Vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p.) - al. 1 si 3 C.p.

Sentinţă penală 89 din 18.01.2010


Dosar nr. 2418/280/2009

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEŞTI

SECTIA PENALĂ

SENTINŢĂ PENALĂ Nr. 89

Şedinţa publică de la 18 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE I. S.-C.

Grefier E.S.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti este reprezentat prin procuror S.Ţ.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpat S. M. M., parte civilă M. I., parte responsabilă civilmente SC E., având ca obiect vătămarea corporală din culpă (art. 184 C.p. al. 1 si 3 C.p).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu au răspuns părţile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părţilor.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanţei că dezbaterile asupra fondului au avut loc în şedinţa publică din data de 11.01.2010, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentinţă.

INSTANŢA

Constată că prin rechizitoriul nr. 3493/P/2007 din data de 23.02.2009, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului S. M. pentru săv. infr. prev. de art.184 alin 1 şi 3 Cp.

În esenţă, în actul de sesizare se reţine că la data de 06.06.2007, în timp ce inculpatul conducea autoturismul Dacia 1310 cu nr. încălcând prevederile art. 57 din OUG nr. 195/2002, art. 167 lit. c din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, referitoare la prioritatea de trecere, respectiv art. 140 din acelaşi regulament privind circulaţia pe contrasens, a intrat în coliziune cu autoturismul Dacia cu nr., determinând vătămarea corporală din culpă a numitului M. I., care a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 40-45 zile îngrijiri medicale.

Partea vătămată I. M., s-a constituit parte civilă în cauză cu sumele de 2000 lei cheltuieli materiale, reprezentând medicamente, deplasări la medic pentru consultaţii şi tratament, 150-200 lei/lună, reprezentând prestaţie periodică lunară, respectiv diferenţa între salariu şi pensie, având în vedere urmările produse prin accident şi ţinând cont de diminuarea capacităţii de muncă, conform actelor medicale şi 35.000 lei, reprezentând daune morale pentru suferinţa pricinuită şi starea de sănătate actuală.

La termenul de judecată din data de 25.05.2009, în temeiul art. 16 Cpp, instanţa a dispus introducerea în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente a SC E. SA, societatea de asigurare la care a fost asigurat autoturismul condus de către inculpat la momentul producerii accidentului rutier, conform poliţei de asigurare RCA depusă la dosarul cauzei (fila 179).

La termenul de judecată din data de 12.10.2009, instanţa a procedat la ascultarea părţii vătămate conform art. 326 Cpp, şi la interogarea inculpatului conform art. 323 Cpp.

Partea vătămată a precizat că la momentul producerii accidentului rutier, se deplasa singur cu autoturismul proprietate personală, iar datorită faptului că autoturismul condus de inculpat nu a acordat prioritate de trecere, a avut loc impactul dintre cele două autoturisme pe contrasens şi consideră că inculpatul nu a frânat deloc autoturismul său.

De asemenea, partea vătămată apreciază că a făcut toate demersurile specifice pentru a evita accidentul, în condiţiile în care autoturismul său a fost aproape oprit, iar autoturismul inculpatului avea o viteză foarte mare, în jur de 90 km/h, cele două autoturisme suferind avarii majore.

În aceeaşi zi a fost examinată de către un medic de la Spitalul Judeţean Argeş, constatându-se că prezintă contuzie la umărul stâng, a fost ulterior examinat de către medicul legist, a fost reexpertizat, cu menţiunea că în perioada în care a avut mâna în ghips, se deplasa periodic la Spitalul Judeţean Argeş, iar de 2-3 ori pe lună la medicul de familie din oraşul Mioveni.

A mai precizat că, lucrează la, din anul 1972, ca rectificator, în anul 2009, secţia a fost desfiinţată , iar în prezent nu se poate reangaja datorită leziunilor la nivelul braţului stâng, nebeneficiind de pensie, ci numai de ajutor de şomaj.

Partea vătămată a fost marcată profund de accidentul rutier, susţine că a rămas aproape infirmă, acuză dureri de cap permanente, iar soţia şi cei doi copii au fost foarte afectaţi şi s-au ocupat de diferitele investigaţii medicale ce s-au impus.

Inculpatul a susţinut că la data de 06.06.2007, în jurul orelor 6:20, se deplasa cu autoturismul proprietate personală pe strada 1 Decembrie către SC a pătruns în intersecţia cu strada U., a avut intenţia să vireze spre stânga şi a oprit autoturismul pe banda 1, pentru a se asigura în legătură cu autoturismele care aveau prioritate de trecere.

Consideră că partea vătămată s-a speriat când a văzut autoturismul oprit în intersecţie şi a virat dreapta intrând pe banda 1, în direcţia sa de mers, şi intrând în coliziune cu autoturismul condus de către inculpat.

Apreciază că în situaţia în care partea vătămată şi-ar fi continuat deplasarea pe banda a 2-a, autoturismul său ar fi trecut prin faţa autoturismului inculpatului şi nu ar mai fi avut loc impactul, motiv pentru care ambele părţi au o anumită culpă în producerea accidentului, respectiv, partea vătămată pentru că, a virat spre dreapta.

De asemenea, a oprit autoturismul pe banda 1, iar nu în dreptul indicatorului "cedează trecerea", întrucât din locul unde a oprit avea vizibilitate maximă spre stânga, zonă din care se deplasa autoturismul condus de către partea vătămată, despre care nu are cunoştinţă, dacă purta centura de siguranţă.

Inculpatul a încercat să poarte discuţii cu partea vătămată despre pretenţiile civile solicitate, însă fără rezultat.

Este căsătorit, nu are în întreţinere minori,nu are un serviciu stabil, nu are antecedente penale, recunoaşte şi regretă săvârşirea faptei.

Instanţa a încuviinţat probele cu înscrisuri şi testimoniale, solicitate de către părţi, respectiv a respins ca nefiind utilă soluţionării cauzei  proba având ca obiect efectuarea unui supliment de expertiză tehnică auto, solicitată de către inculpat prin apărător.

Astfel, au fost depuse de către partea civilă mai multe înscrisuri care atestă cheltuielile efectuate de către aceasta cu diferitele investigaţii medicale, expertize medicale şi expertiză auto (filele 41-60 dup).

Au fost solicitate relaţii de la Spitalul Judeţean Argeş, dacă partea civilă a fost internată în respectiva unitate sanitară, însă ulterior aceasta a învederat instanţei că nu a fost internată.

În cauză, au fost audiaţi, conform art. 327 Cpp, martorii F. I. C. şi I. G., persoane care s-au aflat în autoturismul condus de către inculpat şi care au precizat în depoziţiile lor modalitatea în care au perceput împrejurările producerii accidentului rutier.

Din probatoriul administrat în faza de urmărire penală, şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, s-a stabilit următoarea situaţie de fapt:

La data de 06.06.2007, în jurul orelor 6-6:30, pe raza oraşului M., jud. Argeş, respectiv, pe strada 1 Decembrie, circula în condiţii de vizibilitate normale autoturismul Dacia 1310 cu nr. , condus de către inculpat, în care se aflau inclusiv cei doi martori audiaţi şi care se îndrepta spre  U A D.M.

La intersecţia cu strada U., unde exista indicatorul " cedează trecerea", inculpatul a încercat să traverseze intersecţia pentru a pătrunde pe strada respectivă către sensul de circulaţie format din două benzi, către uzină, iar în acele momente pe str. U., pe bana a 2- a către oraşul M. circula autoturismul marca Dacia Nova cu nr., condus de către partea vătămată M I, cu viteza de 48,15 km/h.

După circa 10 m parcurşi pe str. U., inculpatul a încercat să vireze stânga în timp ce autoturismul pe care îl conducea circula cu viteza de circa 25 km/h, pentru a evita impactul cu autoturismul condus de către partea vătămată, a ajuns aproape de linia de separare a celor două benzi de circulaţie, iar M. I. a fost surprins de situaţia creată şi a încercat să evite impactul prin manevră de viraj dreapta şi acţionarea frânei, având loc impactul dintre cele două autoturisme, majoritar pe banda 1 a str. U., pe sensul U.-M., la circa 10 m de axa str. 1 Decembrie.

În raport de urmele de frânare constatate reiese că autoturismul condus de către partea vătămată a circulat aproximativ parţial pe ambele benzi de circulaţie, paralel cu axa ce desparte cele două benzi.

Fiecare conducător auto a încercat să evite accidentul în mod diferit, dar în aceiaşi direcţie, în condiţiile în care partea vătămată a virat dreapta, iar inculpatul a virat stânga, motiv pentru care impactul a avut loc aproape frontal.

Însă, indiferent pe ce bandă se deplasa autoturismul condus de către partea vătămată, avea prioritate faţă de autoturismul condus de către inculpat, în condiţiile existenţei indicatorului "cedează trecerea".

Autoturismul condus de către partea vătămată a circulat iniţial pe banda a 2-a a str. U., sensul către M., deşi corect era să circule pe banda 1, iar autoturismul condus de către inculpat a circulat oblic faţă de axa str. U, ce desparte cele două benzi de circulaţie, deci pe contrasens, corect fiind să circule perpendicular pe axa străzii, după care să se îndrepte către benzile de circulaţie, către uzină.

Impactul dintre autoturisme a avut loc aproape  frontal sub un unghi de 30  de grade, partea dreaptă a autoturismului condus de către partea vătămată, fiind avariată puternic, la început, iar după impact s-a rotit cu 30 de grade, axele longitudinale ale autoturismelor ajungând pe aceeaşi linie.

Raportul de expertiză tehnică-auto efectuat în faza de urmărire penală a concluzionat că starea de pericol a fost generată de către inculpat, care a pătruns de pe strada 1 Decembrie, oblic pe strada U, deci pe contrasens, surprinzându-l pe M I.

Este de precizat că există şi dificultăţi de dirijare a traficului în intersecţie, sens în care între timp, indicatorul "cedează trecerea" a fost înlocuit cu indicatorul "stop".

Se apreciază de către cei doi experţi auto, că atât inculpatul a încălcat art. 140 şi 167 lit. c din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, întrucât a circulat pe contrasens şi nu a acordat prioritate de trecere, cât şi partea vătămată care nu a respectat banda de circulaţie, conform art. 131 alin 1 din Regulament.

În urma accidentului rutier, partea vătămată M I a suferit leziuni traumatice, care au necesitat pentru vindecare un nr. de 45-50 zile îngrijiri medicale, de la producerea leziunilor, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 703/A6/19.07.2007 întocmit de SML Argeş (fila 19 dup).

În cauză, s-a solicitat avizarea concluziilor raportului respectiv, recomandându-se efectuarea unei noi expertize medico-legale la nivelul INML Mina Minovici Bucureşti, cu reexaminarea şi reinvestigarea părţii vătămate, însă aceasta a refuzat.

Fiind administrate probe concludente şi pertinente, din care a reieşit vinovăţia inculpatului, în săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, în modalitatea prev de art. 184 alin 1 ,3 Cp, va dispune condamnarea sa.

La individualizarea pedepsei ce-i va fi aplicată, vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare statornicite de disp. art. 72 Cp, respectiv limitele de pedeapsă fixate în Codul penal, împrejurările producerii accidentului rutier, gradul de pericol social al faptei comise dedus din natura şi gravitatea leziunilor traumatice produse părţii vătămate, circumstanţele personale ale inculpatului, care nu figurează în evidenţa cazierului judiciar cu antecedente penale, a recunoscut şi regretat săvârşirea faptei, motiv pentru care va reţine în favoarea sa circumstanţele atenuante prev. de art.74 alin 1 lit. a,c Cp, cu consecinţa coborârii pedepsei, sub minimul special în temeiul art. 76 alin 1 lit. e Cp.

În consecinţă, îl va condamna pe inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare, iar ca modalitate de individualizare a executării pedepsei, instanţa apreciază că scopul preventiv educativ al pedepsei prev. de art. 52 Cp, poate fi atins şi fără executarea în condiţii de privare de libertate, ci prin suspendarea condiţionată pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 2 luni.

Va atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cp, cu privire la revocarea suspendării condiţionate dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune.

Referitor la latura civilă a cauzei, este evident că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile, prev. de art. 998-999 Cciv, avându-se în vedere fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, comisă de către inculpat. Însă, partea civilă M. I. a făcut parţial dovada despăgubirilor civile solicitate conform art. 1169 Cciv.

Astfel, în ceea ce priveşte cheltuielile materiale solicitate  în sumă totală de 2000 lei, partea civilă a făcut dovada decât a sumei de 588 lei, conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei şi care atestă achitarea contravalorii investigaţiilor medicale şi a expertizelor dispuse în cauză (filele 41-60).

Partea civilă nu a depus înscrisuri care să ateste achitarea unei prestaţii periodice lunare , reprezentând diferenţa între salariu şi pensie, respectiv că i-a fost diminuată capacitatea de muncă în urma producerii accidentului rutier, cu consecinţe ireversibile.

Leziunile traumatice provocate părţii vătămate, natura şi gravitatea acestora, investigaţiile medicale suportate de către aceasta, suferinţa pricinuită în urma accidentului rutier care a provocat o stare de disconfort permanent părţii civile, care în urma desfiinţării secţiei de la U.D., în anul 2009, nu a reuşit să se reangajeze datorită leziunilor traumatice suferite la umărul stâng şi care sunt evidenţiate detaliat în cuprinsul raportului de expertiză medico-legală, în raport şi de vârsta sa, relativ înaintată, justifică acordarea de daune morale, pe care instanţa le apreciază la suma de 25.000 lei.

Avându-se în vedere că autoturismul condus de către inculpat era asigurat RCA la societatea de asigurare SC E SA, în temeiul art. 14 Cpp, art. 16 Cpp comb. cu art. 346 Cpp şi art. 54 din Legea 136/1995, va obliga pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumelor menţionate anterior către partea civilă.

În temeiul art. 191 Cpp îl va obliga pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în care sunt incluse, atât cele din faza de urmărire penală, cât şi de cercetare judecătorească.

În raport de cuprinsul Normelor de răspundere civilă obligatorie în cazul accidentelor rutiere, în temeiul art. 193 Cpp, îl va obliga pe inculpat singur, să-i plătească părţii civile onorariul avocat ales, conform chitanţelor depuse la dosarul cauzei (filele 55-59 dosar instanţă), în sumă totală de 4500 lei.

Domenii speta