Cerere de atribuire în folosinţă a suprafeţei de 500 m.p. în intravilanul mun. Iaşi, în virtutea dispoziţiilor Legii nr. 44/1994. Lipsa suprafeţelor de teren disponibil. Consecinţe

Cerere de atribuire în folosinţă a suprafeţei de 500 m.p. în intravilanul mun. Iaşi, în virtutea dispoziţiilor Legii nr. 44/1994. Lipsa suprafeţelor de teren disponibil. Consecinţe

Instanţa de contencios administrativ nu se poate substitui autorităţii administrative locale, în emiterea unei decizii privind cererile formulate de beneficiarii Legii nr. 44/1994, stabilind ea însăşi zona de împroprietărire, pe un teren aparţinând domeniului public, întrucât titularul unui astfel de drept de proprietate nu poate fi deposedat decât în condiţiile legii.

Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 86/C.A. din 1 martie 2010

Prin sentinţa nr. 722/C.A. din 24 noiembrie 2009, Tribunalul Iaşi a admis acţiunea formulată de reclamanta J.V., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Judeţeană Iaşi de aplicare a Legii nr.18/1991 şi Comisia Municipală Iaşi de aplicare a Legii nr.18/1991, dispunând anularea hotărârii nr.10/18.02.2005, emisă de Comisia Judeţeană Iaşi de aplicare a Legii nr.18/1991 şi obligând pârâtele să emită o nouă hotărâre, prin care să dispună atribuirea, în fizic, a unei suprafeţe de teren de 500 m.p., în intravilanul municipiului Iaşi, reclamantei.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, prin hotărârea nr.10 din 18.02.2005, Comisia Judeţeană Iaşi de aplicare a Legii nr.18/1991 a validat propunerea Comisiei pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în sensul acordării de despăgubiri băneşti reclamantei, în calitate de moştenitoare de veteran de război, al cărei soţ, J.A., a fost decorat cu medalia „Bărbăţie şi Credinţă”, în temeiul Legii nr. 44/1994 şi a HG nr.1217/2003.

Instanţa a mai arătat că s-a reţinut de Comisia municipală de fond funciar că reclamanta, în calitate de moştenitoare de veteran de război, este îndreptăţită la stabilirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 500 m.p. teren intravilan, în fizic, şi că, motivat de deficitul de teren în localitate, aceasta nu s-a putut împroprietări, propunându-se a fi despăgubită cu o sumă reprezentând contravaloarea terenului, fapt pentru care ea a fost înscrisă în Anexa – Despăgubiri.

Examinând conţinutul procesului-verbal al şedinţei din 7 aprilie 2006 a Comisiei municipale de aplicare a Legii nr.18/1991, prima instanţă a constatat că aceasta a luat în discuţie atribuirea de terenuri, în suprafaţă de 500 m.p. pentru fiecare solicitant, beneficiarilor Legii nr. 44/1994, pe un amplasament situat în zona Moara de Vânt, amânând însă soluţionarea cererilor până la pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti definitive privind litigiul ce avea ca obiect terenul din zona menţionată, reclamanta negăsindu-se printre cei enumeraţi în acest document, şi că, prin precizările ce i s-au comunicat, pârâta a arătat că, prin sentinţa civilă nr.2076/2003 a Judecătoriei Iaşi, rămasă irevocabilă, a fost respinsă acţiunea formulată de S.C. „P.C.”S.A., în contradictoriu cu Consiliul Local Iaşi, împotriva Ordinului nr.498/2001, prin care i-a fost reconstituit municipiului Iaşi dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 170,6 ha situată în zona Moara de Vânt.

Raportându-se la această situaţie de fapt, prima instanţă a reţinut că pârâta dispunea de teren, pentru a putea atribui beneficiarilor Legii nr. 44/1994, inclusiv reclamantei, suprafaţa de 500 m.p, pe un amplasament situat în zona Moara de Vânt, şi că măsura acordării de despăgubiri băneşti nu poate fi luată decât dacă nu este posibilă împroprietărirea cu 500 m.p., pentru loc de casă, conform art.13 pct.b din legea menţionată, situaţie de fapt ce justifica cererea de anulare a hotărârii nr.10 din 18.02.2005 şi cererea de a se emite o nouă hotărâre, prin care reclamantei să i se atribuie o suprafaţă de 500 m.p. teren situat în intravilanul municipiului Iaşi.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale aplicabile, curtea de apel a admis recursurile pârâtelor, constatând că este necontestat faptul că reclamanta, în calitate de soţie supravieţuitoare a unui veteran de război, beneficia de prevederile Legii nr.44/1994, printre care se numără şi dreptul de a fi împroprietărită cu 500 m.p. pentru loc de casă, în localitatea în care domiciliază, sau, dacă acest lucru nu este posibil, cu 1 ha de teren arabil, în extravilan, urmând ca în situaţia în care există deficit de teren, ea să primească despăgubiri.

Nici Legea nr.44/1994 şi nici alt act normativ nu obligă însă unităţile administrativ teritoriale să renunţe la propriile lor drepturi de proprietate, drept ocrotit de art.44 din Constituţia României, în favoarea altor persoane, fie ele şi beneficiare ale Legii nr.44/1994, în situaţia în care rezerva creată conform Legii fondului funciar nu le permite să asigure împroprietărirea veteranilor de război cu 500 m.p. teren pentru loc de casă sau cu 1 ha teren arabil în extravilan.

În atare situaţie, în mod eronat a reţinut prima instanţă că suprafaţa de 170 ha teren prevăzută de titlurile de proprietate nr.186538 din 5.11.2004 şi nr.186318 din 20.02.2003, prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate Consiliului Local al Municipiului Iaşi, ca persoană juridică de drept public, poate fi luată din stăpânirea actualului proprietar şi atribuită celor 276 de persoane menţionate în tabelul centralizator al veteranilor de război care au solicitat împroprietărirea.

Faptul că în Comisia de fond funciar s-a discutat posibilitatea atribuirii de terenuri în zona Moara de Vânt nu echivala cu o decizie finală, obligatorie, a acestui organism administrativ, şi cu atât mai puţin cu un act de deposedare a titularului celor două titluri de proprietate menţionate de bunul său, însăşi Legea nr.44/1994 având în vedere ca împroprietăririle veteranilor de război să se facă pe terenuri aflate în rezerva comisiilor de fond funciar şi nu pe orice suprafaţă de teren neconstruită aflată în intravilanul localităţii, aparţinând domeniului public.

De altfel, acţiunea reclamantei trebuia cercetată nu doar prin prisma verificării situaţiei juridice a terenului pentru care au fost emise titlurile de proprietate mai sus-menţionate, ci şi prin prisma cerinţelor art.1 din Legea nr.554/2004, problema legalităţii actului administrativ contestat neputându-se realiza decât prin cercetarea îndeplinirii condiţiilor de legalitate cerute în cazul actelor administrative şi a stabilirii eventualelor încălcări ale drepturilor recunoscute persoanei ce se consideră vătămată.

Ori, sub acest aspect, curtea de apel a constatat că nu se poate reţine o vătămare nici unuia din drepturile recunoscute reclamantei, din moment ce acordarea dreptului prevăzut de art.13 din Legea nr.44/1994 este condiţionată de existenţa unei rezerve la dispoziţia comisiei de fond funciar, iar despăgubirea alternativă este stabilită ca o echivalenţă a contravalorii terenului la care cea în cauză era îndreptăţită de la data atribuirii.

Pe de altă parte, s-a constatat că actul administrativ contestat a fost emis de autoritatea administrativă competentă, în baza şi în vederea aplicării legii, astfel că, din moment ce nici unuia din cei peste 200 de beneficiari ai Legii nr.44/1994 nu li s-au atribuit loturi de teren, în zona Moara de Vânt, sau pe un alt amplasament, nu se putea reţine că reclamanta a fost victima unui abuz sau a unui tratament discriminatoriu din partea pârâtelor, în raport cu celelalte persoane îndreptăţite la împroprietărire.

Atâta timp cât autoritatea competentă nu a luat nici o decizie finală cu privire la cererile formulate de beneficiarii Legii nr.44/1994, prima instanţă nu era în drept să se substituie acesteia, stabilind ea însăşi, ca zonă de împroprietărire, un teren ce aparţine domeniului public, bun de care titularul dreptului nu poate fi deposedat decât în condiţiile legii.

Cum Legea nr.44/1994 nu obligă unităţile administrativ teritoriale să renunţe la propriul lor drept de proprietate, în favoarea altor persoane, fie şi veterani de război, nu exista temei de drept care să permită primei instanţe a stabili modalitatea de constituire a dreptului, în condiţiile în care situaţia restului persoanelor îndreptăţite nu a fost clarificată şi nici nu se cunoştea dacă, cel puţin ipotetic, terenul proprietatea Consiliului Local Iaşi din zona Moara de Vânt era suficient pentru a asigura punerea în posesie, în fizic, a tuturor celor îndreptăţiţi conform legilor de restituire a proprietăţilor, care şi-au manifestat această opţiune.

Ca atare, constatând că nu s-a dovedit că la dispoziţia comisiei de fond funciar există terenuri disponibile, că municipiul Iaşi nu poate fi deposedat de cele 170 ha. teren, pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate, că reclamantei i s-ar fi aplicat un tratament discriminatoriu în raport cu ceilalţi beneficiari ai Legii nr.44/1994 şi că nu se putea reţine vreo vătămare a drepturilor acesteia, din moment ce despăgubirile vor fi echivalente contravalorii terenului pe care aceasta avea vocaţie de a-l primi, curtea de apel a considerat că s-a făcut o greşită aplicare a legii şi că s-a depăşit limita controlului de legalitate, prin substituirea de către instanţă în drepturile autorităţilor administrative competente, considerente pentru care, în temeiul art.312 C.pr.civ., recursurile pârâtelor au fost admise, în sensul modificării în tot a hotărârii atacate şi, în fond, a respingerii acţiunii reclamantei, ca fiind neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare