Respectarea dreptului la apărare prevăzut de art 156 cod procedură civilă şi obligativitatea instanţei de apel de a se pronunţa asupra cererii de probatorii formulată prin motivele de apel

Instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată, potrivit disp. art. 156 alin. 1  cod procedură civilă.

Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.

Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât de cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri, potrivit disp. art. 292 alin. 1 cod procedură civilă.

În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă.

Instanţa va putea încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, în conformitate cu art. 295 alin. 2 cod procedură civilă

Prin acţiunea înregistrată  la Judecătoria Novaci reclamanţii C. Gh. I. şi C. M. au chemat în judecată pe pârâtul D. A. solicitând majorarea rentei pe care o datorează pentru fiica lor minoră , întrucât au crescut veniturile pârâtului.

Prin sentinţa civilă nr. 1668/9.11.2006 a admis acţiunea formulată de reclamanţi împotriva pârâtului pentru majorare rentă.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamanţilor pentru minora C. A. M. suma de 150 lei lunar cu titlu de despăgubiri periodice majorate, începând cu data de 19 aprilie 2006 şi până la încetarea stării de nevoie a minorei.

Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut ca fiica reclamanţilor a suferit un prejudiciu cert care nu mai poate fi reparat, având în vedere infirmitatea fizică suferită.

Împotriva sentinţei pârâtul a declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia nr. 95/13 martie 2007 Tribunalul Gorj a respins ca nefondat apelul declarat de pârât, reţinând că prin decizia penală nr. 358/A/9 iulie 2003 pronunţată de Tribunalul Gorj , D. A. a fost obligat către părţile civile reprezentanţi legali C. I. şi M. la 35 milioane lei daune morale, 14milioane lei rentă globală până la data pronunţării şi în continuare o rentă periodică de 700 lei în favoarea părţii civile C, A. M. până la încetarea stării de nevoie.

Susţinerea apelantului că nu s-a înrăutăţit starea de sănătate a minorei, este irelevantă în cauză, întrucât aceasta prezintă infirmitate fizică permanentă şi în raport de data stabilirii pensiei – 2003 şi până în prezent, prejudiciul suferit de aceasta a crescut.

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti apelantul pârât a formulat recurs în termen şi motivat, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

Criticile sunt în esenţă următoarele: atât instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, în sensul că a fost interpretat în mod greşit principiul reparării integrale a prejudiciului, neschimbându-se nimic în starea de sănătate a minorei care ar justifica majorarea rentei; recurentul pârât  a fost lipsit de apărare, instanţa de apel trecând la soluţionarea apelului, respingând cererea de amânarea, formulată şi motivată de pârât şi mai mult a trecut la soluţionarea cauzei, deşi prin motivele de apel se solicita efectuarea unei noi expertize medico-legale, probă care nu a fost pusă în discuţia părţilor de către instanţa de apel.

Are prioritate în examinare cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la neregularităţi procedurale săvârşite în faza apelului, referitoare la nerespectarea dreptului la apărare şi la nepronunţarea asupra  cererii de probatorii, care se încadrează în drept în cazul de recurs de casare prev. de art 304 pct. 5 cod procedură civilă.

Dar, prima critică este nefondată, astfel:

Instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată, potrivit disp. art. 156 alin. 1  cod procedură civilă.

Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.

 Or, tribunalul a interpretat  corect şi a aplicat în mod judicios aceste dispoziţii legale, având în vedere că  la termenul din 20 februarie 2007 instanţa a dispus o dată amânarea cauzei pentru lipsă de apărare, astfel că o a doua amânare, în lipsa unui acord al părţii adverse potrivit art. 155 alin. 1 cod procedură civilă, nu are temei legal.

Aşadar, în mod corect instanţa de apel a refuzat amânarea judecăţii, prevenind astfel abuzul de drept.

Trebuie amintit aici că drepturile procedurale trebuie exercitate cu buna credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege,conform art.723 alin.

Prin urmare, apelantul a uzat de dreptul său pentru pregătirea apărării, iar instanţa nu l-a încălcat, garantându-i efectiv exercitarea acestuia.

Apelantul a primit în timp util citaţia pentru procesul existent pe rolul Curţii în aceiaşi zi şi a avut posibilitatea reală să-şi exercite drepturile procedurale şi prin mandatar, potrivit art. 67 alin. 1 teza II cod procedură civilă.

De altfel, motivele de apel au fost redactate şi depuse în instanţă prin avocat, aşa cum rezultă din înscrisul de la dosar – fila 10 şi din încheierea de şedinţă de la 20 feb. 2007.

În consecinţă,  şi caracterul  echitabil al procedurii din perspectiva art. 6 paragraful 1 din CEDO, a fost respectat.

Analizând recursul prin prisma celei de-a doua critici, Curtea constată că  este fondat şi se va admite ca atare pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât de cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri, potrivit disp. art. 292 alin. 1 cod procedură civilă.

În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă.

Instanţa va putea încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, în conformitate cu art. 295 alin. 2 cod procedură civilă

În cauză pârâtul a motivat apelul în termen şi a formulat o cerere de probatorii în condiţiile prescrise de lege, potrivit art. 287 alin. 1 pct. 3 şi 4, alin. 2 cod procedură civilă.

Curtea constată fără nici o îndoială că, deşi investită în termen  cu o asemenea cerere, instanţa de apel nu a pus-o în dezbaterea părţilor prezente şi nu s-a pronunţat asupra acesteia, deşi avea această obligaţie, neputând trece la verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârii primei instanţe, potrivit art. 295 alin. 1 cod procedură civilă, numai pe baza celor invocate la prima instanţă, mai înainte de a se pronunţa asupra utilităţii probei, prin prisma pertinenţei şi concludenţei.

Sintagma „instanţa va putea” din partea introductivă a disp. art. 295 alin. 2 cod procedură civilă are doar semnificaţia libertăţii de apreciere asupra utilităţii probei, asupra căreia este ţinută să se pronunţe, iar nu a posibilităţii de a nu o lua în seamă.

Împrejurarea că în considerentele deciziei tribunalul face aprecieri cu privire la caracterul nerelevant al susţinerii privitoare la starea de sănătate a minorei, lăsând să se înţeleagă faptul că o expertizare medicală este inutilă, nu satisface cerinţele legale arătate, fiind nesocotite principiile procesului civil referitoare la oralitate şi contradictorialitate,  potrivit art. 127, 128, 129 alin. 4 teza II cod procedură civilă.

Curtea mai constată şi faptul că instanţa de apel nu a dispus nici decăderea apelantului din dreptul de a formula o cerere pentru administrare dovezi, în eventualitatea aprecierii incidenţei în cauză a disp. art. 287 alin. 2, potrivit cărora  cerinţa  din art. 287 alin. 1 pct. 4 este prevăzută sub această sancţiune.

De asemenea, faptul că partea a ales şi nu a fost prezentă la acel termen, pentru a susţine şi oral în faţa instanţei cererea sa de probatorii, este nerelevant,  tribunalul fiind legal investit cu o asemenea cerere, întrucât titularul ei nu a exercitat dreptul său de dispoziţie, în sensul renunţării.

În aceeaşi ordine de idei, împrejurarea că apelantul a uzat fără temei de o nouă cerere pentru lipsă de apărare, nu transferă aceleaşi caracteristici şi asupra cererii de probatorii formulată într-un cadru legal şi nu dispensează instanţa de obligaţia sa de a se pronunţa în sensul admiterii sau respingerii, mai înainte de închiderea dezbaterilor, pentru ca părţile să poată pună concluzii în cunoştinţă de cauză.

Mai mult decât atât, chiar şi în situaţia în care o cerere este inadmisibilă, instanţa este ţinută să se pronunţe asupra acesteia, mai înainte de a da cuvântul părţilor.

Procedând în modul arătat mai sus, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre afectată de nelegalitate raportat la disp. art. 105 alin. 2 cod procedură civilă, neregularitatea săvârşită  neputând fi îndreptată în faţa instanţei de recurs, ce are de soluţionat o cale extraordinară de atac.

Din această perspectivă, exigenţele unui proces echitabil, nu au fost respectate.

Subzistă cazul de recurs de casare prev. de art. 304 pct. 5 cod procedură civilă şi de trimitere prev. de art. 312 alin. 5 cod procedură civilă.

În baza art. 312 alin. 1 teza I alin. 2 teza II cod procedură civilă, Curtea va admite recursul ca fondat, va casa în totalitate decizia şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru reluarea procedurii  de la actul neregulat anulat, potrivit art. 315 alin. 2 cod procedură civilă,  părţile nefiind lipsite astfel de un grad de jurisdicţie.

Faţă de prioritatea în examinare a acestei critici şi de soluţia de casare cu trimitere care s-a impus, apare inutilă examinarea primului motiv de recurs, care vizează fondul.

Domenii speta

Spete similare