitaţie a bunurilor asociaţilor debitoarei.

Referitor la cererile de intervenţie formulate de PM şi CA, acestea urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:

Intervenientul PM este creditorul asociatei SE, în baza sentinţei civile nr.97/14/01.2004, pronunţată de Judecătoria Rm.Vâlcea în dosarul 9361/2003.

Prin această sentinţă s-a constituit în favoarea intervenientului un drept de retenţie asupra imobilului situat în Rm.Vâlcea, , până la achitarea de către  SE a diferenţei de preţ achitată de intervenient după adjudecare, a  cheltuielilor de conservare şi îmbunătăţire a  imobilului.

După obţinerea titlului executoriu,creditorul-intervenient PM avea posibilitatea înscrierii la masa credală pentru recuperarea creanţei,întrucât răspunderea debitoarei sale şi executarea asupra bunurilor acesteia s-a dispus la data de 13.11.2003,conform sentinţei Tribunalului Vâlcea.nr.1768/c/2003, anterior obţinerii titlului său executoriu.

Nu pot fi reţinute susţinerile intervenientului potrivit cărora executarea silită împotriva debitoarei sale se desfăşoară pe calea  dreptului comun, întrucât de la data pronunţării sentinţei nr. 1768/13.11.2003, sunt incidente  dispoziţiile speciale ale Legii 64/1995 şi respectiv 85/2006, asupra tuturor creditorilor.

În această situaţie, executorul judecătoresc  era obligat să procedeze la distribuirea sumelor în ordinea  prevăzută  de art.121 şi  123 din Legea 85/2006.

Cererea de intervenţie formulată de intervenienta  CA prin care a solicitat suspendarea executării, respectiv a distribuirii preţului rezultat din vânzarea imobilelor în urma licitaţiei din data de 19.11.2007, a rămas fără obiect, întrucât  prin sentinţa civilă nr.2670 din 24 aprilie 2008, pronunţată de Judecătoria Rm.Vâlcea în dosarul nr,.9423/288/2007, sentinţă rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.1081/R/02,.102008 a Tribunalului Vâlcea  a fost respinsă contestaţia la executare, formulată de contestatorii SE,SC şi SC S&C Rm.Vâlcea, prin lichidator SC N.NS SPRL , ce a avut ca obiect anularea actului de adjudecare şi a procesului verbal de licitaţie.

Pentru considerentele arătate instanţa a hotărât: respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive,admiterea contestaţiilor,anularea procesului verbal de distribuţie a preţului şi respingerea cererilor de intervenţie.

~  1  ~