Încredinţarea copilului la pronunţarea divorţului părinţilor. Evaluarea interesului superior al copilului

Încredinţarea copilului la pronunţarea divorţului părinţilor. Evaluarea interesului superior al copilului

Elementul esenţial la darea hotărârii de încredinţare este interesul superior al minorilor, interes care se stabileşte în raport cu vârsta acestora, condiţiile pe care părinţii le pot asigura pentru o bună dezvoltare, ataşamentul reciproc.

Curtea de Apel Iaşi, decizia civilă nr. 61 din 8 mai 2008

Curtea de apel a reţinut că instanţa e datoare să stăruie prin orice mijloace de probă pentru stabilirea raporturilor reale pe care fiecare dintre părinţi le are cu fiecare dintre minorele ce urmează a fi încredinţate.

Articolul 42 din Codul familiei statuează că, odată cu pronunţarea divorţului,instanţa va hotărî cui va încredinţa copiii, dar după ce va asculta părinţii şi autoritatea tutelară şi va vedea unde este interesul acestora să fie daţi.

În acelaşi sens operează în cauză dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 272/2004, conform cărora autorităţile publice sunt obligate ca în cazul încredinţării copiilor minori să identifice unde este interesul superior al copiilor să trăiască, să fie îngrijiţi şi educaţi.

Aşadar, condiţia esenţială pentru darea hotărârii de încredinţare este interesul superior al minorilor, interes care se stabileşte în raport cu vârsta minorului, condiţiile pe care părintele i le poate asigura pentru o bună dezvoltare, ataşamentul copilului faţă de părinte şi a părintelui faţă de copil.

Instanţa de recurs, în soluţionarea capătului de cerere vizând încredinţarea minorelor, dispune de probe care să îi permită să stabilească în favoarea cărui părinte să decidă încredinţarea celor două minore pentru a fi respectat şi principiul interesului superior al copilului la care s-a făcut trimitere anterior, nefiind necesară administrarea unor probatorii suplimentare în acest sens.

Din concluziile referatului de anchetă socială efectuat de Serviciul de Autoritate tutelară de pe lângă Primăria Comunei F. rezultă că ambele părţi oferă condiţii minime – însă decente – de trai. Nici unul dintre părinţi nu are loc de muncă, nici locuinţă proprietate.

Minorele H.D., născută la 06.08.2004 şi H.A., născută la 26.06.2000 au fost luate de la mamă, de către recurent, care a promis că le va aduce, însă acesta le-a stabilit domiciliul în casa bunicilor paterni.

Probatoriul administrat atestă că recurentul este o persoană extrem de violentă, ce a lovit-o pe intimată, care a părăsit domiciliul de mai multe ori din acest motiv. El refuză intimatei dreptul de a-şi vedea cele două fetiţe. Cu toate dificultăţile ivite, mama se interesează de situaţia şcolară a minorelor.

În mod corect au reţinut primele două instanţe că minorele sunt la vârste fragede, când una frecventează cursurile şcolii iar cealaltă ale grădiniţei, astfel că au nevoie de atenţia sporită a mamei.

Minorele nu au fost interpelate în instanţă, în legătură cu aspectele vizând încredinţarea, întrucât nu au împlinit vârsta de 10 ani pentru a fi obligatorie audierea acestora.

În raportul de evaluare psihologică întocmit de psiholog R.L. se arată că fetiţele sunt normal dezvoltate şi A. prezintă faţă de mamă un ataşament ambivalent, în sensul că se simte în nesiguranţă şi îi este frică de aceasta. Atât în referatul psihologului cât şi în ancheta socială se consemnează reproşurile adresate de intimată recurentului în legătură cu refuzul acestuia de a-i arăta fetiţele.

La vârste atât de fragede există pericolul înstrăinării copilului de părintele care nu e permanent în preajma sa, cu atât mai mult cu cât părintele îndreptăţit este obstaculat în a-şi vedea copiii, a stabilit curtea.

Soluţia pronunţată de tribunal este de natură a asigura stabilitatea şi continuitatea în îngrijirea, creşterea şi educarea copiilor, deoarece mama a fost cea care s-a ocupat constant de ei, tatăl reuşind să o îndepărteze printr-o promisiune mincinoasă, aceea că le va aduce înapoi.

Curtea a respins recursul, menţinând decizia tribunalului.

Domenii speta

Spete similare