Asupra cererilor de faţă, constată că, prin decizia civilă nr.1524/R/30 septembrie 2010, Tribunalul a. – Secţia civilă a admis recursurile declarate de pârâtele b.m., b.m. şi m.f.i. şi a modificat în tot sentinţa civilă nr.2340/15.03.2010 pronun...

Asupra cererilor de faţă, constată că, prin decizia civilă nr.1524/R/30 septembrie 2010, Tribunalul A. – Secţia

 civilă a admis recursurile declarate de pârâtele B.M., B.M. şi M.F.I. şi a modificat în tot sentinţa civilă

nr.2340/15.03.2010 pronunţată de Judecătoria Piteşti, în sensul respingerii acţiunii precizate ca fiind formulată de o

persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a se pronunţa în acest sens, tribunalul a reţinut că din certificatul de naştere al

reclamantului-intimat, declaraţia de înfiere nr.459/15.04.1958, decizia de înfiere nr.3/456/15.04.1958 şi actul de

 înfiere din aprilie 1958 reiese că reclamantul  M.D.C., născut A.C.C. (fiul lui A.C. şi A.E.) a fost înfiat de M.D.,

iar certificatul de naştere în care figurează ca părinţii săi fireşti A.C. şi A.E. a fost anulat conform menţiunii făcute

în acest sens pe înscris. Tot astfel, din art.1 şi 3 din decizia de înfiere nr.3/458/15.04.1958 rezultă că a fost

încuviinţată înfierea minorului A. C. C., născut la data de 19.08.1941, înfietorul M. C. D. dispunându-se a fi trecut ca tată de sânge al înfiatului.

Decizia sus menţionată a fost întemeiată şi pe dispoziţiile art.79 din Codul familiei în vigoare la acea

dată,

potrivit cărora, la cererea comună a tuturor celor îndreptăţiţi să consimtă la înfiere, autoritatea tutelară poate

încuviinţa înfierea cu toate efectele unei filiaţii fireşti. De la data când această înfiere îşi produce efectele,

înfiatul devine rudă cu rudele celor care înfiază, ca un copil firesc al acestora din urmă, iar drepturile şi îndatoririle

izvorâte din filiaţie între cel înfiat şi părinţii săi fireşti şi rudele acestora încetează. Cu toate acestea, se aplică

între cel înfiat şi rudele sale fireşti dispoziţiile art.6 (care se referă la oprirea căsătoriei între rudele în linie

dreaptă, precum şi între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv).

Prin urmare, s-a constatat că reclamantul-intimat a pierdut, ca o consecinţă a înfierii cu efecte depline,

 drepturile şi obligaţiile izvorâte din filiaţia faţă de părinţii fireşti A.C. şi A.E., neavând vocaţie la moştenirea

lor.

Pentru aceste considerente, tribunalul a reţinut că reclamantul-intimat M.C. nu legitimează în cauză calitatea

procesuală activă, situaţie faţă de care au fost admise recursurile, modificată în tot sentinţa şi respinsă acţiunea

precizată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

La data de 22 decembrie 2010, M.C. a formulat cerere de repunere în termenul de revizuire şi cerere de

revizuire a deciziei nr.1524/R/30.09.2010, pronunţată de Tribunalul Argeş, susţinând că aceasta vine în contradicţie cu

sentinţa civilă nr.5930/08.07.1999 a Judecătoriei P., definitivă prin neapelare.

Prin cererea de repunere în termenul de revizuire, revizuientul a susţinut că decizia civilă nr.1524/R/2010

pronunţată în dosarul nr.2604/280/2009 a fost redactată la data de 25.10.2010, însă acesta a luat cunoştinţă de conţinutul

 său abia la data de 07.12.2010, când i-a fost eliberată copia solicitată la data de 02.12.2010, prin urmare, până în

 acel moment nu a avut posibilitatea să constate că decizia tribunalului este contrară sentinţei civile nr.5930/1999,

 pronunţată în dosarul nr.13629/1997 al Judecătoriei P..

În această situaţie, revizuientul consideră că a fost împiedicat să exercite calea extraordinară de atac în

termenul prevăzut de lege (o lună de la pronunţare) printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.

În motivarea cererii de revizuire, revizuientul a arătat că este fiul lui A.C. şi A. E., iar prin decizia

nr.3/458/15.04.1958 a fostului Sfat Popular al comunei C. a fost încuviinţată cererea de înfiere a sa de către M.C.D.,

în temeiul dispoziţiilor art.66 şi urm. din Codul familiei, cu efectele unei „înfieri simple”, urmând ca de la data

 respectivă să se numească „M.D.C.”, iar înfietorul să fie trecut ca tată ,,de sânge” în certificatul de naştere.

Având în vedere această situaţie, ca şi împrejurarea că A.E., mama  firească a revizuientului a fost

menţinută ca atare în actele de stare civilă şi după emiterea deciziei de înfiere menţionată, la decesul acesteia

nimeni nu i-a contestat vocaţia succesorală şi, în consecinţă, reţinându-se că are calitatea de moştenitor legal, alături

 de B. C., fiul surorii sale, B.M., prin sentinţa civilă nr.5930/08.07.1999, pronunţată de Judecătoria P. în dosarul

nr.13629/1997, s-a dispus ieşirea din indiviziune şi partajarea terenurilor ce au aparţinut acesteia.

A mai susţinut revizuientul că, în luna martie 2009, prin acţiunea ce a format obiectul dosarului

nr.2604/280/2009, a solicitat rectificarea titlului de proprietate nr.37224/03.03.1993, în sensul ca alături de

 nepotul său, B.C., să fie trecut şi revizuientul la rubrica moştenitori ai defunctei A. E., pentru terenul cu vegetaţie

 forestieră în suprafaţă de 1 ha. ce a aparţinut autoarei lor.

Urmare a decesului lui B.C., în cauză au fost introduse intimatele B.M., B.M şi M.F.A.

Fiind investit cu recursul declarat de B.M., care a invocat, printre altele, şi excepţia lipsei calităţii

 procesuale active , prin decizia atacată, tribunalul a reţinut că, urmare a deciziei de înfiere menţionată, relaţiile

 de rudenie dintre revizuient şi părinţii fireşti au încetat, neavând vocaţie la succesiunea acestora.

În consecinţă, reţinând că nu legitimează în cauză calitatea procesuală activă, tribunalul a modificat în

tot sentinţa civilă nr.2340/15.03.2010 a Judecătoriei Piteşti, în sensul că a respins acţiunea reclamantului ca fiind

formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Aşadar, în legătură cu vocaţia succesorală şi calitatea sa de moştenitor al defunctei AE, s-au pronunţat

 două hotărâri definitive: sentinţa civilă nr.5930/08.07.1999, rămasă definitivă prin neapelare şi decizia civilă

nr.1524/R/30.09.2010 pronunţată de Tribunalul A. – Secţia civilă, în dosarul nr.2604/280/2009, ultima venind în

 contradicţie cu cea dintâi, motiv pentru care se impune anularea sa şi trimiterea cauzei la acelaşi tribunal pentru

a se pronunţa asupra fondului.

Intimatele M.I., B.M. şi B.M. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerii cererii de repunere

în termen, cu consecinţa respingerii cererii de revizuire, ca tardiv formulată, iar în subsidiar respingerea cererii

de revizuire, ca inadmisibilă, întrucât cea de a doua decizie nu evocă fondul, condiţie în lipsa căreia cererea de

 revizuire nu poate fi primită (f.21-24).

În susţinerea cererii de revizuire s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri, respectiv acte de stare civilă

 (f.30-33).

Analizând cererea de repunere în termenul de formulare a căii de atac extraordinare a revizuirii şi,

pe cale de consecinţă excepţia de tardivitate a cererii de revizuire, Curtea constată că prima este neîntemeiată,

urmând a fi respinsă.

Astfel, potrivit art.322 alin.1 Cod pr.civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa

 de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se

poate cere pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute la punctele 1-10 ale aceluiaşi text de lege.

Revizuirea deci, este o cale de atac extraordinară, de retractare, prin care se poate obţine

desfiinţarea doar a anumitor hotărâri judecătoreşti definitive sau irevocabile, pentru motive de netemeinicie,

în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.

Caracterul extraordinar al acestei căi de atac, precum şi consecinţele pe care retractarea hotărârii

 le-ar putea avea pentru părţi şi pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, reclamă analizarea cererii,

 cu prioritate, sub aspectul obiectului acesteia, a termenului de formulare şi  al motivelor de revizuire invocate.

În speţa dedusă judecăţii se solicită revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs în privinţa

căreia se susţine că ar fi potrivnică unei alte hotărâri pronunţate de o instanţă de grad inferior, în una şi aceeaşi

 pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, în temeiul art.322 pct.7 Cod procedură civilă.

Termenul de promovare a căii de atac întemeiată pe acest motiv este cel de o lună, calculat de la pronunţarea

 hotărârii instanţei de recurs, art.324 alin.1 pct.1 teza I Cod procedură civilă necondiţionând momentul de început

 al calculul termenului, de comunicarea hotărârii către partea interesată, ci de pronunţarea acesteia.

Analizând dispozitivul deciziei civile nr.1524/R din 30 septembrie 2010 a Tribunalului A. – Secţia civilă

 (f.45-47 dosar fond), Curtea constată că aceasta a fost pronunţată la data de 30 septembrie 2010, dată de la care

 curge termenul în care poate fi supusă revizuirii hotărârea judecătorească, în considerarea şi a dispoziţiilor

art.101 alin.3 şi următoarele Cod procedură civilă.

Neexercitarea căii de atac ori neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage

decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare

 mai presus de voinţa ei, caz în care actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea

împiedicării, urmând a fi arătate în acelaşi termen şi motivele împiedicării(art.103 Cod procedură civilă).

În speţă, Curtea  reţine că revizuientul nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor impuse de art.103 Cod

procedură civilă pentru a putea fi repus în termenul de revizuire, împrejurarea că, până la redactarea hotărârii,

25.10.2010, nu a putut constata contrarietatea acesteia faţă de sentinţa civilă nr.5930/1999 a Judecătoriei P.

 neputând fi o astfel de cauză, atâta timp cât, de la redactarea sa şi până la promovarea cererii de revizuire au

mai trecut aproximativ 2 luni, iar revizuientul a solicitat a-i fi eliberată copie după această hotărâre abia la un

interval de timp de mai mult de o lună de la redactare, respectiv la data de 2.12.2010.

Prin urmare, nefiind îndeplinite condiţiile repunerii în termenul de exercitare a revizuirii, în temeiul

art.103 Cod procedură civilă, Curtea a respins această cerere şi, pe cale de consecinţă, pentru considerentele mai sus

 exprimate, în temeiul art.322 pct.7 raportat la art.324 alin.1 pct.1 teza I Cod procedură civilă, a respins, ca tardiv

 formulată, cererea de revizuire a deciziei civile nr.1524/R din 30 septembrie 2010, pronunţată de Tribunalul

A. – Secţia civilă, în dosarul nr.2604/280/2009.

7. Decăderea din probă, ca sancţiune procesuală, nu reprezintă o împiedicare a dreptului de acces la instanţă sau a

dreptului la apărare, câtă vreme partea nu îşi exercită drepturile procedurale recunoscute de lege cu bună credinţă.

 Exprimarea, de către minor, a unei poziţii contrare măsurii luate de către instanţă nu prezintă relevanţă în

condiţiile în care, din întreg materialul probatoriu, a rezultat că minorul are un comportament psihic afectat

tocmai de violenţele fizice şi morale la care este supus de către tatăl său.

Art.188 Cod procedură civilă

Art.723 alin.1 Cod procedură civilă

Art.94 alin.4 din Legea nr.272/2004

Decăderea din probă, ca sancţiune procesuală, nu reprezintă o împiedicare a dreptului de acces la

instanţă sau a dreptului la apărare, câtă vreme partea nu îşi exercită drepturile procedurale recunoscute de lege cu

bună credinţă, aşa cum obligă dispoziţiile art.723 alin.1 Cod procedură civilă.

Or, cum se poate observa, pârâtul-recurent este cel care nu s-a prezentat pentru a insista în administrarea

probei sau, în măsura în care martorii s-ar fi aflat într-o poziţie de duşmănie faţă de sine, să solicite înlocuirea lor.

De aceea, nu se poate găsi vreo culpă în încălcarea cerinţelor impuse de art.6 din Convenţia Europeană a

Drepturilor Omului în ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil şi asigurarea dreptului de apărare.

Exprimarea, de către minor, a unei poziţii contrare măsurii luate de către instanţă, se constată de către

prezenta Curte ca neprezentând relevanţă în condiţiile în care, din întreg materialul probatoriu, a rezultat că minorul

are un comportament psihic afectat tocmai de violenţele fizice şi morale la care este supus de către tatăl său, violenţe

 sub imperiul cărora refuză contactul cu alte persoane, are o dezvoltare psihosocială anormală, tendinţe exprimate de

suicid şi alte asemenea manifestări ce exced unui comportament normal pentru un copil de vârsta sa.

Concluzia este aceea că, şi în momentul în care şi-a exprimat o astfel de atitudine, copilul a făcut-o sub

imperiul aceloraşi stări induse de tatăl său, aşa încât, chiar dacă luarea unei măsuri contrarii tinde la a-l nemulţumi

pe acesta, pentru moment aceasta este singura soluţie aptă de a-i oferi cadrul necesar recuperării sale.

(Decizia civilă nr.569/R-MF/29 Martie 2011)

Domenii speta

Spete similare