Apel. Aplicarea greşită a prevederilor art. 297 al. 1 Cod pr. civilă

Decizie 786 din 06.10.2008


Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 25 aprilie 2007, reclamanta B. L. a chemat în judecată pe pârâta U. din Craiova, solicitând instanţei de judecată să oblige pârâta să vândă în temeiul Legii 85/1992 locuinţa situată în Craiova, str. … .

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 30 mai 2007, pârâta a solicitat respingerea acţiunii formulate, invocând imposibilitatea înstrăinării locuinţei către reclamantă, imposibilitate ce decurge din regimul juridic diferit al imobilului, precum şi din inexistenţa unui act de dispoziţie în accepţiunea art.7 alin.8 din Legea 85/1992.

Prin sentinţa civilă nr.14554 din 01 noiembrie 2007 a fost respinsă acţiunea.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că beneficiul dreptului de a cumpăra şi, respectiv, al obligaţiei imperative de a vinde la cerere, instituită în sarcina persoanelor juridice deţinătoare ale locuinţelor la care se referă dispoz. art. 7 alin.1 din Legea 85/1992 nu este conferit şi persoanelor care au devenit chiriaşe ulterior datei de intrare în vigoare a legii.

Împotriva acestei sentinţe, pronunţate de Judecătoria Craiova a declarat apel reclamanta B. L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel, reclamanta a arătat că prima instanţă a interpretat greşit dispoz.art.7 din Lg.85/1992 republicată, în condiţiile în care obligaţia de vânzare a locuinţelor în temeiul art.7 din Lg.85/1992 este o obligaţie in rem, în considerarea obiectului (locuinţa construită din fondurile unităţilor economice de stat, până la data intrării în vigoare a legii) şi nu o obligaţie in personam, în considerarea calităţii de chiriaş la data intrării în vigoare a legii.

Prin decizia civilă nr.146 din 24 martie 2008 a Tribunalului Dolj, a fost admis apelul, desfiinţată sentinţa şi a trimisă cauza spre rejudecare la prima instanţă.

Instanţa de apel a motivat că prima instanţă s-a limitat a analiza acţiunea doar sub aspectul aplicabilităţii în cauză a prevederilor Legii 85/1992, raportate la data la care reclamanta a dobândit calitatea de chiriaş şi că a interpretat greşit dispoziţiile art.7 din lege întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pronunţându-se asupra recursului în interesul legii prin decizia nr.5/2008 a statuat că dispoziţiile Legii nr. 85/1992 sunt aplicabile şi în cazul contractelor de închiriere încheiate după data intrării în vigoare a legii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi invocând art.304 pct.9 c.pr.civ. a susţinut că în mod greşit cauza a fost trimisă spre rejudecare, întrucât prima instanţă s-a pronunţat asupra fondului cauzei.

Recursul este fondat.

Potrivit art.297 alin.1 c.pr.civ. – în cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va desfiinţa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

Prin urmare, textul de lege prevede limitativ două situaţii în care instanţa de apel poate desfiinţa hotărârea primei instanţe, cu trimitere spre rejudecare.

Raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut posibilitatea desfiinţării, cu trimitere doar în cele două ipoteze, a fost impusă de asigurarea triplului grad de jurisdicţie şi ţine de necesitatea soluţionării cu celeritate a cauzelor civile, ca o consecinţă ce decurge din principiul constituţional al judecării într-un termen rezonabil consacrat în alin.3 al art.21 din Constituţie, în acord cu dispoziţiile art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Instanţa de apel a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare având în vedere prima teză a textului legal, respectiv necercetarea fondului de către prima instanţă – dar a interpretat greşit norma procedurală.

Instanţa nu cercetează fondul când pronunţă soluţia în temeiul unei excepţii procesuale, omite să se pronunţe asupra unei cereri ori dă altceva decât s-a cerut.

În speţă, prima instanţă nu a pronunţat soluţia în temeiul unei excepţii procesuale, câtă vreme a analizat susţinerile părţilor implicate în proces prin prisma prevederilor art.7 din Lg.85/19092 ce au constituit temeiul de drept al acţiunii.

Faptul că în considerentele sentinţei nu s-au examinat toate susţinerile părţilor, privitoare la îndreptăţirea reclamantei de a cumpăra locuinţa în litigiu, ca şi neanalizarea tuturor probatoriilor administrate în cauză, nu echivalează cu necercetarea pe fond a litigiului.

Instanţa de fond a concluzionat în mod expres că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile legale invocate prin acţiune şi a arătat considerentele ce au dus la această concluzie – devenind de prisos analizarea altor aspecte ale speţei.

Prin urmare, este incontestabil că fondul litigiului a fost examinat, astfel că, în speţă, nu se regăseşte prima ipoteză a art.297 alion.1 din Codul de procedură civilă . cum greşit a concluzionat instanţa de apel.

În situaţia în care Tribunalul Dolj aprecia că nu au fost lămurite toate  aspectele ce ţin de fondul litigiului, avea posibilitatea să le examineze în baza caracterului devolutiv al apelului.

Aplicarea greşită a dispoziţiilor art.297 alin.1 c.pr.civ. a împiedicat examinarea criticilor aduse prin motivele de apel şi a dus la o necercetare a fondului căii de atac, şi cum în calea extraordinară a recursului cauza se poate cenzura în principiu doar pentru aspectele de nelegalitate urmează ca, în baza art.312 pct.5 c.pr.civ., să se admită recursul, să se caseze decizia şi să se trimită cauza Tribunalului Dolj pentru rejudecarea apelului.