Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art. 278 ind.1 C.p.p.). Tardivitatea plângerii petentei în raport de prescrierea răspunderii penale a făptuitorilor.

Sentinţă penală 2701 din 08.12.2006


Prin Sentinţa penală  Nr. 2701 din 08.12.2006 pronuntata de JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREŞTI in dosarul nr. 31660/299/2006, în baza art. IX pct. 5 Lg.281/2003 a fost respinsă ca tardivă plângerea  petentei F.N.S.L.C. România în contradictoriu cu intimaţii  D.D.,  P.C. şi T.D. faţă de soluţia procurorului în dosarul nr. 1430/P/1998 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Conform art. 192 al. 2 Cpp obligă petenta la 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa, la termenul de la 08.12.2006 a pus în discuţia părţilor incidenţa dispoziţiilor art. IX pct. 5 Legea nr. 281/ 2003 privind tardivitatea plângerii petentei, în raport de prescrierea răspunderii penale a făptuitorilor.

În baza art. 301 Cpp reţinând cauza pentru a se pronunţa prioritar asupra acestui aspect instanţa constată următoarele:

Calea de atac folosită de petent împotriva soluţiei de netrimitere în judecată respectiv  plângerea adresată instanţei a fost introdusă în Codul de Procedură Penală în temeiul art. 168 din Legea nr. 281/2003.

Aplicabilitatea  în timp a dispoziţiilor art. 278/1 Cpp în ceea ce priveşte situaţia soluţiilor  de netrimitere în judecată anterioare intrării în vigoare a acestei legi este stabilită chiar în cuprinsul legii, prin dispoziţiile art. IX pct. 5 în conformitate cu care, în cazul rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale date de procuror până la intrarea în vigoare a prezentei legi, termenul de introducere a plângerii prevăzute de art. 278/1 Cpp  este de un an şi curge de la intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă nu s-a îndeplinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Instanţa reţine că potrivit art. 121 Cp prescripţia înlătură răspunderea penală, iar după împlinirea acestui termen statul (prin organele judiciare) pierde dreptul de a exercita acţiunea penală împotriva făptuitorilor.

De la acest moment, orice demers al statului în vederea exercitării acţiunii penale apare ca neavând temei legal şi contravine principiului legalităţii procesului penal, consacrat de art.2 Cpp şi în conformitate cu care procesul penal se desfăşoară potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.

Instanţa constată că în speţă acest termen de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit, astfel încât plângerea petentei apare ca tardivă din perspectiva art. IX pct. 5 Lg. 281/2003, iar orice demers pentru exercitarea acţiunii penale nu mai poate fi continuat.

Astfel, fapta sesizată de partea vătămată constă în aceea că făptuitorii D.D., P.C., F.I. şi D.T., în calitate de membrii ai Biroului Executiv al UCECOM au emis  la data de 22.12.1992, Decizia nr.284 prin care s-a dispus transferarea, cu plată la UCECOM a celei mai mari părţi  din patrimoniul CASCOM, valoarea bunurilor transferate, fiind cea din evidenţele contabile înainte de anul 1990.

Ulterior, prin Decizia nr.106/14.05.1993, au fost stransferate şi alte bunuri tot la preţuri neactualizate, creîndu-se astfel un prejudiciu total evaluat de Curtea de Conturi la suma de 10.169.199.714 lei.

Prescripţia răspunderii penale pentru această faptă se calculează potrivit art. 121 Cp avându-se în vedere pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, astfel încât prealabil calculării acestui termen e necesar a se stabili încadrarea juridică a faptei.

Faptele sesizate corespund conţinutului constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C.p.

Potrivit acestui text de lege constituie abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcţionarului public care în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Va fi înlăturată susţinerea petentului în sensul că vătămarea a fost produsă  în paguba avutului obştesc, ceea ce ar duce stabilirea încadrării juridice ca abuz în serviciu  contra intereselor obşteşti.

Pentru a înlătura această susţinere instanţa are în vedere următoarele argumente:

- prin decizia nr. 36/27.04.1994 Curtea Constituţională a stabilit că dispoziţiile art. 248 Cp au fost  abrogate parţial, conform art. 150 al. 1 din Constituţie, urmând a se aplica numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 al. 4 din Constituţie, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

- conform principiului legalităţii procesului penal consacrat de art. 3 Cpp tragerea la răspundere penală nu poate avea ca temei un text de lege abrogat.

- în aceste împrejurări, când prin fapta săvârşită s-a adus atingere patrimoniului unei persoane juridice care nu este de interes public în sensul art. 145 Cp, încadrarea juridică a faptei este cea prevăzută de art. 246 Cp.

- dacă s-ar fi adus atingere bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 Cp, sau o pagubă patrimoniului acesteia, încadrarea juridică dată faptei ar fi fost cea prev. de art. 248 Cp privind abuzul în serviciu contra intereselor publice.

- în speţă, aducându-se atingere patrimoniului CASCOM nu se poate reţine că s-ar fi adus atingere intereselor publice, deoarece noţiunea de „public” este strict definită de art.145 Cp şi nu cuprinde interesele de orice fel ale unei cooperaţii meşteşugăreşti.

- astfel, art.145 Cp defineşte fără echivoc că fiind „public” tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care potrivit legii sunt de interes  public.

- Cooperaţia Meşteşugărească, prin natura ei promovează şi susţine interesele private ale membrilor ei, fiind aşadar exclus a fi considerate de „interes public”.

- în aceste împrejurări încadrarea juridică pe care o va da instanţa faptei pentru care făptuitorii sunt cercetaţi este cea prevăzută de art. 246 Cp.

- avându-se în vedere această încadrare juridică a faptelor termenul de prescriere a  răspunderii penale este îndeplinit.

Astfel, potrivit art. 246 Cp  această infracţiune se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Conform art. 122 lit. d Cp termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 5 ani când legea prevedea pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 1 an dar care nu depăşete 5 ani.

Potrivit art. 122 al. ultim Cp curgerea termenului se calculează de la data săvârşirii infracţiunii.

Cum una dintre fapte a fost săvârşită la 22.XII.1992, iar cea de a doua la 14.05.1993 rezultă că termenele de prescriere a răspunderii penale s-au îndeplinit la 22.XII.1997, respectiv 14.05.1998.

Până la aceste date neîncepându-se urmărirea penală nu îşi găseşte aplicarea  nici eventuala întrerupere a  cursului prescripţiei, deoarece, conform art. 123 Cp cursul prescripţiei se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act ce trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului.

Calitatea de învinuit a fost dobândită de făptuitori abia la 09.03.1999 prin începerea urmăririi penale (proces verbal  fila 6), aşadar după împlinirea termenului de prescripţie.

În consecinţă, faţă de împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale a făptuitorilor plângerea petentului apare ca fiind tardiv introdusă, în sensul art. IX pct. 5 Lg. 281/2003 şi urmează a fi respinsă în consecinţă.