Calificarea naturii hotărârilor emise de consiliul local. Obligaţia de a le diferenţia în funcţie de finalitatea urmărită. Competenţa instanţei de contencios administrativ de a soluţiona cauza ce vizează exerciţiul funcţiei publice
Doar actul bilateral, ce a reunit voinţa a două unităţi administrativ-teritoriale – care potrivit art. 21 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, sunt, la nivel local, singurele persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu propriu, titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din raporturile cu alte persoane juridice – poate fi considerat, în atare condiţii, ca fiind actul care a generat o situaţie juridică nouă, în raport cu reclamantele, şi aceea în mod indirect, ţinând cont de faptul că adevăratul act juridic, care a permis unui alt operator de transport decât cel licenţiat să execute curse regulate pe o anumită porţiune de traseu şi, implicit, să preia în folos propriu o parte din beneficiarii prestaţiei de transport, cu efecte economice nefavorabile pentru reclamante, este doar Protocolul pe care localitatea şi regia de transport l-au încheiat.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 748/C.A. din 16 decembrie 2010,
Legea nr. 215/2001
Curtea de Apel Alba Iulia
Actul administrativ fiscal. Sancţiunea necomunicării lui şi data naşterii obligaţiei fiscale la care acesta se referă.
Tribunalul Bihor
Obligaţia societăţilor comerciale de a coopera în vederea implementării prevederilor privind securitatea, sănătatea si igiena în munca, în cazul desfăşurării activităţii la acelaşi punct de lucru. Accident mortal la locul de muncă
Curtea de Apel Galați
Anulare act administrativ privind imputarea sumelor încasate de secretarul unităţii administrativ teritoriale cu titlu de indemnizaţie de doctor
Tribunalul Mehedinți
Primarul comunei are calitatea de evaluator a performanţelor profesionale individuale ale secretarului comunei
Curtea de Apel Iași
Acţiune privind refuzul de soluţionare a cererii de acces la informaţii publice. Cerere în demolarea unei construcţii edificate de un terţ, în baza autorizaţiei de construire a cărei comunicare s-a solicitat prin acţiune. Inadmisibilitate