Interpretarea si aplicarea dispozitiilor legale prevazute in art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedura civila.

În temeiul Legii nr.221/2009 pot fi promovate doua genuri de actiuni distincte: 1. actiunea în constatarea caracterului politic al condamnarii sau al masurii administrative, promovata potrivit art.4; 2. actiunea în pretentii reprezentând daune morale si/sau materiale suferite de persoana condamnata politic sau fata de care a fost luata o masura administrativa cu acest caracter, reglementata de art.5.

Pentru actiunile în constatare a fost reglementata în mod expres competenta în prima instanta a tribunalului, sectia civila si participarea procurorului la judecarea acestor cereri. Pentru a doua categorie de actiuni legea nu a prevazut o competenta anume în sarcina vreuneia dintre instante, situatie în care devin aplicabile dispozitiile procedurale cu caracter general, respectiv prevederile art.1 sau 2 din Cod procedura civila , în functie de câtimea pretentiilor.

Prin sentinta civila nr.339 din 23 noiembrie 2009 pronuntata de Tribunalul Mehedinti, s-a admis exceptia necompetentei materiale, invocata din oficiu.

S-a declinat competenta de solutionare a  actiunii civile formulata de reclamanta MI în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, în favoarea Judecatoriei Drobeta Turnu  Severin.

Pentru a se pronunta astfel, tribunalul a retinut urmatoarele:

Prin actiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Mehedinti la 02.10.2009, reclamanta MI a chemat în judecata Statul Român reprezentat de Ministerul Finantelor Publice pentru ca prin hotarârea judecatoreasca ce se va pronunta sa fie obligat pârâtul la plata de despagubiri în suma de 100.000 lei  reprezentând prejudiciul moral cauzat sotului sau MM prin actiunile întreprinse de Statul Român în anul 1951, condamnat din punct de vedere politic, în prezent acesta fiind decedat.

In motivare, reclamanta arata ca sotul sau împreuna cu familia, au fost stramutati în mod fortat în perioada  18 iunie 1951 - 01 ianuarie 1956.

În drept si-a întemeiat actiunea pe disp.Lg.nr.221/2009.

Competenta  de solutionare a unei cauze, teritoriala sau materiala, este un element definitoriu al procedurii civile, în cazul încalcarii acesteia hotarârea pronuntata fiind susceptibila de desfiintare (motiv de recurs, art.304 pct.3 si contestatie în anulare art.317 pct.2) si prin urmare,  instanta investita cu solutionarea unei cauze este obligata sa-si verifice din oficiu competenta.

Regula ce guverneaza competenta materiala de solutionare a unei cauze este cea stabilita prin disp.art.1-4 C.pr.civ. si care au în vedere valoarea obiectului cererii sau natura litigiului, ori de câte ori prin dispozitii speciale nu este stabilita o alta competenta.

În ceea ce priveste competenta de solutionare a unei cauze având ca temei juridic Legea 221/2009 trebuie facuta distinctia între cererile având ca obiect constatarea caracterului politic al condamnarii sau masurii administrative, reglementate de art.4 alin.1-4 din lege si pentru solutionarea carora legiuitorul stabileste o competenta exclusiva în favoarea tribunalului, sectia civila si cererile întemeiate pe art.5 lit.a si b unde legiuitorul, spre deosebire de cererea anterioara, nu stabileste o competenta exclusiva.

Daca legiuitorul ar fi vrut ca toate cererile întemeiate pe Legea 221/2009 sa fie solutionate de tribunal, sectia civila, ar fi prevazut-o în mod expres, astfel ca în lipsa unei dispozitii exprese se aplica dispozitiile C.pr.civ.

În cauza instanta a constatat ca cererea formulata de catre reclamanta nu se întemeiaza, în privinta competentei, pe o dispozitie expresa a Legii 221/2009 si întrucât valoarea obiectului cererii nu este cea prev.de art.2, lit.b, Cpr.civ. iar natura acesteia nu este din cele expres prevazute de art.2 C.pr.civ., s-a concluzionat  în sensul ca judecatoriei ca instanta de drept comun, îi apartine  competenta materiala de solutionare în prima instanta.

Împotriva sentintei a declarat recurs reclamanta MI sustinând ca potrivit art.4 din Legea nr.221/2009 Tribunalul este instanta competenta sa judece actiunile deduse si circumscrise acestei legi. În categoria acestor actiuni intra si cele prin care se solicita despagubiri materiale si morale prevazute de art.5 din aceeasi lege. Câta vreme în Legea nr. 221/2009 nu se prevede competenta altei instante pentru cererile care au ca obiect pretentii, competenta apartine tribunalului, în temeiul art. 4 din aceasta lege.

Recursul s-a respins ca  nefondat, pentru considerentele ce se vor arata în continuare:

În temeiul Legii nr.221/2009 pot fi promovate doua genuri de actiuni distincte: 1.- actiunea în constatarea caracterului politic al condamnarii sau al masurii administrative, promovata potrivit art. 4 din lege. 2. - actiunea în pretentii reprezentând daune morale si/sau materiale suferite de persoana condamnata politic sau fata de care a fost luata o masura administrativa cu acest caracter, reglementata de art.5 din acelasi act normativ.

Pentru actiunile în constatare a fost reglementata în mod expres competenta în prima instanta a tribunalului, sectia civila si participarea procurorului la judecarea acestor cereri. Pentru a doua categorie de actiuni legea nu a prevazut o competenta anume în sarcina vreuneia dintre instante, situatie în care devin aplicabile dispozitiile procedurale cu caracter general, respectiv prevederile art.1 sau 2 din Codul de pr.civila, în functie de câtimea pretentiilor.

Normele procedurale cuprinse în Legea nr. 221/2009 instituie exceptii de la normele de competenta cu caracter general din Codul de procedura civila. Normele legale care instituie exceptii de la regula sunt de stricta interpretare, neputând fi extinse la alte situatii decât cele prevazute expres în acestea. 

În speta, în raport de cuantumul despagubirilor solicitate prin actiune instanta competenta este Judecatoria Drobeta Tr.Severin , în temeiul art.1 pct.1 din Codul de pr.civila.

1

Domenii speta

Spete similare